Acţiune de salvare pe insula  Robinson Crusoe

ROBINSON CRUSOE * este una dintre cele trei insule din Oceanul Pacific care alcătuiesc arhipelagul Juan Fernández, situat la cca 640 km de ţărmul statului Chile. Această insulă, cu o suprafaţă de 93 km², şi-a primit numele după un roman celebru din secolul al XVIII-lea, intitulat Robinson Crusoe, scris de romancierul englez Daniel Defoe. În mare, romanul se bazează, se pare, pe aventurile unui scoţian, Alexander Selkirk, care a trăit singur pe această insulă circa patru ani.

Un indicator de lemn aflat pe insulă spune printre altele: „De aici, navigatorul scoţian Alexander Selkirk a scrutat cu stăruinţă orizontul zi de zi, mai bine de patru ani, în căutarea şi aşteptarea corabiei salvatoare care avea să-l elibereze din izolarea sa“. În cele din urmă, Selkirk a fost salvat şi adus înapoi în ţara natală, într-o societate care nu l-a mai satisfăcut deloc după ce trăise în micul său paradis. Se spune că el ar fi zis: „Oh, iubita mea insulă! Aş vrea să nu te fi părăsit niciodată!“

Odată cu trecerea timpului, insula a ajuns să fie folosită drept colonie de deţinuţi, fiind locuită de persoane care comiseseră „crime împotriva credinţei“ şi, implicit, împotriva Bisericii Catolice. Ce schimbare de la insula paradiziacă pe care o cunoscuse cândva Selkirk! Cu toate acestea, locuitorii din prezent ai insulei se bucură de o pace necunoscută în multe părţi ale lumii. Stilul de viaţă relaxat, tipic multor culturi insulare, favorizează iniţierea de conversaţii cu aproape oricine.

Conform datelor statistice oficiale, Robinson Crusoe are circa 500 de locuitori, dar, în cea mai mare parte a anului, insula este ocupată de numai aproximativ 400 de persoane. Unul dintre motive este acela că, în timpul anului şcolar, unele mame şi copiii lor locuiesc pe continent, în Chile, întorcându-se pe insulă numai în lunile de vacanţă, pentru a sta cu restul familiei.

Deşi pe insula Robinson Crusoe cadrul natural se aseamănă cu o minunată grădină, unii insulari simt un gol spiritual şi caută răspunsuri. Alţii simt nevoia de a fi salvaţi din punct de vedere spiritual.

O salvare spirituală

Această acţiune de salvare spirituală a început în jurul anului 1979. O femeie care studia Biblia cu Martorii lui Iehova în Santiago (Chile) s-a mutat pe insulă şi a început să-i înveţe şi pe alţii ceea ce învăţase ea. Mai târziu, un bătrân de congregaţie care vizita insula în interes personal a fost surprins să găsească un mic grup de cercetători ai Bibliei care făceau progrese spirituale, ajutaţi fiind de această femeie. După trei luni, când bătrânul a revizitat insula, acea învăţătoare a Bibliei izolată şi două dintre elevele  ei erau pregătite pentru botez, aşa că bătrânul a efectuat botezurile. Mai târziu, una dintre aceste creştine de puţin timp botezate s-a căsătorit şi, împreună cu soţul ei, a continuat să-i caute pe alţi oameni care aveau nevoie de salvare spirituală. Soţul ei s-a aflat în fruntea lucrării de construire a unei Săli a Regatului modeste, pe care micul grup de pe insulă o foloseşte şi acum. Cu timpul, din motive economice, acest cuplu a plecat de pe insula Robinson Crusoe şi s-a mutat într-o congregaţie din centrul statului Chile, unde continuă să slujească în mod activ lui Iehova.

Micul grup de pe insulă a continuat să crească încetul cu încetul, pe măsură ce alte persoane erau salvate din religia falsă. Cu toate acestea, întrucât elevii trebuie să se mute pe continent dacă doresc să meargă la liceu, grupul s-a redus la două surori botezate şi o tânără. Grupul se măreşte în timpul vacanţelor, când unele mame se întorc pe insulă. Aceasta contribuie la revigorarea celor trei creştine izolate, care rămân acolo tot timpul anului. Datorită muncii asidue a acestor surori, Martorii lui Iehova sunt bine cunoscuţi pe insula Robinson Crusoe. Este adevărat că unii insulari au luat poziţie împotriva lucrării lor şi încearcă să exercite presiuni asupra altora, determinându-i să respingă mesajul Regatului. Cu toate acestea, seminţele adevărului biblic sădite în inimi sincere continuă să încolţească.

Întărirea celor ce au fost salvaţi

O dată pe an, un supraveghetor itinerant vizitează insula. Cum e să vizitezi o mână de Martori pe o insulă îndepărtată? Iată cum a descris un supraveghetor de circumscripţie prima sa vizită pe insula Robinson Crusoe:

„Această călătorie a fost un vis devenit realitate. A început la şapte dimineaţa, când am plecat din Valparaiso cu maşina spre aeroportul Cerrillos din Santiago. Ne-am urcat la bordul unui avion mic, de şapte pasageri. După două ore şi 45 de minute de zbor, am zărit în depărtare vârful unui munte care străpungea norii. Pe măsură ce ne apropiam, insula se vedea din ce în ce mai bine — o impresionantă masă stâncoasă în mijlocul oceanului.  Părea că pluteşte pe o întindere de ape, ca o corabie rătăcită pe mare.

După aterizare, am fost duşi în sat cu o barcă. Ici-colo, mase stâncoase ieşite din apă formează insuliţe care servesc drept locuri de odihnă pentru urşii-de-mare din Juan Fernández. Aceştia sunt o specie ocrotită, deoarece numărul lor s-a redus considerabil. La un moment dat, ceva zbura de-o parte şi de alta a bărcii, după care dispărea din nou în apă. Era un peşte zburător, ale cărui înotătoare pliate seamănă cu nişte aripi. Părea că îi plăcea să sară din apă ca să prindă insecte. Bineînţeles că, uneori, cel ce prinde este şi el prins; săriturile lui pot atrage atenţia altor prădători, care sunt gata să-l înghită în timp ce el amerizează.

În cele din urmă, am sosit în satul San Juan Bautista (Sf. Ioan Botezătorul). Pe doc se aflau mulţi insulari, stând acolo fie în aşteptarea oaspeţilor, fie din curiozitate, să vadă cine ar mai putea sosi la ora aceea. Am fost impresionaţi de o minunată privelişte — maiestuosul munte cu piscuri crestate El Yunque (Nicovala), acoperit parcă cu catifea de un verde-închis, iar în fundal, un cer senin, albastru, mărginit de o masă mare de nori albi.

Imediat am remarcat un grup alcătuit din surorile noastre creştine, care ne aşteptau împreună cu copiii lor pe doc. Era vacanţă, aşa că grupul era mai mare decât de obicei. După ce ne-am salutat cu căldură, am fost conduşi la atrăgătoarea cabană ce urma să ne servească drept locuinţă timp de o săptămână.

A fost o săptămână cu totul specială, iar noi ne-am dat seama că avea să treacă repede. Trebuia să ne folosim timpul cu multă atenţie. În aceeaşi zi, imediat după prânz, am vizitat o persoană care studia Biblia şi care, după puţin timp, avea să devină sora noastră spirituală şi o parte a paradisului spiritual al lui Dumnezeu. Radia de bucurie, dar era şi puţin emoţionată. Obiectivul ei de a se boteza, pe care îl urmărise de mult timp, era pe punctul de a fi atins. Am analizat cu ea câteva informaţii necesare, astfel că a putut deveni o vestitoare a veştii bune. A doua zi, ea a participat pentru prima oară la lucrarea de predicare. A treia zi, am început să analizăm împreună cu ea cerinţele pentru botez. Înainte de sfârşitul săptămânii, ea s-a botezat.

Întrunirile de pe parcursul săptămânii au fost bine susţinute, numărul maxim de participanţi fiind de 14. Zilnic s-au organizat ieşiri în teren, s-au efectuat vizite ulterioare, studii biblice şi vizite de păstorire. Ce încurajare pentru surorile care tot timpul anului îşi desfăşoară activitatea singure!“

Oamenii de pe insulă reacţionează mai greu la adevăr, probabil din cauză că munca laică îi solicită foarte mult. Principala lor îndeletnicire este aceea de a prinde homari, muncă ce pretinde multă dăruire. O cauză a reacţiei negative a multora sunt prejudecăţile. Cu toate acestea, se speră ca, în viitor, să reacţioneze mai mulţi insulari, atât femei, cât şi bărbaţi.

Până acum, zece persoane de pe insulă au fost salvate în sensul că au ajuns să cunoască adevărul şi scopurile lui Iehova Dumnezeu. Unele dintre ele au plecat de pe insulă din diferite motive. Dar, fie că rămân, fie că pleacă, salvarea lor spirituală se dovedeşte a fi mult mai importantă decât salvarea lui Alexander Selkirk. În prezent, ele se bucură de un paradis spiritual indiferent unde locuiesc. Surorile care încă locuiesc pe insulă, precum şi copiii lor, se bucură de un cadru natural asemănător unei grădini şi, în plus, au perspectiva de a trăi când întregul pământ va fi un paradis în sensul deplin al cuvântului.

Activitatea de salvare continuă

Din punct de vedere geografic, acest grup mic de Martori ai lui Iehova de pe insula Robinson Crusoe locuiesc foarte departe de restul fraţilor lor spirituali. Cu toate acestea, ei nu se simt abandonaţi, ca scoţianul Selkirk. Datorită fluxului continuu de literatură teocratică, al videocasetelor cu congresele pe care filiala din Chile a Societăţii Watch Tower li le trimite de trei ori pe an şi al vizitei anuale a supraveghetorului de circumscripţie, ei păstrează o legătură strânsă cu organizaţia lui Iehova. Aşadar, ei continuă să fie o parte activă a întregii ‘comunităţi a fraţilor din lume’. — 1 Petru 5:9, NW.

[Notă de subsol]

[Harta/Fotografia de la pagina 9]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

CHILE

Santiago

INSULA ROBINSON CRUSOE

San Juan Bautista

El Yunque

OCEANUL PACIFIC

INSULA SANTA CLARA

[Fotografia]

Pe măsură ce te apropii de insulă, vezi în mijlocul oceanului o impresionantă masă stâncoasă

[Provenienţa hărţii]

Harta statului Chile: Mountain High Maps® Copyright © 1997 Digital Wisdom, Inc.

[Legenda fotografiei de la paginile 8, 9]

Maiestuosul munte cu piscuri crestate El Yunque (Nicovala)

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Satul San Juan Bautista (Sf. Ioan Botezătorul)

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Insuliţele servesc drept locuri de odihnă pentru urşii-de-mare şi leii-de-mare

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Am zburat din Santiago (Chile) cu un avion mic

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Ţărmul accidentat al insulei Robinson Crusoe

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Modesta Sală a Regatului de pe insulă