De ce este foarte important respectul faţă de autoritate?

CINE nu este recunoscător pentru că poliţia are autoritatea de a-i aresta pe infractorii care ne fură bunurile sau care ne ameninţă familia? Nu apreciem noi faptul că instanţele judecătoreşti au autoritatea de a-i pedepsi pe aceştia pentru a ocroti comunitatea?

Există şi alte servicii publice utile la care ne putem gândi, cum ar fi întreţinerea drumurilor, sanitaţia şi educaţia — de obicei plătite din taxele percepute de autoritatea guvernamentală. Adevăraţii creştini sunt printre primii în ce priveşte recunoaşterea faptului că respectul faţă de autoritatea stabilită în mod potrivit este foarte important. Dar până unde merge acest respect şi în ce domenii ale vieţii este nevoie să manifestăm respect faţă de autoritate?

Autoritatea în comunitate

Biblia le porunceşte tuturor oamenilor, indiferent că sunt credincioşi sau necredincioşi, să respecte autoritatea civilă, care acţionează spre binele comunităţii. Apostolul creştin Pavel le-a scris colaboratorilor săi din Roma despre acest lucru şi este util ca şi noi să analizăm ceea ce spune el, după cum este consemnat în Romani 13:1–7.

Pavel era cetăţean roman, iar Roma era puterea mondială din acele timpuri. Scrisoarea lui Pavel, scrisă aproximativ în 56 e.n., îi sfătuia pe creştini să fie cetăţeni exemplari. El a scris: „Orice suflet să fie supus autorităţilor superioare, căci nu există autoritate decât de la Dumnezeu; autorităţile care există sunt aşezate în poziţiile lor relative de Dumnezeu“ (NW).

Pavel explică aici că nu ar exista nici o autoritate umană dacă Dumnezeu nu ar permite-o. În acest sens, autorităţile superioare au o poziţie relativă în scopul lui Dumnezeu. Aşadar, „cine se împotriveşte autorităţii, se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu“.

Dacă cetăţenii exemplari pot primi laude din partea autorităţilor superioare, răufăcătorii pot fi pedepsiţi de acestea, ele fiind împuternicite să facă acest lucru. Cei ce fac ce este rău au toate motivele să se teamă de dreptul autorităţilor de a acţiona ca „răzbunător“, întrucât guvernele  fac aceasta ca ‘ministru al lui Dumnezeu’ (NW).

Pavel îşi încheie argumentarea spunând: „De aceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi datorită conştiinţei. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile [impozitele, NW]. Căci ei sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat lucrul acesta“.

Responsabilitatea de a stabili impozitele revine autorităţilor superioare, nu celui ce le plăteşte. Ca cetăţean cinstit, un creştin îşi păstrează conştiinţa nepătată. El ştie că, supunându-se autorităţilor superioare şi plătind taxele pe care le datorează, nu numai că susţine standardele comunităţii în care trăieşte, dar şi respectă cerinţele divine.

Familia şi autoritatea

Ce putem spune despre autoritatea în familie? Când este mic, un copil va atrage deseori atenţia asupra lui plângând sau chiar ţipând. Dar un părinte înţelept îşi va da seama care sunt necesităţile reale ale copilaşului şi nu se va lăsa condus de un acces de furie al acestuia. Pe măsură ce cresc, unii copii sunt lăsaţi în voia lor şi li se permite să-şi fixeze propriile norme. Lipsindu-le experienţa, ei pot deveni criminali sau delincvenţi, subminând atât familia, cât şi comunitatea ca întreg, lucru de care multe autorităţi locale sunt pe deplin conştiente.

„Părinţii îi disciplinează pe copii când e prea târziu“, a spus Rosalind Miles, autoarea cărţii Children We Deserve. „Momentul potrivit pentru a începe acest lucru este cel al naşterii copilului.“ Dacă de la început părinţii vorbesc cu autoritate, dar în mod amabil şi plin de grijă şi sunt consecvenţi în acţiunile lor, copiii vor învăţa imediat să accepte această autoritate şi disciplinarea acordată de ea cu iubire.

Biblia conţine numeroase informaţii referitoare la autoritatea din cadrul familiei. În cartea Proverbele, înţeleptul Solomon atrage atenţia asupra unităţii care trebuie să existe între părinţii temători de Dumnezeu înaintea copiilor acestora, spunând: „Ascultă, fiul meu, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!“ (Proverbele 1:8). Când părinţii păstrează o atitudine de solidaritate rezonabilă înaintea copiilor lor, copiii vor şti ce aşteaptă părinţii din partea lor. Ei pot încerca să-l manipuleze pe un părinte împotriva celuilalt în efortul de a face ce vor, însă autoritatea părintească unită este o protecţie pentru copii.

Biblia arată că soţul are principala responsabilitate de a se îngriji de bunăstarea spirituală atât a copiilor săi, cât şi a soţiei sale. Aceasta reprezintă calitatea de cap. În ce fel trebuie exercitată calitatea de cap? Pavel spune că, aşa cum Cristos este Capul congregaţiei, tot aşa bărbatul este capul soţiei sale. Apoi Pavel adaugă: „Soţilor, continuaţi să vă iubiţi soţiile, aşa cum şi Cristosul a iubit congregaţia [mireasa lui spirituală] şi s-a dat pe sine pentru ea“ (Efeseni 5:25, NW). Când un bărbat urmează exemplul lui Isus şi îşi exercită calitatea de cap într-un mod iubitor, el va câştiga „respectul profund“ al soţiei sale (Efeseni 5:33, NW). Copiii care cresc într-o astfel de familie vor vedea, de asemenea, valoarea autorităţii stabilite de Dumnezeu şi vor fi încurajaţi să o accepte. — Efeseni 6:1–3.

Cum pot pune în practică acest principiu părinţii fără partener, inclusiv cei care şi-au pierdut partenerul în moarte? Indiferent că este tată sau mamă, el sau ea poate apela direct la autoritatea lui Iehova Dumnezeu şi a lui Isus Cristos. Isus a vorbit mereu cu autoritate — aceea a Tatălui său şi a Scripturilor inspirate. — Matei 4:1–10; 7:29; Ioan 5:19, 30; 8:28.

 Biblia furnizează o abundenţă de principii valoroase cu privire la problemele cu care se confruntă copiii. Ştiind unde se află aceste principii şi respectându-le, un părinte va putea fi în măsură să ofere cu iubire sfaturi utile copiilor săi (Geneza 6:22; Proverbele 13:20; Matei 6:33; 1 Corinteni 15:33; Filipeni 4:8, 9). Părinţii pot, de asemenea, să apeleze la materialele bazate pe Biblie care au îndeosebi menirea de a-i ajuta să-şi instruiască copiii să aprecieze foloasele ce decurg din respectarea autorităţii Scripturilor. *

Congregaţia creştină şi autoritatea

„Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc desfătarea: de El să ascultaţi!“ (Matei 17:5). Aceste cuvinte, rostite de însuşi Iehova Dumnezeu, l-au recomandat pe Isus drept unul care vorbeşte cu autoritate divină. Cuvintele sale sunt consemnate în cele patru relatări evanghelice, la care putem apela cu uşurinţă.

Chiar înainte de înălţarea sa la cer, Isus le-a spus discipolilor săi: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ“ (Matei 28:18). În calitate de Cap al congregaţiei sale, Isus nu numai că a continuat să vegheze asupra continuatorilor săi unşi de pe pământ care l-au urmat îndeaproape, dar, de la revărsarea spiritului sfânt la Penticosta din 33 e.n., el îi şi foloseşte drept canal al adevărului, drept „sclav fidel şi prevăzător“ (Matei 24:45–47, NW; Faptele 2:1–36). Ce face el pentru a realiza toate acestea cu scopul de a întări congregaţia creştină? „Când a urcat în înălţime, . . . a dat daruri sub formă de oameni“ (Efeseni 4:8, NW). Aceste „daruri sub formă de oameni“ sunt bătrânii creştini, numiţi de spiritul sfânt, cărora li s-a dat autoritatea de a se îngriji de interesele spirituale ale colaboratorilor în credinţă. — Faptele 20:28.

Din acest motiv, Pavel a sfătuit: „Aduceţi-vă aminte de conducătorii voştri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; şi privind deaproape sfârşitul vieţuirii lor, urmaţi-le credinţa“. Întrucât aceşti bărbaţi fideli calcă îndeaproape pe urmele lui Isus, faptul de a le imita credinţa este, bineînţeles, o dovadă de înţelepciune. Apoi, Pavel a adăugat: „Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi [recunoscând încontinuu autoritatea pe care o au peste voi, The Amplified Bible], căci ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală, pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos“. — Evrei 13:7, 17.

Ce se întâmplă când este nesocotit acest sfat? Unii membri ai congregaţiei creştine din secolul I au făcut chiar acest lucru şi au devenit apostaţi. Imeneu şi Filet sunt menţionaţi ca oameni care au subminat credinţa unora şi a căror vorbire deşartă ‘a violat ce este sfânt’ (NW). Una dintre afirmaţiile lor era aceea că învierea avusese deja loc, evident, fie o înviere spirituală, fie o înviere simbolică, şi, prin urmare, nu mai exista altă înviere în viitor sub Regatul lui Dumnezeu. — 2 Timotei 2:16–18.

Autoritatea stabilită a venit în ajutor. Bătrânii creştini erau în măsură să combată astfel de raţionamente, deoarece, în calitate de reprezentanţi  ai lui Isus Cristos, ei foloseau autoritatea Scripturii (2 Timotei 3:16, 17). Acelaşi lucru este valabil şi astăzi în congregaţia creştină, care este numită „stâlpul şi susţinerea adevărului“ (1 Timotei 3:15). Nu va fi permis niciodată ca învăţăturile false să distrugă ‘modelul cuvintelor sănătoase’, păstrate pentru noi în paginile Bibliei ca un lucru excelent care ne-a fost încredinţat. — 2 Timotei 1:13, 14.

Deşi în lume respectul faţă de autoritate e pe punctul de a dispărea, ca creştini recunoaştem că autoritatea competentă din comunitate, din familie şi din congregaţia creştină este stabilită pentru binele nostru. Respectul faţă de autoritate este important pentru bunăstarea noastră fizică, emoţională şi spirituală. Acceptând şi respectând aceste autorităţi stabilite de Dumnezeu, vom fi ocrotiţi de cele mai mari autorităţi — Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos — spre binele nostru etern. — Psalmul 119:165; Evrei 12:9.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 5]

Biblia conţine numeroase informaţii referitoare la autoritatea din cadrul familiei

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Părinţii fără partener pot apela direct la autoritatea lui Iehova Dumnezeu şi a lui Isus Cristos

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

Creştinii recunosc că autoritatea competentă din familie, din congregaţia creştină şi din comunitate este stabilită pentru binele lor

[Provenienţa fotografiei de la pagina 4]

Foto de Josh Mathes, Collection of the Supreme Court of the United States