Salt la conţinut

Salt la cuprins

Dragi frați în vârstă, Iehova prețuiește loialitatea voastră!

Dragi frați în vârstă, Iehova prețuiește loialitatea voastră!

BĂTRÂNII de congregație din întreaga lume prețuiesc responsabilitățile de care se bucură în poporul lui Dumnezeu. Ei sunt o adevărată binecuvântare pentru noi! Totuși, relativ recent, s-a făcut o schimbare. Bătrânii mai în vârstă au fost rugați să le încredințeze unele dintre responsabilitățile mai solicitante bătrânilor mai tineri. La ce anume ne referim?

Potrivit noilor măsuri, supraveghetorii de circumscripție și instructorii la școli teocratice întrerup acest serviciu când împlinesc 70 de ani. De asemenea, bătrânii care împlinesc 80 de ani le încredințează bătrânilor mai tineri și alte responsabilități, precum cea de coordonator al Comitetului filialei sau al corpului de bătrâni. Cum au reacționat frații în vârstă la această schimbare? Ei au demonstrat loialitate față de Iehova și față de organizația sa.

„Am fost complet de acord cu această decizie”, spune Ken, care a slujit aproape 49 de ani în calitate de coordonator al unui comitet de filială. „De fapt, chiar în dimineața în care am aflat despre decizie îi spusesem lui Iehova în rugăciune că simțeam nevoia ca un frate mai tânăr să preia responsabilitatea de coordonator.” Mulți alți frați în vârstă din întreaga lume s-au exprimat în mod asemănător. Totuși, întrucât le făcea mare plăcere să le slujească fraților lor, inițial au fost oarecum dezamăgiți.

„M-am întristat puțin”, recunoaște Esperandio, care fusese coordonatorul corpului de bătrâni din congregația sa. El recunoaște însă: „Aveam nevoie de mai mult timp să mă îngrijesc de sănătatea mea, tot mai precară”. Desigur, Esperandio continuă să îi slujească lui Iehova cu fidelitate și să fie o binecuvântare pentru congregația sa.

Dar ce se poate spune despre supraveghetorii itineranți care slujesc acum în alte forme ale serviciului sacru? Allan, care a slujit 38 de ani ca supraveghetor itinerant, mărturisește: „Când am aflat, am fost șocat”. Totuși, el recunoaște că instruirea celor mai tineri pentru această lucrare aduce avantaje și slujește în continuare în mod fidel.

Russell, care a slujit 40 de ani ca supraveghetor itinerant și ca instructor la școlile teocratice, povestește că el și soția sa au fost, inițial, dezamăgiți de schimbare. „Prețuiam nespus acest privilegiu și consideram că aveam resursele fizice și mentale pentru a continua.” Acum, Russell și soția lui își folosesc instruirea și experiența în folosul congregației locale, spre bucuria fraților lor de credință.

Chiar dacă unii dintre noi poate că nu au încercat niciodată sentimente ca ale fraților menționați mai înainte, o relatare din 2 Samuel ne poate ajuta să îi înțelegem pe cei ce se află în această situație.

UN OM MODEST ȘI REALIST

Să ne gândim la perioada în care Absalom s-a răzvrătit împotriva tatălui său, regele David. David a fugit din Ierusalim la Mahanaim, la est de râul Iordan. Însă acolo, lui David și oamenilor lui le lipseau multe lucruri necesare. Să ne amintim ce s-a întâmplat apoi.

Trei bărbați din acea zonă au arătat generozitate și le-au adus paturi, alimente, precum și diverse obiecte. Unul dintre acești bărbați era Barzilai. (2 Sam. 17:27-29) După ce revolta lui Absalom a fost înăbușită, David s-a întors la Ierusalim, fiind însoțit de Barzilai până la Iordan. David l-a invitat să vină la Ierusalim și chiar l-a asigurat că se va îngriji de hrana sa, deși Barzilai „era un om foarte bogat” și nu ar fi avut nevoie ca altcineva să-i asigure hrana. (2 Sam. 19:31-33) Probabil că David îl aprecia pentru calitățile sale și punea preț pe sfaturile lui înțelepte, iar pentru Barzilai ar fi fost un mare privilegiu să locuiască și să lucreze la curtea regală!

Totuși, Barzilai a fost realist și modest, amintindu-i regelui că avea 80 de ani. El a adăugat: „Aș putea eu să mai deosebesc binele de rău?”. (2 Sam. 19:35) La ce se referea? Barzilai dobândise, cu siguranță, înțelepciune de-a lungul vieții și putea încă să ofere sfaturi valoroase, așa cum, ulterior, „bătrânii” l-au sfătuit pe regele Ieroboam. (1 Regi 12:6, 7; Ps. 92:12-14; Prov. 16:31) Așadar, e posibil ca Barzilai să se fi referit la limitele fizice impuse de vârsta înaintată. El a recunoscut că gustul și auzul îi erau deja afectate. (Ecl. 12:4, 5) Prin urmare, Barzilai l-a îndemnat, din proprie inițiativă, pe David să ia la Ierusalim un bărbat mai tânăr, pe Chimham, care se presupune că era fiul său. (2 Sam. 19:36-40)

O PERSPECTIVĂ MAI LARGĂ

Schimbarea menționată la începutul articolului reflectă un punct de vedere asemănător cu cel al lui Barzilai. Evident, în prezent, nu s-au luat în calcul doar circumstanțele și capacitățile unei singure persoane, cum a fost în cazul lui Barzilai. S-a avut în vedere, în mod realist, binele bătrânilor fideli care slujesc în întreaga lume.

Acești creștini în vârstă, care dau dovadă de modestie, au înțeles imediat efectul benefic al acestei schimbări: organizația este întărită și pregătită pentru creștere. De cele mai multe ori, frații în vârstă i-au instruit pe cei mai tineri, după cum Barzilai l-a instruit, probabil, pe fiul său, iar Pavel, pe Timotei. (1 Cor. 4:17; Filip. 2:20-22) Acești frați mai tineri se dovedesc acum „oameni ca daruri”, pregătiți „pentru a zidi corpul lui Cristos”. (Ef. 4:8-12; compară cu Numerele 11:16, 17, 29)

MODALITĂȚI DE EXTINDERE A SERVICIULUI

Mulți dintre slujitorii lui Dumnezeu de pretutindeni care le-au încredințat altora anumite responsabilități pot să își extindă acum serviciul pentru Iehova în alte moduri.

„Noua situație îmi permite să mă ocup mai mult de partenerii necredincioși ai surorilor din congregație”, spune Marco, care a fost supraveghetor de circumscripție 19 ani.

Geraldo, care a slujit în lucrarea itinerantă 28 de ani, spune: „Avem noi obiective, de exemplu să-i ajutăm pe cei inactivi și să conducem mai multe studii”. El și soția sa conduc 15 studii biblice, iar mulți vestitori care erau inactivi participă acum la întruniri.

Allan, citat anterior, spune: „Acum ne putem dedica pe deplin lucrării de predicare. Participăm cu bucurie la mărturia publică și în teritoriile comerciale. Le predicăm și vecinilor, iar doi dintre aceștia au venit la sala Regatului”.

Dacă ești un frate capabil și loial care a primit o însărcinare nouă în organizație, mai poți face un lucru important. Poți susține lucrarea lui Iehova împărtășindu-le din experiența ta prețioasă fraților mai tineri. Russell, citat mai devreme, spune: „Iehova instruiește și folosește tineri frumoși și talentați. Modul lor dinamic de predare și de păstorire ajută întreaga comunitate a fraților”. (Vezi chenarul „ Ajutați-i pe cei mai tineri să-și atingă potențialul maxim”.)

IEHOVA PREȚUIEȘTE LOIALITATEA VOASTRĂ

Dacă ați început recent o nouă formă a serviciului, păstrați-vă un spirit pozitiv. Prin serviciul vostru neobosit ați influențat viața multor oameni. Puteți face asta și în continuare! Ați fost iubiți și, cu siguranță, veți fi iubiți și pe mai departe.

Mai mult, ați lăsat o urmă de neșters în inima lui Iehova. El nu va uita „lucrarea voastră și iubirea pe care ați arătat-o pentru numele său, slujindu-le sfinților și continuând să le slujiți lor”. (Evr. 6:10) Acest verset e o garanție că promisiunea lui Iehova nu se referă doar la trecutul vostru. Sunteți mult prea prețioși pentru Iehova ca el să uite eforturile pe care le-ați făcut și pe care continuați să le faceți pentru a-i fi plăcuți!

Poate că măsurile amintite mai sus nu vă afectează direct. Totuși, ele au legătură și cu serviciul vostru. În ce fel?

Dacă și voi colaborați cu un frate în vârstă căruia i-a fost schimbată repartiția, puteți trage foloase de pe urma maturității și a experienței sale îndelungate. Cereți-i sfatul și vedeți cum se folosește de experiența lui în noua repartiție.

Fie că ești un creștin în vârstă care a primit altă repartiție, fie că beneficiezi de pe urma experienței acestor frați maturi, nu uita că Iehova prețuiește loialitatea celor care îi slujesc de mult timp și continuă să-i slujească.