Să avem o dorinţă înflăcărată de a anunţa vestea bună
Să avem o dorinţă înflăcărată de a anunţa vestea bună
„Fiţi înflăcăraţi de spirit. Slujiţi ca sclavi pentru Iehova.“ — ROMANI 12:11, NW.
1, 2. În calitate de predicatori ai veştii bune, ce atitudine se străduiesc creştinii să păstreze?
UN TÂNĂR este încântat de noua sa slujbă. În prima zi de lucru, el este nerăbdător să primească instrucţiuni de la patronul său. Abia aşteaptă să i se repartizeze prima sarcină şi o priveşte cu foarte multă seriozitate. E foarte dornic să facă tot ce-i stă în putinţă.
2 În mod asemănător, noi, creştinii, ne-am putea considera începători. Întrucât speranţa noastră este să trăim veşnic, s-ar putea spune că ne aflăm abia la începutul serviciului nostru pentru Iehova. Cu siguranţă că Creatorul nostru ne-a rezervat numeroase sarcini care ne vor menţine ocupaţi pentru eternitate. Însă prima misiune pe care am primit-o este aceea de a anunţa vestea bună despre Regatul său (1 Tesaloniceni 2:4). Cum considerăm această sarcină pe care ne-a încredinţat-o Dumnezeu? Asemenea tânărului din ilustrarea noastră, dorim să o ducem la îndeplinire folosindu-ne toate capacităţile, cu zel, cu bucurie, da, cu o dorinţă înflăcărată!
3. Ce trebuie să facem ca să avem succes ca miniştri ai veştii bune?
3 Este adevărat că s-ar putea să ne fie greu să păstrăm această atitudine pozitivă. Pe lângă ministerul pe care îl avem de efectuat, avem multe alte responsabilităţi, dintre care unele ne pot epuiza pe plan fizic şi emoţional. În general, noi reuşim să ne achităm de aceste responsabilităţi şi, în acelaşi timp, să acordăm o atenţie corespunzătoare ministerului. Totuşi poate că trebuie să ducem o luptă continuă (Marcu 8:34). Isus a arătat clar că, pentru a avea succes în viaţa de creştini, trebuie să depunem eforturi viguroase. — Luca 13:24.
4. Cum pot îngrijorările cotidiene să ne afecteze atitudinea faţă de lucrurile spirituale?
4 Având atât de multe lucruri de făcut, uneori am putea ajunge cu uşurinţă să ne simţim copleşiţi sau împovăraţi. „Îngrijorările vieţii“ ne-ar putea înăbuşi zelul şi aprecierea pentru activităţile teocratice (Luca 21:34, 35; Marcu 4:18, 19). Din cauza naturii umane imperfecte, am putea părăsi „dragostea dintâi“ (Apocalipsa 2:1–4). Anumite aspecte ale serviciului nostru pentru Iehova ar putea să devină ceva formal. Cum ne oferă Biblia încurajarea de care avem nevoie pentru a ne păstra viu zelul pentru minister?
Ca un „foc mistuitor“ în inima noastră
5, 6. Cum a considerat apostolul Pavel privilegiul de a predica?
5 Ministerul pe care ni l-a încredinţat Iehova este mult prea valoros ca să-l lăsăm să devină ceva monoton. Apostolul Pavel a considerat predicarea veştii bune un privilegiu foarte mare şi s-a socotit nedemn de a-l primi. El a spus: „Da, mie, cel mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc printre neamuri evanghelia bogăţiilor nepătrunse ale lui Hristos şi să pun în lumină înaintea tuturor: care este administrarea acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a creat toate“. — Efeseni 3:8, 9.
6 Atitudinea pozitivă a lui Pavel cu privire la minister constituie un excelent exemplu pentru noi. În scrisoarea sa adresată romanilor, el a declarat: „În ce mă priveşte, am o dorinţă înflăcărată să vă anunţ vestea bună“. Lui nu i-a fost ruşine cu vestea bună (Romani 1:15, 16, NW). El a manifestat o atitudine corectă, având o dorinţă înflăcărată de a-şi îndeplini ministerul.
7. Ce avertisment a dat Pavel în scrisoarea adresată romanilor?
7 Fiind conştient de necesitatea păstrării zelului pentru minister, apostolul Pavel i-a avertizat pe creştinii din Roma: „Nu fiţi delăsători în treburile voastre. Fiţi înflăcăraţi de spirit. Slujiţi ca sclavi pentru Iehova“ (Romani 12:11, NW). Cuvântul grecesc tradus prin „delăsători“ înseamnă a fi „leneşi, trândavi“. Deşi poate că în realitate nu suntem delăsători în minister, cu toţii trebuie să fim atenţi la orice simptom de lenevie spirituală, iar, dacă depistăm la noi astfel de simptome, să facem schimbările necesare în atitudinea noastră. — Proverbele 22:3.
8. a) Ce anume a devenit ca un „foc mistuitor“ în inima lui Ieremia, şi de ce? b) Ce putem învăţa din situaţia prin care a trecut Ieremia?
8 Spiritul lui Dumnezeu ne poate ajuta şi când suntem descurajaţi. De exemplu, profetul Ieremia a trecut printr-o perioadă de descurajare şi s-a gândit să renunţe la activitatea sa de profet. El chiar a spus cu privire la Iehova: „Nu voi mai aminti de El şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!“ Constituiau oare aceste cuvinte dovada unei grave slăbiri a spiritualităţii lui Ieremia? Nu. De fapt, spiritualitatea sa puternică, iubirea sa faţă de Iehova şi zelul său pentru adevăr i-au dat puterea de a-şi continua activitatea de profet. El spune: „În inima mea [cuvântul lui Iehova] era ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. M-am obosit să-l opresc, dar n-am putut“ (Ieremia 20:9). Este firesc ca, din când în când, slujitorii fideli ai lui Dumnezeu să se simtă descurajaţi. Însă, când se roagă lui Iehova pentru ajutor, el le citeşte inima şi le dă cu generozitate spiritul său sfânt dacă, la fel ca Ieremia, au cuvântul său în inima lor. — Luca 11:9–13; Faptele 15:8.
„Nu stingeţi focul spiritului“
9. Ce anume ar putea împiedica acţiunea spiritului sfânt în folosul nostru?
9 Apostolul Pavel i-a sfătuit pe tesaloniceni: „Nu stingeţi focul spiritului“ (1 Tesaloniceni 5:19, NW). Da, faptele şi atitudinea care intră în contradicţie cu principiile divine ar putea împiedica acţiunea spiritului sfânt în folosul nostru (Efeseni 4:30). Creştinii de astăzi au misiunea de a predica vestea bună. Noi apreciem foarte mult acest privilegiu. Nu ne surprinde deloc faptul că cei care nu îl cunosc pe Dumnezeu privesc cu dispreţ lucrarea noastră de predicare. Însă, când un creştin neglijează cu bună ştiinţă ministerul, lucrul acesta ar putea duce la stingerea focului, sau a acţiunii, spiritului lui Dumnezeu.
10. a) Cum ne-ar putea afecta concepţiile semenilor noştri? b) Ce punct de vedere nobil cu privire la ministerul nostru este exprimat în 2 Corinteni 2:17?
10 Poate că unele persoane din afara congregaţiei creştine consideră că ministerul nostru constă pur şi simplu în distribuirea de literatură. Altele pot trage în mod greşit concluzia că noi mergem de la uşă la uşă ca să primim donaţii. Dacă permitem unor astfel de concepţii negative să ne influenţeze atitudinea, acest lucru ne-ar putea diminua eficienţa în minister. În loc să permitem ca această mentalitate să ne afecteze, să păstrăm punctul de vedere al lui Iehova şi Isus cu privire la ministerul nostru. Apostolul Pavel a exprimat acest punct de vedere nobil astfel: „Nu suntem vânzători ambulanţi ai cuvântului lui Dumnezeu, cum sunt mulţi oameni, ci vorbim cu sinceritate, da, ca trimişi de Dumnezeu, sub privirile lui Dumnezeu, în compania lui Cristos“. — 2 Corinteni 2:17, NW.
11. Ce anume le-a dat putere creştinilor din secolul I să rămână zeloşi chiar şi în persecuţii, şi cum ar trebui să ne influenţeze exemplul lor?
11 La scurt timp după moartea lui Isus, discipolii săi din Ierusalim au trecut printr-o perioadă de persecuţii. Au fost ameninţaţi şi li s-a ordonat să nu mai predice. Cu toate acestea, Biblia spune că ei erau ‘plini de Duhul Sfânt şi vesteau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală’ (Faptele 4:17, 21, 31). Din cuvintele pe care Pavel i le-a adresat lui Timotei câţiva ani mai târziu reiese atitudinea pozitivă pe care ar trebui să o păstreze creştinii. Pavel a spus: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. Să nu-ţi fie ruşine, deci, de mărturia Domnului nostru, nici de mine, cel ţinut în lanţuri pentru El, ci suferă răul împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu“. — 2 Timotei 1:7, 8.
Ce anume le datorăm semenilor noştri?
12. Care este principalul motiv pentru care predicăm vestea bună?
12 Pentru a avea o atitudine corespunzătoare faţă de ministerul nostru, trebuie să avem motivaţia corectă. De ce predicăm? Principalul motiv transpare din cuvintele psalmistului: „Sfinţii Tăi [cei loiali ţie, NW] Te vor binecuvânta [Iehova]. Vor spune slava împărăţiei Tale şi vor vesti puterea Ta, ca să facă să fie cunoscută fiilor oamenilor puterea Ta şi strălucirea plină de măreţie a împărăţiei Tale“ (Psalmul 145:10–12). Da, noi predicăm pentru a-l lăuda în public pe Iehova şi pentru a-i sfinţi numele înaintea tuturor oamenilor. Chiar şi atunci când puţini oameni ne ascultă, noi îl lăudăm pe Iehova prin faptul că proclamăm cu fidelitate mesajul salvării.
13. Ce anume ne îndeamnă să le vorbim altora despre speranţa salvării?
13 De asemenea, noi predicăm din iubire faţă de oameni şi pentru a nu avea vină de sânge (Ezechiel 33:8; Marcu 6:34). Reprezentative în acest sens sunt următoarele cuvinte ale lui Pavel referitoare la cei din afara congregaţiei creştine: „Eu sunt dator şi grecilor şi barbarilor, şi celor înţelepţi şi celor neînţelepţi“ (Romani 1:14). Întrucât voinţa lui Dumnezeu este ca „toţi oamenii să fie mântuiţi“, Pavel considera anunţarea veştii bune o datorie faţă de oameni (1 Timotei 2:4). În prezent, noi simţim aceeaşi iubire şi aceeaşi obligaţie faţă de semenii noştri. Iubirea lui Iehova pentru omenire l-a îndemnat să-şi trimită Fiul pe pământ ca să moară pentru ea (Ioan 3:16). Acesta a fost un mare sacrificiu. Noi imităm iubirea manifestată de Iehova când ne folosim timpul şi depunem eforturi pentru a le spune altora vestea bună despre salvarea bazată pe jertfa lui Isus.
14. În ce fel prezintă Biblia lumea din afara congregaţiei creştine?
14 Martorii lui Iehova îi consideră pe semenii lor potenţiali membri ai fraternităţii creştine. Trebuie să predicăm vestea bună în mod curajos, însă curajul nostru nu este agresiv. Este adevărat că Biblia foloseşte cuvinte pline de forţă la adresa lumii în general. Însuşi cuvântul „lume“ este folosit în sens negativ de Pavel când vorbeşte despre „înţelepciunea lumii acesteia“ şi despre „poftele lumeşti“ (1 Corinteni 3:19; Tit 2:12). De asemenea, Pavel le-a amintit creştinilor din Efes că erau „morţi“ din punct de vedere spiritual când umblau „după mersul lumii acesteia“ (Efeseni 2:1–3). Aceste afirmaţii şi altele asemănătoare sunt în armonie cu declaraţia apostolului Ioan: „Toată lumea zace în Cel Rău“. — 1 Ioan 5:19.
15. Ce nu facem noi cu privire la persoanele din afara congregaţiei creştine, şi de ce?
15 Să reţinem însă că aceste afirmaţii nu se referă la persoane individuale, ci la lumea în ansamblu care este înstrăinată de Dumnezeu. Creştinii nu îşi permit să stabilească dinainte cum va reacţiona cineva la lucrarea de predicare. Ei nu au nici o bază ca să-i catalogheze pe unii drept capre. Nu este de competenţa noastră să ne pronunţăm cu privire la verdictul care va fi emis când Isus va veni să separe „oile“ de „capre“ (Matei 25:31–46). Isus este judecătorul desemnat, nu noi. În plus, experienţa a demonstrat că până şi unii care erau sclavi ai unei conduite dintre cele mai degradate au acceptat mesajul Bibliei, au făcut schimbări şi au devenit creştini cu un mod de viaţă curat. Prin urmare, deşi nu căutăm compania anumitor persoane, noi nu ezităm să le vorbim despre speranţa Regatului când ni se iveşte ocazia. Scripturile vorbesc despre unii care, deşi erau încă necredincioşi, „aveau o dispoziţie corectă pentru viaţa veşnică“. În cele din urmă, ei au devenit credincioşi (Faptele 13:48, NW). Nu putem şti dinainte dacă o persoană are această dispoziţie corectă, ci numai după ce i-am depus mărturie, probabil de mai multe ori. Ţinând cont de acest lucru, noi îi tratăm pe cei care încă nu au acceptat mesajul salvării cu „blândeţe“ şi „respect profund“, nutrind speranţa că unii dintre ei vor reacţiona favorabil la mesajul vieţii. — 2 Timotei 2:25; 1 Petru 3:15, NW.
16. Care este un motiv pentru care dorim să cultivăm „arta de a preda“?
16 Dacă devenim iscusiţi în predare, vom simţi o dorinţă şi mai înflăcărată de a anunţa vestea bună. Să ilustrăm: Cineva poate considera neinteresant un joc, sau un sport, captivant dacă nu ştie regulile jocului respectiv. Însă cel care ştie să joace bine îl consideră frumos. În mod asemănător, creştinii care cultivă „arta de a preda“ au o mai mare bucurie în minister (2 Timotei 4:2, NW; Tit 1:9). Pavel l-a sfătuit pe Timotei astfel: „Străduieşte-te să te prezinţi aprobat înaintea lui Dumnezeu, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept [expune corect, NW] Cuvântul adevărului“ (2 Timotei 2:15). Cum putem să ne îmbunătăţim capacitatea de a preda?
17. Cum putem să ‘nutrim o dorinţă fierbinte’ pentru cunoştinţa biblică, şi cum ne va fi utilă această cunoştinţă în minister?
17 O modalitate este aceea de a creşte în cunoştinţă exactă. Apostolul Petru ne încurajează astfel: „Ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi din tot sufletul [nutriţi o dorinţă fierbinte pentru, NW] laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire“ (1 Petru 2:2). Un bebeluş sănătos are o dorinţă instinctivă fierbinte pentru lapte. Însă poate că un creştin trebuie să ‘nutrească o dorinţă fierbinte’ pentru cunoştinţa biblică. Acest lucru se poate realiza prin cultivarea unor bune obiceiuri de lectură şi studiu (Proverbele 2:1–6). Dacă dorim să devenim învăţători iscusiţi ai Cuvântului lui Dumnezeu, trebuie să depunem eforturi şi să ne autodisciplinăm, dar aceste eforturi sunt recompensate din plin. Bucuria care decurge din examinarea Cuvântului lui Dumnezeu ne face să fim înflăcăraţi de spiritul lui Dumnezeu, dornici să le împărtăşim altora ceea ce învăţăm.
18. Cum ne pot ajuta întrunirile creştine să expunem corect cuvântul adevărului?
18 Întrunirile creştine joacă şi ele un rol esenţial în ce priveşte dobândirea iscusinţei în folosirea Cuvântului lui Dumnezeu. Este bine să urmărim în Biblie când se citesc versete în timpul cuvântărilor publice sau al altor discuţii pe teme scripturale. Este înţelept să fim foarte atenţi la temele de la întruniri, inclusiv la cele care vizează lucrarea de predicare. Să nu minimalizăm niciodată importanţa demonstraţiilor, lăsând, probabil, să ne zboare gândul în altă parte. Şi în acest caz este necesar să ne autodisciplinăm şi să ne concentrăm (1 Timotei 4:16). Întrunirile creştine ne fortifică credinţa, ne ajută să nutrim o dorinţă fierbinte pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi ne instruiesc să devenim proclamatori înflăcăraţi ai veştii bune.
Putem conta pe sprijinul lui Iehova
19. De ce este esenţial să participăm cu regularitate la lucrarea de predicare?
19 Creştinii care sunt „înflăcăraţi de spirit“ şi care au o dorinţă arzătoare de a anunţa vestea bună se străduiesc să participe cu regularitate la minister (Efeseni 5:15, 16). Este adevărat că, întrucât situaţiile diferă, nu putem să dedicăm cu toţii acelaşi număr de ore în această lucrare salvatoare de vieţi (Galateni 6:4, 5). Însă ceea ce este poate mai important decât numărul total de ore petrecute în lucrare e frecvenţa cu care le vorbim altora despre speranţa noastră (2 Timotei 4:1, 2). Cu cât vom predica mai mult, cu atât vom aprecia mai mult importanţa acestei lucrări (Romani 10:14, 15). Vom avea mai multă compasiune şi mai multă empatie dacă vom vorbi cu regularitate cu oamenii sinceri care suspină şi gem şi cărora le lipseşte speranţa. — Ezechiel 9:4; Romani 8:22.
20, 21. a) Ce lucrare avem încă de efectuat? b) Cum ne susţine Iehova eforturile?
20 Iehova ne-a încredinţat vestea bună. Aceasta este prima misiune pe care am primit-o de la el în calitate de „colaboratori“ ai săi (1 Corinteni 3:6–9, NW). Nutrim dorinţa înflăcărată de a îndeplini din tot sufletul această responsabilitate, folosindu-ne în acest sens toate capacităţile (Marcu 12:30; Romani 12:1). Există încă în lume mulţi oameni cu inima dreaptă care flămânzesc după adevăr. Avem mult de lucru, însă putem conta pe sprijinul lui Iehova în timp ce ne efectuăm pe deplin ministerul. — 2 Timotei 4:5.
21 Iehova ne dă spiritul său şi ne pune la dispoziţie „sabia Duhului“, Cuvântul lui Dumnezeu. Cu ajutorul său, ne putem deschide gura „ca să facem cunoscut cu îndrăzneală [libertate de exprimare, NW] taina Evangheliei“ (Efeseni 6:17–20). Fie ca să se spună despre noi ceea ce le-a scris Pavel creştinilor din Tesalonic: „Vestea bună pe care o predicăm nu v-a fost prezentată numai cu vorbe, ci şi cu putere, cu spirit sfânt şi cu convingere fermă“ (1 Tesaloniceni 1:5, NW). Da, să avem o dorinţă înflăcărată de a anunţa vestea bună!
O scurtă recapitulare
• Ce s-ar putea întâmpla cu zelul nostru în minister din cauza îngrijorărilor vieţii?
• În ce sens ar trebui ca dorinţa noastră de a anunţa vestea bună să fie ca „un foc mistuitor“ în inima noastră?
• Ce concepţii negative cu privire la minister trebuie să evităm?
• În general, cum ar trebui să-i privim pe cei ce nu ne împărtăşesc convingerile?
• Cum ne ajută Iehova să ne păstrăm zelul în lucrarea de predicare?
[Întrebări de studiu]
[Legenda ilustraţiilor de la pagina 9]
Creştinii imită zelul manifestat de Pavel şi Ieremia
[Legenda fotografiilor de la pagina 10]
Dorinţa noastră înflăcărată de a participa la minister are la bază iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni