Relatare autobiografică

De la fabricarea de arme la salvarea de vieţi

RELATARE DE ISIDOROS ISMAILIDIS

Stăteam în genunchi, iar lacrimile îmi şiroiau pe obraji. „Oh, Doamne, conştiinţa îmi spune că nu pot să mai lucrez la fabricarea de arme“, am spus în timp ce mă rugam. „Am încercat din greu să găsesc altă slujbă, dar fără nici un rezultat. Mâine îmi voi da demisia. Te rog, Iehova, nu permite ca cei patru copii ai noştri să moară de foame.“ Cum am ajuns în această situaţie?

VIAŢA era liniştită şi simplă în Drama, oraşul în care m-am născut în 1932, în nordul Greciei. Tata obişnuia să vorbească cu mine despre ceea ce voia să fac. Mă îndemna să merg în Statele Unite pentru a urma o instruire. După ce Grecia a fost prădată în timpul celui de-al doilea război mondial, printre greci circula următoarea zicală: „Bunurile ne pot fi furate, dar ceea ce este în mintea noastră nu poate fi furat niciodată“. Am fost hotărât să urmez o instruire superioară şi să dobândesc ceva ce nimeni nu putea să-mi fure vreodată.

Încă de tânăr m-am alăturat unor grupări de tineret sponsorizate de Biserica Greco-Ortodoxă. În cadrul acestor grupări ni se spunea să evităm sectele periculoase. Îmi amintesc de o grupare — Martorii lui Iehova — care era menţionată în mod expres, întrucât reprezenta, după cum se presupunea, anticristul.

După ce am absolvit o şcoală tehnică în Atena în 1953, am plecat în Germania ca să-mi găsesc de lucru şi, în acelaşi timp, să-mi continuu studiile. Dar socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, aşa că am plecat spre alte ţări. După câteva săptămâni mă aflam într-un port din Belgia, fără nici un ban în buzunar. Îmi amintesc că am intrat într-o biserică, m-am aşezat şi am plâns atât de tare, încât am udat podeaua cu lacrimi. M-am  rugat spunând că, dacă Dumnezeu mă va ajuta să ajung în Statele Unite, nu voi umbla după lucruri materiale, ci voi dobândi o instruire şi mă voi strădui să fiu un bun creştin şi un bun cetăţean. În cele din urmă, în 1957, am ajuns acolo.

O viaţă nouă în Statele Unite

Viaţa în Statele Unite era grea pentru un imigrant care nu ştia limba şi nu avea bani. Noaptea munceam în două locuri, iar ziua mă străduiam să merg la cursuri. Am urmat câteva colegii şi am obţinut o diplomă de tehnician. Apoi am mers la Universitatea din California (Los Angeles) şi mi-am luat licenţa în fizică aplicată. Cuvintele tatălui meu despre obţinerea unei instruiri m-au susţinut pe tot parcursul acestor ani dificili.

Cam în această perioadă am cunoscut o fată încântătoare de origine greacă, pe nume Ekaterini, iar în 1964 ne-am căsătorit. Primul nostru fiu s-a născut după trei ani, iar în mai puţin de patru ani aveam încă doi fii şi o fiică. Era într-adevăr o sarcină grea să întreţin o familie şi, în acelaşi timp, să urmez cursurile universitare.

Lucram pentru Forţele Aeriene Americane, la o companie de rachete şi de cercetări spaţiale, cu sediul la Sunnyvale (California). Am lucrat la diferite proiecte spaţiale şi aeriene, inclusiv la programele Agena şi Apollo. Am primit chiar şi medalii pentru contribuţia pe care am avut-o la misiunile Apollo 8 şi Apollo 11. După aceea mi-am continuat studiile şi am început să contribui într-o mare măsură la diverse proiecte spaţiale militare. Acum credeam că aveam totul: o soţie încântătoare, patru copii minunaţi, o slujbă prestigioasă şi o casă frumoasă.

Un prieten perseverent

La începutul anului 1967 l-am cunoscut la locul de muncă pe Jim, un bărbat foarte umil şi amabil. Jim avea întotdeauna o faţă zâmbitoare şi niciodată nu refuza invitaţia de a-şi petrece pauza cu mine. El se folosea de aceste ocazii pentru a-mi împărtăşi informaţii din Biblie. Jim mi-a spus că studia Biblia cu Martorii lui Iehova.

Am fost şocat când am auzit că Jim avea de-a face cu această grupare religioasă. Cum era posibil ca o persoană atât de amabilă să cadă victimă sectei anticristului? Totuşi nu puteam să rezist interesului personal al lui Jim faţă de mine şi amabilităţii sale. Aveam impresia că în fiecare zi avea ceva nou să-mi citească. De exemplu, într-o zi a venit la mine la birou şi mi-a spus: „Isidoros, acest articol din Turnul de veghere vorbeşte despre consolidarea vieţii de familie. Ia-l acasă şi citeşte-l împreună cu soţia ta“. I-am spus că voi citi articolul, însă mai târziu am mers la toaletă şi am rupt revista în bucăţele, pe care le-am aruncam în coşul de gunoi.

Trei ani de zile am distrus fiecare carte şi revistă pe care mi le dădea Jim. Având prejudecăţi faţă de Martorii lui Iehova, totuşi încercând să nu-l pierd pe Jim ca prieten, m-am gândit că cel mai bine era să ascult ceea ce îmi spunea el şi apoi să-mi scot imediat din minte acele lucruri.

Cu toate acestea, în urma acelor discuţii am observat că majoritatea lucrurilor în care credeam şi pe care le practicam nu se bazau pe Biblie. Mi-am dat  seama că învăţătura Trinităţii, cea a focului iadului şi cea a nemuririi sufletului nu erau scripturale (Eclesiastul 9:10; Ezechiel 18:4; Ioan 20:17). Fiind un greco-ortodox orgolios, nu voiam să recunosc deschis că Jim avea dreptate. Dar, întrucât folosea mereu Biblia şi niciodată nu-şi exprima părerea personală, mi-am dat în cele din urmă seama că acest om avea pentru mine un mesaj biblic valoros.

Soţia mea şi-a dat seama că se întâmpla ceva, aşa că m-a întrebat dacă vorbisem cu prietenul meu care avea legături cu Martorii. Când i-am zis că da, ea mi-a spus: „Prefer să mergem la oricare altă biserică, numai la Martorii lui Iehova nu“. Totuşi, nu după mult timp, eu şi soţia mea, împreună cu copiii noştri, asistam cu regularitate la întrunirile Martorilor.

O decizie dificilă

În timp ce studiam Biblia, am dat peste următoarele cuvinte ale profetului Isaia: „Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul“ (Isaia 2:4). M-am întrebat: Cum poate un slujitor al unui Dumnezeu care iubeşte pacea să lucreze la proiectarea şi producerea de arme distrugătoare (Psalmul 46:9)? Nu mi-a luat mult până am tras concluzia că trebuia să-mi schimb serviciul.

Evident, aceasta era o grea încercare. Aveam un loc de muncă prestigios. Investisem ani întregi de muncă asiduă, instruire şi sacrificii ca să ajung în acel punct. Urcasem scara ierarhică, şi iată-mă acum în situaţia de a renunţa la carieră. Cu toate acestea, iubirea mea profundă pentru Iehova şi dorinţa arzătoare de a face voinţa sa au fost cele care au triumfat în cele din urmă. — Matei 7:21.

M-am decis să lucrez la o companie din Seattle (Washington). Totuşi, spre dezamăgirea mea, după puţin timp mi-am dat seama că mă implicam chiar mai mult în acea muncă ce nu era în armonie cu Isaia 2:4. Eforturile mele de a lucra numai la alte proiecte eşuaseră, iar conştiinţa mă mustra din nou. Mi-am dat seama foarte bine că nu-mi puteam păstra locul de muncă şi, în acelaşi timp, să am o conştiinţă curată. — 1 Petru 3:21.

Devenea din ce în ce mai clar că trebuia să facem schimbări radicale. În mai puţin de şase luni ne-am schimbat stilul de viaţă şi ne-am redus la jumătate cheltuielile familiale. Apoi ne-am vândut luxoasa casă şi am cumpărat una mai mică în Denver (Colorado). Acum eram pregătit pentru ultimul pas decisiv — renunţarea la locul de muncă. Mi-am dactilografiat cererea de demisie, în care am explicat ce poziţie adoptasem din motive de conştiinţă. În acea noapte, după ce copii s-au dus la culcare, eu şi soţia mea ne-am aşezat în genunchi şi ne-am rugat lui Iehova, aşa cum am menţionat la începutul acestui articol.

În mai puţin de o lună ne-am mutat în Denver, iar două săptămâni mai târziu, în iulie 1975, eu şi soţia mea ne-am botezat. Timp de şase luni nu am găsit nici o slujbă, iar încet-încet economiile noastre se epuizau. În a şaptea lună, soldul contului nostru de economii era mai mic decât plăţile lunare ale ipotecii pe casă. Am început să caut orice slujbă, dar imediat după aceea am obţinut  un post de inginer. Salariul era doar aproximativ jumătate din cel pe care îl aveam înainte; dar, chiar şi aşa, era mult mai mult decât ceea ce îi cerusem lui Iehova. Cât de fericit eram că pusesem interesele spirituale pe primul loc! — Matei 6:33.

Educarea copiilor noştri în iubire faţă de Iehova

Între timp, eu şi Ekaterini eram ocupaţi cu dificila sarcină de a ne educa cei patru copii în armonie cu principiile divine. Din fericire i-am văzut pe toţi devenind cu ajutorul lui Iehova creştini maturi, dedicându-şi viaţa importantei lucrări de predicare a Regatului. Cei trei fii ai noştri, Christos, Lakes şi Gregory, au absolvit Şcoala de Instruire Ministerială, iar acum slujesc în diferite repartiţii, vizitând şi întărind congregaţiile. Toula, fiica noastră, lucrează ca voluntar la sediul central din New York al Martorilor lui Iehova. Am fost impresionaţi să vedem cum toţi şi-au sacrificat carierele promiţătoare şi slujbele foarte bine plătite pentru a-i sluji lui Iehova.

Mulţi au întrebat care este secretul acestei bune educaţii pe care le-am dat-o. Bineînţeles că nu există un şablon în ce priveşte educarea copiilor, însă noi am încercat cu conştiinciozitate să le întipărim în inimă copiilor noştri sentimentul de iubire pentru Iehova şi semeni (Deuteronomul 6:6, 7; Matei 22:37–39). Copiii au învăţat că nu-i putem spune lui Iehova că îl iubim dacă faptele noastre nu dovedesc acest lucru.

O dată pe săptămână, de obicei sâmbăta, ieşeam în minister ca familie. În fiecare luni seară, după cină, aveam studiu biblic în familie şi, de asemenea, ţineam un studiu biblic cu fiecare copil. Când copiii erau mai mici, studiam cu fiecare în parte de mai multe ori pe săptămână câte puţin, iar pe măsură ce creşteau ţineam studii mai lungi şi o dată pe săptămână. În timpul acestor studii, copiii noştri îşi deschideau inima şi vorbeau nestingheriţi cu noi despre problemele lor.

De asemenea, ne bucuram de momente de destindere ziditoare ca familie. Ne plăcea să cântăm împreună la instrumente muzicale, iar fiecăruia dintre copii îi plăcea să intoneze cântările lui preferate. În unele week-end-uri invitam alte familii pentru o asociere ziditoare. De asemenea, mergeam în excursii cu întreaga familie. Odată, într-o astfel de excursie am petrecut două săptămâni explorând munţii Colorado şi lucrând cu congregaţiile locale în ministerul de teren. Copiii noştri îşi amintesc cu plăcere cum lucrau la congresele de district în diferite departamente şi ajutau la construirea de Săli ale Regatului în diferite locuri. Când ne-am dus copiii în Grecia pentru a-şi vedea rudele, ei au putut face cunoştinţă şi cu mulţi Martori fideli care fuseseră închişi pentru  credinţă. Acest lucru a avut un mare efect asupra lor, întărindu-le hotărârea de a rămâne fermi şi curajoşi în ce priveşte adevărul.

Bineînţeles că, uneori, unii dintre copii nu aveau un comportament corespunzător sau făceau alegeri greşite în ce priveşte asocierile. Alteori, noi, părinţii, le-am creat probleme fiind probabil prea restrictivi în anumite privinţe. Dar, apelând la „normele de gândire ale lui Iehova“ consemnate în Biblie, am putut să punem lucrurile la punct în privinţa fiecăruia dintre noi. — Efeseni 6:4, NW; 2 Timotei 3:16, 17.

Cea mai fericită perioadă din viaţa mea

După ce copiii noştri au îmbrăţişat ministerul cu timp integral, eu şi Ekaterini am început să ne gândim cu seriozitate ce puteam face pentru a participa mai mult la lucrarea salvatoare de vieţi. Astfel, în 1994, după ce m-am pensionat înainte de termen, am început amândoi să slujim ca pionieri regulari. Ministerul nostru include vizitarea colegiilor şi a universităţilor din zonă, unde le depunem mărturie studenţilor şi conducem studii biblice cu unii dintre ei. Deoarece înţeleg problemele cu care se confruntă, pentru că şi eu am fost în situaţia lor nu cu foarte mulţi ani în urmă, îi pot ajuta cu mult succes să înveţe despre Iehova. Ce bucurie este să studiez cu studenţi din Bolivia, Brazilia, Chile, China, Egipt, Etiopia, Mexic, Thailanda şi Turcia! Totodată îmi face o deosebită plăcere să depun mărturie prin telefon, îndeosebi oamenilor care vorbesc limba mea maternă.

Deşi întâmpin multe dificultăţi din cauza accentului meu puternic grecesc şi al vârstei tot mai înaintate, încerc mereu să mă pun la dispoziţia altora şi să am spiritul lui Isaia, care a declarat: „Iată-mă, trimite-mă!“ (Isaia 6:8). Avem bucuria de a fi ajutat peste şase persoane să-şi dedice viaţa lui Iehova. Aceasta s-a dovedit a fi, cu certitudine, cea mai fericită perioadă din viaţa noastră.

Odinioară, întreaga mea viaţă gravita în jurul fabricării de arme monstruoase pentru uciderea aproapelui. Totuşi, Iehova, datorită bunătăţii sale nemeritate, ne-a oferit atât mie, cât şi familiei mele posibilitatea de a deveni slujitori dedicaţi ai săi şi de a ne dedica viaţa lucrării prin intermediul căreia oamenii sunt anunţaţi vestea bună despre viaţa veşnică pe un pământ paradiziac. Când mă gândesc la deciziile dificile pe care a trebuit să le iau, îmi vin în minte cuvintele din Maleahi 3:10: „«Puneţi-mă, vă rog, la încercare în această privinţă», a spus Iehova al armatelor, «[ca să vedeţi] dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna într-adevăr peste voi o binecuvântare până când nu va mai fi nevoie»“ (NW). El a făcut într-adevăr acest lucru, spre satisfacţia inimii noastre.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 27]

Lakes: Tata nu suportă ipocrizia. El a făcut tot posibilul să nu fie ipocrit, îndeosebi în ce priveşte faptul de a da un bun exemplu familiei sale. El ne spunea adesea: „Dacă vă dedicaţi viaţa lui Iehova, aceasta înseamnă ceva. Trebuie să fiţi dispuşi să faceţi sacrificii pentru Iehova. Asta înseamnă a fi creştin“. Cuvintele sale mi-au rămas bine întipărite în minte şi m-au ajutat să-i urmez exemplul, făcând sacrificii pentru Iehova.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 27]

Christos: Apreciez foarte mult loialitatea sinceră a părinţilor mei faţă de Iehova şi devotamentul puternic cu care şi-au îndeplinit responsabilitatea de părinţi. Ca familie, am făcut totul împreună — de la lucrare până la vacanţe. Deşi s-ar fi putut implica în multe alte activităţi, părinţii mei şi-au păstrat o viaţă simplă, concentrându-se asupra ministerului. Astăzi ştiu că sunt într-adevăr cel mai fericit când mă menţin ocupat din plin în serviciul lui Iehova.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 28]

Gregory: În afară de cuvintele de încurajare ale părinţilor mei de a-mi extinde ministerul, exemplul şi bucuria lor evidentă în serviciul lui Iehova m-au determinat să-mi reanalizez situaţia, să înlătur orice îngrijorare legată de începerea serviciului cu timp integral şi să mă dedic complet lucrării lui Iehova. Le mulţumesc părinţilor mei că m-au ajutat să găsesc bucuria care provine din faptul de a depune eforturi viguroase în această privinţă.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 28]

Toula: Părinţii mei ne-au arătat întotdeauna cu claritate că relaţiile noastre cu Iehova sunt lucrul cel mai preţios pe care l-am putea avea vreodată şi că singura modalitate prin care putem fi cu adevărat fericiţi este aceea de a-i da lui Iehova tot ce avem mai bun. Ei au făcut ca Iehova să fie o persoană cât se poate de reală pentru noi. Tata ne spunea deseori că, atunci când poţi merge la culcare cu o conştiinţă curată, ştiind că ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă pentru a-l face pe Iehova fericit, eşti cuprins de un sentiment indescriptibil.

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Când eram soldat în Grecia, în 1951

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Cu Ekaterini în 1966

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Familia mea în 1996: (de la stânga la dreapta, în spate) Gregory, Christos, Toula; (în faţă) Lakes, Ekaterini şi eu