„Voi toţi sunteţi fraţi“

„Să nu vă numiţi Rabi fiindcă unul singur este Îndrumătorul [învăţătorul, NW] vostru . . .; şi voi toţi sunteţi fraţi.“ — MATEI 23:8.

1. Cărei chestiuni merită să-i acordăm atenţie?

„CINE merită o mai mare onoare: un misionar sau un betelist?“, a întrebat-o cu inocenţă o creştină dintr-o ţară orientală pe o misionară din Australia. Ea dorea să ştie cui ar trebui să i se acorde un mai mare respect: unui misionar sau unui ministru local care slujeşte la filiala Societăţii Watch Tower. Această întrebare inocentă, ce reflectă o cultură în care se pune un mare accent pe poziţia socială, a luat-o prin surprindere pe misionară. Însă întrebarea referitoare la cine este mai mare izvorăşte din dorinţa de a şti pe ce poziţie se află oamenii în ce priveşte puterea şi influenţa.

2. Cum ar trebui să-i privim pe colaboratorii noştri în închinare?

² Acest interes nu este câtuşi de puţin nou. Chiar şi între discipolii lui Isus a existat o dispută persistentă referitoare la cine era cel mai mare (Matei 20:20–24; Marcu 9:33–37; Luca 22:24–27). Şi ei proveneau dintr-o cultură în care se punea un mare accent pe poziţia socială, şi anume cea promovată de iudaismul din secolul I. Având în vedere acest context social, Isus şi-a sfătuit discipolii astfel: „Să nu vă numiţi Rabi fiindcă unul singur este Îndrumătorul vostru . . .; şi voi toţi sunteţi fraţi“ (Matei 23:8). Un titlu religios cum este „Rabi“, care înseamnă „Învăţător“, „poate să dea naştere la mândrie şi la sentimente de superioritate în cei care îl obţin şi la invidie şi la un sentiment de inferioritate în ceilalţi; iar spiritul şi tendinţa pe care le promovează acest titlu se află în totală opoziţie cu «simplitatea care este în Cristos»“, remarcă biblistul Albert Barnes. Într-adevăr, creştinii nu se adresează supraveghetorilor din mijlocul lor cu „bătrânul cutare“, folosind cuvântul  „bătrân“ ca titlu măgulitor (Iov 32:21, 22). La rândul lor, bătrânii care acţionează în spiritul sfatului lui Isus îi onorează pe ceilalţi membri ai congregaţiei, aşa cum Iehova îşi onorează închinătorii loiali şi aşa cum Isus îşi onorează continuatorii fideli.

Exemplul lui Iehova şi al lui Isus

3. Cum şi-a onorat Iehova creaturile spirituale?

³ Deşi Iehova este „Cel-Prea-Înalt“, el şi-a onorat de la bun început creaturile dându-le posibilitatea de a lua parte la lucrările sale (Psalmul 83:18). Când l-a creat pe primul om, Iehova l-a inclus pe Fiul său unic-născut în realizarea proiectului dându-i calitatea de „maestru“ (Proverbele 8:27–30; Geneza 1:26). Când s-a hotărât să-l distrugă pe răul rege Ahab, Iehova chiar i-a invitat pe îngerii săi din cer să se exprime cu privire la modalitatea prin care să facă acest lucru. — 1 Împăraţi 22:19–23.

4, 5. Cum îşi onorează Iehova creaturile umane?

⁴ Iehova domneşte în calitate de Suveran Suprem al universului (Deuteronomul 3:24). El nu are nevoie să se consulte cu oamenii. Totuşi, el se coboară, ca să spunem aşa, pentru a-i observa. Un psalmist a cântat astfel: „Cine este ca DOMNUL, Dumnezeul nostru, care Şi-a aşezat locuinţa pe înălţime şi care coboară să privească peste ceruri şi peste pământ? El ridică pe sărac din ţărână“. — Psalmul 113:5–8.

⁵ Înainte de a distruge Sodoma şi Gomora, Iehova a ascultat întrebările lui Avraam şi i-a satisfăcut simţul dreptăţii (Geneza 18:23–33). Deşi cunoştea dinainte deznodământul cererilor lui Avraam, Iehova l-a ascultat cu răbdare şi i-a acceptat modul de gândire.

6. Ce efect a avut onoarea pe care Iehova i-a arătat-o lui Habacuc când profetul a pus o întrebare?

⁶ Iehova l-a ascultat şi pe Habacuc, care a întrebat: „Până când voi striga către Tine, DOAMNE, fără s-asculţi?“ A privit Iehova întrebarea profetului ca pe o contestare a autorităţii sale? Nu, el a considerat legitimă întrebarea lui Habacuc şi, prin urmare, i-a revelat intenţia sa de a-i folosi pe caldeeni pentru executarea judecăţii sale. El l-a asigurat pe profet că ‘prezisa judecată se va împlini negreşit’ (Habacuc 1:1, 2, 5, 6, 13, 14; 2:2, 3). Luând în considerare neliniştea lui Habacuc şi răspunzându-i la întrebare, Iehova l-a onorat. Ca urmare, profetul tulburat a prins curaj şi şi-a recăpătat bucuria, având încredere deplină în Dumnezeul salvării sale. Acest lucru reiese din cartea lui Habacuc, o carte inspirată de Dumnezeu şi care ne întăreşte încrederea în Iehova. — Habacuc 3:18, 19.

7. De ce este semnificativ rolul pe care l-a jucat Petru la Penticosta din anul 33 e.n.?

⁷ Isus Cristos este un alt exemplu excelent de manifestare a respectului faţă de alţii. El le-a spus discipolilor săi: „De oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu“ (Matei 10:32, 33). În noaptea trădării sale, toţi discipolii l-au părăsit, iar apostolul Petru l-a renegat de trei ori (Matei 26:34, 35, 69–75). Isus a privit dincolo de aparenţe şi a observat cele mai lăuntrice sentimente ale lui Petru, căinţa sa profundă (Luca 22:61, 62). După numai 51 de zile, în ziua Penticostei, Cristos l-a onorat pe penitentul apostol permiţându-i să-i reprezinte pe cei 120 de discipoli ai lui Isus şi să folosească prima dintre „cheile împărăţiei“ (Matei 16:19; Faptele 2:14–40). Lui Petru i s-a dat posibilitatea de a ‘se întoarce şi de a-şi întări fraţii’. — Luca 22:31–33.

Să le acordăm onoare membrilor familiei

8, 9. Cum poate un soţ să-i acorde onoare soţiei lui, imitându-i astfel pe Iehova şi pe Isus?

⁸ Este bine ca soţii şi părinţii să imite exemplul lui Iehova şi al lui Isus Cristos în ce priveşte exercitarea autorităţii încredinţate de Dumnezeu. Petru a dat următorul sfat: „Tot aşa şi voi, soţilor, locuiţi cu ele [cu soţiile voastre] potrivit cunoştinţei, dând cinste [onoare, NW] femeii, ca fiind un vas mai slab“ (1 Petru 3:7). Imaginaţi-vă cum aţi umbla cu un vas fragil de porţelan, care este, cu siguranţă, mai fragil decât unul de lemn. Nu aţi fi mai atenţi? Imitându-l pe Iehova, un soţ poate să procedeze astfel dacă ascultă opiniile soţiei lui când ia decizii cu privire la anumite chestiuni legate de familie. Să ne amintim că Iehova şi-a făcut timp să discute cu Avraam. Din cauza imperfecţiunii, s-ar putea ca un soţ să nu-şi dea seama de toate implicaţiile unei probleme. Prin  urmare, nu ar fi înţelept din partea lui să-şi onoreze soţia analizând cu sinceritate opinia ei?

⁹ În ţările în care autoritatea bărbatului este bine statornicită, un soţ nu trebuie să uite că soţia lui are de depăşit, probabil, obstacole imense pentru a-şi exprima cele mai profunde sentimente. Soţilor, imitaţi modul în care i-a tratat Isus Cristos când a fost pe pământ pe discipolii săi, ce făceau parte din viitoarea clasă a miresei. El a avut grijă de ei, ţinând cont de limitele lor fizice şi spirituale chiar înainte ca aceştia să-şi exprime necesităţile (Marcu 6:31; Ioan 16:12, 13; Efeseni 5:28–30). În plus, faceţi-vă timp să observaţi lucrurile pe care soţia voastră le face pentru voi şi pentru familie şi exprimaţi-vă aprecierea prin cuvinte şi fapte. Atât Iehova, cât şi Isus i-au apreciat, i-au lăudat şi i-au binecuvântat pe cei merituoşi (1 Împăraţi 3:10–14; Iov 42:12–15; Marcu 12:41–44; Ioan 12:3–8). După ce soţul ei a devenit Martor al lui Iehova, o creştină din Orient a spus: „Soţul meu obişnuia să meargă înaintea mea cu trei sau patru paşi, lăsându-mă să car totul. Acum el duce sacoşele. În plus, îşi arată aprecierea pentru ceea ce fac în casă!“ Un cuvânt sincer de apreciere o poate ajuta mult pe soţia voastră să se simtă utilă. — Proverbele 31:28.

10, 11. Ce pot părinţii să înveţe din exemplul excelent pe care l-a dat Iehova în ce priveşte modul său de a trata cu naţiunea rebelă a lui Israel?

¹⁰ Părinţii ar trebui să imite exemplul lui Dumnezeu în relaţiile cu copiii lor, îndeosebi când este necesar să-i mustre. „Iehova a continuat să avertizeze Israelul şi Iuda“ (NW) ca să se întoarcă de la căile lor rele, însă israeliţii „şi-au înţepenit gâtul“ (2 Împăraţi 17:13–15). Ei au mers până acolo încât „au încercat să-l înşele cu gura lor; şi cu limba lor au vrut să-l mintă“. S-ar putea ca mulţi părinţi să descopere, uneori, acest comportament la copiii lor. Israeliţii „l-au pus pe Dumnezeu la încercare“ şi l-au întristat, făcându-l să sufere. Cu toate acestea, Iehova „a fost îndurător; el a acoperit eroarea şi nu a suprimat“. — Psalmul 78:36–41, NW.

¹¹ Iehova chiar i-a implorat pe israeliţi: „Veniţi acum să ne judecăm. . . . De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada“ (Isaia 1:18). Deşi nu greşise cu nimic, Iehova a invitat naţiunea rebelă să vină şi să reglementeze lucrurile împreună. Ce atitudine excelentă, demnă de imitat de către părinţi în relaţiile cu copiii lor! Când e necesar, acordaţi-le demnitate ascultându-le punctul de vedere şi discutând cu ei despre motivele pentru care trebuie să facă schimbări.

12. a) De ce trebuie să evităm să-i onorăm pe copiii noştri mai mult decât pe Iehova? b) Ce anume se cere din partea noastră dacă dorim să respectăm demnitatea copiilor noştri când îi corectăm?

¹² Desigur, copiii trebuie, uneori, să primească sfaturi ferme. Părinţii nu doresc să fie ca Eli, care a continuat ‘să-i onoreze pe fiii săi mai mult decât pe Iehova’ (1 Samuel 2:29, NW). Totuşi, tinerii ar trebui să simtă că la baza corectării stă iubirea. Ei ar trebui să vadă că părinţii lor într-adevăr îi iubesc. Pavel îi îndeamnă pe taţi: „Nu provocaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi în învăţătura Domnului“ (Efeseni 6:4). Ideea care se desprinde de aici este că, în timp ce îşi exercită autoritatea părintească, un tată trebuie să ţină cont de demnitatea copiilor fiind atent să nu îi irite printr-o severitate excesivă. Da, faptul de a ţine cont de demnitatea copiilor necesită timp şi eforturi din partea părinţilor, însă roadele pe care le aduce acest mod de a proceda merită toate sacrificiile.

13. Care este punctul de vedere al Bibliei cu privire la membrii în vârstă ai familiei?

¹³ Manifestarea onoarei faţă de membrii familiei înseamnă mai mult decât a le acorda demnitate  soţiei şi copiilor. „Cel bătrân să-şi asculte copiii“, spune un proverb japonez. Ideea pe care o transmite acest proverb este că părinţii vârstnici ar trebui să-şi stăpânească impulsul de a depăşi limitele autorităţii lor părinteşti şi că ar trebui să ţină cont de ceea ce spun copiii lor adulţi. Conform Scripturilor, părinţii trebuie să-şi onoreze copiii fiind dispuşi să-i asculte, iar copiii nu trebuie să fie lipsiţi de respect faţă de membrii mai în vârstă ai familiei. Iată ce citim în Proverbele 23:22: „Nu nesocoti pe mama ta, când a îmbătrânit“. Regele Solomon a trăit în armonie cu acest proverb, onorându-şi mama când ea a venit la el cu o rugăminte. Solomon a poruncit să fie adus la dreapta tronului său un tron pentru Bat-Şeba, mama sa în vârstă, şi a ascultat ceea ce a avut ea de spus. — 1 Împăraţi 2:19, 20.

14. Cum putem să-i onorăm pe membrii vârstnici ai congregaţiei?

¹⁴ În familia noastră spirituală extinsă, avem ocazia să „fim în frunte“ în ce priveşte manifestarea onoarei faţă de membrii vârstnici ai congregaţiei (Romani 12:10, NW). Poate că ei nu mai pot să facă la fel de mult ca în trecut, iar din acest motiv s-ar putea simţi descurajaţi (Eclesiastul 12:1–7). Odată, o Martoră vârstnică, dintre cei unşi, imobilizată la pat în spital, şi-a exprimat sentimentele în felul următor: „De-abia aştept să mor pentru ca să-mi pot relua activitatea“. Îi putem ajuta pe aceşti fraţi în vârstă manifestând aprecierea cuvenită faţă de ei şi onorându-i. Israeliţilor li s-a poruncit: „Să te scoli înaintea perilor albi şi să cinsteşti pe [să manifeşti consideraţie faţă de, NW] bătrân“ (Leviticul 19:32). Manifestaţi consideraţie faţă de cei în vârstă făcându-i să se simtă utili şi apreciaţi. Faptul de a ne ‘scula’ înaintea celor în vârstă poate însemna şi a ne aşeza ca să ascultăm relatările lor despre ceea ce au realizat de-a lungul anilor. Procedând astfel, le vom acorda demnitate şi ne vom îmbogăţi propria viaţă spirituală.

‘În a vă arăta onoare fiţi în frunte’

15. Cum pot bătrânii să-i onoreze pe membrii congregaţiei?

¹⁵ Membrii congregaţiei prosperă când bătrânii dau un bun exemplu (1 Petru 5:2, 3). În pofida programului lor încărcat, bătrânii atenţi iau iniţiativa de a-i aborda pe tineri, pe capii de familie, pe mamele fără partener, pe gospodine şi pe cei în vârstă, indiferent dacă aceştia se confruntă sau nu cu probleme. Bătrânii ascultă ceea ce au de spus membrii congregaţiei şi îi laudă pentru ceea ce reuşesc să facă. Un bătrân cu spirit de observaţie care exprimă apreciere pentru ceea ce face un frate sau o soră îl imită pe Iehova, care îşi apreciază creaturile de pe pământ.

16. De ce ar trebui să-i considerăm pe bătrâni demni de aceeaşi onoare care li se cuvine celorlalţi membri ai congregaţiei?

¹⁶ Imitându-l pe Iehova, bătrânii dau un excelent exemplu privind aplicarea următorului sfat al apostolului Pavel: „În ce priveşte dragostea frăţească, fiţi plini de afecţiune unii pentru alţii. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia [în a vă arăta onoare unii altora fiţi în frunte, NW]“ (Romani 12:10). Bătrânilor care locuiesc în ţări unde oamenii se lasă conduşi de conştiinţa de clasă le-ar putea fi mai greu să aplice acest sfat. De pildă, într-o ţară din Orient, există două cuvinte pentru „frate“, unul onorific, iar celălalt obişnuit. Până nu demult, membrii congregaţiei se adresau bătrânilor şi celor mai în vârstă din congregaţie folosind termenul onorific, iar pentru ceilalţi foloseau termenul obişnuit. Însă ei au fost încurajaţi să folosească termenul obişnuit în  cazul tuturor, deoarece Isus le-a spus continuatorilor săi: „Voi toţi sunteţi fraţi“ (Matei 23:8). Deşi poate că în alte ţări nu se face o deosebire atât de evidentă, cu toţii trebuie să fim conştienţi de tendinţa umană de a face deosebiri de clasă. — Iacov 2:4.

17. a) De ce trebuie bătrânii să fie abordabili? b) În ce moduri pot bătrânii să-l imite pe Iehova în relaţiile lor cu membrii congregaţiei?

¹⁷ Este adevărat că Pavel ne-a îndemnat să-i considerăm pe unii bătrâni ca fiind demni de „o dublă onoare“, însă ei sunt tot fraţi (1 Timotei 5:17). Dacă putem să ne „apropiem cu libertate de exprimare de tronul bunătăţii nemeritate“ al Suveranului Universului, nu ar trebui să putem să ne apropiem şi de bătrâni, care au datoria să îl imite pe Iehova (Evrei 4:16, NW; Efeseni 5:1)? Supraveghetorii pot să-şi dea seama cât de abordabili sunt dacă se gândesc la frecvenţa cu care îi abordează alţii pentru a le cere sfaturi sau sugestii. Bătrâni, învăţaţi din modul în care Iehova îi include pe alţii în proiectele sale. El le acordă demnitate altora delegându-le responsabilităţi. Când un Martor dă unele sugestii, chiar dacă acestea s-ar putea să nu fie practice, bătrânii ar trebui să aprecieze interesul manifestat de el. Amintiţi-vă cum a considerat Iehova întrebările profunde puse de Avraam şi strigătul de durere al lui Habacuc.

18. Cum pot bătrânii să-l imite pe Iehova când îi corectează pe cei ce au nevoie de ajutor?

¹⁸ Unii colaboratori creştini au realmente nevoie de corectare (Galateni 6:1). Totuşi Iehova îi consideră preţioşi, persoane care merită să fie tratate cu demnitate. „Când cel care îmi dă un sfat mă tratează cu respect, mă simt liber să-l abordez“, a spus un Martor. Dacă li se acordă demnitate, majoritatea oamenilor reacţionează favorabil la sfaturi. Faptul de a-i asculta pe cei care au făcut un pas greşit, deşi necesită mai mult timp, îi ajută pe aceştia să accepte mai uşor orice sfat de care au nevoie. Păstraţi în minte modul în care Iehova a discutat cu israeliţii de repetate ori din compasiune faţă de ei (2 Cronici 36:15; Tit 3:2). Sfaturile date cu empatie le vor merge la inimă celor ce au nevoie de ajutor. — Proverbele 17:17; Filipeni 2:2, 3; 1 Petru 3:8.

19. Cum ar trebui să-i privim pe cei care nu împărtăşesc convingerile noastre creştine?

¹⁹ Noi manifestăm onoare şi faţă de cei care, în viitor, ar putea deveni fraţii noştri spirituali. Poate că, în prezent, aceşti oameni nu sunt receptivi la mesajul nostru, însă trebuie să continuăm să fim răbdători faţă de ei şi să le acordăm demnitatea care li se cuvine ca oameni. Iehova „doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă“ (2 Petru 3:9). Nu ar trebui să împărtăşim punctul său de vedere? Referindu-ne la oameni în general, dacă încercăm să fim întotdeauna prietenoşi, putem netezi calea pentru a le depune mărturie. Bineînţeles că vom evita acel gen de prietenii care ne-ar putea pune în pericol spiritualitatea (1 Corinteni 15:33). Cu toate acestea, noi manifestăm ‘omenie’, nedispreţuindu-i pe cei care nu ne împărtăşesc convingerile. — Faptele 27:3.

20. La ce ar trebui să ne îndemne exemplul lui Iehova şi al lui Isus Cristos?

²⁰ Da, Iehova şi Isus Cristos îl consideră pe fiecare dintre noi demn de respect. Să ne amintim întotdeauna cum acţionează ei şi, asemenea lor, să fim în frunte în a ne arăta onoare unii altora. Şi fie ca să păstrăm viu în minte cuvintele Domnului nostru Isus Cristos: „Voi toţi sunteţi fraţi“. — Matei 23:8.

Cum aţi răspunde?

• Cum ar trebui să-i privim pe colaboratorii în închinare?

• În ce mod vă îndeamnă exemplul lui Iehova şi al lui Isus să îi onoraţi pe alţii?

• Cum pot soţii şi părinţii să-i onoreze pe alţii?

• În ce mod se simt îndemnaţi bătrânii să acţioneze dacă îi consideră pe colaboratorii lor în credinţă ca fiind fraţii lor?

[Întrebări de studiu]

 [Legenda fotografiei de la pagina 18]

Onorează-ţi soţia adresându-i cuvinte de apreciere

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Acordă-le demnitate copiilor tăi ascultându-i când vorbesc

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Tratează-i cu demnitate pe membrii congregaţiei