Ce părere aveţi despre voi înşivă?

ERA un om mândru. Dat fiind că fusese promovat într-o poziţie înaltă în guvern, el exulta în urma adulaţiei şi a admiraţiei cu care era copleşit. Însă exista ceva ce îl irita foarte tare. Un funcţionar refuza să-i acorde astfel de onoruri. Dorind să se răzbune, arogantul demnitar a pus la cale să-i distrugă pe toţi oamenii din imperiu care erau de aceeaşi origine etnică cu persoana care-l „ofensa“. Ce optică deformată cu privire la valoarea personală!

Autorul acestui plan mârşav a fost Haman, un demnitar de la curtea regelui persan Ahaşveroş. Cine era însă ţinta ostilităţii lui? Un evreu pe nume Mardoheu. Deşi intenţia lui Haman de a provoca un genocid a constituit un caz extrem, reacţia sa ilustrează pericolul mândriei şi consecinţele grave care decurg din manifestarea ei. Spiritul lui arogant nu numai că a generat o stare de criză pentru unii, dar a şi dus la umilirea sa publică şi, în final, la moartea sa. — Estera 3:1–9; 5:8–14; 6:4–10; 7:1–10.

Închinătorii adevăraţi nu sunt imuni la mândrie

Iehova ne cere să ‘umblăm smerit [modest, NW] cu Dumnezeul nostru’ (Mica 6:8). Biblia conţine relatări despre persoane care nu şi-au menţinut o părere modestă despre ele însele. Acest lucru le-a cauzat probleme şi suferinţă. Analizarea câtorva dintre aceste exemple ne poate ajuta să înţelegem cât de absurd şi de periculos este să avem o părere prea bună despre noi înşine.

Din cauza atitudinii neechilibrate de care a ajuns să dea dovadă, Iona, profetul lui Dumnezeu, a încercat să fugă atunci când a primit de la Dumnezeu misiunea de a-i avertiza pe oamenii nelegiuiţi din Ninive în legătură cu judecata pronunţată de Iehova împotriva lor (Iona 1:1–3). Mai târziu, când activitatea sa de predicare şi-a atins scopul determinându-i pe niniviţi să se căiască, Iona s-a supărat. El era atât de preocupat de propria sa reputaţie de profet, încât viaţa miilor de niniviţi avea prea puţină importanţă în ochii lui sau chiar nici o importanţă (Iona 4:1–3). Dacă, din lipsă de modestie, ne acordăm prea mare importanţă, s-ar putea să constatăm că ne este greu să păstrăm un punct de vedere imparţial şi corect cu privire la oameni şi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Să ne gândim, de asemenea, la Ozia, care fusese un rege bun al lui Iuda. Când a ajuns să aibă o părere prea bună despre sine, el a încercat cu aroganţă să uzurpe anumite servicii preoţeşti. El a plătit cu sănătatea şi cu pierderea aprobării divine pentru acţiunile sale care denotau infatuare şi lipsă de modestie. — 2 Cronici 26:3, 16–21.

Apostolii lui Isus au fost pe punctul să cadă în capcana de a avea o părere prea bună despre ei înşişi. Ei au ajuns să fie foarte preocupaţi de prestigiul şi puterea personală. Când a venit momentul marii încercări, ei l-au părăsit pe Isus şi au fugit (Matei 18:1; 20:20–28; 26:56; Marcu 9:33, 34; Luca 22:24). Lipsa lor de modestie şi părerea exagerat de bună despre ei înşişi aproape că i-au făcut să piardă din vedere scopul lui Iehova şi rolul lor în legătură cu voinţa sa.

Efecte dăunătoare ale mândriei

Un punct de vedere lipsit de echilibru cu privire la noi înşine ne poate provoca durere şi ne poate afecta relaţiile cu alţii. Să ne imaginăm următoarea situaţie: Ne aflăm într-o încăpere şi poate că observăm că doi soţi vorbesc în şoaptă şi râd. Dacă suntem prea preocupaţi de propria noastră persoană, am putea presupune în mod greşit că râd de noi şi de aceea vorbesc atât de încet. Poate că mintea nu ne dă voie să luăm în calcul şi alte posibile explicaţii pentru atitudinea lor. La urma urmei, despre cine altcineva ar putea să vorbească? Poate că ne supărăm şi hotărâm să nu mai vorbim niciodată cu acel cuplu. Astfel, un punct de vedere lipsit de echilibru în ce priveşte propria valoare poate duce la neînţelegeri şi la relaţii tensionate cu prietenii, cu membrii familiei şi cu alţi oameni.

 Cei ce au o părere prea bună despre ei înşişi ar putea să ajungă lăudăroşi, fălindu-se încontinuu cu presupusele lor talente, realizări sau posesiuni remarcabile. Sau poate că aceştia monopolizează conversaţiile, având întotdeauna ceva de adăugat despre ei înşişi. Acest fel de vorbire trădează lipsa unei iubiri autentice şi poate fi foarte enervant. Astfel, adeseori, cei îngâmfaţi se îndepărtează singuri de alţii. — 1 Corinteni 13:4.

Ca Martori ai lui Iehova, am putea să întâlnim în ministerul public oameni care ne ridiculizează sau ne resping. Să nu uităm că, în realitate, această opoziţie nu este îndreptată împotriva noastră ca persoane, ci împotriva lui Iehova, Sursa mesajului nostru. Însă o optică deformată cu privire la propria valoare poate avea consecinţe grave. Cu ani în urmă, un frate a considerat atacul verbal al unui locatar drept un afront personal şi i-a răspuns acestuia într-un mod necuviincios (Efeseni 4:29). După acest incident, fratele nu a mai participat niciodată la lucrarea din casă în casă. Da, mândria ne poate determina să ne pierdem cumpătul când predicăm. Să ne străduim să nu permitem niciodată să se întâmple aşa ceva. În loc de aceasta, să cerem cu umilinţă ajutorul lui Iehova ca să ne păstrăm cuvenita apreciere pentru privilegiul de a participa la ministerul creştin. — 2 Corinteni 4:1, 7; 10:4, 5. 

De asemenea, faptul de a ne considera prea importanţi ne-ar putea împiedica să acceptăm sfaturile de care avem mare nevoie. Cu mai mulţi ani în urmă, într-o ţară din America Centrală, un adolescent a prezentat o temă la Şcoala de Minister Teocratic în congregaţia creştină. Când supraveghetorul şcolii i-a dat unele sfaturi mai directe, tânărul s-a enervat, a aruncat Biblia pe jos şi a ieşit în mod zgomotos din Sala Regatului cu intenţia de a nu mai pune niciodată piciorul acolo. Însă, după câteva zile, el şi-a înăbuşit mândria, s-a împăcat cu supraveghetorul şcolii şi a acceptat cu umilinţă sfaturile acestuia. Cu timpul, acest tânăr a progresat spre maturitate creştină.

Dacă suntem lipsiţi de modestie şi ne acordăm prea multă importanţă, ne putem strica relaţiile cu Dumnezeu. Proverbele 16:5 avertizează: „Orice inimă îngâmfată este o urâciune înaintea DOMNULUI“.

O părere echilibrată despre noi înşine

Înţelegem deci că nu ar trebui să ne luăm prea în serios. Bineînţeles, nu vrem să spunem prin aceasta că nu ar trebui să fim serioşi în ceea ce spunem sau facem. Biblia arată că supraveghetorii, slujitorii ministeriali şi, de fapt, toţi membrii congregaţiei trebuie să fie serioşi (1 Timotei 3:4, 8, 11; Tit 2:2). Aşadar, cum pot creştinii să cultive şi să dea dovadă încontinuu de modestie, echilibru şi seriozitate relativ la modul de a se privi pe ei înşişi?

Biblia furnizează multe exemple încurajatoare de persoane care şi-au păstrat o părere echilibrată despre ele însele. Este remarcabil în acest sens exemplul de umilinţă dat de Isus Cristos. Pentru a înfăptui voinţa Tatălui său şi pentru a salva omenirea, Fiul lui Dumnezeu a părăsit de bunăvoie poziţia sa glorioasă din cer şi a devenit un om umil pe pământ. În pofida insultelor, a maltratărilor la care a fost supus şi a unei morţi umilitoare, el şi-a păstrat stăpânirea de sine şi demnitatea (Matei 20:28; Filipeni 2:5–8; 1 Petru 2:23, 24). Cum a putut Isus să facă acest lucru? El s-a bizuit în totalitate pe Iehova şi a fost hotărât să înfăptuiască voinţa divină. Isus a studiat Cuvântul lui Dumnezeu cu conştiinciozitate, s-a rugat cu fervoare şi a depus eforturi viguroase în minister (Matei 4:1–10; 26:36–44; Luca 8:1; Ioan 4:34; 8:28; Evrei 5:7). Imitarea lui Isus ne poate ajuta să cultivăm şi să păstrăm o părere echilibrată despre noi înşine. — 1 Petru 2:21.

Să reflectăm, de asemenea, la exemplul excelent dat de Ionatan, fiul regelui Saul. Din cauza neascultării tatălui său, Ionatan a pierdut ocazia de a-i succeda lui Saul la tron (1 Samuel 15:10–29). A nutrit Ionatan din acest motiv sentimente de amărăciune? A ajuns el să fie gelos pe David, tânărul care urma să domnească în locul său? Deşi Ionatan era cu mult mai în vârstă decât David şi avea, probabil, mai multă experienţă decât acesta, el s-a supus cu modestie şi umilinţă ordinii stabilite de Iehova şi l-a susţinut în mod loial pe David (1 Samuel 23:16–18). Un punct de vedere clar cu privire la voinţa lui Dumnezeu şi dispoziţia de a ne supune acesteia ne va ajuta să nu  ‘avem despre noi gânduri înalte, mai presus de ceea ce se potriveşte’. — Romani 12:3.

Isus le-a predat discipolilor săi despre valoarea manifestării modestiei şi umilinţei. El a făcut acest lucru printr-o ilustrare, spunându-le că, atunci când merg la o petrecere de nuntă, nu ar trebui să ocupe „locul dintâi“, deoarece ar putea veni o persoană mai distinsă şi, astfel, ei ar putea suferi umilirea de a trebui să meargă să ocupe locul cel mai de jos. Evidenţiind lecţia care se desprinde de aici, Isus a adăugat: „Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi cine se smereşte va fi înălţat“ (Luca 14:7–11). Vom da dovadă de înţelepciune dacă vom urma sfatul lui Isus şi ne vom ‘îmbrăca cu umilinţă a minţii’. — Coloseni 3:12, NW; 1 Corinteni 1:31.

Binecuvântările faptului de avea o părere echilibrată

Faptul de a avea un spirit modest şi umil le permite slujitorilor lui Iehova să găsească o bucurie autentică în ministerul lor. Bătrânii sunt mai abordabili când, în mod umil, „tratează turma cu tandreţe“ (Faptele 20:28, 29, NW). Astfel, toţi membrii congregaţiei se simt mai liberi să vorbească cu ei şi să le ceară ajutorul. Ca urmare, congregaţia poate fi unită într-un spirit de iubire, căldură şi încredere.

Faptul de a nu ne considera prea importanţi ne ajută să ne facem prieteni buni. Modestia şi umilinţa ne vor împiedica să cultivăm un spirit de concurenţă şi să încercăm să-i eclipsăm pe alţii cu realizările sau lucrurile noastre materiale. Aceste calităţi divine ne vor ajuta să fim mai atenţi în relaţiile noastre cu alţii, şi astfel vom fi mai în măsură să-i consolăm şi să-i sprijinim pe cei ce trec prin perioade grele (Filipeni 2:3, 4). Când oamenii sunt pătrunşi de iubirea şi amabilitatea care li se arată, de obicei ei reacţionează favorabil. Şi nu devine o astfel de relaţie neegoistă chiar temelia pe care se clădesc relaţii de prietenie puternice? Ce binecuvântare se va dovedi faptul de a nu ne considera într-un mod lipsit de modestie prea importanţi! — Romani 12:10.

Dacă avem o părere echilibrată despre noi înşine ne va fi mai uşor să ne recunoaştem greşeala când am jignit pe cineva (Matei 5:23, 24). Acest lucru va avea drept rezultat relaţii mai bune cu alţii, netezind calea împăcării şi a respectului reciproc. Dacă sunt umili şi modeşti, cei ce se află în poziţii de supraveghere, cum sunt bătrânii creştini, au posibilitatea de a le face mult bine altora (Proverbele 3:27; Matei 11:29). De asemenea, unei persoane umile îi va fi mai uşor să-i ierte pe cei ce greşesc împotriva ei (Matei 6:12–15). Această persoană nu va reacţiona exagerat la jignirile minore care i se aduc şi va avea încredere în Iehova în ce priveşte îndreptarea lucrurilor care nu pot fi corectate în alt mod. — Psalmul 37:5; Proverbele 3:5, 6.

Cea mai mare binecuvântare obţinută în urma faptului de a avea o părere umilă despre noi înşine este aceea de a ne bucura de favoarea şi aprobarea lui Iehova. „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har“ (1 Petru 5:5). Să nu cădem niciodată în capcana de a ne supraestima. Dimpotrivă, să ne recunoaştem cu umilinţă locul în ordinea stabilită de Iehova. Celor ce satisfac cerinţa de a ‘umbla modest cu Dumnezeu’ le sunt rezervate mari binecuvântări.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 22]

Ionatan l-a susţinut cu umilinţă pe David