Salt la conţinut

Salt la cuprins

ARTICOLUL DE STUDIU 39

Când o persoană dragă îl părăsește pe Iehova

Când o persoană dragă îl părăsește pe Iehova

„De câte ori . . . l-au mâhnit.” (PS. 78:40)

CÂNTAREA 102 ‘Să le venim în ajutor celor slabi’!

PREZENTARE *

1. Ce sentimente ar putea avea membrii familiei când o persoană dragă este exclusă?

AI SIMȚIT și tu durerea sfâșietoare de a-l vedea pe un membru al familiei părăsindu-l pe Iehova? O soră pe nume Hilda * spune: „Când soțul meu, loial lui Iehova, s-a stins din viață după 41 de ani de căsnicie, am crezut că era cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla. Dar, când fiul meu l-a părăsit pe Iehova, precum și pe soția și pe copiii lui, mi-a fost mult, mult mai greu”.

Iehova înțelege durerea sfâșietoare pe care o lasă în urmă o persoană care părăsește adevărul (Vezi paragrafele 2 și 3) *

2, 3. Potrivit cu Psalmul 78:40, 41, ce simte Iehova când unii dintre slujitorii săi îl părăsesc?

2 Să ne gândim cât de îndurerat trebuie să fi fost Iehova când unii dintre fiii săi îngerești au ales să-l părăsească! (Iuda 6) Să ne imaginăm și cât de rănit s-a simțit el când israeliții, poporul său ales, s-au răzvrătit împotriva lui de nenumărate ori. (Citește Psalmul 78:40, 41.) Fii sigur că Tatăl nostru ceresc suferă și când o persoană apropiată nouă îl părăsește. El știe prin ce treci. Dând dovadă de multă compasiune, Iehova te va încuraja și te va susține.

3 Din acest articol, vom afla ce putem face pentru a primi ajutorul lui Iehova într-o astfel de situație. De asemenea, vom înțelege cum îi putem ajuta pe frații din congregație care au o rudă exclusă. Dar, mai întâi, vom vedea ce mod de gândire trebuie să evităm.

NU TE ÎNVINOVĂȚI!

4. Ce simt mulți părinți când fiul sau fiica lor îl părăsește pe Iehova?

4 De obicei, când fiul sau fiica unor slujitori ai lui Iehova părăsește adevărul, aceștia consideră că ar fi putut face mai mult pentru a preveni acest deznodământ tragic. Un frate pe nume Luke, al cărui fiu a fost exclus, spune: „Mă învinovățeam, aveam coșmaruri și uneori izbucneam în plâns. Mă simțeam devastat”. Elizabeth, o soră care a trecut printr-o situație asemănătoare, se întreba cuprinsă de durere: „Unde am greșit? Simțeam că nu reușisem să sădesc adevărul în inima fiului meu”.

5. Cine este răspunzător când o persoană îl părăsește pe Iehova?

5 Nu trebuie să pierdem din vedere că Iehova i-a dat fiecăruia darul liberului-arbitru. Astfel, putem alege să ascultăm sau nu de Iehova. Unii tineri, a căror copilărie nu a fost nici pe departe ideală, au ales să-i slujească lui Dumnezeu și i-au rămas fideli. Alții, ai căror părinți s-au străduit să le insufle dragostea de adevăr, au ales mai târziu să-l părăsească pe Iehova. În ultimă instanță, fiecare trebuie să decidă dacă îi va sluji lui Dumnezeu. (Ios. 24:15) Prin urmare, dragi părinți care sunteți copleșiți de durere, respingeți gândul că această tragedie a avut loc din cauza voastră!

6. Ce sentimente ar putea avea un tânăr al cărui părinte l-a părăsit pe Iehova?

6 În unele situații, unul dintre părinți este cel care renunță la adevăr și chiar își abandonează familia. (Ps. 27:10) Această decizie are un efect devastator asupra copiilor, pentru care părintele respectiv era un model. Este și cazul lui Esther, al cărei tată a fost exclus. Ea spune: „Am plâns de multe ori gândindu-mă că tata nu doar se îndepărtase de adevăr, ci alesese în mod deliberat să-l părăsească pe Iehova. Îmi iubesc foarte mult tatăl. De aceea, când era exclus, eram în permanență îngrijorată pentru el. Uneori, chiar aveam atacuri de panică”.

7. Ce simte Iehova față de un tânăr al cărui părinte a fost exclus?

7 Dragi tineri, dacă unul dintre părinții voștri l-a părăsit pe Iehova, vă asigurăm că suferim alături de voi! Fiți convinși că Iehova vă cunoaște pe deplin sentimentele. El vă iubește și vă prețuiește loialitatea. Și noi, frații și surorile voastre, avem aceleași sentimente față de voi. De asemenea, nu uitați că nu voi sunteți responsabili pentru deciziile părinților voștri. Așa cum s-a arătat, Iehova i-a dat fiecărei persoane libertatea de a alege dacă îi va sluji sau nu. Astfel, fiecare slujitor al lui Iehova, dedicat și botezat, trebuie ‘să-și poarte propria sarcină’. (Gal. 6:5)

8. Ce pot face membrii loiali ai familiei în timp ce așteaptă ca persoana exclusă să se întoarcă la Iehova? (Vezi și chenarul „ Întoarce-te la Iehova”.)

8 Când cineva drag îl părăsește pe Iehova, este normal să speri că într-o bună zi se va întoarce la el. Dar ce poți face în prezent? Îngrijește-te de propria spiritualitate. Astfel, vei fi un exemplu pentru ceilalți membri ai familiei și poate chiar și pentru cel exclus. În plus, vei avea tăria necesară de a face față durerii. Așadar, ce poți face în mod concret?

CUM ÎȚI POȚI PĂSTRA SPIRITUALITATEA PUTERNICĂ?

9. Ce poți face pentru a primi putere de la Iehova? (Vezi și chenarul „ Versete care aduc mângâiere”.)

9 Respectă un bun program de activități spirituale. Este important să continui să te îngrijești atât de spiritualitatea ta, cât și de a familiei tale. Pentru a putea primi putere de la Iehova, citește cu regularitate din Biblie, meditează la cele citite și participă la întrunirile creștine. Iată ce a spus Joanna după ce tatăl și sora ei au fost excluși: „Când citesc în Biblie despre personaje cum ar fi Abigail, Estera, Iov, Iosif și Isus, simt o profundă pace interioară. Astfel, exemplul lor îmi umple mintea cu gânduri pozitive, fiind asemenea unui balsam care îmi alină suferința. În plus, cântecele noastre mă încurajează într-un mod deosebit”.

10. Cum ne ajută Psalmul 32:6-8 să facem față sentimentelor tulburătoare?

10 Deschide-ți inima înaintea lui Iehova. Când sentimentele tulburătoare te copleșesc, nu înceta să te rogi. Imploră-l pe Iehova să te ajute să vezi lucrurile din punctul său de vedere, ‘să îți dea perspicacitate și să te învețe calea pe care trebuie să mergi’. (Citește Psalmul 32:6-8.) Ar putea fi foarte dureros să-i vorbești lui Iehova despre ceea ce simți în realitate. Dar el cunoaște pe deplin durerea care ți-a cuprins inima, te iubește foarte mult și te îndeamnă să-i dezvălui sentimentele tale cele mai profunde. (Ex. 34:6; Ps. 62:7, 8)

11. Potrivit cu Evrei 12:11, de ce trebuie să avem încredere în modul în care disciplinează Iehova? (Vezi și chenarul „ Disciplinarea, o dovadă a iubirii lui Iehova”.)

11 Susține decizia luată de bătrâni. Excluderea este o măsură prin care Iehova corectează cu iubire o persoană. Aceasta este spre binele tuturor, inclusiv al celui care este exclus. (Citește Evrei 12:11.) De regulă, cei care contestă decizia bătrânilor nu menționează aspecte care l-ar pune într-o lumină negativă pe cel exclus. Trebuie să admitem că nu cunoaștem toate detaliile. Este o dovadă de înțelepciune să avem încredere că bătrânii din comitetul judiciar s-au străduit să respecte întru totul principiile biblice și să judece „pentru Iehova”. (2 Cron. 19:6)

12. Ce foloase au avut unii întrucât au susținut măsurile lui Iehova referitoare la excludere?

12 Când o persoană dragă a fost exclusă, iar noi susținem decizia bătrânilor, o putem ajuta să se întoarcă la Iehova. Elizabeth, menționată anterior, spune: „A fost foarte dificil să întrerupem orice legătură cu fiul nostru adult. Însă, după ce a revenit în congregație, el a recunoscut că disciplinarea primită a fost meritată. Ulterior, a spus că, din această experiență, a învățat multe lucruri. Și eu am ajuns să înțeleg valoarea disciplinării lui Iehova”. Soțul ei, Mark, adaugă: „Mult mai târziu, fiul nostru a spus că a vrut să se întoarcă și pentru că noi am respectat întru totul îndrumările lui Iehova. Sunt foarte bucuros pentru că Iehova ne-a ajutat să dăm dovadă de ascultare”.

13. Ce te poate ajuta să lupți cu sentimentele negative?

13 Vorbește cu prieteni care înțeleg prin ce treci. Stai în compania creștinilor maturi care te ajută să gândești pozitiv. (Prov. 12:25; 17:17) Joanna, menționată mai înainte, spune: „Mă simțeam singură, însă ceea ce m-a ajutat foarte mult au fost prietenii de încredere”. Dar ce poți face dacă simți că unii frați îți intensifică sentimentele negative prin ceea ce spun?

14. De ce trebuie ‘să ne suportăm și să ne iertăm cu mărinimie unii pe alții’?

14 Fii răbdător cu frații și surorile. Realist vorbind, nu toți vor reacționa mereu în cel mai bun mod. (Iac. 3:2) Toți suntem imperfecți, de aceea, nu ar trebui să ne surprindă dacă unii nu știu ce să spună sau ne rănesc, deși neintenționat, prin comentariile lor. În aceste situații, este util să ne amintim sfatul lui Pavel: „Continuați să vă suportați unii pe alții și să vă iertați cu mărinimie unii pe alții, chiar dacă cineva are vreun motiv să se plângă împotriva altuia”. (Col. 3:13) O soră al cărei fiu a fost exclus explică: „Iehova m-a ajutat să-i iert pe frații care au încercat să facă un lucru bun într-un mod imperfect”. Ce poate face congregația pentru a-i ajuta pe membrii loiali ai familiei?

CE AJUTOR POATE OFERI CONGREGAȚIA?

15. Cum îi putem ajuta pe membrii familiei imediat după ce o persoană dragă a fost exclusă?

15 Să le arătăm iubire și bunătate membrilor fideli ai familiei. O soră pe nume Miriam recunoaște că îi era greu să meargă la întruniri după ce fratele ei a fost exclus. Ea relatează: „Mă gândeam cu teamă la ce aveau să spună frații. Însă în congregație am găsit prieteni minunați, care au suferit alături de mine și nu au spus lucruri negative despre fratele meu. Datorită lor, nu a trebuit să fac față singură durerii”. O altă soră își amintește: „După ce fiul nostru a fost exclus, frații au venit la noi și ne-au consolat. Unii au recunoscut că nu știau ce să spună. Au plâns împreună cu noi sau ne-au scris câteva rânduri. Ajutorul lor a contat enorm”.

16. Cum putem continua să-i susținem pe membrii familiei celui exclus?

16 Să continuăm să-i susținem pe membrii loiali ai familiei. Ei au nevoie acum, mai mult ca oricând, de iubirea și de încurajarea noastră. (Evr. 10:24, 25) Uneori, membrii familiei celui exclus au simțit că frații din congregație îi evită, ca și cum și ei ar fi excluși. Să nu permitem să se întâmple așa ceva! Tinerii ai căror părinți au părăsit adevărul simt într-o măsură mai mare nevoia de a fi lăudați și încurajați. Maria, al cărei soț a fost exclus și a părăsit-o pe ea și pe copiii lor, spune: „Unii prieteni au venit la noi ca să gătim împreună și să ținem închinarea în familie. Mi-au împărtășit durerea și am plâns împreună. Ei mi-au luat apărarea când au început să circule zvonuri false despre mine. M-au înviorat și m-au susținut nespus de mult”. (Rom. 12:13, 15)

Congregația îi poate susține cu iubire pe membrii fideli ai familiei (Vezi paragraful 17) *

17. Cum îi pot ajuta bătrânii pe membrii familiei celui exclus?

17 Dragi bătrâni, folosiți-vă de orice ocazie pentru a-i încuraja pe membrii familiei celui exclus! Aveți o responsabilitate importantă, aceea de a-i consola pe acești frați fideli. (1 Tes. 5:14) Luați inițiativa și încurajați-i înainte și după întruniri. Faceți-le vizite și rugați-vă împreună cu ei. Colaborați în lucrarea de predicare sau invitați-i la închinarea în familie. Păstorii spirituali trebuie să se îngrijească de oile îndurerate ale lui Iehova arătându-le compasiune și iubire. (1 Tes. 2:7, 8)

NU-ȚI PIERDE SPERANȚA ȘI CONTINUĂ SĂ TE ÎNCREZI ÎN IEHOVA!

18. Potrivit cu 2 Petru 3:9, ce decizie dorește Iehova să ia cei care l-au părăsit?

18 Iehova „nu dorește ca vreunul să fie distrus, ci dorește ca toți să ajungă la căință”. (Citește 2 Petru 3:9.) Viața celui care a păcătuit grav este în continuare prețioasă în ochii lui Dumnezeu. Să ne gândim că Iehova a plătit un preț foarte mare pentru oamenii păcătoși: însăși viața Fiului său mult iubit. Iehova încearcă cu iubire să-i ajute pe cei care l-au părăsit să se întoarcă la el. Iehova speră că vor lua această decizie, după cum reiese din ilustrarea lui Isus despre fiul risipitor. (Luca 15:11-32) Mulți dintre cei care au părăsit adevărul s-au întors, în cele din urmă, la Tatăl lor iubitor, iar congregația i-a primit cu brațele deschise. Elizabeth, menționată mai înainte, a simțit o bucurie fără margini când fiul ei a fost reintegrat. Ea spune: „Le sunt foarte recunoscătoare celor care m-au ajutat să nu-mi pierd speranța!”.

19. De ce putem avea mereu încredere în Iehova?

19 Să ne încredem mereu în Iehova! El nu ne dă niciodată o îndrumare care să ne facă rău. Iehova este un Tată generos și plin de compasiune, care are sentimente profunde de iubire pentru toți cei ce-l iubesc și îi aduc închinare. Să fim siguri că el nu ne va părăsi când trecem prin încercări. (Evr. 13:5, 6) Mark, menționat mai înainte, spune: „Iehova nu ne-a abandonat niciodată. El este mereu aproape de noi când trecem prin dificultăți”. Iehova ne va da în continuare „puterea care depășește normalul”. (2 Cor. 4:7) Fără îndoială, ne putem păstra credința și speranța chiar și atunci când o persoană dragă îl părăsește pe Iehova.

CÂNTAREA 44 Rugăciunea celui mâhnit

^ par. 5 Când cineva drag îl părăsește pe Iehova, durerea pe care o simțim nu poate fi descrisă în cuvinte. Acest articol arată ce simte Iehova într-o astfel de situație. De asemenea, sunt analizate lucrurile pe care le pot face membrii familiei pentru a suporta mai ușor durerea și pentru a rămâne tari din punct de vedere spiritual. Apoi, vom vedea cum pot toți cei din congregație să-i consoleze și să-i susțină pe membrii fideli ai familiei.

^ par. 1 Unele nume din acest articol au fost schimbate.

^ par. 79 LEGENDA IMAGINII: Un frate care este exclus și își abandonează familia le cauzează multă suferință soției și copiilor.

^ par. 81 LEGENDA IMAGINII: Doi bătrâni fac o vizită de încurajare unei familii din congregație.