Evangheliile — Disputa continuă

Sunt adevărate relatările evanghelice despre naşterea lui Isus Cristos?

A ţinut el Predica de pe munte?

A fost Isus într-adevăr înviat?

A spus el în realitate: „Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa“? — IOAN 14:6.

CHESTIUNI de acest gen sunt dezbătute de circa 80 de erudiţi la Seminarul despre Isus, seminar care se ţine de două ori pe an, începând din 1985. Aceşti erudiţi răspund la astfel de întrebări într-o manieră neobişnuită. Participanţii la seminar votează pentru fiecare afirmaţie atribuită lui Isus în Evanghelii.  Printr-o bilă roşie se arată că afirmaţia a fost într-adevăr făcută de Isus. Printr-o bilă roz se indică părerea că o afirmaţie seamănă cu una făcută probabil de Isus. Printr-o bilă gri se arată că ideile ar putea fi foarte asemănătoare cu cele exprimate de Isus, dar că autorul afirmaţiei nu este Isus. Bila neagră este extrem de nefavorabilă, arătând că afirmaţia provine dintr-o tradiţie apărută ulterior.

Urmând această metodă, participanţii la Seminarul despre Isus au eliminat toate cele patru aspecte prezentate sub formă de întrebare la începutul articolului. De fapt, ei au votat cu bila neagră pentru 82 la sută din afirmaţiile atribuite lui Isus în Evanghelii. Potrivit opiniei lor, doar 16 la sută din episoadele relatate în Evanghelii şi în alte scrieri cu privire la Isus par a fi autentice.

O astfel de analiză critică a Evangheliilor nu este nouă. Un atac împotriva Evangheliilor a fost declanşat în 1774, când a fost publicat post-mortem un manuscris de 1 400 de pagini al lui Hermann Reimarus, profesor de limbi orientale la Hamburg (Germania). În acest manuscris, Reimarus îşi exprima serioasele îndoieli cu privire la istoricitatea Evangheliilor. Concluziile sale se bazau pe analiza lingvistică a celor patru relatări evanghelice despre viaţa lui Isus şi pe aparentele contradicţii găsite în ele. De atunci, criticii exprimă deseori îndoieli cu privire la autenticitatea Evangheliilor, slăbind într-o anumită măsură încrederea oamenilor în aceste scrieri.

O trăsătură comună a acestor erudiţi este aceea că pentru ei relatările evanghelice nu sunt decât ficţiune religioasă transmisă de diverşi indivizi. Întrebările puse în mod obişnuit de erudiţii sceptici sunt: E posibil ca scriitorii celor patru Evanghelii să fi exagerat faptele reale, influenţaţi fiind de propriile lor convingeri? I-a determinat politica promovată de comunitatea creştină din secolul I să modifice biografia lui Isus sau să facă adăugiri la ea? Care părţi din Evanghelii sunt foarte probabil relatări oneste, şi nu mituri?

Pentru cei ce au crescut într-o societate ateistă sau secularizată, Biblia — inclusiv Evangheliile — este o carte plină de legende şi mituri. Alţii sunt îngroziţi de istoria creştinătăţii caracterizată prin vărsare de sânge, opresiune, dezbinări şi conduită detestabilă. Aceste persoane nu găsesc nici un motiv de a acorda vreo atenţie scrierilor considerate sfinte în creştinătate. Ele cred că lucrările care au produs o religie ipocrită nu pot fi nimic altceva decât născociri lipsite de valoare.

Dar dumneavoastră ce părere aveţi? Le-aţi permite unor erudiţi care pun la îndoială istoricitatea Evangheliilor să dea naştere în mintea dumneavoastră la îndoieli similare? Când auziţi afirmaţii despre pretinsele mituri ale evangheliştilor, ar trebui să lăsaţi ca acest lucru să vă slăbească încrederea în scrierile lor? Ar trebui ca istoria lipsită de pietate a creştinătăţii să vă determine să puneţi la îndoială credibilitatea Evangheliilor? Vă invităm să examinaţi câteva fapte.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]

Conţin Evangheliile născociri sau fapte reale?

[Provenienţa ilustraţiei]

Isus umblând pe mare/The Doré Bible Illustrations/Dover Publications

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 3–5, 8]

Fundalul de la paginile 3–5 şi 8: Prin amabilitatea Freer Gallery of Art, Smithsonian Institution, Washington, D.C.