Să-i onorăm pe cei cărora li s-a acordat autoritate peste noi

„Cinstiţi [onoraţi, NW] pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi, temeţi-vă de Dumnezeu, daţi cinste [acordaţi-i onoare, NW] împăratului!“ — 1 PETRU 2:17.

1, 2. Care este în prezent punctul de vedere al oamenilor cu privire la autoritate? De ce?

„COPIII au voie să facă orice. Nu mai există nici un pic de respect pentru părinţi“, se plânge o mamă. „Contestă autoritatea“ se poate citi pe un autocolant pentru automobile. Iată doar două afirmaţii care reflectă o situaţie, după cum bine ştiţi, larg răspândită în prezent. Pretutindeni în lume se manifestă o gravă lipsă de respect faţă de părinţi, profesori, patroni şi funcţionari guvernamentali.

² Unii ridică din umeri şi spun: „Cei care ocupă poziţii de autoritate nu merită respect“. Uneori această afirmaţie ar putea fi greu de contrazis. Suntem încontinuu bombardaţi cu ştiri despre funcţionari guvernamentali corupţi, patroni lacomi, profesori incompetenţi şi părinţi brutali. Din fericire, puţini creştini îi privesc pe cei care au autoritate în congregaţie în aceeaşi lumină. — Matei 24:45–47.

3, 4. De ce trebuie creştinii să manifeste respect faţă de cei ce se află în poziţii de autoritate?

³ Ca creştini, avem „un motiv imperios“ de a respecta autorităţile laice. Apostolul Pavel i-a îndemnat pe creştini să „fie supuşi autorităţilor superioare, căci nu există autoritate decât de la Dumnezeu; autorităţile care există sunt aşezate în poziţiile lor relative de Dumnezeu“ (Romani 13:1, 2, 5, NW; 1 Petru 2:13–15). Pavel a prezentat un motiv întemeiat şi pentru respectarea celor ce au autoritate în familie: „Soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, aşa cum se cuvine în Domnul. Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate, căci lucrul acesta este plăcut în Domnul“ (Coloseni 3:18, 20). Bătrânii de congregaţie sunt demni de onoarea noastră deoarece ‘Duhul Sfânt i-a pus supraveghetori, ca să păstorească biserica lui Dumnezeu’ (Faptele 20:28). Noi onorăm autorităţile umane din respect faţă de Iehova. Bineînţeles, respectarea autorităţii lui Iehova primează întotdeauna în viaţa noastră. — Faptele 5:29.

⁴ Păstrând în minte faptul că Iehova deţine autoritatea supremă, să analizăm exemplul unor persoane care nu i-au respectat pe cei aflaţi în poziţii de autoritate şi al unora care au făcut acest lucru.

Lipsa de respect atrage dezaprobarea

5. Ce atitudine lipsită de respect a manifestat Mical faţă de David, şi care a fost consecinţa?

⁵ Analizând viaţa regelui David putem să înţelegem cum îi consideră Iehova pe cei care dispreţuiesc autoritatea conferită de Dumnezeu. Când David a adus arca legământului la Ierusalim, soţia sa Mical „a văzut pe împăratul David sărind şi jucând înaintea Domnului; şi l-a dispreţuit în inima ei“. Mical trebuia să-l respecte pe David nu numai în calitate de cap al familiei, ci şi în calitate de rege al ţării. Însă ea şi-a exprimat sentimentele  într-un mod sarcastic: „Cu câtă cinste s-a purtat azi împăratul lui Israel, descoperindu-se înaintea slujnicelor slujitorilor lui, cum s-ar descoperi fără ruşine un om de nimic!“ Ca o consecinţă a acestei atitudini, Mical nu a dat naştere niciodată la copii. — 2 Samuel 6:14–23.

6. Cum a considerat Iehova lipsa de respect manifestată de Core faţă de unşii Săi?

⁶ Un personaj care s-a remarcat printr-o crasă lipsă de respect faţă de conducerea stabilită de Dumnezeu şi exercitată teocratic a fost Core. Întrucât era un descendent al lui Chehat, el avea marele privilegiu de a-i sluji lui Iehova la tabernacol. Totuşi el i-a criticat pe Moise şi pe Aaron, cei pe care Dumnezeu i-a uns ca să fie conducători ai israeliţilor. Core s-a aliat cu alte căpetenii ale lui Israel şi i-a sfidat cu neruşinare pe Moise şi pe Aaron, spunându-le următoarele: „Toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi DOMNUL este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea DOMNULUI?“ Cum a considerat Iehova atitudinea lui Core şi a susţinătorilor acestuia? Dumnezeu a considerat că, prin acţiunea lor, ei l-au dezonorat pe El însuşi. După ce au văzut cum aliaţii lor au fost înghiţiţi de pământ, Core şi cele 250 de căpetenii au fost mistuiţi de un foc trimis de Iehova. — Numeri 16:1–3, 28–35.

7. Aveau „apostolii . . . «nespus de aleşi»“ vreun motiv întemeiat de a critica autoritatea lui Pavel?

⁷ În congregaţiile creştine din secolul I existau unii care desconsiderau autoritatea teocratică. „Apostolii . . . «nespus de aleşi»“ din congregaţia din Corint nu manifestau respect faţă de Pavel. Ei criticau modul său de vorbire, spunând: „Prezenţa lui în trup este slabă şi cuvântul lui [exprimarea lui vrednică, NW] de dispreţuit“ (2 Corinteni 10:10; 11:5). Indiferent că era sau nu un vorbitor bun, Pavel merita respect în calitate de apostol. Însă era exprimarea lui Pavel într-adevăr vrednică de dispreţ? Discursurile sale publice consemnate în Biblie demonstrează că el era un vorbitor cu putere de convingere. De fapt, într-o scurtă discuţie purtată cu Irod Agripa al II-lea, care „cunoştea foarte bine . . . neînţelegerile dintre iudei“, Pavel a condus discuţia în aşa fel încât regele a conchis: „Curând m-ai convinge să devin creştin“ (NW) (Faptele 13:15–43; 17:22–34; 26:1–28). Cu toate acestea, apostolii „nespus de aleşi“ din Corint îl acuzau că avea o exprimare vrednică de dispreţ! Cum a considerat Iehova atitudinea lor? Într-un mesaj adresat supraveghetorilor congregaţiei din Efes, Isus Cristos i-a lăudat pe cei ce refuzaseră să se lase influenţaţi de cei ‘care ziceau că sunt apostoli, dar nu erau’. — Apocalipsa 2:2.

Respect în pofida imperfecţiunii

8. Cum a demonstrat David că respecta autoritatea pe care Iehova i-o acordase lui Saul?

⁸ Biblia conţine multe exemple de persoane care i-au onorat pe cei cu autoritate, chiar dacă aceştia din urmă şi-au folosit greşit autoritatea sau au abuzat de ea. Unul dintre aceste exemple excelente este David. Regele Saul începuse să fie gelos din cauza realizărilor lui David, unul dintre supuşii săi, şi căuta să-l ucidă (1 Samuel 18:8–12; 19:9–11; 23:26). Totuşi, deşi a avut posibilitatea de a-l ucide pe Saul, David a spus: „Este de neconceput pentru mine, din punctul de vedere al lui Iehova, să-mi întind mâna împotriva unsului lui Iehova!“ (1 Samuel 24:3–6, NW; 26:7–13). David îşi dădea seama că Saul greşea, însă a lăsat ca Iehova să-l judece (1 Samuel 24:12, 15; 26:22–24). El nu i-a vorbit injurios lui Saul şi nici nu l-a defăimat.

9. a) Cum se simţea David când era persecutat de Saul? b) De ce putem spune că respectul lui David faţă de Saul a fost autentic?

⁹ Suferea David când era persecutat? „Nişte oameni cruzi îmi caută viaţa“, a strigat David către Iehova (Psalmul 54:3). El şi-a vărsat sufletul înaintea lui Iehova: „Scapă-mă de vrăjmaşii mei, Dumnezeul meu . . . Cei puternici se adună împotriva  mea, fără ca eu să fi făcut vreo fărădelege sau vreun păcat, DOAMNE! Fără să fiu eu vinovat, ei aleargă şi se pregătesc. Trezeşte-Te, ieşi înaintea mea şi priveşte!“ (Psalmul 59:1–4). Vi s-a întâmplat şi vouă ca o persoană cu autoritate să vă facă zile amare, deşi nu i-aţi făcut nici un rău? David a reuşit să manifeste întotdeauna respect faţă de Saul. La moartea lui Saul, în loc să tresalte de bucurie, David a compus un cântec de jale: „Saul şi Ionatan, oameni demni de a fi iubiţi şi oameni plăcuţi pe parcursul vieţii lor . . . Erau mai iuţi decât vulturii, mai tari decât leii. Fiice ale lui Israel, plângeţi pe Saul!“ (2 Samuel 1:23, 24, NW). Ce exemplu excelent de respect autentic faţă de unsul lui Iehova a dat David, şi aceasta în pofida faptului că fusese prigonit de Saul!

10. Ce exemplu excelent a dat Pavel în ce priveşte respectarea autorităţii pe care Dumnezeu o încredinţase corpului de guvernare, şi care au fost rezultatele?

¹⁰ Şi în era creştină găsim exemple remarcabile de persoane care le-au acordat onoare celor cărora Iehova le-a dat autoritate. Una dintre acestea a fost Pavel. El a respectat deciziile corpului de guvernare al congregaţiei creştine din secolul I. Cu ocazia ultimei vizite a lui Pavel la Ierusalim, corpul de guvernare l-a sfătuit să se cureţe din punct de vedere ceremonial ca să arate celorlalţi că nu era deloc ostil faţă de Legea mozaică. Pavel ar fi putut gândi în felul următor: „Cu câtva timp în urmă, când viaţa îmi era pusă în pericol, aceşti fraţi m-au îndemnat să plec din Ierusalim. Acum vor să demonstrez public că respect Legea mozaică. Le-am scris deja o scrisoare galatenilor în care i-am sfătuit să nu mai respecte Legea. Dacă merg la templu, unii ar putea interpreta greşit acţiunea mea, considerând că fac compromis cu clasa celor circumcişi“. Însă dovezile arată că Pavel nu a gândit astfel. Întrucât nu era vorba de nici un compromis în privinţa principiilor creştine, el a respectat sfatul dat de corpul de guvernare din secolul I. Imediat după aceea, Pavel a trebuit să fie scăpat din faţa unei gloate de evrei, iar ulterior a stat doi ani în închisoare. În cele din urmă, voinţa lui Dumnezeu a fost realizată. Pavel le-a predicat demnitarilor din Cezareea şi apoi a fost dus la Roma, pe cheltuiala guvernului, pentru a-i depune mărturie însuşi Cezarului. — Faptele 9:26–30; 21:20–26; 23:11; 24:27; Galateni 2:12; 4:9, 10.

Manifestaţi respect?

11. Cum putem să manifestăm respect faţă de autorităţile laice?

¹¹ Manifestaţi respectul cuvenit faţă de cei care au autoritate? Creştinilor li se porunceşte să ‘le dea tuturor ceea ce li se cuvine; . . . cui pretinde onoare, onoarea’. Într-adevăr, supunerea noastră faţă de „autorităţile superioare“ include nu numai plătirea taxelor, ci şi onorarea acestor autorităţi prin vorbirea şi conduita noastră (Romani 13:1–7, NW). Cum reacţionăm când avem de-a face cu funcţionari aspri? În statul Chiapas (Mexic), autorităţile dintr-o comunitate au confiscat terenuri agricole de la 57 de familii de Martori ai lui Iehova pentru motivul că aceşti creştini nu au participat la nişte sărbători religioase. La şedinţele ţinute pentru soluţionarea problemei, Martorii, îmbrăcaţi îngrijit, au vorbit mereu cu demnitate şi respect. Un an mai târziu, li s-a dat câştig de cauză. Prin atitudinea lor, ei au câştigat respectul unor observatori, astfel încât unii dintre aceştia au dorit să devină şi ei Martori ai lui Iehova!

12. De ce este important ca o soţie să aibă „respect profund“ faţă de soţul ei necredincios?

¹² Cum putem să manifestăm respect faţă de autoritatea stabilită de Dumnezeu în familie? După ce a evocat exemplul dat de Isus în ce priveşte suferirea nedreptăţilor, apostolul Petru a spus: „Tot astfel, soţiilor, fiţi supuse şi voi soţilor voştri, pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea soţiilor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere [cu un respect profund, NW]“ (1 Petru 3:1, 2; Efeseni 5:22–24). Prin aceste cuvinte, Petru a evidenţiat cât de important este ca o soţie să se supună soţului ei cu „respect profund“, chiar dacă unii soţi fac prea puţin ca să merite un astfel de respect. Prin conduita ei respectuoasă, o soţie poate să-l câştige pe soţul ei necredincios.

13. Cum pot soţiile să-şi onoreze soţii?

¹³ În contextul acestor versete, Petru ne îndreaptă atenţia spre exemplul Sarei, al cărei soţ,  Avraam, a dat dovadă de o credinţă remarcabilă (Romani 4:16, 17; Galateni 3:6–9; 1 Petru 3:6). Ar trebui soţiile cu parteneri credincioşi să le acorde acestora o onoare mai mică decât aceea pe care le-o acordă soţiile cu parteneri necredincioşi soţilor lor? Ce poţi să faci dacă nu eşti de acord cu soţul tău într-o anumită privinţă? Isus a dat un sfat care poate fi aplicat şi în această situaţie: „Dacă te sileşte cineva [cu autoritate, NW] să mergi cu el o milă, mergi cu el două“ (Matei 5:41). Îţi onorezi soţul susţinând deciziile pe care vrea să le ia? Dacă într-o anumită situaţie acest lucru ţi se pare prea greu de făcut, discută cu el despre sentimentele tale. Să nu presupui că ştie ce simţi. Însă, când îi aduci la cunoştinţă dorinţele tale, fă-o cu respect. Biblia ne îndeamnă astfel: „Exprimarea voastră să fie întotdeauna plină de farmec, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să-i răspundeţi fiecăruia“. — Coloseni 4:6, NW.

14. Ce include onorarea părinţilor?

¹⁴ Dar voi copii? Cuvântul lui Dumnezeu porunceşte: „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci aceasta este drept. «Să cinsteşti [onorează-i, NW] pe tatăl tău şi pe mama ta» este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă“ (Efeseni 6:1–3). Remarcaţi că, dacă ascultaţi de părinţi, înseamnă că vă ‘onoraţi tatăl şi mama’. Cuvântul grecesc tradus prin „a onora“ înseamnă „a preţui“ sau „a stabili valoarea“. Aşadar, faptul de a asculta presupune mai mult decât a vă conforma fără tragere de inimă regulilor stabilite de părinţi care vi s-ar putea părea nerezonabile. Dumnezeu vă cere să vă preţuiţi foarte mult părinţii şi să apreciaţi îndrumarea lor. — Proverbele 15:5.

15. Cum pot copiii să continue să fie respectuoşi chiar dacă consideră că părinţii lor au făcut o greşeală?

¹⁵ Dar cum puteţi proceda în cazul în care părinţii voştri fac ceva care ar putea duce la scăderea respectului vostru faţă de ei? Încercaţi să priviţi lucrurile din punctul lor de vedere. Nu sunt ei cei ‘din care v-aţi născut’ şi cei care s-au îngrijit de voi (Proverbele 23:22)? Nu sunt ei motivaţi de iubire faţă de voi (Evrei 12:7–11)? Vorbiţi cu ei în mod respectuos, explicându-le cu calm ce  simţiţi. Chiar dacă reacţionează într-un mod care nu vă place, stăpâniţi-vă impulsul de a le răspunde într-o manieră lipsită de respect (Proverbele 24:29). Amintiţi-vă că David şi-a păstrat respectul faţă de Saul chiar şi atunci când regele nu mai respecta sfaturile lui Dumnezeu. Rugaţi-l pe Iehova să vă ajute să vă ţineţi sub control sentimentele. „Vărsaţi-vă inimile înaintea Lui!“, a spus David. „Dumnezeu este adăpostul nostru.“ — Psalmul 62:8; Plângerile 3:25–27.

Să-i onorăm pe cei care sunt în frunte

16. Ce putem învăţa din exemplul învăţătorilor falşi şi al îngerilor?

¹⁶ Bătrânii de congregaţie sunt numiţi de spiritul sfânt, însă şi ei sunt imperfecţi şi greşesc (Psalmul 130:3; Eclesiastul 7:20; Faptele 20:28; Iacov 3:2). Prin urmare, s-ar putea ca unii membri ai congregaţiei să fie nemulţumiţi de bătrâni. Cum ar trebui să reacţionăm când considerăm că o chestiune din congregaţie nu este rezolvată cum trebuie, sau cel puţin aşa se pare? Să observăm contrastul dintre atitudinea învăţătorilor falşi din secolul I şi atitudinea îngerilor: „Îndrăzneţi, îndărătnici, ei [adică învăţătorii falşi] nu tremură în faţa celor glorioşi, ci vorbesc injurios, în timp ce îngerii, deşi sunt mai mari în forţă şi putere, nu aduc împotriva lor nici o acuzaţie în termeni injurioşi, nefăcând astfel din respect faţă de Iehova“ (2 Petru 2:10–13, NW). În vreme ce învăţătorii falşi vorbeau injurios despre „cei glorioşi“ — bătrânii cărora li se încredinţase autoritatea în congregaţia creştină din secolul I —, îngerii nu au vorbit injurios despre învăţătorii falşi care cauzau disensiuni între fraţi. Deşi erau conştienţi de ceea ce se întâmpla în congregaţie, îngerii, care ocupă o poziţie superioară celei a oamenilor şi au un simţ al dreptăţii mai ascuţit, au lăsat judecata în mâna lui Dumnezeu „din respect faţă de Iehova“. — Evrei 2:6, 7; Iuda 9.

17. Ce legătură există între credinţă şi soluţionarea problemelor cu privire la care noi considerăm că bătrânii greşesc?

¹⁷ Chiar dacă o anumită situaţie nu este soluţionată în cel mai bun mod, nu ar trebui oare să avem credinţă în Isus Cristos, Capul congregaţiei creştine? Nu este el la curent cu ceea ce se petrece în congregaţia sa mondială? Nu ar trebui să respectăm modul său de a rezolva lucrurile şi să recunoaştem capacitatea sa de a controla situaţia? De fapt, ‘cine suntem noi ca să-l judecăm pe aproapele nostru’ (Iacov 4:12; 1 Corinteni 11:3; Coloseni 1:18)? De ce să nu-i prezentăm lui Iehova în rugăciune motivele neliniştii noastre?

18, 19. Ce puteţi face în cazul în care consideraţi că un bătrân de congregaţie a greşit?

¹⁸ Din cauza imperfecţiunii, pot apărea probleme. S-ar putea întâmpla chiar ca un bătrân să comită o eroare, ceea ce îi tulbură pe unii. Dacă într-o astfel de situaţie acţionăm pripit, nu vom  schimba lucrurile, ci doar le vom agrava. Cei ce au discernământ spiritual vor aştepta ca Iehova să îndrepte lucrurile şi să administreze disciplinarea necesară la timpul şi în modul stabilit de el. — 2 Timotei 3:16; Evrei 12:7–11.

¹⁹ Dar ce puteţi face dacă o anumită problemă vă produce durere? În loc să vorbiţi despre ea cu alţii din congregaţie, de ce nu îi abordaţi cu respect pe bătrâni pentru a le cere ajutorul? Fără să criticaţi, explicaţi în ce fel vă afectează situaţia respectivă. Întotdeauna ‘simţiţi împreună’ cu ei, continuând să-i respectaţi şi să aveţi încredere în ei (1 Petru 3:8, Noul Testament şi Psalmii 1998, GBV). Nu fiţi sarcastici; mai degrabă fiţi încrezători în maturitatea lor creştină. Apreciaţi orice sfat scriptural pe care vi-l dau cu amabilitate. Iar, dacă se pare că sunt necesare unele măsuri de corectare, aveţi încredere că Iehova îi va îndruma pe bătrâni să facă ceea ce este bine şi drept. — Galateni 6:10; 2 Tesaloniceni 3:13.

20. Ce vom analiza în articolul următor?

²⁰ Însă mai avem de analizat un aspect referitor la onorarea şi respectarea celor ce au autoritate. Nu ar trebui ca cei care ocupă poziţii de autoritate să-i respecte pe cei care au fost daţi în grija lor? Vom analiza acest subiect în articolul următor.

Cum aţi răspunde?

• Ce motiv întemeiat avem pentru a-i onora pe cei care au autoritate?

• Cum îi consideră Iehova şi Isus pe cei care nu respectă autoritatea conferită de Dumnezeu?

• Ce exemple excelente de persoane care i-au onorat pe cei cărora li s-a acordat autoritate putem menţiona?

• Ce putem face în cazul în care cineva care are autoritate peste noi se pare că a greşit?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]

Sara a manifestat un respect profund faţă de autoritatea lui Avraam şi a fost fericită

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

Mical nu a respectat autoritatea pe care o deţinea David în calitate de cap al familiei şi rege

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

„Este de neconceput pentru mine . . . să-mi întind mâna împotriva unsului lui Iehova!“

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Prezentaţi-i lui Iehova în rugăciune motivele neliniştii voastre