La începutul anilor ’40, părinții mei au studiat Biblia cu Martorii lui Iehova, dar, la un moment dat, s-au oprit. Totuși, mama a continuat să primească revistele Turnul de veghe și Treziți-vă!. În 1950, eu și familia mea am acceptat invitația de a asista la congresul internațional ținut în orașul New York.

La puțin timp după acest eveniment, fratele Lawrence Jeffries a început să ne viziteze, exprimându-și dorința de a mă ajuta. La început, nu am fost de acord cu poziția Martorilor lui Iehova referitoare la politică și la serviciul militar. Consideram că, dacă toți americanii ar fi refuzat să meargă la război, dușmanii ne-ar fi putut ocupa ușor țara. Plin de răbdare, fratele Jeffries m-a întrebat: „Cum crezi că ar reacționa Iehova dacă toți americanii i-ar sluji, iar dușmanii ar veni să-i atace?”. Răspunsul său la această întrebare, precum și la altele, m-a ajutat să înțeleg că obiecția mea era nefondată. Aceste discuții mi-au trezit dorința de a afla mai multe din Biblie.

Citeam ore întregi numere mai vechi ale revistelor Turnul de veghe și Treziți-vă!, pe care mama le dusese în pivniță. După un timp, m-am convins că acesta era adevărul, așa că am acceptat studiul biblic pe care mi-l propusese fratele Jeffries și am început să merg cu regularitate la întruniri. Adevărul mi-a atins inima și am început să predic. Când am înțeles că „ziua cea mare a lui Iehova [era] aproape”, mi-am redefinit obiectivele. (Țef. 1:14) Am renunțat la gândul de a merge la facultate și mi-am propus să-i învăț pe alții adevărurile din Biblie.

 În 13 iunie 1956, am absolvit liceul, iar după trei zile m-am botezat la un congres de circumscripție. Pe atunci, nici nu bănuiam câte binecuvântări urma să-mi aducă decizia de a învăța și a preda despre Iehova.

După șase luni de la botez, am început pionieratul regular. În Serviciul nostru pentru Regat din decembrie 1956, a apărut articolul „Poți să slujești unde este nevoie de mai mulți vestitori?”. „De ce nu?”, mi-am zis. Voiam să dau o mână de ajutor într-o zonă unde erau puțini vestitori. (Mat. 24:14)

M-am mutat în Edgefield (Carolina de Sud). Congregația de acolo era formată din patru vestitori, iar cu mine, cinci. Țineam întrunirile în camera din față a locuinței unui frate. Majoritatea timpului îl petreceam în serviciul de teren și ținând teme în congregație. Dedicam lunar 100 de ore în predicare. Cu cât eram mai implicat în activitățile spirituale, cu atât învățam mai multe lucruri despre Iehova.

Studiam Biblia cu o doamnă care deținea o firmă de servicii funerare în Johnston, un oraș situat la câțiva kilometri depărtare de Edgefield. Ea mi-a oferit cu multă amabilitate un loc de muncă cu jumătate de normă, de care aveam mare nevoie. Chiar ne-a lăsat să ținem întrunirile într-o clădire mică.

Jolly Jeffries, fiul fratelui cu care am studiat, s-a mutat din Brooklyn (New York) în Edgefield, devenind partenerul meu de pionierat. Am locuit împreună într-o rulotă mică, pe care ne-o împrumutase un frate.

În sud, salariile erau foarte mici. Câștigam doar doi, trei dolari pentru o zi de lucru. Odată, cu ultimii bani pe care îi aveam, îmi cumpărasem mâncare de la un magazin. În timp ce ieșeam, un bărbat m-a întrebat: „Vrei să lucrezi pentru mine? Te voi plăti cu un dolar pe oră”. Am lucrat trei zile pentru acel om, făcând curățenie pe un șantier. Era evident că Iehova mă ajuta să rămân în Edgefield. În 1958, am reușit să merg la congresul internațional din orașul New York.

În a doua zi de congres, am întâlnit o persoană specială, Ruby Wadlington, care slujea ca pionieră regulară în Gallatin (Tennessee). Întrucât amândoi doream să devenim misionari, am participat la întrunirea pentru cei interesați de Școala Galaad. Apoi, am ținut legătura prin scrisori. La un moment dat, am fost invitat să prezint o cuvântare în Gallatin. Cu acea ocazie, am întrebat-o dacă vrea să ne căsătorim. M-am mutat în congregația lui Ruby și ne-am căsătorit în 1959.

Când aveam 23 de ani, am fost numit serv de congregație (în prezent, coordonator al corpului de bătrâni) în Gallatin. Eram prima congregație vizitată de Charles Thompson ca supraveghetor de circumscripție. Deși avea multă experiență, mi-a cerut părerea cu  privire la necesitățile congregației și la modul în care alți supraveghetori de circumscripție se îngrijiseră de acestea. Am învățat de la el că este înțelept să pui întrebări și să te informezi bine înainte de a lua o decizie.

În mai 1964, am fost invitat la Școala pentru Serviciul Regatului, organizată în South Lansing (New York). Timp de o lună, instructorii mi-au sădit în inimă dorința de a învăța mai mult despre Iehova și de a deveni o persoană tot mai spirituală.

În ianuarie 1965, am fost invitați să începem lucrarea de circumscripție. Circumscripția care ne-a fost repartizată acoperea un teritoriu foarte vast: din Knoxville (Tennessee) până aproape de Richmond (Virginia). Urma să vizităm congregații din Carolina de Nord, Kentucky și Virginia de Vest. Am slujit doar în congregațiile cu frați de culoare deoarece, din cauza segregației rasiale din sudul Statelor Unite, negrii nu se puteau întâlni cu albii. Frații erau săraci, așa că am învățat să împărțim cu cei aflați în nevoie. Un frate care a slujit mult timp ca supraveghetor de circumscripție m-a învățat o lecție esențială: „Fii un frate! Nu te purta ca un șef. Îi vei putea ajuta pe ceilalți doar dacă te vor privi ca pe fratele lor”.

În timp ce vizitam o congregație cu puțini vestitori, Ruby a început să studieze cu o doamnă tânără care avea o fetiță de un an. Când nu era nimeni disponibil, Ruby studia cu ea prin corespondență. La următoarea noastră vizită, doamna a asistat la toate întrunirile. Ea a continuat să studieze cu două pioniere speciale care au fost repartizate în acea congregație și, după puțin timp, s-a botezat. În 1995, după aproximativ 30 de ani, în timp ce eram la Betelul din Patterson, o soră tânără a venit la Ruby. Era chiar fiica acelei doamne cu care studiase Ruby. Ea și soțul ei erau cursanți la cea de-a 100-a clasă a Școlii Galaad.

A doua repartiție a noastră în lucrarea de circumscripție a fost partea centrală a statului Florida. Aveam nevoie de o mașină, așa că am cumpărat una la un preț foarte bun. Însă, chiar în prima săptămână ni s-a stricat pompa de apă și nu aveam bani ca să o reparăm. L-am sunat pe un frate despre care știam că ne-ar putea ajuta. El l-a trimis pe un angajat să ne repare mașina și nu ne-a luat niciun ban. Fratele a spus: „Nu-mi datorați nimic”. Dimpotrivă, chiar el ne-a dat în dar o sumă de bani. În această situație, am văzut încă o dată cum are Iehova grijă de slujitorii săi. În același timp, ni s-a reamintit să fim și noi generoși cu alții.

De fiecare dată când vizitam o congregație, eram cazați la frați, ceea ce ne-a ajutat să legăm multe prietenii trainice. Într-o zi, mi-am lăsat în mașina de scris raportul despre congregație, pe care începusem să-l scriu. Seara, când m-am întors, am constatat că băiețelul de trei ani al familiei la care stăteam mă „ajutase” să termin raportul. Pentru această întâmplare nostimă, l-am tachinat mulți ani după aceea.

În 1971, am primit o scrisoare în care eram informat că urma să slujesc ca supraveghetor de district în orașul New York. Nu ne venea să credem! Când ne-am mutat acolo, eu aveam doar 34 de ani. Frații ne-au întâmpinat cu multă căldură – eram primul lor supraveghetor de district de culoare!

Ca supraveghetor de district, am avut privilegiul de a-i învăța pe alții despre Iehova în fiecare weekend, cu ocazia congreselor de circumscripție. Mulți supraveghetori de circumscripție aveau o experiență mai mare decât mine. Unul dintre ei ținuse cuvântarea mea de botez. Un altul, Theodore Jaracz, a devenit mai târziu membru al Corpului de Guvernare. De asemenea, colaboram cu mulți frați cu experiență de la Betelul din Brooklyn. Cu toții m-au făcut să mă simt bine în prezența lor și le-am fost foarte recunoscător pentru aceasta. Am văzut personal iubirea acestor păstori, care se bazau pe Cuvântul lui Dumnezeu și susțineau cu loialitate organizația. Datorită umilinței lor, mi-a fost mai ușor  să-mi îndeplinesc responsabilitățile ca supraveghetor de district.

În 1974, Corpul de Guvernare a numit în lucrarea de district un alt grup de supraveghetori de circumscripție, iar eu m-am întors în circumscripție, de data aceasta, în Carolina de Sud. Din fericire, congregațiile și circumscripțiile nu mai trebuiau să fie împărțite pe criterii rasiale, iar frații erau foarte bucuroși!

La sfârșitul anului 1976, am fost repartizat într-o circumscripție din statul Georgia, între orașele Atlanta și Columbus. Îmi aduc și acum aminte că am ținut o cuvântare de înmormântare pentru cinci copii de culoare care au murit după ce casa familiei lor a fost incendiată de niște răufăcători. Din cauza arsurilor grave, mama copiilor a fost spitalizată. Frații și surorile de credință, atât negri, cât și albi, au venit încontinuu la spital pentru a le aduce mângâiere. Am fost foarte impresionat de iubirea lor! Când slujitorii lui Iehova își manifestă astfel compasiunea, chiar și situațiile cele mai dificile sunt mai ușor de trecut.

În 1977, am fost invitați la Betelul din Brooklyn pentru a lucra câteva luni la un proiect. Când acesta era spre sfârșit, doi membri ai Corpului de Guvernare m-au abordat și m-au întrebat dacă am dori să slujim permanent la Betel. Și eu, și Ruby am fost de acord.

Timp de 24 de ani, am lucrat în Departamentul pentru serviciu, unde, deseori, frații trebuie să rezolve probleme complexe. De-a lungul timpului, Corpul de Guvernare a oferit multe îndrumări pe baza principiilor Bibliei. Aceste îndrumări au fost utile pentru a răspunde la întrebări și, în același timp, au constituit baza pentru instruirea supraveghetorilor de circumscripție, a bătrânilor și a pionierilor. Drept urmare, mulți au progresat din punct de vedere spiritual, iar organizația lui Iehova a fost întărită.

Din 1995 până în 2018, am vizitat mai multe filiale ca reprezentant al sediului mondial, cunoscut în trecut ca supraveghetor de zonă. Am ținut întruniri cu comitetele de filială, cu beteliștii și cu misionarii pentru a-i încuraja și a le răspunde la unele întrebări. La rândul nostru, eu și Ruby am fost încurajați de perseverența fraților. În 2000, când am vizitat filiala din Rwanda, am fost profund impresionați de experiențele pe care frații din congregații și beteliștii le-au avut în timpul genocidului din 1994. Deși mulți dintre ei au pierdut persoane dragi, nu și-au pierdut credința, speranța și bucuria.

În prezent, avem peste 80 de ani. De 20 de ani slujesc în Comitetul filialei din Statele Unite. Deși nu am făcut o facultate, am primit cea mai aleasă instruire, din partea lui Iehova și a organizației sale. Aceasta m-a pregătit să-i învăț pe alții adevărurile biblice, care le pot aduce foloase veșnice. (2 Cor. 3:5; 2 Tim. 2:2) Am văzut cum mesajul Bibliei le-a îmbunătățit oamenilor calitatea vieții și i-a ajutat să lege o prietenie strânsă cu Creatorul lor. (Iac. 4:8) Ori de câte ori avem ocazia, eu și Ruby îi îndemnăm pe frați să prețuiască privilegiul de a învăța despre Iehova și de a le vorbi altora despre adevărurile biblice – cel mai mare privilegiu pe care îl poate avea un slujitor al lui Iehova!