Relatare autobiografică

Am dus o viaţă simplă pentru a-i sluji lui Iehova

RELATARE DE CLARA GERBER MOYER

Am 92 de ani şi abia pot să merg, dar încă am o minte lucidă şi o memorie bună. Cât de recunoscătoare sunt că am avut privilegiul de a-i sluji lui Iehova din copilărie! Viaţa simplă pe care am dus-o a contribuit foarte mult la această comoară.

M-AM născut la 18 august 1907, în Alliance (Ohio, S.U.A.), fiind cea mai mare dintre cei cinci copii ai familiei. Când aveam opt ani, la ferma noastră profilată pe creşterea vacilor de lapte a venit cu bicicleta un ministru cu timp integral al Studenţilor în Biblie, cum erau numiţi pe atunci Martorii lui Iehova. El s-a întâlnit la uşă cu mama mea, Laura Gerber, şi a întrebat-o dacă ştie de ce este permis răul. Mama îşi pusese întotdeauna această întrebare.

După ce s-a consultat cu tata, care lucra afară în hambar, mama a comandat setul de şase volume al Studiilor în Scripturi. Ea le-a citit pe nerăsuflate şi a fost profund mişcată de adevărurile biblice pe care le învăţa. A studiat volumul 6, Noua Creaţiune, şi a înţeles în mod clar necesitatea de a face botezul creştin prin cufundare în apă. Neştiind cum să-i găsească pe Studenţii în Biblie, ea l-a rugat pe tata să o boteze în pârâiaşul de la fermă, în ciuda faptului că ne aflam în acel martie friguros din 1916.

La scurt timp după aceea, mama a văzut în ziar un anunţ referitor la un discurs ce avea să se ţină la Alliance, în Sala Fetelor Veteranilor de Război. Discursul era intitulat „Planul divin al vârstelor“. Mama a fost promptă întrucât volumul 1 al seriei Studii în Scripturi avea acelaşi titlu. Calul a fost înhămat la trăsură şi, astfel, am plecat toţi cu trăsura la prima noastră întrunire. De atunci încolo, în serile de duminică şi de miercuri asistam la  întrunirile care se ţineau în casele fraţilor. Nu după mult timp mama a fost din nou botezată, de data aceasta de către un reprezentant al congregaţiei creştine. Tata, mereu ocupat cu treburile fermei, a manifestat în cele din urmă interes faţă de studiul biblic şi a fost botezat după câţiva ani.

Îi cunoaştem pe cei din fruntea lucrării

La 10 iunie 1917, J. F. Rutherford, preşedintele de atunci al Societăţii Watch Tower, a vizitat Alliance pentru a ţine o cuvântare cu tema „De ce se războiesc naţiunile?“. Pe atunci eu aveam nouă ani şi am asistat la această cuvântare împreună cu părinţii şi cu cei doi fraţi ai mei, Willie şi Charles. Am avut o asistenţă considerabilă, de peste o sută de persoane. După cuvântarea fratelui Rutherford, majoritatea participanţilor s-au fotografiat lângă Columbia Theater, unde s-a ţinut discursul. O săptămână mai târziu, în acelaşi loc, fratele A. H. Macmillan a ţinut o cuvântare cu titlul „Regatul lui Dumnezeu urmează să vină“. Pentru orăşelul nostru a fost un privilegiu să fie vizitat de aceşti fraţi.

Congrese timpurii de neuitat

Primul congres la care am asistat a fost cel ţinut în 1918 la Atwater (Ohio), la câţiva kilometri de Alliance. Mama l-a întrebat pe reprezentantul de acolo al Societăţii dacă eram suficient de mare pentru a fi botezată. Deoarece consideram că mă dedicasem cu responsabilitate lui Dumnezeu pentru a-i înfăptui voinţa, mi s-a permis să fiu botezată în acea zi într-un pârâu din apropierea unei mari livezi de meri. Mi-am schimbat hainele într-un cort pe care fraţii îl montaseră în acest scop şi m-am botezat într-un halat gros şi vechi.

În septembrie 1919, împreună cu părinţii mei, am mers cu trenul la Sandusky (Ohio), lângă Lacul Erie. Aici ne-am îmbarcat pe un feribot şi, în scurtă vreme, am ajuns la Cedar Point, unde urma să se ţină congresul nostru de neuitat. Când am coborât de pe vapor, am văzut pe doc o gheretă cu produse alimentare. Mi-am luat un hamburger, ceea ce pentru mine era un adevărat lux pe atunci. Era aşa de bun! Cifra record în ce priveşte asistenţa la cele opt zile de congres a fost de 7 000 de persoane. Deoarece nu existau instalaţii de sonorizare, a trebuit să ascult cu foarte mare atenţie.

Cu ocazia acestui congres s-a lansat perechea revistei Turnul de Veghere, numită Epoca de aur (actualmente Treziţi-vă!). Pentru a asista la acest congres am lipsit de la şcoală o săptămână, dar a meritat. Cedar Point era un loc de vacanţă. Deoarece bucătarii şi chelnerii de la restaurantul care trebuia să pregătească mâncarea pentru delegaţii la congres intraseră, nu ştiu de ce, în grevă, fraţii creştini care ştiau să gătească au trecut la treabă şi au pregătit mâncarea pentru delegaţi. Apoi, multe decenii la rând, poporul lui Iehova şi-a pregătit singur mâncarea la congresele de circumscripţie şi de district.

De asemenea, am avut privilegiul de a ne reîntoarce la Cedar Point în septembrie 1922 pentru un congres de nouă zile la care audienţa maximă a fost de peste 18 000 de persoane. La acest congres fratele Rutherford ne-a încurajat ‘să vestim, să vestim, să vestim pe Rege şi regatul său’. Eu îmi începusem însă ministerul creştin cu câţiva ani mai înainte distribuind tracte şi revista Epoca de aur.

Apreciere faţă de minister

În primele luni ale anului 1918 am participat la distribuirea tractului Căderea Babilonului la fermele din vecinătate. Din cauza frigului încălzeam steatit pe soba cu lemne de acasă şi îl puneam în trăsură pentru a ne ţine cald la picioare. Ne îmbrăcam cu paltoane şi căciuli groase, deoarece trăsura avea doar coviltir, nu şi radiator. Dar erau vremuri fericite.

În 1920 a apărut în format de revistă o ediţie specială a publicaţiei Taina împlinită *, numită ZG. Împreună cu părinţii mei, am mers în Alliance pentru a distribui această publicaţie. Pe atunci, fiecare mergea din casă în casă singur, aşa că m-am dus cu frică pe o verandă unde şedeau  mai mulţi oameni. După ce am prezentat publicaţia, o femeie a spus: „Nu-i aşa că a ţinut o alocuţiune nostimă?“, şi a acceptat revista. În acea zi am plasat 13 ZG-uri, şi era prima mea prezentare mai lungă în cadrul lucrării organizate din casă în casă.

Când eram în clasa a noua, mama a făcut pneumonie şi a zăcut la pat mai bine de o lună. Întrucât sora mea cea mai mică, Hazel, era bebeluş, am părăsit şcoala pentru a da o mână de ajutor la treburile fermei şi pentru a avea grijă de copii. Familia noastră lua însă în serios adevărul biblic şi participam cu regularitate la toate întrunirile congregaţiei.

În 1928, cu ocazia Comemorării morţii lui Cristos, a fost distribuit tuturor celor prezenţi tractul intitulat „Unde sunt cei nouă?“. El dezbătea Luca 17:11–19, unde Biblia spune că numai unul dintre cei zece bărbaţi curăţaţi de lepră i-a mulţumit cu umilinţă lui Isus pentru că îl vindecase în mod miraculos. Acest lucru m-a impresionat profund. M-am întrebat: Cât de multă apreciere manifest eu?

Întrucât lucrurile mergeau acum bine acasă, iar eu eram sănătoasă şi fără obligaţii, m-am hotărât să plec de acasă şi să încep pionieratul, cum este numit ministerul cu timp integral. Părinţii m-au încurajat şi ei. Şi, astfel, eu şi partenera mea, Agnes Aleta, am primit prima noastră repartiţie, iar în seara zilei de 28 august 1928 ne-am urcat în tren la ora nouă. Fiecare aveam doar o valiză şi o sacoşă pentru literatura noastră biblică. La gară am plâns şi noi, şi părinţii şi surorile mele. Mă gândeam că se putea să nu-i mai văd niciodată, deoarece credeam că Armaghedonul este aproape. În dimineaţa următoare am sosit la repartiţia noastră din Brooksville (Kentucky).

Stăteam cu chirie într-o cămăruţă dintr-o pensiune, ne cumpăram conserve de spaghete şi ne făceam sandvişuri. În fiecare zi mergeam în altă parte, lucrând singure şi oferind locatarilor cinci cărţi legate în schimbul unei contribuţii de 1,98 dolari americani. Treptat am reuşit să străbatem tot oraşul şi am cunoscut multe persoane deosebit de interesate de Biblie.

În aproximativ trei luni bătusem la uşilor tuturor celor din Brooksville şi din împrejurimi, precum şi din Augusta, aşa că am plecat să lucrăm oraşele Maysville, Paris şi Richmond. Pe parcursul următorilor trei ani am străbătut multe comitate din Kentucky în care nu existau congregaţii. De multe ori eram ajutate de prieteni sau de membri ai familiei din Ohio, care veneau cu maşina până aici şi ne însoţeau în minister o săptămână sau mai multe.

Alte congrese memorabile

Congresul de la Columbus (Ohio) din 24–30 iulie 1931 a fost cu adevărat memorabil. Tot aici am fost anunţaţi că vom purta numele biblic de Martori ai lui Iehova (Isaia 43:12). Înainte, când oamenii ne întrebau ce religie avem, spuneam „Studenţi Internaţionali în Biblie“. Dar această denumire nu ne diferenţia prea bine, întrucât existau mulţi studenţi în Biblie afiliaţi la diverse alte grupări religioase.

Deoarece partenera mea, Agnes, se căsătorise, iar eu eram singură, am fost încântată când s-a făcut anunţul că cei care îşi caută partener de pionierat trebuie să se prezinte într-un anumit loc. Acolo le-am cunoscut pe Bertha şi Elsie Garty şi pe Bessie Ensminger. Ele aveau două maşini şi erau în căutarea unei surori pioniere cu care să lucreze împreună. Deşi nu ne mai văzuserăm niciodată înainte, am plecat de la congres împreună.

Vara lucram statul Pennsylvania de la un capăt la altul. Apoi, când se apropia iarna, ceream să fim repartizate în statele mai calde din sud: Carolina de Nord, Virginia şi Maryland. Primăvara ne întorceam în nord. Aşa obişnuiau să procedeze pionierii pe atunci. În 1934, John Booth şi Rudolph Abbuhl, care procedau la fel, i-au luat pe Ralph Moyer şi pe fratele său mai mic Willard cu ei la Hazard, în Kentucky.

L-am întâlnit pe Ralph de mai multe ori, dar ne-am cunoscut mai bine în timpul congresului de proporţii ce s-a ţinut la Washington, D.C., între 30 mai şi 3 iunie 1935. Eu şi Ralph stăteam alături la balcon când s-a ţinut cuvântarea despre „marea mulţime“, sau „marea gloată“ (Apocalipsa  7:9–14). Până atunci crezusem că cei din marea mulţime erau membri ai unei clase cereşti mai puţin credincioase decât cei 144 000 (Apocalipsa 14:1–3). De aceea, nu voiam să fac parte dintre ei!

Când fratele Rutherford a explicat că marea mulţime era o clasă pământească formată din supravieţuitorii fideli ai Armaghedonului, mulţi au rămas surprinşi. Apoi, el i-a invitat pe toţi apartenenţii marii mulţimi să se ridice în picioare. Eu nu m-am ridicat, dar Ralph a făcut-o. Mai târziu mi s-au clarificat lucrurile, aşa că anul 1935 a fost ultimul an în care m-am împărtăşit din vinul şi pâinea simbolice la Comemorarea morţii lui Cristos. Însă mama a continuat să se împărtăşească până în noiembrie 1957, când a murit.

Un partener permanent

Eu şi Ralph am continuat să ne scriem. Eu slujeam în Lake Placid (New York), iar el în Pennsylvania. În 1936, el şi-a construit o rulotă mică pe care să o poată remorca. El se mutase din Pottstown (Pennsylvania) la Newark (New Jersey) în vederea congresului care urma să se ţină aici între 16 şi 18 octombrie. Într-o seară, după program, mai mulţi pionieri ne-am dus să vedem noua rulotă a lui Ralph. Eu şi Ralph stăteam în rulotă lângă o chiuvetă mică instalată înăuntru, iar el m-a întrebat: „Îţi place rulota?“

Când am încuviinţat, el m-a întrebat: „Vrei să locuieşti în ea?“

„Da“, am răspuns eu, iar el m-a sărutat atât de duios, că n-am să uit niciodată. După două zile am primit autorizaţia de căsătorie. La 19 octombrie, prima zi după congres, ne-am dus la Brooklyn şi am vizitat tipografia Societăţii Watch Tower. Apoi am solicitat o repartiţie. Grant Suiter, care se ocupa cu repartizarea teritoriului, a întrebat cine avea să lucreze în această repartiţie. Ralph i-a răspuns: „Noi, dacă vom putea să ne căsătorim“.

„Dacă vă întoarceţi după-amiază la ora cinci, poate că aranjăm ceva“, a răspuns fratele Suiter. În consecinţă, ne-am căsătorit în seara aceea, la locuinţa unui martor din Brooklyn Heights. După ce am luat masa cu câţiva prieteni la un restaurant din zonă, am luat autobuzul până la Newark (New Jersey), unde se afla rulota lui Ralph.

La scurt timp după aceea, eram în drum spre Heathsville (Virginia), prima noastră repartiţie comună ca pionieri. Am lucrat comitatul Northumberland, după care ne-am dus în comitatele Fulton şi Franklin din Pennsylvania. În 1939, Ralph a fost invitat să lucreze ca serv de zonă, o activitate în cadrul căreia trebuia să vizităm prin rotaţie un anumit număr de congregaţii. Am slujit congregaţiile din statul Tennessee. Un an mai târziu, s-a născut fiul nostru, Allen, iar în 1941 am întrerupt lucrarea de zonă. Am fost apoi repartizaţi la Marion (Virginia), ca pionieri speciali. Pe atunci, aceasta însemna dedicarea a 200 de ore pe lună în minister.

 Facem schimbări

În 1943 am considerat că trebuia să întrerup serviciul de pionier special. Faptul că locuiam într-o remorcă mică, că aveam grijă de un copil mic, că găteam, spălam, călcam şi petreceam circa 60 de ore în minister era tot ceea ce puteam face. Dar Ralph şi-a continuat serviciul de pionier special.

În 1945 ne-am întors la Alliance (Ohio), ne-am vândut rulota care ne fusese cămin timp de nouă ani şi ne-am mutat la ferma părinţilor mei. Acolo, pe veranda din faţă, s-a născut fiica noastră, Rebekah. Ralph lucra cu jumătate de normă în oraş şi activa ca pionier regular. Eu lucram la fermă şi făceam tot ce puteam pentru a-l ajuta pe el să continue pionieratul. Deşi familia mea ne-a oferit un teren liber şi o casă, Ralph le-a refuzat. El nu dorea să-şi asume obligaţii în plus care să ne împiedice să acordăm mai multă atenţie intereselor Regatului.

În 1950 ne-am mutat din nou la Pottstown (Pennsylvania) şi am închiriat o casă contra sumei de 25 de dolari pe lună. În următorii 30 de ani, chiria nu s-a ridicat decât la 75 de dolari. Simţeam că Iehova ne ajută să continuăm să ducem o viaţă simplă (Matei 6:31–33). Ralph lucra trei zile pe săptămână ca bărbier. În fiecare săptămână noi studiam Biblia cu cei doi copii ai noştri, participam la întrunirile congregaţiei şi predicam împreună vestea bună a Regatului. Ralph a slujit în congregaţia locală ca supraveghetor care prezidează. Ducând o viaţă simplă, am putut să facem mai mult în serviciul lui Iehova.

Pierderea dragului meu soţ

La 17 mai 1981 şedeam în Sala Regatului ascultând o cuvântare publică. Ralph se simţea rău şi s-a dus în spatele sălii, după care mi-a trimis printr-un om de ordine un bileţel prin care îmi spunea că se duce acasă. Aceasta era ceva atât de neobişnuit pentru Ralph, încât am rugat pe cineva să mă ducă urgent acasă. În mai puţin de o oră Ralph a murit răpus de un puternic accident vascular cerebral. La sfârşitul studiului Turnului de veghere din acea dimineaţă s-a anunţat în congregaţie că Ralph se stinsese din viaţă.

Ralph petrecuse deja în acea lună peste 50 de ore în minister. Cariera sa de pionier cu timp integral durase mai bine de 46 de ani. El a condus studii biblice cu peste o sută de persoane care au devenit în cele din urmă Martori ai lui Iehova botezaţi. Binecuvântările spirituale pe care le-am primit au meritat din plin sacrificiile făcute de-a lungul anilor.

Sunt recunoscătoare pentru privilegiile pe care le am

De 18 ani trăiesc singură, merg la întruniri, predic Regatul în limita posibilităţilor şi studiez Cuvântul lui Dumnezeu. Acum locuiesc într-un apartament dintr-un cămin de bătrâni. Nu am decât câteva piese de mobilier şi am preferat să nu am televizor. Dar viaţa mea este bogată spiritualiceşte. Părinţii şi cei doi fraţi ai mei au fost fideli până la moarte, iar cele două surori ale mele continuă să umble cu fidelitate pe calea adevărului.

Mă bucur că fiul meu, Allen, slujeşte ca bătrân creştin. Mulţi ani el a instalat sisteme de sonorizare la Sălile Regatului şi la cele de congrese şi a asigurat sonorizarea la congresele ţinute vara. Soţia lui este o loială slujitoare a lui Dumnezeu, iar cei doi fii ai lor slujesc ca bătrâni. Fiica mea, Rebekah Karres, a petrecut peste 35 de ani în ministerul cu timp integral, inclusiv patru ani la sediul Martorilor lui Iehova, din Brooklyn. Ea şi soţul ei au petrecut ultimii 25 de ani în lucrarea itinerantă în diferite părţi ale Statelor Unite.

Isus a spus că Regatul este asemenea unei comori ascunse care poate fi găsită (Matei 13:44). Sunt recunoscătoare că familia mea a găsit această comoară cu atât de mulţi ani în urmă. Ce privilegiu este să te uiţi în urmă la cei peste 80 de ani de serviciu dedicat lui Dumnezeu şi să nu regreţi nimic! Dacă aş putea să iau viaţa de la capăt, aş trăi-o la fel, deoarece, într-adevăr, „bunătatea“ lui Dumnezeu „preţuieşte mai mult decât viaţa“. — Psalmul 63:3.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

În 1917, la Alliance (Ohio) am ascultat cuvântarea fratelui Rutherford

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Alături de Ralph în faţa rulotei construite de el

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Astăzi, împreună cu cei doi copii ai mei