Iehova este mai mare decât inima noastră

„DOMNULUI îi place de cei ce se tem de El“, a scris psalmistul. Într-adevăr, Creatorului îi place să-i privească pe fiecare dintre slujitorii săi de pe pământ în timp ce se străduiesc să respecte normele sale drepte. Dumnezeu îi binecuvântează pe cei loiali lui, îi încurajează şi îi mângâie în timp de disperare. El ştie că închinătorii săi sunt imperfecţi şi de aceea este rezonabil în ce priveşte lucrurile pe care le aşteaptă de la ei. — Psalmul 147:11.

Probabil că nu ne este greu să credem că Iehova simte o mare iubire faţă de slujitorii săi în general. Cu toate acestea, unii par să fie atât de preocupaţi de propriile lor defecte, încât sunt siguri că Iehova nu i-ar putea iubi niciodată. „Sunt prea imperfect pentru ca Iehova să mă iubească“, ar putea ei conchide. Bineînţeles că toţi avem sentimente negative din când în când. Dar se pare că unii duc o luptă permanentă împotriva sentimentelor de inutilitate.

 Sentimente de descurajare

În timpurile biblice, mai multe persoane fidele au fost copleşite de sentimente adânci de descurajare. Iov îşi ura viaţa şi credea că Dumnezeu îl abandonase. Ana, care a devenit mama lui Samuel, a fost la un moment dat profund îndurerată din cauză că nu avea copii şi a plâns amarnic. David ‘s-a încovoiat de tot’, iar Epafrodit era întristat deoarece veştile despre îmbolnăvirea sa îi mâhniseră pe fraţii lui. — Psalmul 38:6; 1 Samuel 1:7, 10; Iov 29:2, 4, 5; Filipeni 2:25, 26.

Ce se poate spune despre creştinii de azi? Probabil că bolile, vârsta înaintată sau alte situaţii îi împiedică pe unii să facă în serviciul sacru atât cât îşi doresc. Din acest motiv, ei ar putea ajunge la concluzia că îi dezamăgesc pe Iehova şi pe colaboratorii lor în credinţă. Sau poate că unii se învinuiesc în permanenţă pentru greşelile din trecut, punând la îndoială faptul că Iehova i-a iertat. Alţii, care provin din medii familiale dificile, sunt convinşi, probabil, că nu sunt demni de a fi iubiţi. Cum este posibil acest lucru?

Unii au crescut în familii în care spiritul predominant nu este unul de iubire, ci de egoism, sarcasm şi teamă. Ei nu ajung, probabil, niciodată să ştie cum este să aibă un tată care să-i iubească din adâncul inimii, care să caute ocazii de a-i lăuda şi încuraja, care să treacă cu vederea greşelile şi care să fie gata să ierte chiar şi greşelile mai grave, iar a cărui căldură să-i facă pe toţi membrii familiei să se simtă în siguranţă. Întrucât ei nu au avut niciodată un tată iubitor, le este probabil greu să înţeleagă ce înseamnă să aibă un Tată ceresc iubitor.

De exemplu, Fritz * a scris: „Anii copilăriei şi ai adolescenţei au fost marcaţi de atitudinea lipsită de iubire a tatălui meu. Niciodată nu am auzit de la el cuvinte de laudă şi niciodată nu m-am simţit ataşat de el. De fapt, aproape tot timpul îmi era frică de el“. Prin urmare, Fritz, care acum are peste 50 de ani, este copleşit şi în prezent de sentimente de incompetenţă. Iar Margarette a explicat: „Părinţii mei erau reci şi lipsiţi de afecţiune. Când am început să studiez Biblia, mi-a fost greu să-mi imaginez cum este un tată iubitor“.

Indiferent care sunt motivele, astfel de sentimente pot demonstra că serviciul nostru adus lui Dumnezeu are uneori la bază, într-o mare măsură, un sentiment de vinovăţie sau de teamă, şi nu în primul rând iubirea. Eforturile noastre maxime par mereu insuficiente. Dorinţa de a le plăcea lui Iehova şi colaboratorilor noştri în credinţă ne poate determina să gândim că nu suntem în stare să facem tot ceea ce vrem. Prin urmare, ne ratăm, probabil, obiectivele, ne învinovăţim şi ne simţim deznădăjduiţi.

Ce este de făcut? Poate că trebuie să ne amintim ce inimă mare are Iehova. Apostolul Ioan a înţeles această faţetă a personalităţii lui Dumnezeu, şi anume că el este iubitor.

„Dumnezeu este mai mare decât inima noastră“

La sfârşitul secolului I e.n., Ioan le-a scris colaboratorilor săi în credinţă: „Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile [asigura inima, NW] înaintea Lui: fiindcă, dacă ne condamnă inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate“. De ce a scris Ioan aceste cuvinte? — 1 Ioan 3:19, 20.

Ioan ştia, evident, că era posibil ca un slujitor al lui Iehova să simtă că inima îl condamnă. Probabil că însuşi Ioan a avut astfel de sentimente. Ca tânăr cu un temperament vulcanic, Ioan a fost uneori corectat de Isus Cristos pentru că îi trata pe alţii cu o prea mare severitate. De fapt, Isus le-a dat lui Ioan şi fratelui său Iacov „numele Boanerghes, adică «fiii tunetului»“. — Marcu 3:17; Luca 9:49–56.

Pe parcursul următorilor 60 de ani, Ioan a dobândit un temperament blând şi a devenit un creştin rezonabil, iubitor şi îndurător. Când, ca ultim apostol rămas în viaţă, a scris prima sa scrisoare inspirată, el ştia că Iehova nu îi cere socoteală fiecăruia dintre slujitorii săi pentru orice conduită greşită. Dimpotrivă, el este un Tată afectuos, mărinimos, generos şi plin de compasiune, care manifestă o iubire profundă pentru toţi cei ce îl iubesc şi i se închină în adevăr. Ioan a scris: „Dumnezeu este dragoste“. — 1 Ioan 4:8.

 Serviciul pe care i-l aducem lui Iehova îi procură bucurie

Dumnezeu ştie care sunt slăbiciunile şi defectele noastre înnăscute şi ţine cont de ele. „El ştie din ce suntem întocmiţi: Îşi aduce aminte că suntem ţărână“, a scris David. Iehova este conştient de influenţa pe care o exercită asupra noastră mediul din care provenim. De fapt, el ne cunoaşte mult mai bine decât ne cunoaştem noi înşine. — Psalmul 103:14.

El ştie că mulţi dintre noi am vrea să fim altfel, dar că nu putem să ne învingem propriile imperfecţiuni. Situaţia în care ne aflăm ar putea fi comparată cu cea a apostolului Pavel, care a scris: „Nu practic binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu îl vreau, iată ce fac!“ Cu toţii ducem aceeaşi luptă. În unele situaţii, din cauza acestui fapt am putea avea o inimă care se autocondamnă. — Romani 7:19.

Să nu uităm niciodată următorul lucru: Mult mai important decât modul în care ne vedem noi înşine este modul în care ne vede Iehova. Ori de câte ori ne vede că încercăm să-i plăcem, el este nu numai mulţumit, ci şi bucuros (Proverbele 27:11). Deşi ceea ce facem poate părea relativ mic în ochii noştri, bunăvoinţa şi motivaţia noastră corectă sunt o încântare pentru el. El priveşte dincolo de ceea ce facem; discerne ceea ce vrem să facem; el ne cunoaşte dorinţele. Iehova poate să ne citească inima. — Ieremia 12:3; 17:10.

De exemplu, mulţi dintre Martorii lui Iehova sunt persoane timide din fire şi rezervate, care preferă să rămână în umbră. Pentru astfel de persoane, predicarea veştii bune din casă în casă poate fi o încercare descurajantă. Cu toate acestea, impulsionate de dorinţa de a-i sluji lui Dumnezeu şi de a-şi ajuta semenii, chiar şi persoanele timide învaţă să-şi abordeze semenii şi să le vorbească despre Biblie. Ele cred probabil că fac puţin, lucru care le poate priva de bucurie. Inima lor le-ar putea sugera că ministerul lor public nu este valoros. Dar, în mod sigur, eforturile asidue pe care aceste persoane le depun în serviciul lor îi procură lui Iehova bucurie. Mai mult decât atât, ele nu pot şti cu siguranţă când şi unde vor răsări, vor creşte şi vor da roade seminţele adevărului. — Eclesiastul 11:6; Marcu 12:41–44; 2 Corinteni 8:12.

Alţi Martori suferă din cauza unor probleme de sănătate persistente sau sunt înaintaţi în vârstă. Pentru ei, asistarea cu regularitate la întrunirile de la Sala Regatului poate fi o experienţă plină de durere şi nelinişte. Audierea unei cuvântări referitoare la lucrarea de predicare le-ar putea aminti despre ceea ce obişnuiau să facă şi despre ceea ce doresc şi acum să facă, deşi slăbiciunea le pune piedici. Aceste persoane au probabil mustrări de conştiinţă deoarece nu sunt capabile să urmeze sfaturile în măsura în care ar dori. Totuşi, Iehova preţuieşte cu siguranţă loialitatea şi perseverenţa lor. Atâta timp cât rămân loiale, el nu va uita niciodată faptele lor fidele. — Psalmii 18:25; 37:28.

Să ne „asigurăm inima“

Când Ioan a ajuns la o vârstă înaintată, el trebuie să fi înţeles multe lucruri cu privire la mărinimia lui Dumnezeu. Să ne amintim ce a scris el: „Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate“. Mai mult decât atât, Ioan ne-a îndemnat să ne „asigurăm inima“ (NW). Ce a vrut să spună Ioan prin aceste cuvinte?

Potrivit cu Vine’s Expository Dictionary of Old and New Testament Words, verbul grecesc tradus prin „a asigura“ înseamnă „a recurge la convingere, a predomina sau a câştiga pe cineva de partea sa, a convinge“. Cu alte cuvinte, pentru ne asigura inima trebuie să ne-o câştigăm, să o convingem să creadă că Iehova ne iubeşte. Cum putem face acest lucru?

Fritz, menţionat mai înainte, slujeşte de peste 25 de ani ca bătrân într-o congregaţie a Martorilor lui Iehova şi a constatat că studiul personal îi poate asigura inima cu privire la iubirea lui Iehova. „Studiez Biblia şi publicaţiile noastre cu regularitate şi cu atenţie. Aceasta mă ajută să nu mă mai gândesc la trecut, ci să am vie în minte imaginea minunatului  nostru viitor. Uneori, trecutul mă copleşeşte şi am impresia că Dumnezeu nu ar putea niciodată să mă iubească. Dar, în general, constat că studiul regulat îmi întăreşte inima, îmi sporeşte credinţa şi mă ajută să-mi păstrez bucuria şi echilibrul.“

Într-adevăr, citirea Bibliei şi meditarea asupra celor citite nu ne schimbă probabil situaţia actuală. Totuşi, acest lucru ne poate schimba modul în care ne privim situaţia. Faptul de a ne întipări în inimă idei din Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să adoptăm modul de gândire al lui Dumnezeu. În plus, studiul ne permite să înţelegem tot mai mult mărinimia lui Dumnezeu. Treptat putem ajunge să acceptăm faptul că Iehova nu ne învinuieşte pentru mediul în care am crescut şi nici pentru slăbiciunea noastră. El ştie că în general nu noi suntem răspunzători de poverile pe care mulţi dintre noi le purtăm — indiferent că sunt de natură emoţională sau fizică — şi ţine cont cu iubire de acest lucru.

Ce putem spune despre Margarette, care a fost amintită mai devreme? Când a ajuns să-l cunoască pe Iehova, studierea Bibliei i-a adus şi ei mari foloase. Ea, ca şi Fritz, a trebuit să-şi revizuiască punctul de vedere despre modul cum trebuie să fie un tată. Rugăciunea a ajutat-o pe Margarette să pună cap la cap ceea ce a învăţat prin intermediul studiului. „De la bun început l-am considerat pe Iehova un prieten apropiat, întrucât ştiam mai bine cum era să ai prieteni iubitori decât un tată iubitor. Treptat am învăţat să-i vorbesc lui Iehova despre sentimentele, îndoielile, neliniştea şi necazurile mele. I-am vorbit de repetate ori în rugăciune, făcând în acelaşi timp o legătură între lucrurile noi pe care le învăţam despre el, oarecum ca un mozaic. După câtva timp, sentimentele mele faţă de Iehova au devenit atât de puternice, încât acum rareori întâmpin probleme în ce priveşte faptul de a-l considera iubitorul meu Tată“, a spus Margarette.

Eliberare de toate grijile

Atâta timp cât mai durează acest sistem vechi şi rău, nimeni nu poate spera să fie scutit de griji. Pentru unii creştini, acest lucru înseamnă că sentimentele de îngrijorare sau îndoielile ar putea să revină şi să le cauzeze suferinţă. Cu toate acestea, putem fi siguri că Iehova ştie că avem o motivaţie corectă şi că depunem eforturi asidue în serviciul său. El nu va uita niciodată iubirea pe care o arătăm faţă de numele său. — Evrei 6:10.

În viitorul apropiat, pe noul pământ aflat sub Regatul mesianic, toţi oamenii fideli pot aştepta să fie eliberaţi de povara sistemului lui Satan. Ce uşurare va fi aceasta! Apoi vom vedea chiar mai multe dovezi care vor arăta mărinimia lui Iehova. Până atunci, să fim cu toţii siguri că „Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile“. — 1 Ioan 3:20.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 30]

Iehova nu este un tiran, ci un Tată afectuos, mărinimos şi plin de compasiune

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Studierea Cuvântului lui Dumnezeu ne ajută să adoptăm modul de gândire al lui Dumnezeu