„Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare“

RELATATĂ DE DAVID LUNSTRUM

Fratele meu Elwood şi cu mine ne aflam la 9 metri înălţime şi pictam o nouă inscripţie pe tipografia Watchtower. După mai bine de 40 de ani, ea este încă acolo, îndemnând: „CITIŢI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, SFÂNTA BIBLIE, ÎN FIECARE ZI“. În fiecare săptămână, mii de oameni văd această inscripţie în timp ce traversează faimosul pod Brooklyn Bridge.

PRINTRE cele mai vechi amintiri ale mele se numără şi ziua pentru spălatul rufelor. La ora 5 dimineaţa, mama se scula şi spăla hainele pentru marea noastră familie, iar tata se pregătea de lucru. Apoi urmau discuţiile lor aprinse, tata susţinând că omul a evoluat într-un mod oarecare pe parcursul a milioane de ani, iar mama citând din Biblie pentru a dovedi că oamenii erau creaţii directe ale lui Dumnezeu.

Chiar dacă pe atunci aveam doar şapte ani, mi-am dat seama că mama deţinea adevărul. Deşi îl iubeam pe tata, îmi dădeam seama că punctul său de vedere nu oferea speranţă de viitor. Cât de fericită ar fi fost mama dacă ar fi ştiut că, după mulţi ani, doi dintre fiii ei aveau să picteze o inscripţie care îi îndemna pe oameni să citească Biblia, cartea pe care ea o iubea atât de mult!

Dar am luat-o înainte. Cum am ajuns să am un astfel de privilegiu? Trebuie să mă întorc la anul 1906, cu trei ani înainte de a mă fi născut.

Exemplul de fidelitate al mamei

La data aceea, mama şi tata erau proaspăt căsătoriţi şi locuiau într-un cort în Arizona. Un Student în Biblie, cum se numeau pe atunci Martorii lui Iehova, a trecut pe acolo şi i-a oferit mamei seria de volume scrise de Charles Taze Russell, intitulată Studii din Scripturi. Ea a petrecut toată noaptea citindu-le şi, nu peste mult timp, şi-a dat seama că acesta era adevărul pe care îl căuta. Ardea de nerăbdare ca tata, care era în căutare de lucru, să se întoarcă acasă.

Nici tata nu era satisfăcut de ceea ce învăţau bisericile, aşa că un timp a acceptat aceste adevăruri biblice. Mai târziu însă, el şi-a creat propria-i cale religioasă şi chiar i-a pus piedici mamei. Însă ea nu a încetat niciodată să se îngrijească de necesităţile fizice, precum şi de cele spirituale ale copiilor ei.

Niciodată nu voi uita cum mama cobora scările în fiecare seară, după ce lucra din greu toată ziua, pentru a ne citi un pasaj din Biblie sau pentru a ne împărtăşi unele perle spirituale. Tata era şi el un muncitor harnic şi, când am mai crescut, m-a învăţat să zugrăvesc. Da, tata m-a învăţat cum să lucrez, iar mama m-a învăţat pentru ce anume să lucrez, aşa cum a instruit Isus, şi anume pentru ‘mâncarea nepieritoare’. — Ioan 6:27.

Familia noastră s-a stabilit în cele din urmă în orăşelul Ellensburg din statul Washington, la circa 180 de kilometri est de Seattle. Când noi, copiii, am început să asistăm împreună cu mama la întrunirile Studenţilor în Biblie ne întâlneam în locuinţe particulare. Toţi bărbaţii au abandonat grupa noastră de studiu când  s-a pus accentul pe necesitatea de a participa la ministerul din casă în casă. Dar mama nu a ezitat niciodată. Acest lucru mi-a imprimat hotărârea de a mă încrede întotdeauna în îndrumarea organizaţiei lui Iehova.

În cele din urmă, tata şi mama au avut nouă copii. Eu m-am născut la 1 octombrie 1909, fiind al treilea copil. În total, şase dintre noi am urmat excelentul exemplu al mamei şi am devenit Martori ai lui Iehova zeloşi.

Dedicare şi botez

Spre sfârşitul adolescenţei m-am dedicat lui Iehova şi, în 1927, mi-am simbolizat dedicarea prin botezul în apă. Botezul l-am făcut în Seattle, într-o clădire veche ce fusese cândva o biserică baptistă. Eram fericit că desfiinţaseră clopotniţa. Am fost însoţiţi la bazinul aflat în subsolul clădirii, unde ni s-a dat să îmbrăcăm haine negre lungi. Parcă ne duceam la înmormântare.

După câteva luni eram din nou în Seattle, gustând pentru prima dată mărturia de la uşă la uşă. Cel care conducea s-a îndreptat spre mine: „Astăzi tu vei merge pe această parte de stradă, iar eu voi merge pe cealaltă“. În pofida emoţiei, i-am plasat două broşuri diferite unei femei foarte amabile. Când m-am întors la Ellensburg, am continuat ministerul de la uşă la uşă, iar acum, după aproape 70 de ani, încă mai consider acest serviciu o mare bucurie.

Serviciul la sediul mondial

Nu după mult timp, o persoană care slujise la Betelul din Brooklyn, sediul mondial al Societăţii Watch Tower, m-a încurajat să mă ofer să slujesc acolo. La scurt timp după conversaţia noastră, în revista Turnul de veghere a apărut un anunţ care semnala necesitatea de a oferi ajutor la Betel. Am făcut deci cerere. Nu voi uita niciodată bucuria pe care am simţit-o când am fost anunţat în scris să mă prezint pentru a servi la Betelul din Brooklyn, New York, pe 10 martie 1930. Aşa mi-am început cariera cu timp integral în lucrarea pentru ‘mâncarea care nu piere’.

V-aţi putea gândi că, dată fiind calificarea mea de zugrav, avea să mi se dea să zugrăvesc. În schimb, prima mea muncă a fost la tipografie, la o maşină de broşat. Deşi această muncă era foarte monotonă, am efectuat-o cu bucurie  timp de peste şase ani. Marea presă rotativă, pe care o numeam în semn de simpatie bătrâna navă de război, producea broşuri ce se trimiteau la parter pe un transportor cu bandă. Ne amuzam încercând să capsăm broşurile în ritmul în care le primeam de la bătrâna navă de război.

După aceea am lucrat în mai multe departamente, inclusiv în cel în care produceam fonografe. Am folosit aceste maşini pentru a prezenta mesaje înregistrate din Biblie la uşile locatarilor. Un fonograf vertical a fost proiectat şi realizat de voluntarii din departamentul nostru. Acest fonograf nu numai că reda mesaje înregistrate dinainte, dar avea şi compartimente speciale pentru transportarea broşurilor şi, probabil, a unui sandviş. Am avut privilegiul să demonstrez folosirea acestui nou echipament la un congres ţinut la Detroit, Michigan, în 1940.

Cu toate acestea, noi nu produceam doar maşini ingenioase. Noi făceam, totodată, schimbări importante de natură spirituală. De exemplu, Martorii lui Iehova obişnuiau să poarte o broşă reprezentând o cruce şi o coroană. Dar apoi am ajuns să înţelegem că Isus n-a fost executat pe o cruce, ci pe un stâlp vertical (Faptele 5:30). Aşadar, am încetat să purtăm aceste broşe. Am avut privilegiul să înlătur acele de la broşe. Mai târziu, aurul a fost topit şi vândut.

Deşi aveam un program încărcat de cinci zile şi jumătate de lucru, participam la ministerul creştin la sfârşit de săptămână. Într-o zi, 16 dintre noi am fost arestaţi şi închişi într-o închisoare din Brooklyn. De ce? Ei bine, pe atunci consideram religia ca fiind totuna cu religia falsă. Astfel am dus cu noi pancarte având pe una din părţi deviza „Religia este o cursă şi o escrocherie“, şi pe cealaltă: „Slujiţi-i lui Dumnezeu şi lui Cristos, Regele“. Pentru aceste pancarte am fost aruncaţi în închisoare, însă Hayden Covington, avocatul Societăţii Watch Tower, ne-a eliberat pe cauţiune. La data aceea, multe cazuri implicând libertatea de închinare erau susţinute înaintea Curţii Supreme a Statelor Unite şi era emoţionant să fii la Betel şi să auzi în mod direct rapoartele cu privire la victoriile noastre.

În cele din urmă mi s-a dat să efectuez munci în care îmi utilizam experienţa de zugrav. În Staten Island, unul dintre cele cinci cartiere ale New York-ului, aveam propria noastră staţie radio WBBR. Turnurile staţiei radio aveau peste 60 de metri înălţime şi aveau trei sârme de ancorare. Eu stăteam pe un scaun lung de 90 de centimetri şi lat de 20 de centimetri, în timp ce un coleg mă ridica sus. Stând pe acel scăunel cu mult deasupra pământului, vopseam sârmele şi turnurile. Unii m-au întrebat dacă nu făceam o mulţime de rugăciuni în timp ce efectuam acea muncă!

O muncă de vară pe care niciodată nu o voi uita consta în spălarea geamurilor şi vopsirea pervazurilor geamurilor tipografiei. O numeam vacanţa noastră de vară. Ne înălţam schelele de lemn şi cu ajutorul unui scripete urcam şi coboram pe lângă clădirea cu opt etaje.

O familie care oferă sprijin

În 1932 tatăl meu a murit, şi mă întrebam dacă trebuia să plec acasă şi să o îngrijesc pe mama. Astfel, într-o zi, înainte de masa de prânz, am pus un bileţel la masa principală, unde stătea fratele Rutherford, preşedintele  Societăţii. Solicitam să stau de vorbă cu el. După ce a aflat ce anume mă frământa şi că aveam fraţi şi surori care încă erau acasă, a întrebat: „Doreşti să stai la Betel şi să faci lucrarea Domnului?“

„Bineînţeles“, am răspuns eu.

Mi-a sugerat deci să-i scriu mamei şi să văd dacă ea era de acord cu decizia mea de a rămâne. Asta am şi făcut, şi ea mi-a răspuns exprimându-şi acordul total cu decizia mea. Am apreciat, într-adevăr, amabilitatea şi sfatul fratelui Rutherford.

Pe parcursul anilor mulţi petrecuţi la Betel, am scris cu regularitate familiei mele şi i-am încurajat să-i slujească lui Iehova, întocmai cum mama mă încurajase pe mine. Mama a murit în iulie 1937. Ce sursă de încurajare a fost ea pentru familia noastră! Numai fratele şi sora mea mai mare, Paul şi Esther, şi sora mea mai mică Lois nu au devenit Martori. Paul a simpatizat totuşi lucrarea noastră şi ne-a oferit terenul pe care am construit prima noastră Sală a Regatului.

În 1936, sora mea Eva a devenit pionieră, sau predicatoare cu timp integral. În acelaşi an, ea s-a căsătorit cu Ralph Thomas, iar în 1939 ei au fost numiţi în lucrarea itinerantă pentru a sluji congregaţiile de Martori ai lui Iehova. Ulterior s-au mutat în Mexic, unde au petrecut 25 de ani sprijinind lucrarea Regatului.

În 1939, surorile mele Alice şi Frances au început şi ele serviciul de pionier. Ce bucurie a fost să o văd pe Alice în spatele unei tejghele la congresul ţinut la St. Louis în 1941 şi demonstrând utilizarea fonografului la a cărui producere contribuisem! Deşi Alice a trebuit să întrerupă uneori pionieratul din cauza responsabilităţilor familiale, ea a petrecut peste 40 de ani în ministerul cu timp integral. Frances a frecventat Şcoala Biblică Galaad a Societăţii Watchtower în 1944 şi a slujit un timp ca misionară în Puerto Rico.

Joel şi Elwood, cei mai tineri din familie, au devenit pionieri în Montana pe la începutul anilor ’40. Joel a rămas un Martor fidel, şi acum serveşte ca slujitor ministerial. Elwood mi s-a alăturat la Betel în 1944, producându-mi multă bucurie. El avea mai puţin de cinci ani când am plecat eu de-acasă. Aşa cum am spus mai înainte, noi am lucrat împreună la pictarea inscripţiei de pe tipografie: „Citiţi Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Biblie, în fiecare zi“. M-am întrebat adesea câţi oameni care au văzut inscripţia aceasta de-a lungul anilor au fost încurajaţi să citească Biblia.

 Elwood a slujit la Betel până în 1956, când s-a căsătorit cu Emma Flyte. Timp de mulţi ani, Elwood şi Emma au lucrat împreună în ministerul cu timp integral, slujind un timp în Kenya (Africa), precum şi în Spania. Elwood s-a îmbolnăvit de cancer şi a murit în Spania în 1978. Emma a rămas în Spania, unde activează şi acum ca pionieră.

Căsătoria şi familia

În septembrie 1953 am părăsit Betelul pentru a mă căsători cu Alice Rivera, o pionieră din congregaţia Brooklyn Centru din care făceam şi eu parte. Am informat-o pe Alice cu privire la speranţa mea cerească, dar ea tot a dorit să ne căsătorim. — Filipeni 3:14.

După 23 de ani de viaţă în Betel, era efectiv o schimbare să încep munca laică de zugrav pentru a ne întreţine pe Alice şi pe mine în lucrarea de pionier. Alice mi-a oferit întotdeauna sprijin, chiar şi atunci când, din motive de sănătate, a trebuit să întrerupă pionieratul. În 1954 aşteptam primul nostru copil. Naşterea a decurs greu, însă fiul nostru John era bine. Alice a pierdut atât de mult sânge în timpul cezarianei, încât medicii nu credeau că avea să trăiască. La un moment dat nu-i puteau simţi nici măcar pulsul. Totuşi ea a supravieţuit acelei nopţi şi cu timpul s-a restabilit complet.

Câţiva ani mai târziu, când tatăl lui Alice a murit, ne-am mutat pe Long Island pentru a fi împreună cu mama ei. Deoarece nu aveam maşină, mă deplasam pe jos sau cu autobuzul şi cu metroul. În felul acesta am reuşit să continuu lucrarea de pionier şi să-mi întreţin familia. Bucuriile ministerului cu timp integral au depăşit cu mult sacrificiile. Faptul de a-i ajuta pe oameni ca Joe Natale, care a renunţat la o promiţătoare carieră de base-ball pentru a deveni Martor, a fost doar una dintre multele mele binecuvântări.

În 1967, când condiţiile s-au înrăutăţit în zona New York-ului, am decis să îi iau pe Alice şi pe John în oraşul meu natal Ellensburg şi să locuim acolo. Acum constat că este o recompensă să văd cum mulţi nepoţi şi strănepoţi de-ai mamei mele participă la ministerul cu timp integral. Unii chiar slujesc la Betel. John împreună cu soţia şi copiii săi îi slujesc, de asemenea, în mod fidel lui Iehova.

Din nefericire, scumpa mea soţie, Alice, a murit în 1989. Faptul de a mă menţine ocupat în ministerul cu timp integral m-a ajutat să suport această pierdere. Sora mea Alice şi cu mine ne bucurăm acum să facem pionierat împreună. Cât este de minunat să trăim din nou sub acelaşi acoperiş şi să fim ocupaţi în această lucrare deosebit de importantă!

În primăvara anului 1994 am vizitat Betelul pentru prima dată după aproximativ 25 de ani. Ce bucurie a fost să văd zeci de persoane cu care am lucrat împreună cu peste 40 de ani în urmă! Când m-am dus la Betel în 1930, familia avea numai 250 de membri, dar astăzi familia Betel din Brooklyn numără peste 3 500!

Susţinut de hrana spirituală

În majoritatea dimineţilor fac o plimbare de-a lungul râului Yakima din apropierea casei noastre. De aici pot vedea în depărtare muntele Rainier, maiestuos şi acoperit de zăpadă, care depăşeşte altitudinea de 4 300 de metri. Există o mulţime de animale sălbatice. Uneori văd câte o căprioară, şi odată am văzut chiar un elan.

Aceste momente de solitudine şi de linişte îmi permit să meditez la minunatele îngrijiri din partea lui Iehova. Mă rog pentru puterea de a continua să-i slujesc în mod fidel Dumnezeului nostru, Iehova. De asemenea, în timp ce mă plimb îmi place să cânt îndeosebi cântarea „Să bucurăm inima lui Iehova“, ale cărei cuvinte spun: „Iehova, sincer ţi-am jurat să te slujim cu-adevărat; doar astfel vom contribui la ale tale bucurii“.

Sunt fericit că am ales să îndeplinesc o lucrare care bucură inima lui Iehova. Mă rog să pot continua să fac această lucrare până voi primi recompensa cerească promisă. Doresc ca această relatare să-i determine şi pe alţii să-şi folosească viaţa ‘lucrând pentru mâncarea care nu piere’. — Ioan 6:27.

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Elwood pictând inscripţia „CITIŢI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, SFÂNTA BIBLIE, ÎN FIECARE ZI“.

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Cu Grant Suiter şi John Kurzen, demonstrând utilizarea noului fonograf la congresul din 1940.

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

În 1944, aceia dintre noi care eram în adevăr participam la ministerul cu timp integral: David, Alice, Joel, Eva, Elwood şi Frances.

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Fraţi în viaţă, de la stânga: Alice, Eva, Joel, David şi Frances.