Să slujim împreună cu străjerul
Să slujim împreună cu străjerul
„Pe turnul de veghere, o, Iehova, eu stau în permanenţă ziua, şi la postul meu de veghere sunt postat toate nopţile.“ — ISAIA 21:8, NW.
1. La ce promisiuni măreţe este martor Iehova însuşi?
IEHOVA este Dumnezeul care are un scop grandios. Îngerul rebel care a devenit Satan Diavolul nu poate sub nici o formă să-i zădărnicească scopul grandios de a-şi sfinţi numele şi de a instaura domnia glorioasă a Regatului asupra pământului transformat în paradis (Matei 6:9, 10). Sub această domnie, omenirea va fi cu adevărat binecuvântată. Dumnezeu „va înghiţi, într-adevăr, moartea pentru totdeauna şi Suveranul Domn Iehova, în mod cert, va şterge lacrimile de pe toate feţele“. Oamenii, fericiţi şi uniţi, se vor bucura de pace şi prosperitate pentru toată eternitatea (Isaia 25:8, NW; 65:17–25). Iehova este propriul său martor la aceste promisiuni măreţe!
2. Ce martori umani şi-a ridicat Iehova?
2 Însă Creatorul are şi martori umani. În timpurile precreştine, un „nor . . . de martori“, începând cu Abel, a alergat cursa perseverenţei, deseori în pofida unor situaţii foarte dificile. Exemplul excelent al acestor martori este încurajator pentru creştinii loiali de astăzi. Cristos Isus este exemplul suprem de martor curajos (Evrei 11:1—12:2). Să ne amintim, de pildă, de ultima ocazie când a depus mărturie înaintea lui Pontius Pilatus. Isus a declarat: „Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume: ca să mărturisesc despre adevăr“ (Ioan 18:37). Din anul 33 e.n. până în acest an, 2000 e.n., creştinii zeloşi au urmat exemplul lui Isus şi au continuat să depună mărturie, declarând în mod curajos „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu“. — Faptele 2:11.
Sectarismul babilonic
3. Cum s-a împotrivit Satan, de-a lungul timpului, mărturiei despre Iehova şi voinţa sa?
3 De-a lungul mileniilor, marele Adversar, Satan Diavolul, a căutat cu răutate să discrediteze mărturia depusă de martorii lui Dumnezeu. Ca ‘tată al minciunii’, acest „balaur cel mare, şarpele cel vechi“, a înşelat şi continuă să înşele „întreaga lume“. Îndeosebi în aceste zile din urmă, el a fost necruţător în războiul său împotriva celor ce „păzesc poruncile lui Dumnezeu“. — Ioan 8:44; Apocalipsa 12:9, 17.
4. Cum a luat naştere Babilonul cel Mare?
4 Cu aproximativ 4 000 de ani în urmă, după Potopul din zilele lui Noe, Satan l-a ridicat pe Nimrod, „un puternic vânător în opoziţie cu Iehova“ (NW) (Geneza 10:9, 10). Marele oraş al lui Nimrod, Babilonul (Babelul), a ajuns un centru al religiei demonice. Când Iehova le-a încurcat limbile constructorilor turnului Babel, oamenii au fost împrăştiaţi pe toată suprafaţa pământului, iar aceştia au dus cu ei religia lor falsă. Astfel Babilonul a ajuns locul de origine al unui imperiu mondial al religiei false, imperiu denumit în cartea Apocalipsa Babilonul cel Mare. Cartea profeţeşte căderea acestui sistem religios vechi. — Apocalipsa 17:5; 18:21.
O naţiune de martori
5. Ce naţiune a organizat Iehova pentru ca membrii ei să slujească în calitate de martori ai săi, însă de ce a permis el ca aceasta să fie dusă în exil?
5 La aproximativ 500 de ani după Nimrod, Iehova i-a organizat pe descendenţii fidelului Avraam ca naţiune a lui Israel pentru a sluji în calitate de martori ai Săi pe pământ (Isaia 43:10, 12). Mulţi membri ai acestei naţiuni i-au slujit lui Iehova cu loialitate. Însă, de-a lungul secolelor, credinţele false ale naţiunilor vecine au corupt Israelul, iar poporul de legământ al lui Iehova l-a părăsit pe Dumnezeu pentru a se închina unor dumnezei falşi. Ca urmare, în anul 607 î.e.n., armatele Babilonului, conduse de regele Nebucadneţar, au distrus Ierusalimul şi templul său şi i-au dus pe majoritatea evreilor în exil în Babilon.
6. Ce veste bună a anunţat străjerul profetic al lui Iehova, şi când s-a împlinit aceasta?
6 Ce triumf a fost acesta pentru religia falsă! Însă dominaţia exercitată de Babilon a fost de scurtă durată. Cu aproximativ 200 de ani înaintea evenimentului, Iehova a poruncit: „Du-te şi pune o sentinelă, ca să dea de veste despre ce va vedea“. Ce veste a trebuit să anunţe acest străjer? „A căzut, a căzut Babilonul şi toate icoanele dumnezeilor lui sunt sfărâmate la pământ!“ (Isaia 21:6, 9). Şi aşa s-a şi întâmplat. În anul 539 î.e.n., declaraţia profetică s-a împlinit. Puternicul Babilon a căzut, iar, la scurt timp după aceea, poporul de legământ al lui Dumnezeu putea să se întoarcă în ţara lui natală.
7. a) Ce au învăţat evreii în urma disciplinării aplicate de Iehova? b) În ce capcane au căzut evreii din perioada postexilică, şi care au fost consecinţele?
7 Evreii reîntorşi din exil învăţaseră lecţia referitoare la necesitatea de a abandona idolatria şi religia spiritistă. Şi totuşi, de-a lungul anilor, ei au căzut în alte capcane. Unii au fost prinşi în mrejele filozofiei greceşti. Alţii au ajuns să pună accentul mai mult pe tradiţiile omeneşti decât pe Cuvântul lui Dumnezeu, în timp ce alţii au fost atraşi de naţionalism (Marcu 7:13; Faptele 5:37). Pe vremea când s-a născut Isus, naţiunea deviase din nou de la închinarea pură. Deşi unii evrei au reacţionat favorabil la vestea bună declarată de Isus, naţiunea în ansamblu l-a respins pe Isus şi, astfel, a fost respinsă şi ea de Dumnezeu (Ioan 1:9–12; Faptele 2:36). Israelul nu a mai fost martorul lui Dumnezeu, iar în anul 70 e.n. Ierusalimul şi templul său au fost devastate din nou, de data aceasta de armata romană. — Matei 21:43.
8. Cine a devenit martorul lui Iehova, şi de ce a fost oportun avertismentul pe care i l-a dat Pavel?
8 Între timp se născuse un „Israel [al] lui Dumnezeu“ creştin. El slujea acum în calitate de martor al lui Dumnezeu în faţa naţiunilor (Galateni 6:16). Imediat, Satan a plănuit să corupă această naţiune spirituală nouă. Spre sfârşitul secolului I, în congregaţii se făceau simţite influenţe sectare (Apocalipsa 2:6, 14, 20). Următorul avertisment dat de Pavel era oportun: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după tradiţia oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii şi nu după Hristos“. — Coloseni 2:8.
9. Aşa cum avertizase Pavel, ce anume a dus la apariţia creştinătăţii?
9 În cele din urmă, filozofia greacă, unele idei religioase de origine babilonică, iar, mai târziu, unele forme de „înţelepciune“ umană precum teoria evoluţiei şi înalta critică au contaminat închinarea multor persoane care se pretindeau creştine. A fost aşa cum profeţise Pavel: „Ştiu că după plecarea mea se vor strecura între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma, şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici după ei“ (Faptele 20:29, 30). Ca urmare a acestei apostazii, a luat naştere creştinătatea.
10. Ce evenimente au dovedit că nu toţi oamenii s-au lăsat pradă închinării corupte practicate în sânul creştinătăţii?
10 Cei devotaţi fără rezerve închinării pure au trebuit să „lupte [din greu, NW] pentru credinţa Iuda 3). Avea să dispară de pe pământ mărturia în favoarea închinării pure şi a lui Iehova? Nu. Pe măsură ce distrugerea lui Satan şi a tuturor lucrărilor lui s-a apropiat, a devenit evident că nu toţi oamenii s-au lăsat pradă închinării apostate practicate în sânul creştinătăţii. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, în Pittsburgh (Pennsylvania, S.U.A.) s-a format un grup de cercetători sinceri ai Bibliei care a devenit nucleul clasei martorului lui Dumnezeu din zilele noastre. Aceşti creştini au îndreptat atenţia spre dovezile scripturale care arătau că încheierea actualului sistem mondial este iminentă. În armonie cu profeţia biblică, această „încheiere“ a sistemului mondial a început în anul 1914, moment marcat de izbucnirea primului război mondial (Matei 24:3, 7). Există dovezi clare că, în acel an, Satan şi hoardele lui de demoni au fost aruncaţi din cer. Secolul al XX-lea, un secol plin de necazuri, a oferit dovezi incontestabile ale activităţii lui Satan şi ale unei remarcabile împliniri a semnului prezenţei ca rege a lui Isus învestit cu putere regală în cer. — Matei, capitolele 24 şi 25; Marcu, capitolul 13; Luca, capitolul 21; Apocalipsa 12:10, 12.
care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna“ (11. Ce a încercat Satan să facă, însă cum a eşuat încercarea sa?
11 În iunie 1918, Satan a încercat cu disperare să-i şteargă din existenţă pe acei cercetători ai Bibliei, care, pe atunci, predicau în câteva ţări. De asemenea, el s-a străduit să distrugă instrumentul lor juridic, Watch Tower Bible and Tract Society. Membrii personalului administrativ al Societăţii au fost închişi şi acuzaţi pe nedrept de sediţiune — lucru de care fusese acuzat şi Isus în secolul I (Luca 23:2). Însă, în 1919, ei au fost eliberaţi, putând să-şi continue ministerul. Mai târziu, ei au fost complet disculpaţi.
O „sentinelă“ deosebit de atentă
12. Din cine este alcătuită în prezent clasa străjerului, sau a „sentinelei“, lui Iehova, şi ce atitudine are această clasă?
12 Aşadar, când a început „timpul sfârşitului“, Iehova avea din nou un străjer la post, care le atrăgea oamenilor atenţia asupra evenimentelor ce aveau legătură cu împlinirea scopurilor Sale (Daniel 12:4; 2 Timotei 3:1). Acea clasă a străjerului — creştinii unşi, Israelul lui Dumnezeu — a acţionat şi continuă să acţioneze în armonie cu descrierea străjerului profetic făcută de Isaia: „El acorda o atenţie riguroasă, fiind foarte atent. Atunci el a strigat ca un leu: «Pe turnul de veghere, o, Iehova, eu stau în permanenţă ziua, şi la postul meu de veghere sunt postat toate nopţile»“ (Isaia 21:7, 8, NW). Acesta este un străjer care îşi ia în serios misiunea!
13. a) Ce mesaj a proclamat străjerul lui Iehova? b) De ce se poate spune că Babilonul cel Mare a căzut?
13 Ce a văzut acest străjer? Străjerul lui Iehova, clasa martorului său, a anunţat încă o dată: „A căzut, a căzut Babilonul şi toate icoanele dumnezeilor lui sunt sfărâmate la pământ!“ (Isaia 21:9). De data aceasta, după primul război mondial, Babilonul cel Mare, imperiul mondial al religiei false, e cel care este răsturnat din poziţia sa înaltă de autoritate (Ieremia 50:1–3; Apocalipsa 14:8). Nu este de mirare că Războiul cel Mare, aşa cum a fost numit atunci, a izbucnit în creştinătate, unde clericii din ambele tabere au susţinut conflagraţia îndemnând elita tineretului lor să meargă la război. Ce ruşine! În anul 1919, Babilonul cel Mare nu i-a putut împiedica pe Studenţii în Biblie, cum erau cunoscuţi Martorii lui Iehova pe atunci, să iasă din starea lor de inactivitate şi să înceapă o campanie mondială de predicare, care continuă şi în prezent (Matei 24:14). Aceasta a fost o dovadă evidentă că Babilonul cel Mare a căzut, aşa cum eliberarea Israelului în secolul al VI-lea î.e.n. a fost o dovadă evidentă că Babilonul antic căzuse.
14. Ce revistă a folosit cu precădere clasa străjerului lui Iehova, şi cum a binecuvântat Iehova folosirea ei?
14 Clasa străjerului şi-a îndeplinit întotdeauna misiunea cu zel şi cu o dorinţă puternică de a face ceea ce este drept. În iulie 1879, Studenţii în Biblie au început să publice revista de faţă, cunoscută pe atunci sub numele de Zion’s Watch Tower and Herald of Christ’s Presence (Turnul de veghere al Sionului şi Mesagerul prezenţei lui Cristos). Din 1879 până în 15 decembrie 1938, pe coperta fiecărui număr al acestei reviste au apărut Isaia 21:11“. * De 120 de ani, Turnul de veghere continuă în mod fidel să urmărească evenimentele mondiale şi să acorde atenţie semnificaţiei lor profetice (2 Timotei 3:1–5, 13). Clasa străjerului lui Dumnezeu şi însoţitorii ei, „alte oi“, au folosit această revistă pentru a anunţa cu vigoare omenirea că justificarea suveranităţii lui Iehova prin intermediul Regatului lui Cristos este iminentă (Ioan 10:16). A primit acest martor, adică revista Turnul de veghere, binecuvântarea lui Iehova? Ei bine, de la cele 6 000 de exemplare ale primului număr, din 1879, revista Turnul de veghere a ajuns să aibă la nivel mondial un tiraj de peste 22 000 000 de exemplare, fiind publicată în 132 de limbi — în 121 dintre acestea ea este publicată simultan. Cât de potrivit este faptul că cea mai răspândită revistă religioasă de pe glob este aceea care preamăreşte numele Dumnezeului adevărat, Iehova!
următoarele cuvinte: „«Străjerule, cât mai este din noapte?» —O purificare progresivă
15. Ce purificare progresivă a început chiar înainte de anul 1914?
15 Pe parcursul ultimilor aproximativ 40 de ani premergători anului 1914, când a început guvernarea cerească a lui Cristos, Studenţii în Biblie au fost eliberaţi de multe dintre doctrinele nebiblice ale creştinătăţii, cum ar fi botezul copiilor mici, nemurirea sufletului uman, purgatoriul, chinul într-un iad de foc şi un dumnezeu trinitar. Însă eliminarea tuturor ideilor false a necesitat mai mult timp. De exemplu, în anii ’20, mulţi Studenţi în Biblie purtau o insignă reprezentând o cruce şi o coroană şi celebrau Crăciunul şi alte sărbători păgâne. Însă, pentru ca închinarea să fie pură, toate vestigiile idolatrice trebuie înlăturate. Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Biblie, trebuie să fie singura bază pentru credinţa şi modul de viaţă al creştinilor (Isaia 8:19, 20; Romani 15:4). Este greşit să se adauge ceva la Cuvântul lui Dumnezeu sau să se scoată ceva din el. — Deuteronomul 4:2; Apocalipsa 22:18, 19.
16, 17. a) Ce idee falsă a susţinut clasa străjerului timp de câteva decenii? b) Care este explicaţia corectă referitoare la „altarul“ şi „stâlpul“ din „Egipt“?
16 Următorul exemplu va evidenţia importanţa acestui principiu. Cartea intitulată The Divine Plan of the Ages (Planul divin al vârstelor), publicată în anul 1886 de C. T. Russell, conţinea un grafic care punea în legătură perioadele omenirii cu Marea Piramidă din Egipt. Se credea că acest monument al faraonului Khufu (Kheops) era stâlpul menţionat în Isaia 19:19, 20, unde citim: „Tot în vremea aceea va fi un altar pentru DOMNUL în ţara Egiptului şi la hotar va fi un stâlp de aducere-aminte pentru DOMNUL. Acesta va fi pentru DOMNUL oştirilor un semn şi o mărturie în ţara Egiptului“. Ce legătură putea să existe între piramidă şi Biblie? De exemplu, conform înţelegerii de atunci, se credea că lungimea anumitor coridoare din Marea Piramidă indicau timpul când va începe ‘marele necaz’ despre care se vorbeşte în Matei 24:21. Unii Studenţi în Biblie s-au lăsat absorbiţi de măsurători şi calcule ale diferitelor aspecte ale piramidei pentru a stabili unele lucruri cum ar fi ziua în care urmau să meargă la cer!
17 Această aşa-numită Biblie în piatră s-a bucurat de consideraţie timp de câteva decenii, până când numărul din 15 noiembrie şi cel din 1 decembrie 1928 ale Turnului de veghere au arătat clar că Iehova nu avea nevoie de nici un monument de piatră — construit de faraoni păgâni şi care conţinea simboluri astrologice de natură demonică — pentru a confirma mărturia dată în Apocalipsa 11:8, „Egiptul“ reprezintă lumea lui Satan. „Altarul pentru DOMNUL“ ne aminteşte de jertfele plăcute pe care creştinii unşi le oferă în timp ce sunt locuitori temporari în această lume (Romani 12:1; Evrei 13:15, 16). Stâlpul „de la hotarul“ Egiptului se referă la congregaţia creştinilor unşi, care este „stâlpul şi susţinerea adevărului“ şi care stă ca mărturie în „Egipt“, lumea din care ei sunt pe punctul de a pleca. — 1 Timotei 3:15.
Biblie. De fapt, s-a înţeles că profeţia lui Isaia are o semnificaţie spirituală. La fel ca în18. a) Cum a continuat Iehova să clarifice lucrurile pentru cercetătorii sinceri ai Bibliei? b) În cazul în care un creştin constată că îi este greu să înţeleagă o anumită clarificare scripturală, ce atitudine înţeleaptă ar trebui să adopte?
18 Pe măsură ce anii trec, Iehova continuă să ne ofere clarificări suplimentare ale adevărului, inclusiv o înţelegere mai profundă a cuvântului său profetic (Proverbele 4:18). În ultimii ani, am fost încurajaţi să analizăm din nou în virtutea unei înţelegeri mai profunde — printre altele — generaţia care nu va trece înainte de venirea sfârşitului, parabola despre oi şi capre, lucrul dezgustător şi momentul când acesta va sta într-un loc sfânt, noul legământ, transfigurarea şi viziunea despre templu consemnată în cartea lui Ezechiel. Poate că, uneori, ne este greu să înţelegem aceste explicaţii actualizate, însă motivele care stau la baza lor devin evidente la momentul potrivit. Dacă un creştin nu înţelege în totalitate o nouă explicaţie a unui verset, este înţelept să imite cu umilinţă atitudinea descrisă de profetul Mica prin următoarele cuvintele: „Îl voi aştepta pe Dumnezeul mântuirii mele“. — Mica 7:7.
19. Cum au dat dovadă în aceste zile din urmă rămăşiţa unsă şi însoţitorii ei, alte oi, de un curaj asemănător celui al unui leu?
19 Să ne amintim că străjerul „a strigat ca un leu: «Pe turnul de veghere, o, Iehova, eu stau în permanenţă Isaia 21:8, NW). Rămăşiţa unsă a dat dovadă de un curaj asemănător celui al unui leu în ce priveşte demascarea religiei false şi faptul de a le arăta oamenilor calea spre libertate (Apocalipsa 18:2–5). În calitate de „sclav fidel şi prevăzător“, rămăşiţa a furnizat Biblii, reviste şi alte publicaţii în numeroase limbi — „hrană la timpul potrivit“ (Matei 24:45, NW). Membrii ei s-au aflat în fruntea lucrării de strângere a „marii mulţimi . . . din orice neam, din orice seminţie, din orice popor şi de orice limbă“. Şi membrii marii mulţimi sunt purificaţi prin sângele răscumpărător al lui Isus şi se dovedesc curajoşi ca un leu în timp ce îi aduc lui Dumnezeu „un serviciu sacru zi şi noapte“ (NW) (Apocalipsa 7:9, 14, 15). Ce rezultate au înregistrat anul trecut micul grup de Martori unşi ai lui Iehova care mai sunt în viaţă pe pământ şi însoţitorii lor, marea mulţime? Următorul articol va răspunde la această întrebare.
ziua, şi la postul meu de veghere sunt postat toate nopţile»“ ([Notă de subsol]
^ par. 14 Începând cu numărul din 1 ianuarie 1939, în locul acestor cuvinte au apărut următoarele: „«Şi vor şti că eu sunt Iehova.» — Ezechiel 35:15“.
Vă amintiţi?
• Ce martori şi-a ridicat Iehova de-a lungul anilor?
• Cum a luat naştere Babilonul cel Mare?
• De ce a permis Iehova ca Ierusalimul, capitala naţiunii sale de martori, să fie distrus în 607 î.e.n.? Dar în 70 e.n.?
• Ce spirit au manifestat clasa străjerului lui Iehova şi însoţitorii ei?
[Întrebări de studiu]
[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]
„Pe turnul de veghere, o, Iehova, eu stau în permanenţă“
[Legenda fotografiilor de la pagina 11]
Clasa străjerului lui Iehova îşi ia în serios misiunea