O nevoie stringentă de mângâiere!

„Iată, cei apăsaţi vărsau lacrimi şi nu era nimeni să-i mângâie. De partea asupritorilor lor era puterea, iar ei nu aveau pe cineva să-i mângâie.“ — ECLESIASTUL 4:1.

CĂUTAŢI mângâiere? Tânjiţi după o rază de consolare care să risipească norii negri ai disperării, după un dram de alinare care să vă îndulcească viaţa frământată de suferinţe amare şi de întâmplări dramatice?

Mai devreme sau mai târziu, cu toţii avem o nevoie stringentă de a fi mângâiaţi şi încurajaţi, şi aceasta pentru că viaţa este plină de lucruri care cauzează tristeţe. Cu toţii avem nevoie să fim ocrotiţi, trataţi cu iubire şi acceptaţi. Unii dintre noi au îmbătrânit, lucru care îi întristează. Alţii sunt profund dezamăgiţi din cauză că viaţa le-a înşelat aşteptările, iar alţii sunt tulburaţi din cauza rezultatelor primite de la un laborator medical.

Mai mult decât atât, puţini sunt cei care nu ar fi de acord cu faptul că evenimentele din zilele noastre au creat o nevoie stringentă de mângâiere şi speranţă. Numai pe parcursul secolului trecut, peste o sută de milioane de oameni au murit în războaie. * Aproape toţi au lăsat în urmă familii îndurerate — mame şi taţi, surori şi fraţi, văduve şi orfani — care tânjesc cu disperare după alinare. Astăzi, peste un miliard de oameni trăiesc în sărăcie lucie. Jumătate din populaţia lumii nu are acces în mod permanent la tratamente medicale şi la medicamentele de bază. Pe străzile marilor oraşe poluate vagabondează milioane de copii abandonaţi, dintre care mulţi se droghează şi se prostituează. Milioane de refugiaţi se chinuiesc în lagăre respingătoare.

Cu toate acestea, cifrele — indiferent cât de convingătoare pot fi — nu reflectă durerea şi suferinţa de care au parte unii în viaţă. Să ne gândim, de exemplu, la Svetlana *, o tânără dintr-o ţară balcanică, născută într-o  familie extrem de săracă. „Ca să câştig un ban“, a spus ea, „părinţii mă trimiteau să cerşesc sau să fur. Viaţa de familie s-a înrăutăţit până acolo încât am ajuns o victimă a incestului. Am găsit de lucru ca chelneriţă, iar mama, căreia îi dădeam banii pe care îi câştigam, spunea că, dacă o să-mi pierd vreodată slujba, ea o să se sinucidă. Toate acestea m-au condus spre prostituţie. Nu aveam decât 13 ani. După un timp am rămas însărcinată şi am avortat. La vârsta de 15 ani arătam de parcă aveam 30 de ani“.

Laimonis, un tânăr din Letonia, ne-a vorbit despre nevoia de mângâiere şi despre amintirile sumbre care l-au transformat într-un om posomorât. La vârsta de 29 de ani, el a suferit un accident de maşină, în urma căruia a rămas paralizat de la mijloc în jos. Se simţea complet pierdut şi s-a apucat de băutură. După cinci ani era o epavă — un alcoolic paralizat, fără nici un viitor. Unde putea găsi mângâiere?

Sau să ne gândim la Angie. Soţul ei a suferit trei operaţii pe creier, care, la început, l-au lăsat paralizat parţial. Apoi, după cinci ani de la ultima operaţie, el a suferit un accident grav, care ar fi putut fi fatal. Când soţia sa a intrat în cabinetul de urgenţă şi şi-a văzut soţul zăcând în comă după ce suferise o leziune gravă la cap, ştia că era în pragul unei nenorociri. Pentru ea şi familia ei, viitorul avea să fie sumbru. Unde putea să găsească sprijin şi încurajare?

Pentru Pat, cu câţiva ani în urmă, o zi de iarnă părea că începe normal. Cu toate acestea, următoarele trei zile i s-au şters din memorie. Ulterior, soţul ei i-a spus că, după ce ea simţise o durere puternică în piept, a făcut stop cardiac. Inima ei a început să bată foarte repede şi neregulat, după care s-a oprit complet. La fel şi respiraţia. „Din punct de vedere clinic, eram, de fapt, moartă“, a spus Pat. Totuşi a supravieţuit. Despre lunga ei şedere în spital ea a spus: „Am fost îngrozită de mulţimea analizelor, îndeosebi când, din cauza acestora, inima mea a fost la un pas de fibrilaţii şi de stop cardiac, cum se întâmplase la început“. Ce anume i-a putut furniza alinarea şi ajutorul de care avea nevoie în această situaţie critică?

Joe şi Rebecca şi-au pierdut fiul în vârstă de 19 ani într-un accident de maşină. „Nu am trecut niciodată printr-o asemenea situaţie tragică“, au spus ei. „Deşi în trecut am deplâns împreună cu alţii pierderea unei persoane îndrăgite de ei, nu am simţit cu adevărat cumplita durere sufletească pe care o simţim acum.“ Ce anume ar putea să aline „cumplita durere sufletească“ — suferinţa imensă provocată de pierderea unei persoane dragi pe care aţi iubit-o foarte mult?

Toate aceste persoane, precum şi milioane de alte persoane, au găsit cu adevărat o sursă extraordinară de mângâiere şi alinare. Pentru a vedea cum puteţi şi dumneavoastră să beneficiaţi de această sursă de mângâiere, vă rugăm să citiţi în continuare.

[Note de subsol]

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

NAŢIUNILE UNITE/FOTO DE J. K. ISAAC

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

UN FOTO 146150 DE O. MONSEN