Viaţa de familie fericită îi atrage pe alţii la Dumnezeu
Proclamatorii Regatului relatează
Viaţa de familie fericită îi atrage pe alţii la Dumnezeu
IEHOVA l-a binecuvântat pe Iosif cu multă înţelepciune şi discernământ (Faptele 7:10). În consecinţă, înţelepciunea lui Iosif s-a dovedit a fi ‘bună în ochii lui faraon şi în ochii tuturor slujitorilor lui’. — Geneza 41:37.
În mod asemănător, azi, Iehova le dă membrilor poporului său perspicacitate şi discernământ prin intermediul studierii Bibliei (2 Timotei 3:16, 17). Înţelepciunea şi discernământul produc roade bune când sunt aplicate sfaturile bazate pe Biblie. Deseori, conduita lor bună s-a dovedit a fi ‘bună în ochii celor ce o observă’, după cum ilustrează următoarele exemple din Zimbabwe.
• Vecinii unei femei erau Martori ai lui Iehova. Deşi nu îi simpatiza pe Martori, ea le admira conduita, îndeosebi viaţa de familie. Femeia a observat că soţul şi soţia se înţelegeau foarte bine şi că copiii lor erau ascultători. Ea a remarcat în mod deosebit că soţul îşi iubea foarte mult soţia.
În unele culturi africane, o credinţă larg răspândită este aceea că, dacă un soţ îşi iubeşte soţia, aceasta din urmă trebuie să fi folosit vrăji pentru a-l „îmblânzi“. Aşadar, femeia a abordat-o pe Martoră şi a întrebat-o: „Îmi dai, te rog, formula vrăjilor pe care i le-ai făcut soţului tău, ca să i le fac şi eu soţului meu şi să mă iubească şi pe mine aşa cum soţul tău te iubeşte pe tine?“ Martora a răspuns: „O, da, am să ţi-o aduc mâine după-amiază“.
A doua zi, sora a mers la această vecină cu „formula vrăjilor“ ei. În ce consta aceasta? În Biblie şi în cartea Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică. După ce a analizat din cartea Cunoştinţa informaţiile de la lecţia „Cum să clădeşti o familie care îl onorează pe Dumnezeu“, ea i-a spus femeii: „Acestea sunt «vrăjile» pe care eu şi soţul meu le folosim pentru a ne «îmblânzi» unul pe celălalt, şi de aceea ne iubim foarte mult“. S-a iniţiat un studiu biblic, iar femeia a făcut progrese rapide, simbolizându-şi dedicarea lui Iehova prin botezul în apă.
• Tot în Zimbabwe, doi pionieri speciali repartizaţi într-o congregaţie mică aflată în apropierea graniţei de nord-est cu Mozambicul nu au ieşit în lucrarea de predicare de la uşă la uşă două săptămâni. De ce? Deoarece oamenii veneau la ei pentru a asculta ce aveau de spus. Unul dintre pionieri relatează cum s-a întâmplat acest lucru: „Parcurgeam 15 kilometri pentru a conduce săptămânal un studiu biblic la domiciliu cu o persoană interesată. Nu era deloc uşor să ajungem în zona în care locuia această persoană. Trebuia să mergem prin noroi şi să traversăm râuri ieşite din matcă, a căror apă ne ajungea până la gât. Aceasta presupunea să ne cărăm pe cap hainele şi pantofii în timp ce traversam râul şi apoi să ne îmbrăcăm din nou pe celălalt mal.
Vecinii persoanei interesate au fost foarte impresionaţi de zelul nostru. Printre cei ce ne-au remarcat a fost şi conducătorul unei organizaţii religioase locale. El le-a spus enoriaşilor săi: «Nu aţi vrea să fiţi şi voi la fel de zeloşi ca aceşti doi tineri Martori ai lui Iehova?» A doua zi, mulţi dintre enoriaşii săi au venit la noi acasă ca să afle de ce eram atât de perseverenţi. În plus, pe parcursul următoarelor două săptămâni am avut atât de mulţi vizitatori, încât nu am avut timp nici măcar să ne pregătim de mâncare!“
Unul dintre cei ce i-au vizitat pe pionieri pe parcursul acestor două săptămâni a fost acel conducător religios. Imaginaţi-vă bucuria pe care au simţit-o pionierii când el a acceptat un studiu biblic la domiciliu!