Cine sunt azi miniştrii lui Dumnezeu?

„Faptul că suntem calificaţi în mod corespunzător provine de la Dumnezeu, care într-adevăr ne-a calificat în mod corespunzător să fim miniştri ai unui nou legământ.“ — 2 CORINTENI 3:5, 6.

1, 2. Ce responsabilitate aveau toţi creştinii din secolul I, dar ce întorsătură au luat lucrurile?

ÎN SECOLUL I e.n., toţi creştinii aveau o responsabilitate importantă: obligaţia de a predica vestea bună. Toţi erau unşi şi erau miniştri ai noului legământ. Unii aveau responsabilităţi suplimentare, cum ar fi predarea în congregaţie (1 Corinteni 12:27–29; Efeseni 4:11). Părinţii aveau grele obligaţii în familie (Coloseni 3:18–21). Însă cu toţii luau parte la importanta lucrare de predicare. În originalul grecesc al Scripturilor creştine, această responsabilitate era numită diakonía — un serviciu, sau minister. — Coloseni 4:17.

² Cu timpul, lucrurile au luat o altă întorsătură. A apărut o clasă de persoane, cunoscută sub denumirea de cler, ai cărei membri şi-au rezervat privilegiul de a predica (Faptele 20:30). Clerul reprezenta doar o minoritate din cei ce se numeau creştini. Marea majoritate au ajuns să fie cunoscuţi ca laici. Aceştia au fost învăţaţi că aveau anumite obligaţii, printre care aceea de a face contribuţii pentru susţinerea clerului. În ce priveşte predicarea însă, majoritatea au ajuns pur şi simplu nişte ascultători pasivi.

3, 4. a) Cum devin miniştri unele persoane din creştinătate? b) Cine este considerat ministru în creştinătate, şi de ce lucrurile stau altfel în rândul Martorilor lui Iehova?

³ Membrii clerului pretind că sunt miniştri (de la minister, o traducere latinească a lui diákonos,  „slujitor“). * În acest scop, ei absolvesc facultăţi sau seminarii şi sunt ordinaţi. În The International Standard Bible Encyclopedia se spune: „«Ordinarea» reprezintă, de regulă, acordarea unui statut special miniştrilor sau preoţilor în urma unor ritualuri consfinţite oficial, prin care li se conferă autoritatea de a proclama Cuvântul sau de a administra sacramente, ori ambele lucruri“. Cine îi ordinează pe miniştri? The New Encyclopædia Britannica spune: „În bisericile care au păstrat episcopatul istoric, ministrul care ordinează este întotdeauna un episcop. În bisericile prezbiteriene, ordinarea este efectuată de miniştrii consistoriului“.

⁴ Aşadar, în bisericile creştinătăţii, privilegiul de a fi ministru a ajuns să fie acordat unui număr restrâns de persoane. Însă nu aşa stau lucrurile în rândul Martorilor lui Iehova. De ce? Deoarece nici în congregaţia creştină din secolul I lucrurile nu au stat astfel.

Cine este de fapt ministru al lui Dumnezeu?

5. Potrivit Bibliei, cine slujeşte ca ministru?

⁵ Potrivit Bibliei, toţi închinătorii lui Iehova cereşti şi pământeşti sunt miniştri. Îngerii i-au slujit lui Isus (Matei 4:11; 26:53; Luca 22:43). De asemenea, îngerii „slujesc celor care vor moşteni salvarea“ (Evrei 1:14; Matei 18:10). Isus a fost un ministru. El a spus: „Fiul omului a venit nu să fie slujit, ci să slujească“ (Matei 20:28; Romani 15:8). Prin urmare, întrucât continuatorii lui Isus trebuiau să ‘urmeze îndeaproape paşii lui’, nu este surprinzător că şi ei trebuie să fie miniştri. — 1 Petru 2:​21.

6. Cum a arătat Isus că discipolii săi trebuiau să fie miniştri?

⁶ Cu puţin timp înainte de înălţarea sa la cer, Isus le-a spus discipolilor săi următoarele: „Duceţi-vă . . . şi faceţi discipoli din oameni ai tuturor naţiunilor, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al spiritului sfânt, învăţându-i să respecte tot ce v-am poruncit“ (Matei 28:19, 20). Discipolii lui Isus trebuiau să facă discipoli, adică să fie miniştri. Noii discipoli urmau să înveţe să respecte toate poruncile lui Isus, inclusiv aceea de a merge şi a face discipoli. Bărbaţi sau femei, adulţi sau copii, adevăraţii discipoli ai lui Isus Cristos urmau să fie miniştri. — Ioel 2:28, 29.

7, 8. a) Ce versete arată că toţi creştinii adevăraţi sunt miniştri? b) Ce întrebări se pun cu privire la ordinare?

⁷ În conformitate cu aceasta, în ziua Penticostei din anul 33 e.n., toţi discipolii lui Isus care erau prezenţi, bărbaţi şi femei deopotrivă, au început să declare „lucrurile magnifice ale lui Dumnezeu“ (Faptele 2:1–11). În plus, apostolul Pavel a scris: „Cu inima se exercită credinţă pentru dreptate, dar cu gura se face o declaraţie publică pentru salvare“ (Romani 10:10). Pavel nu a adresat aceste cuvinte unei clase clericale restrânse, ci ‘tuturor acelora care [erau] în Roma ca iubiţi de Dumnezeu’ (Romani 1:1, 7). În mod asemănător, toţi ‘sfinţii din Efes şi cei fideli în comuniune cu Cristos Isus’ trebuiau să aibă „picioarele încălţate cu echipamentul veştii bune a păcii“ (Efeseni 1:1; 6:15). Iar toţi cei care au auzit conţinutul scrisorii către evrei trebuiau să ‘ţină ferm la declararea publică a speranţei lor, fără şovăire’. — Evrei 10:23.

⁸ Însă când devine cineva ministru? Cu alte cuvinte, când este ordinat? Şi cine îl ordinează?

 Când este cineva ordinat ca ministru?

9. Când a fost ordinat Isus, şi de către cine?

⁹ Pentru a stabili când şi de către cine este ordinat cineva, să analizăm exemplul lui Isus Cristos. El nu a avut un certificat de ordinare sau o diplomă de la un seminar care să ateste că era ministru. De fapt, el nu a fost ordinat de vreun om. În acest caz, de ce putem spune că el a fost un ministru? Deoarece cuvintele scrise de Isaia sub inspiraţie divină s-au împlinit în persoana lui: ‘Spiritul lui Iehova este peste mine, căci el m-a uns să anunţ vestea bună’ (Luca 4:17–19; Isaia 61:1). Aceste cuvinte nu lasă nici o umbră de îndoială cu privire la faptul că Isus a primit misiunea de a declara vestea bună. Cine i-a dat această misiune? Întrucât spiritul lui Iehova l-a uns pentru această lucrare, Isus a fost, evident, ordinat de Iehova Dumnezeu. Când s-a întâmplat acest lucru? Spiritul lui Iehova a venit de fapt peste Isus când acesta a fost botezat (Luca 3:21, 22). Aşadar, ordinarea sa a avut loc la botezul său.

10. Cine îl ‘califică în mod corespunzător’ pe un ministru creştin?

¹⁰ Ce se poate spune despre continuatorii din secolul I ai lui Isus? Statutul lor de miniştri provenea tot de la Iehova. Pavel a spus: „Faptul că suntem calificaţi în mod corespunzător provine de la Dumnezeu, care într-adevăr ne-a calificat în mod corespunzător să fim miniştri ai unui nou legământ“ (2 Corinteni 3:5, 6). Cum îi califică Iehova pe închinătorii săi pentru a fi miniştri? Să analizăm exemplul lui Timotei, cel pe care Pavel l-a numit „ministrul lui Dumnezeu în ce priveşte vestea bună despre Cristosul“. — 1 Tesaloniceni 3:2.

11, 12. Cum a progresat Timotei pentru a deveni ministru?

¹¹ Următoarele cuvinte adresate lui Timotei ne ajută să înţelegem cum a devenit el ministru: „Tu însă rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi pe care ai fost convins să le crezi, ştiind de la ce persoane le-ai învăţat şi că din pruncie cunoşti scrierile sfinte, care te pot face înţelept pentru salvare prin credinţa în legătură cu Cristos Isus“ (2 Timotei 3:14, 15). Temelia credinţei lui Timotei, care avea să-l îndemne să facă o declaraţie publică, a fost cunoştinţa din Scripturi. A fost citirea personală suficientă? Nu. Timotei a avut nevoie de ajutor pentru a dobândi cunoştinţă exactă şi înţelegere spirituală cu privire la ceea ce citea (Coloseni 1:9). Astfel Timotei a fost ‘convins să creadă’. Întrucât  el a cunoscut Scripturile „din pruncie“, primii lui instructori trebuie să fi fost mama şi bunica lui, având în vedere că, potrivit dovezilor, tatăl său nu a fost credincios. — 2 Timotei 1:5.

¹² Însă au existat şi alţi factori care l-au ajutat pe Timotei să devină ministru. În primul rând, credinţa lui a fost întărită în urma asocierii cu creştinii din congregaţiile locale. De unde ştim acest lucru? Când Pavel l-a întâlnit prima dată pe Timotei, tânărul avea „o bună mărturie din partea fraţilor din Listra şi Iconium“ (Faptele 16:2). În plus, pe timpul acela anumiţi fraţi scriau scrisori congregaţiilor pentru a le întări, iar unii supraveghetori le vizitau pentru a-i încuraja pe membrii lor. Aceste măsuri i-au ajutat pe creştini ca Timotei să progreseze din punct de vedere spiritual. — Faptele 15:22–32; 1 Petru 1:1.

13. Când a fost ordinat Timotei ca ministru, şi de ce putem spune că progresul său spiritual nu s-a sfârşit atunci?

¹³ Având în vedere porunca lui Isus consemnată în Matei 28:19, 20, putem fi siguri că, la un moment dat, credinţa lui Timotei l-a îndemnat să îl imite pe Isus şi să se boteze (Matei 3:15–17; Evrei 10:5–9). Prin botez, Timotei şi-a simbolizat dedicarea lui Dumnezeu, o dedicare din tot sufletul. Când s-a botezat, Timotei a devenit ministru. Din acel moment, viaţa, puterea şi tot ceea ce avea îi aparţineau lui Dumnezeu. Aceasta a fost o parte integrantă a închinării sale, „un serviciu sacru“. Însă Timotei nu s-a culcat pe lauri. El a continuat să progreseze pe plan spiritual, devenind un ministru creştin matur, iar aceasta graţie asocierii lui strânse cu creştini maturi ca Pavel, studiului său personal şi zeloasei sale activităţi de predicare. — 1 Timotei 4:14; 2 Timotei 2:2; Evrei 6:1.

14. Cum progresează în prezent cineva care are „o dispoziţie corectă pentru viaţa veşnică“ în scopul de a deveni ministru?

¹⁴ În prezent, ordinarea pentru ministerul creştin are loc în mod asemănător. Cineva care are „o dispoziţie corectă pentru viaţa veşnică“ este ajutat să înveţe despre Dumnezeu şi scopurile sale prin intermediul unui studiu biblic (Faptele 13:48). El învaţă să aplice în viaţă principiile Bibliei şi să-i adreseze lui Dumnezeu rugăciuni pline de sens (Psalmul 1:1–3; Proverbele 2:1–9; 1 Tesaloniceni 5:17, 18). El se asociază cu alţi credincioşi şi trage foloase de pe urma măsurilor luate de „sclavul fidel şi prevăzător“ (Matei 24:45–47; Proverbele 13:20; Evrei 10:23–25). Astfel persoana respectivă progresează conform unui proces de instruire organizat.

15. Ce se întâmplă când o persoană se botează (vezi şi nota de subsol)?

¹⁵ În cele din urmă, întrucât a cultivat iubire pentru Iehova Dumnezeu şi o credinţă puternică în jertfa de răscumpărare, cel care a studiat Biblia doreşte să se dedice fără rezerve Tatălui său ceresc (Ioan 14:1). El face această dedicare într-o rugăciune personală şi apoi se botează ca simbol public al acelei acţiuni făcute în particular. Botezul reprezintă ceremonia lui de ordinare, deoarece atunci este recunoscut ca slujitor (diákonos) dedicat  fără rezerve lui Dumnezeu. El trebuie să rămână separat de lume (Ioan 17:16; Iacov 4:4). El şi-a prezentat întreaga persoană ca „o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu“, fără rezerve şi necondiţionat (Romani 12:1) *. El este ministrul lui Dumnezeu, imitându-l pe Cristos.

Ce este ministerul creştin?

16. Care au fost unele responsabilităţi ale lui Timotei ca ministru?

¹⁶ Ce a inclus ministerul lui Timotei? El a avut responsabilităţi speciale ca tovarăş de călătorie al lui Pavel. Iar, când a devenit bătrân de congregaţie, Timotei a lucrat din greu în predare şi la întărirea colaboratorilor creştini. Însă, la fel ca în cazul lui Isus şi al lui Pavel, aspectul principal al ministerului său a fost predicarea veştii bune şi facerea de discipoli (Matei 4:23; 1 Corinteni 3:5). Pavel i-a spus lui Timotei: „Tu însă menţine-te lucid în toate lucrurile, suferă răul, fă lucrarea unui evanghelizator, înfăptuieşte-ţi pe deplin ministerul“. — 2 Timotei 4:5.

17, 18. a) La ce minister iau parte creştinii? b) Cât de importantă este lucrarea de predicare pentru un ministru creştin?

¹⁷ La fel stau lucrurile şi cu miniştrii creştini de astăzi. Ei participă la un minister public, o lucrare de evanghelizare, îndrumându-i pe oameni spre salvarea care este posibilă pe baza jertfei lui Isus şi învăţându-i pe cei blânzi să invoce numele lui Iehova (Faptele 2:21; 4:10–12; Romani 10:13). Ei dovedesc cu Biblia că Regatul este singura speranţă pentru omenirea suferindă şi arată că lucrurile pot merge mai bine chiar şi în prezent dacă trăim conform principiilor divine (Psalmul 15:1–5; Marcu 13:10). Însă un ministru creştin nu predică o evanghelie socială. Dimpotrivă, el predă că „devoţiunea sfântă . . . are promisiunea vieţii prezente şi a celei care trebuie să vină“. — 1 Timotei 4:8.

¹⁸ Este adevărat că majoritatea miniştrilor slujesc în folosul altora în mai multe moduri, care diferă de la un creştin la altul. Mulţi au obligaţii familiale (Efeseni 5:21—​6:4). Bătrânii şi slujitorii ministeriali au responsabilităţi în congregaţie (1 Timotei 3:1, 12, 13; Tit 1:5; Evrei 13:7). Mulţi creştini ajută la construirea de Săli ale Regatului. Unii au minunatul privilegiu de a sluji ca voluntari la una dintre filialele Societăţii Watch Tower, numite Betel. Însă toţi miniştrii creştini, fără excepţie, participă la predicarea veştii bune. Ceea ce îl identifică public pe cineva ca adevărat ministru creştin este participarea la această lucrare.

Atitudinea ministrului creştin

19, 20. Ce atitudine trebuie să cultive miniştrii creştini?

¹⁹ Majoritatea miniştrilor creştinătăţii se aşteaptă să li se acorde un respect deosebit. Ei îşi iau titluri cum ar fi „preasfânt“ şi „părinte“. Însă un ministru creştin ştie că numai Iehova este demn de a fi venerat (1 Timotei 2:9, 10). Nici un ministru creştin nu pretinde o astfel de preaslăvire şi nu aspiră la titluri speciale (Matei 23:8–12). El ştie că sensul de bază al lui diakonía este „serviciu“. Verbul asociat cu acest cuvânt este folosit uneori în Biblie cu referire la servicii personale, cum ar fi servirea la masă (Luca 4:39; 17:8; Ioan 2:5). Chiar dacă folosirea lui în legătură cu ministerul creştin transmite mai multă demnitate, un diákonos rămâne totuşi un slujitor.

²⁰ Prin urmare, nici un ministru creştin nu are vreun motiv să se considere important. Adevăraţii miniştri creştini — chiar şi cei care au responsabilităţi speciale în congregaţie — sunt sclavi umili. Isus a spus: „Oricine vrea să devină mare printre voi trebuie să fie slujitorul vostru, şi oricine vrea să fie primul printre voi trebuie să fie sclavul vostru“ (Matei 20:26, 27). Când le-a spălat picioarele, muncă ce îi revenea celui mai umil sclav, Isus le-a arătat discipolilor săi atitudinea corectă pe care trebuiau s-o cultive (Ioan 13:1–15). Ce serviciu umil! Aşadar, miniştrii creştini îi slujesc cu umilinţă lui Iehova Dumnezeu şi lui Isus Cristos (2 Corinteni 6:4; 11:23). Ei dau dovadă de umilinţă a minţii când îşi slujesc unii altora. Iar, când predică vestea bună, ei le slujesc cu altruism  semenilor lor necredincioşi. — Romani 1:14, 15; Efeseni 3:1–7.

Să perseverăm în minister

21. Cum a fost răsplătit Pavel pentru perseverenţa lui în minister?

²¹ Ca ministru, Pavel a trebuit să manifeste perseverenţă. El le-a spus colosenilor că suferise mult pentru a le predica vestea bună (Coloseni 1:24, 25). Însă, graţie perseverenţei lui, mulţi au acceptat vestea bună şi au devenit miniştri. Ei au fost născuţi ca fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Isus Cristos, având perspectiva de a deveni creaturi spirituale alături de el în cer. Ce răsplată glorioasă pentru perseverenţa lui!

22, 23. a) De ce au nevoie de perseverenţă miniştrii creştini din prezent? b) Ce roade minunate aduce perseverenţa creştinilor?

²² În prezent, cei care sunt cu adevărat miniştri ai lui Dumnezeu au nevoie de perseverenţă. Mulţi se luptă zilnic cu boala sau cu durerile bătrâneţii. Părinţii — mulţi dintre ei fără partener conjugal — depun mari eforturi pentru a-şi creşte copiii. La şcoală, copiii se împotrivesc în mod curajos influenţelor negative din jur. Mulţi creştini se confruntă cu grave probleme economice, iar mulţi sunt persecutaţi sau au necazuri din cauza ‘timpurilor critice [actuale], cărora cu greu li se face faţă’ (2 Timotei 3:1). Da, cei aproape şase milioane de miniştri ai lui Iehova din prezent pot spune la fel ca apostolul Pavel: „În orice privinţă ne recomandăm ca miniştri ai lui Dumnezeu, în multă perseverenţă“ (2 Corinteni 6:4). Miniştrii creştini nu renunţă. Ei sunt demni de laudă pentru perseverenţa lor.

²³ În plus, la fel ca în cazul lui Pavel, perseverenţa aduce roade minunate. Dacă perseverăm ne păstrăm relaţiile strânse cu Iehova şi îi bucurăm inima (Proverbele 27:11). Totodată ne întărim credinţa şi facem discipoli, care se alătură fraternităţii creştine (1 Timotei 4:16). Pe parcursul acestor ultime zile, Iehova îi susţine pe miniştrii săi şi le binecuvântează ministerul. Drept urmare, rămăşiţa celor 144 000 a fost strânsă şi milioane de oameni nutresc speranţa sigură de a se bucura de viaţă veşnică pe un pământ transformat în paradis (Luca 23:43; Revelaţia 14:1). Ministerul creştin este cu adevărat o expresie a îndurării lui Iehova (2 Corinteni 4:1). Fie ca toţi să-l preţuim şi să fim recunoscători că roadele sale vor dura veşnic! — 1 Ioan 2:17.

[Note de subsol]

Puteţi să explicaţi?

• Ce responsabilitate aveau toţi creştinii din secolul I?

• Când şi de către cine este ordinat un ministru creştin?

• Ce atitudine trebuie să cultive un ministru creştin?

• De ce ar trebui un ministru creştin să persevereze în pofida problemelor?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiilor de la paginile 16, 17]

Timotei a fost învăţat din pruncie Cuvântul lui Dumnezeu. El a devenit ministru ordinat când s-a botezat

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Botezul simbolizează dedicarea unei persoane lui Dumnezeu şi marchează ordinarea ei ca ministru

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Miniştrii creştini sunt dornici să slujească