„Alergaţi în aşa fel . . .“

IMAGINAŢI-VĂ că sunteţi pe un stadion plin de spectatori entuziasmaţi. Sportivii păşesc pe teren. Mulţimea ovaţionează în timp ce eroii ei îşi fac apariţia. Arbitrii sunt pregătiţi să aplice regulile. Pe parcursul competiţiei, strigătele triumfătoare se contopesc cu exclamaţiile de dezamăgire. Învingătorii sunt felicitaţi prin aplauze asurzitoare.

Asistaţi nu la un eveniment sportiv din zilele noastre, ci la unul organizat cu aproximativ 2 000 de ani în urmă pe istmul Corint. Aici, din secolul al VI-lea î.e.n. până în secolul al IV-lea e.n., din doi în doi ani s-au organizat renumitele Jocuri istmice. Timp de mai multe zile, acest eveniment capta interesul tuturor locuitorilor Greciei. Jocurile nu erau simple întreceri sportive. Sportivii erau simboluri ale pregătirii militare. Învingătorii, idolatrizaţi ca eroi, primeau coroane făcute din frunze de copaci. Ei erau copleşiţi cu daruri. În plus, până la sfârşitul vieţii, oraşul le asigura o pensie mare.

Apostolul Pavel era familiarizat cu Jocurile istmice care se ţineau în apropiere de Corint şi a comparat calea vieţii unui creştin cu o competiţie sportivă. Făcând referire la alergători, luptători şi boxeri, el a ilustrat în mod potrivit recompensele unei bune instruiri, ale eforturilor bine direcţionate şi ale perseverenţei. Desigur, creştinii cărora le-a scris el ştiau şi ei despre aceste jocuri. Fără îndoială, unii fuseseră printre spectatorii gălăgioşi de pe stadion. Prin urmare, ei aveau să înţeleagă cu uşurinţă ilustrările folosite de Pavel. Ce se poate spune despre noi, cei de astăzi? Şi noi ne aflăm într-o cursă — în cursa pentru viaţă veşnică. Cum putem noi să tragem foloase din referirile la aceste competiţii făcute de Pavel?

‘Să concurăm potrivit regulilor’

Cerinţele de înscriere la jocurile antice erau foarte riguroase. Un herald urma să-l prezinte spectatorilor pe fiecare sportiv şi să strige: „Poate cineva să-l acuze pe acest om de vreo fărădelege? Este el cumva tâlhar, răufăcător sau depravat?“ Potrivit lucrării Archaeologia Graeca, „nici unui om care era un răufăcător notoriu sau care avea legături [strânse] cu o astfel de persoană nu i se permitea să concureze“. De asemenea, încălcarea regulilor jocului era aspru sancţionată cu descalificarea din competiţie a sportivului respectiv.

Acest lucru ne ajută să înţelegem următoarea afirmaţie a lui Pavel: „Dacă cineva concurează la jocuri, nu e încoronat decât dacă a concurat potrivit regulilor“ (2 Timotei 2:5). În mod asemănător, ca să alergăm în cursa pentru viaţă, noi trebuie să îndeplinim cerinţele lui Iehova, respectând  înaltele norme morale stabilite de el, aşa cum sunt ele consemnate în Biblie. Totuşi, Biblia ne avertizează: „Gândirea inimii omului este rea din tinereţea lui“ (Geneza 8:21). Astfel, chiar şi după ce am intrat în cursă, noi trebuie să fim atenţi să continuăm să concurăm potrivit regulilor, pentru a avea şi pe mai departe aprobarea lui Iehova şi pentru a obţine viaţă veşnică.

Iubirea pentru Dumnezeu ne este de cel mai mare ajutor în acest sens (Marcu 12:29–31). Această iubire ne va face să dorim să-i plăcem lui Iehova şi să acţionăm în conformitate cu voinţa sa. — 1 Ioan 5:3.

‘Să ne debarasăm de orice greutate’

Alergătorii care participau la jocurile antice nu erau îngreunaţi de haine sau echipament. „La probele de alergări, . . . concurenţii obişnuiau să evolueze complet dezbrăcaţi“, se spune în cartea The Life of the Greeks and Romans (Viaţa grecilor şi a romanilor). Faptul că nu purtau nici o îmbrăcăminte le dădea sportivilor agilitate şi libertate de mişcare. Nu se irosea deloc energie din cauza unei greutăţi inutile. Probabil că Pavel a avut în vedere acest obicei când le-a scris creştinilor evrei următoarele: „Să ne debarasăm şi noi de orice greutate . . . şi să alergăm cu perseverenţă cursa care ne este pusă înainte“. — Evrei 12:1.

Ce fel de greutăţi ne-ar putea incomoda în cursa pentru viaţă? Una dintre acestea ar fi dorinţa de a acumula lucruri materiale care nu ne sunt necesare sau de a ne păstra un stil de viaţă costisitor. Unii ar putea căuta siguranţă în bogăţii sau le-ar putea considera o sursă a fericirii. Această „greutate“ excesivă poate reduce viteza unui alergător până într-acolo încât s-ar putea ca, în cele din urmă, pentru el Dumnezeu să nu mai conteze prea mult (Luca 12:16–21). Viaţa veşnică ar putea ajunge să i se pară o speranţă ce ţine de viitorul îndepărtat. „Lumea nouă va veni într-o bună zi“, ar putea gândi el, „însă între timp am putea să profităm de ceea ce oferă această lume“ (1 Timotei 6:17–19). O astfel de optică materialistă îl poate abate foarte uşor pe cineva de la cursa pentru viaţă sau îl poate împiedica pe cineva chiar s-o înceapă.

În Predica de pe munte, Isus a spus: „Nimeni nu poate sluji ca sclav la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, sau se va ataşa de unul şi îl va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji ca sclavi lui Dumnezeu şi Bogăţiei“. Apoi, după ce a vorbit despre modul în care se îngrijeşte Iehova de necesităţile animalelor şi a plantelor şi a spus că oamenii valorează mai mult decât acestea, el ne-a îndemnat: „Astfel, nu vă îngrijoraţi niciodată, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?» Fiindcă toate acestea sunt lucrurile pe care naţiunile le urmăresc cu aviditate. Tatăl vostru ceresc ştie, de fapt, că aveţi nevoie de toate aceste lucruri. Continuaţi deci să căutaţi mai întâi regatul şi dreptatea Sa, şi toate aceste alte lucruri vă vor fi adăugate“. — Matei 6:24–33.

„Să alergăm cu perseverenţă“

Nu toate probele de alergări din antichitate erau sprinturi. O probă, numită dólikhos, se dădea pe o lungime de aproximativ 4 kilometri, fiind un istovitor test de rezistenţă şi perseverenţă. Tradiţia spune că, în 328 î.e.n., după ce a câştigat această cursă, un atlet pe nume Ageas a pornit din nou alergând tot drumul până în oraşul său Argos pentru a-şi anunţa victoria. În acea zi, el a alergat aproximativ 110 kilometri!

 Cursa creştină este şi ea o cursă de fond care ne pune la încercare perseverenţa. Numai cel ce perseverează până la finele acestei curse obţine aprobarea lui Iehova şi premiul vieţii veşnice. Pavel a perseverat până la linia de sosire. Spre sfârşitul vieţii sale, el a putut spune: „M-am luptat lupta excelentă, am alergat cursa până la capăt, am respectat credinţa. De acum înainte îmi este rezervată coroana dreptăţii“ (2 Timotei 4:7, 8). La fel ca Pavel, şi noi trebuie să alergăm „până la capăt“. Dacă renunţăm să mai perseverăm doar pentru că cursa este oarecum mai lungă decât ne-am aşteptat la început, nu vom ajunge să primim recompensa (Evrei 11:6). Ce tragic ar fi acest lucru, având în vedere că suntem foarte aproape de linia de sosire!

Premiul

Învingătorii de la întrecerile sportive din Grecia antică primeau ghirlande făcute în general din frunze de copaci şi împodobite cu flori. De exemplu, învingătorii la Jocurile pitice primeau o cunună de lauri. La Jocurile olimpice, învingătorii primeau coroane din frunze de măslin sălbatic, în timp ce la Jocurile istmice ei primeau coroane de pin. „Pentru a-i stimula pe concurenţi să dea tot ce aveau mai bun din ei“, remarcă un biblist, „coroanele, recompensele victoriei şi ramurile de palmier erau expuse pe parcursul competiţiei în văzul lor, pe un trepied, sau o masă, aşezat pe stadion“. Pentru învingător, a purta coroana era o mare onoare. La întoarcere, el intra triumfător în oraşul său într-un car.

Având în minte acest lucru, Pavel şi-a întrebat cititorii din Corint: „Nu ştiţi că alergătorii într-o cursă aleargă toţi, dar numai unul primeşte premiul? Alergaţi în aşa fel încât să-l obţineţi. . . . Însă ei, desigur, fac aceasta ca să obţină o coroană pieritoare, dar noi, una nepieritoare“ (1 Corinteni 9:24, 25; 1 Petru 1:3, 4). Ce contrast! Spre deosebire de coroanele ce se veştejeau oferite la jocurile antice, premiul rezervat celor care încheie cursa pentru viaţă nu se va deteriora niciodată.

Referindu-se la această coroană de o calitate superioară, apostolul Petru a scris: „Când păstorul principal va fi fost dezvăluit, veţi primi coroana gloriei, care nu se poate veşteji“ (1 Petru 5:4). Se poate compara vreun premiu decernat de această lume cu nemurirea, premiul vieţii nepieritoare în glorie cerească alături de Cristos?

Astăzi, marea majoritate a alergătorilor creştini nu sunt unşi de Dumnezeu pentru a fi fiii săi spirituali şi nu au speranţă cerească. Ei nu aleargă pentru premiul nemuririi. Totuşi, Dumnezeu pune înaintea lor un premiu de o valoare inegalabilă: viaţa veşnică în perfecţiune pe un pământ transformat în paradis sub Regatul ceresc. Indiferent care este premiul asupra căruia îşi aţinteşte privirile, un creştin ar trebui să alerge cu o hotărâre şi o vigoare mai mare decât a oricărui alergător care participă la o competiţie sportivă. De ce? Deoarece premiul nu se va veşteji niciodată: „Iată lucrul promis pe care el însuşi ni l-a promis: viaţa veşnică“. — 1 Ioan 2:25.

Având în vedere premiul incomparabil care îi este promis, cum ar trebui să privească un alergător creştin atracţiile acestei lumi? El ar trebui să le privească la fel ca Pavel, care a spus: „Consider de fapt că toate lucrurile sunt o pierdere, de dragul valorii incomparabile a cunoştinţei despre Cristos Isus, Domnul meu. De dragul lui am acceptat pierderea tuturor lucrurilor şi le consider ca o grămadă de deşeuri“. Acest lucru ne ajută să înţelegem ce eforturi viguroase a depus Pavel în alergarea sa! „Fraţilor, eu însumi încă nu consider că l-am apucat; dar ştiu un lucru în această privinţă: Uitând lucrurile care  sunt în urmă şi întinzându-mă spre lucrurile care sunt înainte, urmăresc să ating ţinta pentru premiu“ (Filipeni 3:8, 13, 14). Pavel a alergat având privirile ferm aţintite asupra premiului. La fel ar trebui să facem şi noi.

Exemplul nostru suprem

Campionii de la jocurile antice se bucurau de o mare admiraţie. Poeţii le dedicau versuri, iar sculptorii le ridicau statui. Istoricul Věra Olivová spune că aceştia „se scăldau în glorie şi se bucurau de o foarte mare popularitate“. De asemenea, ei erau consideraţi modele pentru generaţia mai tânără de campioni.

Cine este „campionul“ care a stabilit cel mai bun exemplu pentru creştini? Pavel răspunde astfel: „Să alergăm cu perseverenţă cursa care ne este pusă înainte, în timp ce privim ţintă la Instrumentul Principal al credinţei noastre şi Cel care o aduce la perfecţiune, Isus. Pentru bucuria care îi era pusă înainte, el a suportat stâlpul de tortură, dispreţuind ruşinea, şi s-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu“ (Evrei 12:1, 2). Într-adevăr, dacă dorim să ieşim victorioşi în cursa noastră pentru viaţă eternă, trebuie să privim ţintă la Exemplul nostru, Isus Cristos. Putem face acest lucru citind cu regularitate relatările din Evanghelii şi meditând la modalităţile prin care îl putem imita. Un astfel de studiu ne va ajuta să înţelegem că Isus Cristos i-a fost supus lui Dumnezeu şi a demonstrat calitatea credinţei sale prin perseverenţa sa. Ca răsplată pentru perseverenţa sa, el a primit aprobarea lui Iehova Dumnezeu împreună cu multe privilegii minunate. — Filipeni 2:9–11.

Desigur, cea mai remarcabilă calitate a lui Isus a fost iubirea sa. „Nimeni nu are iubire mai mare decât aceasta: ca un om să-şi dea sufletul în folosul prietenilor săi“ (Ioan 15:13). El a dat o semnificaţie mai profundă cuvântului „iubire“ când ne-a spus să-i iubim chiar şi pe duşmanii noştri (Matei 5:43–48). Întrucât îl iubea pe Tatăl său ceresc, Isus a găsit bucurie în înfăptuirea voinţei Tatălui său (Psalmul 40:9, 10; Proverbele 27:11). Dacă privim la Isus ca la Exemplul nostru şi cel care ne arată traseul în dificila cursă pentru viaţă, ne vom simţi şi noi îndemnaţi să-l iubim pe Dumnezeu şi să ne iubim aproapele, găsind o bucurie autentică în serviciul nostru sacru (Matei 22:37–39; Ioan 13:34; 1 Petru 2:21). Să nu uităm că Isus nu ne cere imposibilul. El ne asigură: „Eu am un temperament blând şi o inimă umilă, şi veţi găsi înviorare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este bun şi sarcina mea este uşoară“. — Matei 11:28–30.

La fel ca Isus, trebuie să continuăm să privim ţintă la premiul rezervat tuturor celor care perseverează până la sfârşit (Matei 24:13). Dacă concurăm potrivit regulilor, dacă ne debarasăm de orice greutate şi dacă alergăm cu perseverenţă, putem fi siguri de victorie. Obiectivul nostru ne determină să mergem înainte! El ne reînnoieşte forţa datorită bucuriei cu care ne umple, o bucurie care face ca drumul dinaintea noastră să fie mai uşor de parcurs.

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Cursa creştină este o cursă de fond care necesită perseverenţă

[Legenda ilustraţiei de la pagina 30]

Spre deosebire de sportivii încoronaţi, creştinii pot aştepta un premiu neperisabil

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Premiul le va fi acordat tuturor celor ce perseverează până la sfârşit

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 28]

Copyright British Museum