PE LA mijlocul anilor ’30, părinții mei, James și Jessie Sinclair, s-au mutat în Bronx, unul dintre marile cartiere ale orașului New York. Acolo l-au întâlnit pe Willie Sneddon, care, la fel ca ei, era din Scoția. Încă din primele minute, cei trei au început să vorbească despre familiile lor. Asta se întâmpla cu câțiva ani înainte de nașterea mea.

Mama i-a spus lui Willie că își pierduse tatăl și fratele mai mare cu puțin înainte de Primul Război Mondial. Ei muriseră înecați în Marea Nordului, după ce barca lor de pescuit lovise o mină. Atunci Willie, care era Martor al lui Iehova, i-a spus mamei: „Tatăl tău este în iad!”. În această manieră șocantă i-a fost stârnit mamei interesul pentru adevărul biblic.

Cuvintele lui Willie au supărat-o pe mama, deoarece ea știa că tatăl ei fusese un om bun. Dar Willie a continuat: „Te-ar consola dacă ți-aș spune că și Isus a fost în iad?”. Mama și-a amintit că în crezul învățat la biserică se spunea că Isus a coborât în iad și a fost înviat a treia zi. De aceea s-a întrebat: „Dacă iadul este un loc unde cei răi sunt chinuiți în foc, de ce a mers Isus acolo?”. Mama a început să frecventeze întrunirile Congregației Bronx și s-a botezat în 1940.

La acea vreme nu se punea un accent foarte mare pe responsabilitatea părinților creștini de a studia Biblia cu copiii lor. Când eram mic, mama nu mă lua cu ea la întruniri sau în predicare la sfârșit de săptămână, ci mă lăsa acasă în grija tatălui meu. După câțiva ani, tata a început să meargă la întruniri și m-a luat și pe mine. Mama era foarte activă în predicare și conducea câteva studii biblice. La un moment dat, ea studia cu un grup de persoane, care locuiau relativ aproape unele de altele. Eu o însoțeam în serviciul de teren în timpul vacanțelor. Astfel, am învățat multe lucruri despre Biblie și despre cum să le predai altora adevărurile biblice.

Îmi pare rău să spun, dar în copilărie nu am apreciat pe deplin adevărul. L-am luat  ca pe ceva de la sine înțeles. Totuși, la 12 ani am devenit vestitor nebotezat și, de atunci, am participat cu regularitate la lucrarea de predicare. La 16 ani mi-am dedicat viața lui Iehova, iar în 24 iulie 1954 m-am botezat cu ocazia unui congres ținut la Toronto, Canada.

Unii membri ai congregației mele slujeau sau slujiseră la Betel. Ei au avut o influență puternică asupra mea. Eram impresionat de calitățile lor oratorice și de modul în care explicau adevărurile biblice. Cu toate că profesorii de la școală m-au încurajat să merg la facultate, eu mi-am fixat obiectivul de a merge la Betel. De aceea, la congresul de la Toronto am completat o cerere pentru serviciul la Betel. Am mai făcut o cerere și la congresul din 1955, ținut pe Yankee Stadium, în New York. Nu după mult timp, am primit invitația să slujesc la Betelul din Brooklyn, începând cu data de 19 septembrie 1955. Aveam 17 ani. Am fost repartizat să lucrez la legătorie, aflată în clădirea de pe strada Adams nr. 117. Am lucrat la o presă de asamblat, care lega fascicule de câte 32 de pagini și le pregătea pentru broșare.

După aproximativ o lună, am fost trimis la Departamentul de reviste deoarece știam să bat la mașină. Pe vremea aceea, frații și surorile confecționau matrițe cu adrese (niște plăcuțe metalice) pentru noii abonați la revistele Turnul de veghe și Treziți-vă!. După câteva luni am fost mutat la Departamentul de expediție. Klaus Jensen, supraveghetorul departamentului, m-a întrebat dacă eram de acord să-l însoțesc pe șoferul care transporta cu camionul publicațiile noastre până în port, de unde erau trimise în toată lumea. De asemenea, trebuia să duc la poștă saci cu reviste, care erau trimise congregațiilor de pe tot teritoriul Statelor  Unite. Fratele Jensen mi-a spus că munca fizică o să-mi prindă bine. Aveam 57 de kilograme și eram slab ca o scândură. Și, într-adevăr, fratele Jensen a avut dreptate. Făcând acele drumuri până la port și la poștă, mi-am îmbunătățit condiția fizică.

Departamentul de reviste se ocupa și de comenzile congregațiilor. Așa am aflat în ce limbi se tipăreau revistele noastre la Brooklyn și în ce părți ale lumii erau apoi trimise. De multe dintre aceste limbi nu auzisem niciodată, dar eram încântat să știu că zeci de mii de reviste erau trimise în locuri îndepărtate. Nici nu-mi trecea prin minte că peste ani aveam să mă bucur de privilegiul de a vizita multe dintre aceste locuri.

În 1961 am fost repartizat să lucrez la trezorerie, sub supravegherea fratelui Grant Suiter. După ce am lucrat câțiva ani aici, am fost chemat în biroul fratelui Nathan Knorr, care era în fruntea lucrării mondiale de predicare. Mi-a spus că unul dintre frații care lucrau cu el urma să participe timp de o lună la Școala pentru Serviciul Regatului, după care avea să fie mutat în Departamentul pentru serviciu. Am fost repartizat să lucrez în locul lui, alături de Don Adams. Întâmplător, Don era chiar fratele căruia îi dădusem cererea mea pentru Betel la congresul din 1955! Ceilalți doi frați care lucrau deja la trezorerie erau Robert Wallen și Charles Molohan. A fost o bucurie să slujesc mai bine de 50 de ani împreună cu acești trei frați fideli și spirituali! (Ps. 133:1)

Începând din 1970, am avut privilegiul ca, o dată pe an sau la doi ani, să călătoresc câteva săptămâni pentru a vizita unele filiale ale Societății Watch Tower în calitate de supraveghetor de zonă, cum se spunea pe atunci. Acest lucru presupunea  să vizitez familii Betel și misionari din întreaga lume, să ofer încurajare spirituală și să verific evidențele filialelor. Ce bucurie a fost să întâlnesc frați care absolviseră primele clase ale Școlii Galaad și slujeau încă cu fidelitate în repartițiile lor din străinătate! A fost un privilegiu și o încântare să vizitez mai bine de 90 de țări în această lucrare.

Membrii familiei Betel din Brooklyn erau repartizați în congregațiile din New York. Eu am fost repartizat în congregația din Bronx. Întrucât congregația din acest cartier se mărise, ea a fost împărțită în două. Congregația-mamă, pe care o frecventam eu, se numea Upper Bronx.

Pe la mijlocul anilor ’60, o familie de Martori letoni, care cunoscuseră adevărul în partea de sud a Bronxului, s-a mutat în teritoriul congregației mele. Livija, fiica lor cea mare, a început pionieratul regular imediat după terminarea liceului. După câteva luni, ea s-a mutat în Massachusetts pentru a sluji unde era nevoie de mai mulți vestitori ai Regatului. Am început să-i scriu pentru a o ține la curent cu ce era nou în congregație. La rândul ei, îmi scria experiențele frumoase pe care le avea în predicare în zona Bostonului.

Câțiva ani mai târziu, Livija a fost numită pionieră specială. Întrucât dorea să facă tot ce putea în serviciul lui Iehova, ea a completat și o cerere pentru Betel. În 1971 a fost invitată să slujească aici. Am considerat acest lucru „un semn” de la Iehova! În 27 octombrie 1973 ne-am căsătorit și am avut privilegiul ca fratele Knorr să ne țină cuvântarea de nuntă. În Proverbele 18:22 se spune: „A găsit cineva o soție bună? A găsit un lucru bun și capătă bunăvoința lui Iehova”. Eu și Livija ne considerăm binecuvântați că slujim la Betel împreună de peste 40 de ani. În plus, continuăm să sprijinim o congregație din Bronx.

A fost o adevărată plăcere să colaborez cu fratele Knorr. El muncea neobosit pentru adevăr și avea o apreciere extraordinară pentru misionarii din întreaga lume. Mulți dintre ei au fost primii Martori în țările în care fuseseră repartizați. A fost dureros să-l văd pe fratele Knorr luptându-se cu cancerul în 1976. Odată, când era țintuit la pat, mi-a cerut să-i citesc un material ce urma să fie tipărit. M-a rugat să-l chem pe Frederick Franz ca să asculte și el citirea. Mai târziu am aflat că fratele Knorr petrecuse mult timp citindu-i astfel de materiale fratelui Franz, care avea probleme cu vederea.

Fratele Knorr a decedat în 1977. Cei ce l-au cunoscut și l-au iubit au fost mângâiați la gândul că el și-a încheiat fidel cursa pământească. (Rev. 2:10) Fratele Franz a preluat apoi rolul de supraveghere a lucrării mondiale.

 La vremea aceea eram secretarul fratelui Milton Henschel, care colaborase cu fratele Knorr decenii la rând. Fratele Henschel m-a informat că, de atunci încolo, sarcina mea principală la Betel avea să fie aceea de a-l ajuta pe fratele Franz cu orice avea nevoie. De exemplu, urma să-i citesc materialele înainte de a fi tipărite. Fratele Franz avea o memorie incredibilă și o capacitate uimitoare de a se concentra la ceea ce i se citea. A fost o plăcere să-l ajut în felul acesta până în decembrie 1992, când și-a încheiat cursa pământească.

Cei 61 de ani de serviciu la Betel au trecut repede. Părinții mei au murit fideli și aștept cu nerăbdare ziua când îi voi întâmpina într-o lume mult mai bună! (Ioan 5:28, 29) Nimic din ceea ce are de oferit acest sistem nu se compară cu privilegiul minunat de a colabora cu frați fideli în folosul slujitorilor lui Dumnezeu din întreaga lume. Eu și Livija am simțit că, în toți acești ani petrecuți în serviciul cu timp integral, ‘bucuria lui Iehova a fost fortăreața noastră’! (Neem. 8:10)

În organizația lui Iehova nimeni nu este de neînlocuit, întrucât lucrarea de răspândire a adevărurilor despre Regat nu depinde de vreun om. Majoritatea creștinilor unși cu care am colaborat nu mai sunt pe pământ. Însă sunt recunoscător și fericit că, de-a lungul anilor, am slujit alături de acești oameni fideli și spirituali, precum și alături de mulți alți frați și surori loiali, cu o credință de neclintit.