Credeţi în ceea ce nu puteţi vedea?

AFIRMAŢIA „Nu cred decât ceea ce văd“ nu trebuie luată în sensul strict al cuvântului. În fond, cu toţii credem unele lucruri pe care nu le putem vedea.

De exemplu, poate că la şcoală aţi făcut un experiment pentru demonstrarea existenţei câmpului magnetic. Experimentul se poate desfăşura în felul următor: Se împrăştie pilitură de fier pe o foaie de hârtie. Apoi se pune foaia deasupra unui magnet. Dacă mişcaţi foaia, ca printr-un miracol pilitura de fier se strânge în dreptul polilor  magnetului şi adoptă configuraţia liniilor de câmp magnetic. Când aţi făcut acest experiment, aţi putut vedea cumva câmpul magnetic? Nu, însă efectul produs de el asupra piliturii de fier este foarte vizibil, oferindu-vă dovezi convingătoare cu privire la existenţa magnetismului.

Sunt şi alte lucruri a căror existenţă o acceptăm fără nici o reţinere, chiar dacă nu le putem vedea. Când privim un tablou superb sau când admirăm o sculptură frumoasă, nu ne îndoim de existenţa pictorului sau a sculptorului. Prin urmare, când contemplăm o cascadă sau când suntem încântaţi de un apus de soare, nu ar trebui cel puţin să ne gândim că acestea ar putea fi opera unui Artist sau Sculptor grandios?

De ce nu cred unii

În mod paradoxal, unii nu mai cred în Dumnezeu din cauza unor lucruri pe care le-au învăţat la biserică. Aşa s-a întâmplat cu un norvegian căruia i s-a spus că Dumnezeu îi arde pe cei răi în iad. Acest om nu putea, sub nici o formă, să conceapă că există un Dumnezeu care îi torturează pe oameni în acest mod. În consecinţă, a devenit ateu.

Însă, mai târziu, el a acceptat să analizeze cu atenţie Biblia cu ajutorul unui Martor al lui Iehova şi a fost uimit când a aflat că Biblia nu învaţă că cei răi ar fi torturaţi în iad. Biblia compară moartea cu somnul. În mormânt, omul nu simte nici o durere, nu mai este conştient de absolut nimic (Eclesiastul 9:5, 10). El a mai învăţat că acei oameni pe care Dumnezeu îi consideră drept incorigibili vor rămâne pentru totdeauna în mormânt (Matei 12:31, 32). Ceilalţi morţi vor fi înviaţi la timpul stabilit de Dumnezeu, având perspectiva de a trăi veşnic în condiţii paradiziace (Ioan 5:28, 29; 17:3). Această explicaţie i se părea logică. Ea se armoniza cu declaraţia Bibliei că „Dumnezeu este dragoste“ (1 Ioan 4:8). Acest om sincer a continuat să studieze Cuvântul lui Dumnezeu şi, cu timpul, a ajuns să-l iubească pe Dumnezeul Bibliei.

Alţii neagă existenţa unui Creator iubitor din cauza multelor necazuri şi nedreptăţi care au loc. Ei sunt în asentimentul unui suedez care, odată, a arătat spre cer şi a întrebat: „Cum ar putea să existe acolo sus un Dumnezeu atotputernic şi iubitor când pe pământ există atâta corupţie şi răutate?“ Întrucât nimeni nu a putut să-i răspundă la întrebare, şi el a devenit ateu. Ulterior a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova. El a aflat că Cuvântul lui Dumnezeu oferă un răspuns  satisfăcător la străvechea întrebare: „De ce permite Dumnezeu răutatea?“ *

Acest om sincer a învăţat că existenţa răutăţii nu este în sine o dovadă că Dumnezeu nu există. Să ilustrăm: Un om face un cuţit care să fie folosit pentru a tăia carne. Cineva cumpără cuţitul şi îl foloseşte nu pentru a tăia carne, ci pentru a asasina. Utilizarea greşită a cuţitului nu aruncă nici o umbră de îndoială asupra existenţei celui ce l-a făcut. În mod asemănător, faptul că pământul nu a fost folosit în armonie cu scopul pentru care a fost proiectat nu înseamnă că acesta nu are un Creator.

Conform Bibliei, lucrarea lui Dumnezeu este perfectă. La el nu există „nedreptate; El este drept şi integru“ (Deuteronomul 32:4). Dumnezeu le dă daruri bune oamenilor, însă unele dintre acestea au fost folosite greşit, fapt care a cauzat nespus de multe suferinţe (Iacov 1:17). Însă Dumnezeu va pune capăt suferinţei. După aceea, „cei blânzi . . . vor stăpâni pământul şi îl vor locui pe vecie“. — Psalmul 37:11, 29.

Suedezul menţionat anterior a fost tulburat când a văzut suferinţa semenilor săi. Fără îndoială, grija sa iubitoare faţă de alţii confirmă existenţa lui Dumnezeu. În ce fel?

Pentru majoritatea oamenilor, singura alternativă la credinţa în Dumnezeu este credinţa în evoluţie. Evoluţioniştii predau teoria „supravieţuirii celui mai bine adaptat“, conform căreia oamenii şi animalele luptă în cadrul speciei lor pentru supravieţuire. Cei mai bine adaptaţi supravieţuiesc, iar cei mai slabi mor. Acesta este cursul normal al lucrurilor, spun ei. Însă, dacă este „normal“ ca cei slabi să moară ca să lase loc celor tari, cum ne explicăm faptul că, asemenea suedezului, unii oameni puternici sunt tulburaţi când văd suferinţa semenilor lor?

Să-l cunoaştem pe Dumnezeu

Nu putem să-l vedem pe Dumnezeu deoarece el nu are corp uman. Totuşi, Dumnezeu doreşte să-l cunoaştem. O modalitate prin care putem să-l cunoaştem este aceea de a studia lucrările sale extraordinare — „picturile“ şi „sculpturile“ din creaţie. În Romani 1:20, Biblia spune: „Însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la creerea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El“. Da, aşa cum studierea unei picturi sau a unei sculpturi vă poate ajuta să percepeţi câteva aspecte ale personalităţii artistului, tot aşa meditarea la lucrările magnifice ale lui Dumnezeu vă poate ajuta să-i cunoaşteţi mai bine personalitatea.

Bineînţeles, nu putem găsi răspuns la toate întrebările tulburătoare ale vieţii doar contemplând lucrările de creaţie ale lui Dumnezeu. Însă putem găsi răspuns la aceste întrebări dacă cercetăm Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Citirea fără prejudecăţi a Bibliei i-a ajutat pe cei doi bărbaţi menţionaţi în acest articol să ajungă la concluzia că Dumnezeu există şi că se interesează de noi.

[Notă de subsol]

[Provenienţa fotografiei de la pagina 28]

J. Hester şi P. Scowen (AZ State Univ.), NASA ▸