De ce are nevoie omenirea de un ajutor

‘AM FOST un persecutor insolent’ (NW), recunoaşte un bărbat care fusese mândru şi violent. El fusese un blasfemator lipsit de scrupule care îi hărţuise şi îi atacase fără milă pe continuatorii lui Isus Cristos cu teamă de Dumnezeu. „Dar“, spune el recunoscător, „mi s-a arătat îndurare“. Oricât de incredibil ar părea, acest persecutor crunt a devenit fidelul apostol creştin Pavel. — 1 Timotei 1:12–16; Faptele 9:1–19.

Nu fac toţi ceea ce a făcut Pavel. Totuşi, noi nu corespundem nici unul întru totul cerinţelor lui Dumnezeu. De ce? Deoarece ‘toţi am păcătuit şi n-am ajuns la slava lui Dumnezeu’ (Romani 3:23). În plus, este foarte uşor să ne lăsăm cuprinşi de disperare, considerându-ne, probabil, prea răi pentru a primi îndurarea lui Dumnezeu. În timp ce medita la înclinaţiile sale păcătoase, Pavel a exclamat: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa din acest trup de moarte?“ Răspunzându-şi singur la întrebare, el a scris: „Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!“ — Romani 7:24, 25.

Cum ar putea un Creator drept să întreţină relaţii cu nişte păcătoşi (Psalmul 5:4)? Remarcaţi ce a spus Pavel: „Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!“ O altă persoană care a primit îndurarea lui Dumnezeu a explicat: „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor [ajutor, nota de subsol]: pe Isus Hristos Cel drept. El este ispăşirea pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale întregii lumi“. — 1 Ioan 2:1, 2.

De ce se spune despre Isus Cristos că este ‘un ajutor la Tatăl’? Şi cum este Isus „ispăşirea pentru păcatele noastre“?

De ce este nevoie de un ajutor

Isus a venit pe pământ „să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“ (Matei 20:28). Răscumpărarea este preţul plătit pentru a răscumpăra, sau a elibera, pe cineva sau ceva. Forma verbală a cuvântului ebraic tradus prin „răscumpărare“ exprimă ideea de acoperire, sau ispăşire, a păcatelor (Psalmul 78:38). Cuvântul grecesc, ca  acela din Matei 20:28, era folosit îndeosebi cu referire la preţul plătit pentru răscumpărarea prizonierilor de război sau pentru eliberarea sclavilor. Pentru a satisface cerinţele justiţiei, un lucru este dat în schimbul unui alt lucru de valoare corespunzătoare.

Omenirea a ajuns în sclavie din cauza faptului că primul om s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Aşa cum se arată în Geneza, capitolul 3, acest om perfect, şi anume Adam, a ales să urmeze o cale de neascultare faţă de Iehova Dumnezeu. Prin această conduită, el s-a vândut pe sine, precum şi pe descendenţii săi încă nenăscuţi, în sclavia păcatului şi a morţii. Procedând astfel, el a pierdut, pentru sine şi pentru toţi urmaşii săi, darul vieţii umane perfecte. — Romani 5:12, 18, 19; 7:14.

În Israelul antic, Dumnezeu luase măsuri ca jertfele de animale să ispăşească, sau să acopere, păcatele poporului (Leviticul 1:4; 4:20, 35). De fapt, viaţa animalului ce trebuia sacrificat era dată în locul vieţii păcătosului (Leviticul 17:11). Aşadar, „ziua Ispăşirii“ ar putea fi numită şi „ziua răscumpărărilor“. — Leviticul 23:26–28.

Întrucât animalele sunt inferioare omului, era „cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să ridice [complet] păcatele“ (Evrei 10:1–4). Pentru ca o jertfă să fie suficient de valoroasă ca să ispăşească, sau să îndepărteze, definitiv păcatele, ar trebui să fie egală în valoare cu ceea ce pierduse Adam. Balanţa justiţiei pretindea un bărbat perfect (Isus Cristos) care să contrabalanseze ceea ce un alt bărbat perfect (Adam) pierduse. Numai o viaţă umană perfectă putea plăti preţul de răscumpărare pentru eliberarea urmaşilor lui Adam din sclavia în care îi aruncase primul lor strămoş. O „viaţă pentru o viaţă“ ar fi întrunit cerinţele unei adevărate justiţii. — Exodul 21:23–25.

Când Adam a păcătuit şi a fost condamnat la moarte, urmaşii lui încă nenăscuţi se aflau în coapsele sale şi au murit, în consecinţă, odată cu el. Omul perfect Isus, „cel din urmă Adam“, a renunţat de bunăvoie să-şi întemeieze o familie (1 Corinteni 15:45). Când şi-a dat viaţa ca jertfă umană perfectă, el avea în coapsele sale urmaşi nenăscuţi. Prin urmare, s-ar putea spune că rasa umană potenţială din coapsele sale a murit împreună cu el. Isus a considerat familia muritoare şi păcătoasă a lui Adam ca şi cum ar fi fost propria sa familie. El a renunţat la dreptul de a avea propria-i familie. Sacrificându-şi viaţa umană perfectă, Isus a cumpărat din nou toată omenirea ce descindea din Adam, pentru ca ea să poată deveni familia Sa, iar El ‘tatăl ei etern’. — Isaia 9:6, 7, NW.

Jertfa de răscumpărare a lui Isus i-a dat omenirii ascultătoare posibilitatea de a dobândi îndurarea lui Dumnezeu şi viaţă eternă. De aceea, apostolul Pavel a scris: „Plata păcatului este moartea, dar darul harului lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 6:23). Nu putem decât să-i aducem laude lui Iehova pentru iubirea şi compasiunea de care a dat dovadă prin furnizarea răscumpărării, cu un preţ uriaş pentru sine şi pentru Fiul său mult iubit (Ioan 3:16). Şi, cu siguranţă, Isus s-a dovedit a fi ‘un ajutor la Tatăl’ când a fost înviat la viaţă cerească şi i-a oferit lui Dumnezeu, în ceruri, valoarea jertfei sale de răscumpărare (Evrei 9:11, 12, 24; 1 Petru 3:18). * Dar cum dovedeşte acum Isus Cristos că este ajutorul nostru din ceruri?

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]

Viaţa umană perfectă a lui Isus a devenit preţul de răscumpărare pentru urmaşii lui Adam