Îngâmfarea duce la dezonoare

„A venit îngâmfarea? Atunci va veni dezonoarea; dar înţelepciunea este cu cei modeşti.“ — PROVERBELE 11:2, NW.

1, 2. Ce este îngâmfarea, şi cum duce ea la dezastru?

UN LEVIT invidios se află în fruntea unei gloate de rebeli care s-a ridicat împotriva persoanelor cu autoritate numite de Iehova. Un prinţ ambiţios urzeşte un plan viclean pentru a uzurpa tronul tatălui său. Un rege nerăbdător ignoră îndrumările clare ale profetului lui Dumnezeu. Aceşti trei israeliţi au o trăsătură comună: îngâmfarea.

² Îngâmfarea este o trăsătură a inimii; ea constituie o gravă ameninţare pentru noi toţi (Psalmul 19:13). Un om îngâmfat îşi ia cu impertinenţă anumite libertăţi fără să aibă dreptul de a face aşa ceva. Deseori acest lucru duce la dezastru. De fapt, îngâmfarea a distrus regi şi a fost cauza prăbuşirii unor imperii (Ieremia 50:29, 31, 32; Daniel 5:20). Ea a pus stăpânire chiar şi pe unii slujitori ai lui Iehova, ducându-i la dezastru.

3. Cum putem afla care sunt pericolele îngâmfării?

³ Biblia afirmă pe bună dreptate: „A venit îngâmfarea? Atunci va veni dezonoarea; dar înţelepciunea este cu cei modeşti“ (Proverbele 11:2). În Biblie găsim exemple care confirmă veridicitatea acestui proverb. Examinând câteva dintre aceste exemple, vom putea să înţelegem pericolele pe care le prezintă depăşirea unor limite  acceptate. Aşadar, să vedem cum invidia, ambiţia şi nerăbdarea i-au determinat pe cei trei bărbaţi menţionaţi la început să acţioneze cu îngâmfare, ceea ce a dus la dezonorarea lor.

Core: un rebel invidios

4. a) Cine a fost Core, şi la ce evenimente istorice a luat el în mod sigur parte? b) La ce acţiune notorie a instigat Core mai târziu?

⁴ Core era un levit din familia lui Chehat şi văr primar cu Moise şi cu Aaron. După cât se pare, el i-a fost loial lui Iehova zeci de ani. Core avusese privilegiul de a se număra printre cei ce fuseseră eliberaţi în mod miraculos la Marea Roşie şi foarte probabil că şi el a luat parte la executarea sentinţei lui Iehova împotriva israeliţilor care se închinaseră în faţa unui viţel la muntele Sinai (Exodul 32:26). Însă, în final, Core a condus o revoltă împotriva lui Moise şi Aaron la care au luat parte rubeniţii Datan, Abiram şi On, precum şi 250 de căpetenii ale israeliţilor. * „Destul! — le-au spus ei lui Moise şi lui Aaron — căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi DOMNUL este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea DOMNULUI?“ — Numeri 16:1–3.

5, 6. a) De ce s-a răzvrătit Core împotriva lui Moise şi a lui Aaron? b) De ce putem spune că, după cât se pare, Core nu şi-a preţuit locul pe care îl avea în ordinea stabilită de Dumnezeu?

⁵ De ce s-a răzvrătit Core după ce fusese fidel mulţi ani? Cu siguranţă, conducerea exercitată de Moise asupra Israelului nu era opresivă, deoarece Moise a fost „mai blând decât orice om de pe faţa pământului“ (Numeri 12:3). Se pare însă că Core îi invidia pe Moise şi pe Aaron şi era nemulţumit că aceştia deţineau o poziţie proeminentă, iar starea lui de spirit l-a determinat să afirme că ei se înălţau în mod abuziv şi egoist mai presus de adunare — o afirmaţie eronată. — Psalmul 106:6.

⁶ În parte, problema lui Core a fost foarte probabil aceea că nu a preţuit privilegiile pe care le avea în poporul lui Dumnezeu. Este adevărat că leviţii din familia lui Chehat nu erau preoţi, însă ei erau învăţători ai Legii lui Dumnezeu. În plus, când era necesar, aceştia transportau mobilierul şi ustensilele tabernacolului. Aceasta nu era o sarcină neînsemnată, deoarece ustensilele sacre nu puteau fi purtate decât de persoane curate din punct de vedere religios şi moral (Isaia 52:11). Aşadar, când l-a înfruntat pe Core, Moise l-a întrebat, de fapt, următoarele: Consideri că însărcinarea ta este atât de neînsemnată de vrei să obţii şi preoţia  (Numeri 16:9, 10)? Core nu a înţeles că cea mai mare onoare este aceea de a-l sluji cu fidelitate pe Iehova conform ordinii stabilite de El, şi nu de a obţine o poziţie specială. — Psalmul 84:10.

7. a) Cum a tratat Moise cu Core şi cu oamenii lui? b) Care a fost sfârşitul dezastruos al rebeliunii lui Core?

⁷ Moise le-a cerut lui Core şi oamenilor lui să se prezinte a doua zi dimineaţa la cortul întâlnirii cu cădelniţe şi cu tămâie. Întrucât nu erau preoţi, Core şi oamenii lui nu erau autorizaţi să ofere tămâie. Dacă se prezentau cu cădelniţe şi cu tămâie, chiar şi după o noapte în care aveau timp să reexamineze problema, acesta era un indiciu clar că ei erau încă de părere că aveau dreptul de a sluji ca preoţi. Când s-au prezentat a doua zi, Iehova şi-a manifestat pe bună dreptate mânia. „Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit“ pe rubeniţi. Ceilalţi, inclusiv Core, au fost mistuiţi de un foc trimis de Dumnezeu (Deuteronomul 11:6; Numeri 16:16–35; 26:10). Îngâmfarea lui Core a dus la cea mai mare dezonoare: dezaprobarea din partea lui Dumnezeu!

Să ne împotrivim „tendinţei spre invidie“

8. Cum se poate manifesta şi printre creştini „o tendinţă spre invidie“?

⁸ Relatarea despre Core constituie un avertisment pentru noi. Întrucât în oamenii imperfecţi există „o tendinţă spre invidie“, aceasta se poate manifesta chiar şi în congregaţia creştină (Iacov 4:5, NW). De exemplu, am putea acorda o mare importanţă poziţiei. Asemenea lui Core, am putea să-i invidiem pe cei ce au privilegii pe care ni le dorim noi. Sau am putea ajunge ca Diotref, un creştin din secolul I, care era foarte critic cu privire la autoritatea apostolică, deoarece, după cât se pare, dorea să ocupe o poziţie de răspundere. De fapt, Ioan a scris că lui Diotref ‘îi plăcea să aibă locul întâi’. — 3 Ioan 9.

9. a) Ce atitudine trebuie să evităm în privinţa responsabilităţilor în congregaţie? b) Care este concepţia corectă cu privire la locul nostru în ordinea stabilită de Dumnezeu?

⁹ Desigur, nu este greşit ca un creştin să aspire la responsabilităţi în congregaţie. Pavel chiar a încurajat acest lucru (1 Timotei 3:1). Însă niciodată nu ar trebui să considerăm privilegiile de serviciu un indiciu al realizării noastre, ca şi cum, dacă le-am obţinut, înseamnă că am urcat o treaptă pe o aşa-numită scară a succesului. Să ne amintim că Isus a spus: „Oricare va voi să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va voi să fie cel dintâi între voi, să fie robul vostru“ (Matei 20:26, 27). Evident, ar fi greşit să-i invidiem pe cei care au responsabilităţi mai mari, ca şi cum valoarea noastră în ochii lui Dumnezeu ar depinde de „rangul“ nostru în organizaţia sa. Isus a spus: „Voi toţi sunteţi fraţi“ (Matei 23:8). Da, indiferent că sunt vestitori sau pionieri, recent botezaţi sau de mult timp la adevăr, toţi cei care îl slujesc pe Iehova din tot sufletul ocupă un loc important în ordinea stabilită de el (Luca 10:27; 12:6, 7; Galateni 3:28; Evrei 6:10). Este o adevărată binecuvântare să lucrezi umăr la umăr cu milioane de persoane care se străduiesc să aplice următorul sfatul biblic: „Unii faţă de alţii, să fiţi împodobiţi cu smerenie“. — 1 Petru 5:5.

Absalom: un oportunist ambiţios

10. Cine a fost Absalom, şi cum a încercat el să câştige încrederea celor care veneau la rege pentru judecată?

¹⁰ Modul de viaţă al lui Absalom, cel de-al treilea fiu al regelui David, este un exemplu grăitor în ce priveşte ambiţia. Acest oportunist viclean a încercat să le câştige încrederea celor care veneau la rege pentru judecată. Mai întâi el insinua că David era indiferent la problemele lor. Apoi, lăsând la o parte subtilitatea, mergea direct la ţintă, afirmând: „De m-ar pune pe mine judecător în ţară! Orice om care ar avea o neînţelegere şi o judecată, ar veni la mine şi i-aş face dreptate“. Politicianismul viclean al lui Absalom nu cunoştea limite. „Când cineva se apropia să se închine înaintea lui — spune Biblia — el îi întindea mâna, îl apropia şi-l săruta. Absalom se purta aşa cu toţi aceia din Israel care se duceau la împărat pentru judecată.“ Care a fost rezultatul? „Absalom fura inimile oamenilor din Israel.“ — 2 Samuel 15:1–6.

11. Cum a încercat Absalom să uzurpe tronul tatălui său?

 ¹¹ Absalom era hotărât să uzurpe regalitatea tatălui său. Cu cinci ani mai înainte, el ordonase asasinarea lui Amnon, fiul cel mai mare al lui David, sub pretext că o răzbună pe Tamar, sora lui care fusese violată de Amnon (2 Samuel 13:28, 29). Însă încă de pe atunci Absalom trebuie să fi urmărit să acapareze tronul, considerând astfel asasinarea lui Amnon o modalitate convenabilă de a elimina un rival. * În orice caz, când s-a ivit ocazia, Absalom a trecut la acţiune. El a aranjat ca regalitatea sa să fie proclamată în toată ţara. — 2 Samuel 15:10.

12. Arătaţi cum a dus îngâmfarea lui Absalom la dezonoare.

¹² Pentru un timp, Absalom a avut succes, deoarece „uneltirea căpăta putere şi poporul se îndrepta în număr tot mai mare de partea lui Absalom“. Apoi, regele David a fost constrâns să fugă ca să-şi scape viaţa (2 Samuel 15:12–17). Nu după mult timp însă, cariera lui Absalom a luat sfârşit când a fost asasinat de Ioab, aruncat într-o groapă şi acoperit cu pietre. Gândiţi-vă puţin! Acest om ambiţios care voia să devină rege nu a avut parte nici măcar de o înmormântare decentă! * Îngâmfarea a dus într-adevăr la dezonorarea lui Absalom. — 2 Samuel 18:9–17.

Să ne ferim de ambiţia egoistă

13. Cum poate ambiţia să prindă rădăcini în inima unui creştin?

¹³ Putem să învăţăm ceva din relatarea despre venirea la putere a lui Absalom şi căderea lui. Trăim într-o lume lipsită de scrupule în care este ceva obişnuit ca oamenii să-şi linguşească superiorii, încercând să le intre în graţii ca să facă o impresie bună sau, probabil, ca să aibă anumite avantaje sau ca să fie promovaţi. De asemenea, linguşitorii ar putea face afirmaţii pompoase în faţa subordonaţilor lor, sperând să le câştige încrederea şi sprijinul. Dacă nu suntem atenţi, ambiţia poate prinde rădăcini şi în inima noastră. Se pare că acest lucru li s-a întâmplat unora din secolul I, motiv pentru care apostolii au trebuit să dea avertismente pline de forţă cu privire la aceştia. — Galateni 4:17; 3 Ioan 9, 10.

14. De ce ar trebui să evităm ambiţia şi lăudăroşenia?

¹⁴ În organizaţia lui Iehova nu este loc pentru uneltitori lăudăroşi care încearcă „să-şi caute propria glorie“ (Proverbele 25:27, NW). De fapt, Biblia avertizează: „Iehova va tăia toate buzele linguşitoare, limba care vorbeşte cu trufie“ (Psalmul 12:3). Absalom avea buze linguşitoare. El rostea cuvinte pompoase în faţa celor pe care dorea să-i câştige de partea lui, şi aceasta pentru a obţine poziţia de autoritate la care râvnea. În ce ne priveşte, cât de binecuvântaţi suntem că facem parte dintr-o fraternitate care dă ascultare sfatului lui Pavel: „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă [egotism, NW], ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi“! — Filipeni 2:3.

Saul: un rege nerăbdător

15. Cum a demonstrat Saul într-o vreme că era modest?

¹⁵ Într-o vreme, Saul, care a devenit mai târziu rege al Israelului, a fost modest. Ca dovadă, iată ce s-a întâmplat în tinereţea sa. Când Samuel, profetul lui Dumnezeu, l-a vorbit de bine, Saul a răspuns cu umilinţă: „Oare nu sunt eu beniamit, din cea mai mică seminţie a lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai din urmă dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce dar îmi spui astfel de cuvinte?“ — 1 Samuel 9:21.

16. În ce fel s-a dovedit Saul nerăbdător?

¹⁶ Mai târziu însă, Saul nu a mai fost modest. În toiul unui război cu filistenii, el s-a retras la Ghilgal, unde trebuia să-l aştepte pe Samuel, care urma să vină să se roage lui Dumnezeu şi să-i aducă jertfe. Întrucât Samuel nu a sosit la  momentul stabilit, Saul, dând dovadă de îngâmfare, a adus el însuşi arderea-de-tot. De îndată ce a terminat a sosit şi Samuel. „Ce-ai făcut?“, a întrebat Samuel. Saul a răspuns: „Am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine, [şi] că tu nu vii la timpul hotărât . . . Atunci am îndrăznit şi am adus arderea-de-tot“. — 1 Samuel 13:8–12.

17. a) De ce la prima vedere acţiunea lui Saul ar putea părea îndreptăţită? b) De ce l-a condamnat Iehova pe Saul pentru acţiunea lui ce trăda nerăbdare?

¹⁷ La prima vedere, acţiunea lui Saul ar putea părea îndreptăţită. La urma urmei, membrii poporului lui Dumnezeu erau „la strâmtoare“, erau „urmăriţi de aproape“ şi tremurau din cauza situaţiei desperate în care se aflau (1 Samuel 13:6, 7). Desigur, nu este greşit să iei iniţiativa când situaţia cere acest lucru. * Să ne amintim însă că Iehova poate să citească în inimă şi poate observa motivaţiile noastre cele mai profunde (1 Samuel 16:7). Aşadar, el trebuie să fi văzut la Saul unele aspecte care nu sunt menţionate concret în relatarea biblică. De exemplu, poate că Iehova a văzut că la baza nerăbdării lui Saul a stat mândria. Probabil că pe Saul l-a iritat foarte tare faptul că tocmai el — regele întregului Israel — trebuia să aştepte pe cineva pe care el îl considera un profet bătrân şi moşmondit! În orice caz, Saul a considerat că întârzierea lui Samuel l-a îndreptăţit să preia el acea responsabilitate şi să nu ţină seama de instrucţiunile clare pe care le primise. Care a fost rezultatul? Samuel nu a salutat iniţiativa lui Saul. Dimpotrivă, el l-a mustrat aspru pe Saul, spunându-i: „Domnia ta nu va supravieţui . . . pentru că n-ai păzit ceea ce DOMNUL îţi poruncise“ (1 Samuel 13:13, 14). Încă o dată, îngâmfarea a dus la dezonoare.

Avertisment împotriva nerăbdării

18, 19. a) Arătaţi cum îl poate determina nerăbdarea pe un slujitor din prezent al lui Dumnezeu să acţioneze cu îngâmfare. b) Ce nu trebuie să uităm cu privire la funcţionarea congregaţiei creştine?

¹⁸ Relatarea despre acţiunea lui Saul ce trăda îngâmfare a fost consemnată în Cuvântul lui Dumnezeu spre folosul nostru (1 Corinteni 10:11). Este atât de uşor să ne irităm din cauza imperfecţiunilor fraţilor noştri. La fel ca Saul, am putea să ne pierdem răbdarea, considerând că, pentru ca lucrurile să meargă cum trebuie, este necesar să ne ocupăm noi personal de ele. Să presupunem că un frate excelează în ce priveşte unele aptitudini organizatorice. Este punctual, la zi cu metodele de lucru ale congregaţiei şi capabil în ce priveşte oratoria şi predarea. În acelaşi timp, el simte că ceilalţi nu se ridică la înălţimea normelor sale meticuloase şi că nu sunt atât de eficienţi pe cât şi-ar dori el. Este el în acest caz îndreptăţit să manifeste nerăbdare? Ar trebui el să-şi critice fraţii, insinuând probabil că, dacă el nu ar depune eforturi, nu s-ar face nimic, iar congregaţia ar avea de suferit? Nu s-ar numi această atitudine îngâmfare?

¹⁹ În realitate, ce anume ţine unită o congregaţie de creştini? Cumva aptitudinile de supraveghere, eficienţa sau o cunoştinţă vastă? Este adevărat că aceste lucruri promovează bunul mers al unei congregaţii (1 Corinteni 14:40; Filipeni 3:16; 2 Petru 3:18). Însă Isus a spus că  continuatorii lui aveau să fie recunoscuţi în principal prin iubirea lor (Ioan 13:35). Iată de ce, deşi sunt organizaţi, bătrânii atenţi înţeleg că congregaţia nu este o firmă care are nevoie de o conducere rigidă; dimpotrivă, ea alcătuieşte o turmă care are nevoie de o grijă tandră (Isaia 32:1, 2; 40:11). Desconsiderarea cu îngâmfare a acestor principii duce deseori la dispute. În schimb, ordinea divină promovează pacea. — 1 Corinteni 14:33; Galateni 6:16.

20. La ce întrebări se va răspunde în articolul următor?

²⁰ Relatările biblice despre Core, Absalom şi Saul arată clar că îngâmfarea duce la dezonoare, aşa cum se afirmă în Proverbele 11:2. Însă acelaşi verset mai spune: „Înţelepciunea este cu cei modeşti“ (NW). Ce este modestia? Ce exemple biblice revarsă lumină asupra acestei calităţi şi cum putem să manifestăm în prezent modestie? La aceste întrebări se va răspunde în articolul următor.

[Note de subsol]

Vă amintiţi?

• Ce este îngâmfarea?

• Cum l-a determinat invidia pe Core să acţioneze cu îngâmfare?

• Ce învăţăm din relatarea despre ambiţiosul Absalom?

• Cum putem evita nerăbdarea manifestată de Saul?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Saul a devenit nerăbdător şi a acţionat cu îngâmfare