Salt la conţinut

Salt la cuprins

Puteţi găsi pace sufletească?

Puteţi găsi pace sufletească?

Puteţi găsi pace sufletească?

În 1854, scriitorul american Henry Thoreau a scris:

„Masele duc în tăcere o viaţă disperată“.

După cât se pare, în zilele sale, cei mai mulţi oameni nu se bucurau de pace sufletească. Totuşi, aceasta se petrecea cu circa 150 de ani în urmă. Oare stau altfel lucrurile în prezent? Sau se aplică şi acum cuvintele lui Thoreau? Dar ce puteţi spune dumneavoastră, personal? Sunteţi mulţumit, liniştit? Sau sunteţi nesigur, incert, cu privire la viitor şi ‘duceţi în tăcere o viaţă disperată’, ca să parafrazăm cuvintele lui Thoreau?

DIN nefericire, în lume există multe lucruri care le răpesc oamenilor pacea sufletească. Să menţionăm doar câteva. În multe ţări, şomajul şi veniturile scăzute duc la sărăcie şi, odată cu ea, la criză economică. În alte ţări, mulţi oameni îşi cheltuiesc cea mai mare parte din energie în goana după bogăţii şi lucruri materiale. Totuşi, deseori, modul de viaţă competitiv a adus cu sine nelinişte, nu pace. Bolile, războaiele, delincvenţa, nedreptatea şi opresiunea le răpesc şi ele oamenilor pacea.

Ei au căutat pace sufletească

Mulţi nu pot să tolereze lumea aşa cum este ea. Antônio * era sindicalist într-o fabrică foarte mare din São Paulo (Brazilia). Sperând să îmbunătăţească condiţiile de viaţă, el a luat parte la proteste şi demonstraţii, dar acest lucru nu i-a adus pacea minţii.

Unii speră că, dacă se căsătoresc, vor avea o anumită măsură de linişte în viaţă, însă, după aceea, rămân probabil dezamăgiţi. Marcos se bucura de succes în lumea afacerilor. El s-a implicat în politică şi a ajuns primarul unui oraş industrial. Cu toate acestea, viaţa sa de familie era un eşec total. Când copiii au plecat la casele lor, el şi soţia lui s-au separat din cauza unor incompatibilităţi.

Gerson, un copil al străzii din Salvador (Brazilia), era dornic de aventură. El hoinărea din oraş în oraş, călătorind cu diverse camioane. În scurtă vreme a ajuns toxicoman, jefuind oameni pentru a-şi satisface viciul. De câteva ori a fost prins de poliţie. Totuşi, deşi avea o personalitate agresivă, violentă, Gerson tânjea după pace sufletească. Putea el să o găsească vreodată?

Când Vania era încă mică, mama ei a murit, iar Vania a trebuit să se ocupe de treburile casei, inclusiv să aibă grijă de sora ei mai mică, care era bolnavă. Vania mergea la biserică, dar se simţea abandonată de Dumnezeu. Ea nu avea, bineînţeles, pacea minţii.

Să ne gândim şi la Marcelo. Tot ceea ce îşi dorea el era să se distreze. Îi plăcea să petreacă cu alţi tineri: să danseze, să bea şi să se drogheze. Odată, s-a luat la bătaie şi l-a rănit pe un alt tânăr. După aceea, el a regretat fapta comisă şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru ajutor. Şi el căuta pacea minţii.

Aceste întâmplări prezintă câteva situaţii care pot distruge pacea minţii. Exista vreo modalitate prin care sindicalistul, politicianul, copilul străzii, fata vlăguită de atâta muncă şi amatorul de petreceri puteau găsi pacea sufletească pe care o căutau? Putem învăţa ceva din ceea ce li s-a întâmplat lor? Răspunsul la ambele întrebări este da, după cum vom vedea în articolul următor.

[Notă de subsol]

^ par. 6 Unele nume au fost schimbate.

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

Tânjiţi după pace sufletească?