Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cât e ceasul?

Cât e ceasul?

CÂND vrei să afli ce oră e, ce faci? Nu trebuie decât să arunci o privire spre un ceas și vei afla. Dar dacă un prieten te-ar întreba cât e ceasul, cum i-ai răspunde? Poți exprima timpul în diferite moduri.

De exemplu, să zicem că este trecut de amiază cu o oră și jumătate. Poți spune că e 1.30. În funcție de zona în care trăiești și de obiceiurile locale, poți spune că este 13.30. Acest mod de a indica ora este propriu sistemului de exprimare a timpului în 24 de ore. În alte zone, expresia „jumătate până la două” indică aceeași oră, însemnând că mai sunt 30 de minute până la ora două.

Fiind un cititor al Bibliei, poate că te întrebi cum exprimau oamenii timpul pe vremea când a fost scrisă Biblia. Nu o făceau într-un singur mod. În prima parte a Bibliei, scrisă în ebraică, întâlnim expresii precum „dis-de-dimineață”, „dimineață”, „amiază” și „seară”. (Gen. 8:11; 19:27; 1 Regi 18:26) Uneori însă, timpul era indicat și mai exact.

În timpurile biblice, se obișnuia să se facă de strajă, îndeosebi pe timpul nopții. Cu sute de ani înainte de nașterea lui Isus, israeliții împărțeau noaptea în trei perioade, sau străji. (Ps. 63:6) În Judecătorii 7:19, se vorbește despre „straja de la miezul nopții” (nota de subsol). Pe timpul lui Isus, iudeii au adoptat sistemul grecesc și roman, care împărțea noaptea în patru străji.

În evanghelii se face referire de mai multe ori la aceste străji. De exemplu, la „a patra strajă din noapte”, Isus a mers pe apă către barca în care se aflau discipolii săi. (Mat. 14:25) Într-o ilustrare, Isus a spus: „Dacă stăpânul casei ar fi știut la ce strajă venea hoțul, ar fi rămas treaz și n-ar fi lăsat să i se spargă casa”. (Mat. 24:43)

Isus s-a referit la toate cele patru străji când le-a spus discipolilor săi: „Vegheați deci, fiindcă nu știți când vine stăpânul casei: seara, la miezul nopții, la cântatul cocoșului sau dis-de-dimineață”. (Mar. 13:35) Prima dintre aceste străji, „seara”, începea la apus și ținea până în jurul orei 9 seara. A doua, „miezul nopții”, începea în jurul orei 9 seara și ținea până la miezul nopții. A treia, „la cântatul cocoșului”, începea la miezul nopții și ținea până în jurul orei 3 dimineața. Probabil, în timpul acestei străji a cântat cocoșul în noaptea arestării lui Isus. (Mar. 14:72) A patra strajă, „dis-de-dimineață”, începea în jurul orei 3 dimineața și ținea până la răsărit.

Așadar, deși oamenii din timpurile biblice nu aveau la dispoziție mijloacele moderne de măsurare a timpului, ei foloseau un sistem care îi ajuta să stabilească ora din zi sau din noapte.