Relatare autobiografică

Iehova este adăpostul şi tăria mea

RELATARE DE MARCEL FILTEAU

„Dacă ai să te măriţi cu el, ai să ajungi la închisoare.“ Acestea erau cuvintele pe care oamenii i le spuneau fetei cu care intenţionam să mă căsătoresc. Şi să vă explic de ce.

ÎN 1927, an în care m-am născut, provincia canadiană Quebec era un bastion al catolicismului. După aproximativ patru ani, Cécile Dufour, un ministru cu timp integral al Martorilor lui Iehova, a început să ne viziteze, în oraşul Montreal. Din acest motiv, cea care avea să-mi fie soţie era adesea ameninţată de vecinii noştri. De fapt, ea a fost arestată şi maltratată de nenumărate ori pentru că predica mesajul Bibliei. De aceea, noi am înţeles la scurt timp adevărul cuvintelor lui Isus: „Veţi fi urâţi de toate popoarele pentru numele Meu“. — Matei 24:9.

Pe atunci, pentru mulţi era ceva de neconceput ca o familie franco-canadiană să-şi lase religia catolică. Deşi părinţii mei nu au fost niciodată Martori botezaţi, ei au ajuns imediat la concluzia că învăţăturile Bisericii Catolice nu erau în armonie cu Biblia. Aşadar, ei i-au încurajat pe cei opt copii ai lor să citească literatura publicată de Martori şi i-au susţinut pe aceia dintre noi care au luat poziţie de partea adevărului biblic.

Am luat poziţie în timpuri dificile

În 1942, când încă eram elev, am început să manifest un viu interes pentru studierea Bibliei. Pe atunci, activitatea Martorilor lui Iehova din Canada era interzisă deoarece ei urmau exemplul creştinilor din secolul I şi nu se implicau în războaiele naţiunilor (Isaia 2:4; Matei 26:52). Fratele meu cel mai mare, Roland, a fost dus într-un lagăr de muncă deoarece refuzase să se înroleze în armată în timpul războiului mondial care  făcea ravagii în acea perioadă.

Cam pe-atunci, tata mi-a dat o carte scrisă în limba franceză în care se vorbea despre suferinţele îndurate de Martorii germani pentru că refuzaseră să susţină campaniile militare ale lui Adolf Hitler. * Doream să imit şi eu aceste exemple curajoase de integritate, motiv pentru care am început să asist la întrunirile Martorilor lui Iehova, care se ţineau într-o casă particulară. La scurt timp după aceea am fost invitat să particip la lucrarea de predicare. Am acceptat invitaţia, pe deplin conştient că puteam fi arestat şi închis.

După ce m-am rugat pentru putere, am ciocănit la prima mea uşă. Mi-a deschis o doamnă amabilă, iar eu m-am recomandat, după care i-am citit cuvintele din 2 Timotei 3:16: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă“ (NW).

„Aţi vrea să cunoaşteţi mai multe lucruri despre Biblie?“, am întrebat-o eu.

„Da“, a răspuns doamna.

Aşadar, i-am spus că am să vin la ea cu o prietenă care cunoştea Biblia mai bine decât mine, ceea ce am şi făcut săptămâna următoare. După această primă încercare m-am simţit mai sigur de mine şi am învăţat că noi nu ne îndeplinim ministerul cu propriile forţe. Aşa cum a spus apostolul Pavel, noi facem acest lucru cu ajutorul lui Iehova. Într-adevăr, este absolut necesar să fim conştienţi de faptul că „puterea care depăşeşte normalul [este] cea a lui Dumnezeu şi nu cea care vine de la noi“. — 2 Corinteni 4:7, NW.

După aceea, lucrarea de predicare a devenit o constantă a vieţii mele, ca şi arestările şi întemniţările. Nu e de mirare că viitoarei mele soţii i s-a spus: „Dacă ai să te măriţi cu el, ai să ajungi la închisoare“! Totuşi aceste situaţii nu erau chiar aşa de grele. După ce petreceam o noapte în închisoare, un colaborator Martor ne scotea de obicei pe cauţiune.

Decizii importante

În aprilie 1943 m-am dedicat lui Iehova şi mi-am simbolizat dedicarea prin botezul în apă. Apoi, în august 1944, am asistat pentru prima dată la un congres de proporţii, la Buffalo (New York, S.U.A.), chiar lângă graniţa cu Canada. Auditoriul era format din 25 000 de persoane, iar programul mi-a sporit dorinţa de a fi pionier, cum se numesc miniştrii cu timp integral ai Martorilor lui Iehova. Interdicţia impusă lucrării Martorilor lui Iehova din Canada a fost ridicată în mai 1945, iar luna următoare am început pionieratul.

Totuşi, cu cât participam mai mult la minister, cu atât ajungeam mai des la închisoare. Odată am fost închis într-o celulă împreună cu Mike  Miller, un slujitor fidel al lui Iehova care era de mult timp la adevăr. Ne-am aşezat pe pardoseala de ciment şi am vorbit. Conversaţia noastră spirituală şi ziditoare m-a întărit enorm de mult. Totuşi, după aceea, mi-a venit în minte întrebarea: „Ce s-ar fi întâmplat dacă între noi ar fi existat o neînţelegere şi nu ne-am mai fi vorbit unul celuilalt?“ Timpul petrecut în închisoare cu acest frate drag m-a ajutat să învăţ una dintre cele mai frumoase lecţii din viaţa mea, şi anume că avem nevoie de fraţii noştri şi, prin urmare, trebuie să fim iertători şi amabili unii cu alţii. Altfel, aşa cum a scris apostolul Pavel, „dacă vă muşcaţi şi vă sfâşiaţi unii pe alţii, vedeţi să nu fiţi nimiciţi unii de alţii“. — Galateni 5:15.

În septembrie 1945 am fost invitat să slujesc la biroul de filială din Toronto (Canada) al Societăţii Watch Tower, pe care noi îl numim Betel. Programul spiritual era într-adevăr ziditor şi ne întărea credinţa. Anul următor am fost numit să lucrez la ferma Betelului, situată la aproximativ 40 de kilometri nord de biroul de filială. În timp ce culegeam căpşuni cu tânăra Anne Wolynec, am remarcat nu numai frumuseţea ei fizică, ci şi iubirea şi zelul ei pentru Iehova. Între noi s-a înfiripat o relaţie romantică, iar în ianuarie 1947 ne-am căsătorit.

În următorii doi ani şi jumătate am activat ca pionieri în Londra, Ontario, iar apoi pe insula Cape Breton, unde am contribuit la formarea unei congregaţii. În 1949 am fost invitaţi să frecventăm cursurile celei de-a 14-a clase a Şcolii Biblice Galaad a Societăţii Watchtower, unde am fost instruiţi pentru a deveni misionari.

Lucrarea misionară în Quebec

Absolvenţii canadieni ai claselor anterioare ale Şcolii Galaad primiseră însărcinarea de a pune bazele lucrării de predicare în Quebec. În 1950 ne-am alăturat lor împreună cu alţi 25 de misionari care absolviseră odată cu noi cea de-a 14-a clasă. Această activitate misionară sporită a adus cu sine persecuţii mai mari şi acţiuni violente din partea gloatelor instigate de conducători ai Bisericii Romano-Catolice.

La două zile de la sosirea în prima noastră repartiţie misionară, în oraşul Rouyn, Anne a fost arestată şi împinsă pe bancheta din spate a unei maşini de poliţie. Această întâmplare a fost ceva nou pentru Anne, pentru că ea provenea dintr-un sătuleţ din provincia Manitoba (Canada), unde rareori vedea un agent de poliţie. Anne s-a speriat, fireşte, şi şi-a amintit cuvintele: „Dacă ai să te măriţi cu el, ai să ajungi la închisoare“. Totuşi, înainte să pornească, poliţia m-a găsit şi pe mine şi m-a băgat în maşină lângă Anne. „Ce mă bucur că te văd!“, a exclamat ea. Totuşi, cu un calm uimitor mi-a spus: „Acelaşi lucru li s-a întâmplat şi apostolilor pentru că predicau despre Isus“ (Faptele 4:1–3; 5:17, 18). Mai târziu, în aceeaşi zi, am fost eliberaţi pe cauţiune.

După aproximativ un an de la acest incident, în timp ce mă aflam în ministerul din casă în casă în noua noastră repartiţie din Montreal, am auzit gălăgie jos în stradă şi am văzut o gloată înfuriată care arunca cu pietre. Când am mers ca să le dau o mână de ajutor lui Anne şi partenerei sale, a sosit şi poliţia la faţa locului. În loc să-i aresteze pe membrii gloatei, poliţia le-a arestat pe Anne şi pe partenera ei! În închisoare, Anne i-a amintit proaspetei Martore că trăiau adevărul cuvintelor lui Isus: „Veţi fi urâţi de toţi, din cauza Numelui Meu“. — Matei 10:22.

La un moment dat, în Quebec aşteptau să fie puse pe rol aproximativ 1 700 de cazuri împotriva Martorilor lui Iehova. În general eram acuzaţi că distribuiam literatură sediţioasă sau fără autorizaţie. Ca urmare a acestui fapt, departamentul juridic al Societăţii Watch Tower a intentat proces guvernului Quebecului. După mulţi ani de bătălii juridice, Iehova ne-a dat două mari victorii în faţa Curţii Supreme din Canada. În decembrie 1950 ni s-a ridicat acuzaţia potrivit căreia literatura noastră era sediţioasă, iar în octombrie 1953 ni s-a aprobat dreptul de a distribui literatură biblică fără autorizaţie. Astfel am văzut într-un mod cât se poate de clar că Iehova este într-adevăr „adăpostul şi tăria noastră, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi“. — Psalmul 46:1.

 Demn de remarcat este faptul că numărul Martorilor din Quebec a crescut de la 356 — câţi erau în 1945, când am început eu pionieratul — la peste 24 000, câţi sunt în prezent! Lucrurile s-au petrecut într-adevăr exact cum a prezis profeţia biblică: „Orice armă pregătită împotriva ta va fi fără putere; şi, pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei condamna“. — Isaia 54:17.

Lucrarea noastră în Franţa

În septembrie 1959, eu şi Anne am fost invitaţi să slujim la Betelul din Paris (Franţa), unde am fost repartizat să supraveghez activitatea de tipărire. Înainte de sosirea noastră în ianuarie 1960, operaţia de tipărire fusese efectuată de o societate comercială. Întrucât revista Turnul de veghere a fost interzisă ulterior în Franţa, noi tipăream revista în fiecare lună sub forma unei broşuri de 64 de pagini. Broşura se intitula Buletinul interior al Martorilor lui Iehova şi conţinea articolele care se studiau în congregaţii pe parcursul lunii respective. Din 1960 până în 1967, numărul celor care participau la lucrarea de predicare a crescut în Franţa, de la 15 439 la 26 250.

În cele din urmă, majoritatea misionarilor au fost repartizaţi în alte locuri, unii în ţări africane în care se vorbea franceza, iar alţii înapoi în Quebec. Întrucât Anne nu se simţea bine şi necesita o intervenţie chirurgicală, ne-am întors în Quebec. După trei ani de îngrijire medicală, Anne s-a restabilit. Am fost apoi repartizaţi în lucrarea de circumscripţie, care consta în vizitarea unei congregaţii în fiecare săptămână pentru a-i încuraja pe fraţi pe plan spiritual.

Lucrarea misionară în Africa

După câţiva ani, în 1981, am avut bucuria de a primi o nouă repartiţie, ca misionari în Zair, acum Republica Democratică Congo. Oamenii erau săraci şi aveau multe greutăţi. Când am sosit, erau 25 753 de Martori, însă azi, acest număr a crescut la peste 113 000, iar la Comemorarea morţii lui Cristos din 1999 au asistat 446 362 de persoane!

În 1984 am obţinut din partea guvernului aproximativ 200 de hectare de teren pentru a construi un nou birou de filială. Apoi, în decembrie 1985, în Kinshasa, capitala ţării, s-a ţinut un congres internaţional, la care au participat 32 000 de delegaţi din numeroase părţi ale lumii. După aceea, opoziţia dezlănţuită de cler a dus la întreruperea lucrării noastre din Zair. La 12 martie 1986, fraţii cu răspundere au primit o scrisoare în care se spunea că Martorii lui Iehova din Zair fuseseră scoşi în afara legii. Această interzicere a tuturor activităţilor noastre a fost semnată de preşedintele de atunci al ţării, Mobutu Sese Seko, în prezent decedat.

Din cauza acestor evenimente neaşteptate, a trebuit să aplicăm sfatul biblic: „Omul chibzuit vede nenorocirea şi se ascunde“ (Proverbele 22:3). Am încercat să facem rost de hârtie, cerneală, film, forme de tipar şi substanţe chimice din străinătate pentru a tipări publicaţiile noastre în Kinshasa. Ne-am format, de asemenea, o reţea proprie de distribuire. Odată organizaţi, sistemul nostru funcţiona mai bine decât serviciul poştal guvernamental!

Mii de Martori au fost arestaţi şi mulţi au fost torturaţi. Totuşi, cu câteva excepţii, ei au rezistat la acest tratament şi şi-au păstrat fidelitatea. Şi eu am fost arestat şi am văzut în ce condiţii îngrozitoare erau obligaţi să stea fraţii în închisori. De nenumărate ori, poliţia secretă şi autorităţile au exercitat tot felul de presiuni asupra noastră, dar Iehova ne-a oferit întotdeauna o cale de ieşire. — 2 Corinteni 4:8.

Noi ascunseserăm circa 3 000 de cutii de literatură în depozitul unui om de afaceri. În cele din urmă însă, unul dintre angajaţii acestuia a informat poliţia secretă, care l-a arestat pe acel om de afaceri. În drum spre închisoare, ei au trecut întâmplător pe lângă maşina mea. Omul de afaceri le-a spus poliţiştilor că eu eram cel care aranjasem cu el să depoziteze literatura. Poliţia a oprit şi m-a întrebat în legătură cu acest lucru, acuzându-mă că depozitasem literatură ilegală în depozitul acelui bărbat.

„Aveţi una dintre acele cărţi?“, am întrebat eu.

„Bineînţeles că da“, au răspuns ei.

„Îmi permiteţi să o văd?“, i-am întrebat.

 Mi-au adus un exemplar şi le-am arătat ce scria în interior: „Tipărită în Statele Unite ale Americii de Watch Tower Bible & Tract Society“.

„Ceea ce aveţi în mână este proprietatea Americii, nu a Zairului“, le-am amintit eu. „Guvernul dumneavoastră a scos în afara legii corporaţia legală a asociaţiei Martorilor lui Iehova din Zair, nu Watch Tower Bible & Tract Society din Statele Unite. Aşa că ar trebui să aveţi grijă ce faceţi cu aceste publicaţii.“

Mi s-a dat voie să plec deoarece nu aveau mandat de arestare pe numele meu. În noaptea aceea noi am luat două camioane şi am încărcat literatura care se găsea în acel depozit. A doua zi, când au venit, autorităţile s-au enervat foarte tare pentru că nu au mai găsit nimic. Atunci au început să mă caute pe mine, pentru că de data aceasta aveau mandat de arestare pe numele meu. M-au găsit şi, pentru că nu aveau maşină, am mers la închisoare cu maşina mea, pe care am condus-o chiar eu! Am fost însoţit de un alt Martor ca să ia maşina înapoi, înainte ca ei să o poată confisca.

După un interogatoriu care a durat opt ore, ei au decis să mă expulzeze din ţară. Le-am arătat însă o fotocopie a unei scrisori din partea guvernului, prin care se confirma că eram împuternicit să lichidez activele asociaţiei Martorilor lui Iehova din Zair, care acum erau interzişi. Astfel, mi s-a permis să-mi continuu activitatea la Betel.

După patru ani, cât am slujit sub presiunile interdicţiei impuse lucrării din Zair, am făcut ulcer hemoragic, care mi-a pus viaţa în pericol. S-a hotărât să fiu dus pentru tratament în Africa de Sud, unde Filiala mi-a asigurat o îngrijire foarte bună şi m-am însănătoşit. După ce am slujit în Zair opt ani, care au fost într-adevăr un episod memorabil şi fericit din viaţa mea, ne-am mutat în 1989 la filiala din Africa de Sud. În 1998 ne-am întors în ţara natală şi de atunci slujim din nou la Betelul din Canada.

Serviciul pe care îl efectuăm ne dă satisfacţie

Când privesc în urmă la cei 54 de ani de minister cu timp integral, simt o foarte mare satisfacţie pentru faptul că mi-am folosit vigoarea tinerească în preţiosul serviciu adus lui Iehova. Deşi Anne a trebuit să treacă prin numeroase situaţii dificile, ea nu s-a plâns, ci m-a sprijinit foarte mult în toate activităţile noastre. Împreună am avut privilegiul de a-i ajuta pe mulţi oameni să-l cunoască pe Iehova, iar dintre aceştia, câţiva sunt în prezent în ministerul cu timp integral. E o bucurie atât de mare să-i vezi pe unii dintre copiii lor şi chiar pe nepoţii lor slujindu-i măreţului nostru Dumnezeu, Iehova!

Am convingerea că nimic din ceea ce oferă această lume nu se poate compara cu privilegiile şi binecuvântările pe care ni le-a dat Iehova. Este adevărat că am îndurat multe încercări, însă toate ne-au întărit credinţa şi încrederea în Iehova. El s-a dovedit într-adevăr un turn tare, un adăpost şi un ajutor gata să fie găsit în timp de necaz.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 26]

În 1947, efectuând lucrarea de pionier; o fotografie recentă, cu mine şi cu Anne

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Oamenii pe care i-am cunoscut în Zair iubeau adevărul biblic