Relatare autobiografică

Am slujit din toată inima, în pofida încercărilor

RELATARE DE RODOLFO LOZANO

M-am născut în Mexic, în oraşul Gómez Palacio (statul Durango), la 17 septembrie 1917. Revoluţia mexicană era în plină desfăşurare. Deşi în 1920 a luat sfârşit, în zona în care locuiam noi neînţelegerile au persistat ani de zile după aceea, făcând ca viaţa să fie foarte grea.

ODATĂ, când mama a aflat că urma să aibă loc o confruntare între forţele rebele şi armată, noi, copiii, adică eu, cei trei fraţi şi cele două surori ale mele, am fost ţinuţi în casă câteva zile. Aveam puţină mâncare. Îmi amintesc că stăteam ascuns sub pat împreună cu sora mea mai mică. Mama a hotărât apoi să ne ducă în Statele Unite, unde ulterior avea să vină şi tata.

Am sosit în California în 1926, cu puţin înainte ca Marea Depresiune să lovească Statele Unite. Ne mutam dintr-un loc în altul, oriunde puteam găsi de lucru, cum ar fi San Joaquin Valley, Santa Clara, Salinas şi King City. Am învăţat să muncim la câmp şi să recoltăm tot felul de fructe şi legume. Deşi am muncit din greu în copilărie, aceasta a fost o perioadă foarte plăcută din viaţa mea.

Găsim adevărul

În luna martie a anului 1928 am fost vizitaţi de un Student în Biblie, cum se numeau pe atunci Martorii lui Iehova. Era un bărbat în vârstă, de limbă spaniolă, care se numea Esteban Rivera. Titlul broşurii pe care ne-a lăsat-o, „Unde sunt morţii?“, ca de altfel şi conţinutul ei, m-au impresionat. Deşi eram doar un copil, am studiat Biblia cu Studenţii în Biblie şi  m-am asociat cu ei. Cu timpul, mama şi sora mea Aurora au devenit şi ele lăudătoare zeloase ale lui Iehova.

La mijlocul anilor ’30, în San Jose s-a construit o Sală a Regatului pentru congregaţia de limbă engleză. Întrucât la fermele din acea zonă lucrau mulţi spanioli, am început să le predicăm acestora şi să ţinem studiul Turnului de veghere în spaniolă. Am făcut aceasta cu ajutorul Martorilor spanioli din San Francisco, oraş situat la o distanţă de circa 80 de kilometri. După un anumit timp, asistenţa la întrunirile de limbă spaniolă ţinute la Sala Regatului din San Jose ajunsese la circa 60 de persoane.

În cele din urmă, ca simbol al faptului că m-am dedicat lui Iehova, m-am botezat la 28 februarie 1940, cu ocazia unui congres ţinut la San Jose. Anul următor am fost numit pionier, sau ministru cu timp integral al Martorilor lui Iehova. Apoi, în aprilie 1943, am fost invitat să mă mut la Stockton, oraş situat la o distanţă de circa 130 de kilometri, pentru a ajuta la formarea unei congregaţii de limbă spaniolă. Pe atunci slujeam ca supraveghetor care prezidează în congregaţia de limbă engleză din San Jose şi în acelaşi timp mă îngrijeam şi de Martorii vorbitori de limbă spaniolă de acolo. După ce s-au luat măsuri ca alte persoane să preia aceste responsabilităţi, m-am mutat în Stockton.

Îmi este pusă la încercare integritatea

Din 1940 am fost chemat în repetate rânduri la comisia de recrutare, dar de fiecare dată mi-a fost respectată poziţia de obiector de conştiinţă. La puţin timp după intrarea Statelor Unite în cel de-al doilea război mondial, în decembrie 1941, comisia de recrutare a început să facă presiuni asupra mea. În cele din urmă, în 1944 am fost închis. Până la pronunţarea sentinţei am fost ţinut într-un beci împreună cu delincvenţii. Când au aflat că eram Martor al lui Iehova, mulţi dintre ei m-au întrebat cum aveau să le afecteze poziţia în faţa lui Dumnezeu infracţiunile pe care le comiseseră.

Martorii din San Jose mi-au plătit cauţiunea ca să pot fi în libertate până la proces. Un avocat din Los Angeles care îi reprezenta pe inculpaţi în cazurile privind drepturile civile a acceptat cazul meu gratis. Judecătorul a hotărât să mă elibereze cu condiţia să renunţ la pionierat, să-mi iau un serviciu laic şi să mă prezint lunar la autorităţile federale. Am respins această hotărâre şi, astfel, am fost condamnat la doi ani de detenţie în închisoarea McNeil Island, din  statul Washington. Acolo mi-am folosit timpul studiind intensiv Biblia. Am învăţat şi să dactilografiez. În mai puţin de doi ani am fost eliberat pentru bună purtare. Am luat imediat măsuri să-mi continuu ministerul de pionier.

Îmi extind activitatea

În iarna anului 1947 am fost numit să depun mărturie populaţiei vorbitoare de limbă spaniolă din oraşul Colorado (Texas) împreună cu un colaborator pionier. Dar, pentru că acolo era îngrozitor de frig, ne-am dus în oraşul San Antonio, unde vremea era mai blândă. Totuşi, acolo ploua atât de mult, încât ministerul nostru din casă în casă a fost foarte mult îngreunat. Nu după mult timp ni s-au terminat banii. Timp de câteva săptămâni am trăit doar cu sandvişuri cu varză crudă şi cu ceai de lucernă. Colegul meu s-a întors acasă, însă eu am rămas. Când Martorii vorbitori de limbă engleză şi-au dat seama de necesităţile mele fizice, au început să mă ajute.

În primăvara următoare m-am întors la repartiţia mea din Colorado şi, în cele din urmă, s-a format o mică congregaţie de limbă spaniolă. Apoi m-am mutat în Sweetwater (Texas), unde am ajutat la formarea altei congregaţii de limbă spaniolă. În timp ce mă aflam în Sweetwater am primit o scrisoare prin care eram invitat să fac parte din cea de-a 15-a clasă a Şcolii Biblice Galaad a Societăţii Watchtower, pentru a fi instruit ca misionar, clasă care avea să-şi înceapă cursurile la 22 februarie 1950. După festivitatea de absolvire, care a avut loc în vara acelui an la congresul internaţional ţinut pe Yankee Stadium (New York), am rămas pentru trei luni la sediul mondial al Martorilor lui Iehova, de la Brooklyn. Acolo am fost instruit pentru repartiţia pe care urma să o primesc: filiala din Mexic.

Activitatea în Mexic

La 20 octombrie 1950 am ajuns în Ciudad de Mexico. După aproximativ două săptămâni am fost numit coordonatorul filialei, repartiţie pe care am onorat-o patru ani şi jumătate. Experienţa câştigată în serviciul de pionier, în închisoare, la Şcoala Galaad şi la Brooklyn s-a dovedit a fi foarte utilă. Când am sosit în Mexic, am observat imediat că era necesar ca spiritualitatea surorilor şi a fraţilor noştri mexicani să fie întărită. Era îndeosebi nevoie să-i ajutăm să ţină la înaltele norme ale Cuvântului lui Dumnezeu.

În ţările latino-americane, inclusiv în Mexic, se obişnuia ca două persoane să convieţuiască fără să fie căsătorite legal. Religiile creştinătăţii, îndeosebi Biserica Romano-Catolică, permiseseră ca acest obicei nescriptural să persiste (Evrei 13:4). Astfel, unii deveniseră membri ai congregaţiilor Martorilor lui Iehova chiar dacă nu erau căsătoriţi legal. Atunci s-a stabilit ca, în termen de şase luni, aceste persoane să-şi legalizeze căsătoria. Altfel nu mai puteau fi consideraţi Martori ai lui Iehova.

Pentru mulţi, acest lucru nu a constituit o problemă. Nu trebuiau decât să-şi legalizeze relaţia căsătorindu-se. Pentru alţii însă, situaţia a fost mai complicată. De exemplu, unii fuseseră căsătoriţi de două sau chiar de trei ori, fără să fi obţinut vreodată un divorţ legal. Când în mijlocul poporului lui Iehova această problemă a fost în cele din urmă rezolvată în armonie cu învăţăturile din Cuvântul lui Dumnezeu, congregaţiile s-au bucurat de bogate binecuvântări. — 1 Corinteni 6:9–11.

În acele timpuri, nivelul de instruire în Mexic era în general scăzut. Şi înainte de sosirea mea, în 1950, filiala începuse să organizeze în congregaţii cursuri de alfabetizare. Acum, acele cursuri au fost reorganizate şi s-au făcut demersuri pentru a le înregistra oficial. Din 1946, an în care a început să se ţină o evidenţă, la cursurile conduse de Martori au fost învăţate să scrie şi să citească peste 143 000 de persoane din Mexic!

În Mexic, legile privitoare la religie erau foarte restrictive. Totuşi, în ultimii ani au avut loc schimbări importante în această privinţă. În 1992 s-a emis o nouă lege privitoare la chestiunile de ordin religios, astfel că, în 1993, Martorii lui Iehova din Mexic au fost recunoscuţi ca organizaţie religioasă.

 Pentru mine, aceste schimbări au fost o sursă de mare bucurie, pentru că în anii precedenţi nu aş fi crezut că acest lucru ar fi posibil. Ani la rând am mers la birourile guvernamentale şi m-am izbit de o atitudine sceptică. Este minunat să vezi cum aceste chestiuni au fost rezolvate cu ajutorul departamentului juridic din cadrul filialei noastre, astfel că acum întâlnim relativ puţine obstacole în lucrarea de predicare.

Slujesc cu un partener misionar

Când am sosit în Mexic, în ţară erau deja mulţi absolvenţi ai Şcolii Galaad din promoţiile anterioare. Printre aceştia era şi Esther Vartanian, o Martoră de origine armeană, care începuse pionieratul în Vallejo (California) în 1942. Ne-am căsătorit la 30 iulie 1955 şi apoi ne-am continuat activitatea în Mexic, unde am fost repartizaţi. Esther a rămas în lucrarea misionară în Ciudad de Mexico, iar eu am continuat să slujesc la filială, unde era şi locuinţa noastră.

Prima repartiţie misionară a lui Esther a fost oraşul Monterrey (Nuevo León, Mexic), unde a sosit în 1947. Pe atunci, în Monterrey era numai o congregaţie formată din 40 de Martori, dar în 1950, când Esther a fost transferată în Ciudad de Mexico, erau patru congregaţii. La filiala noastră, situată în apropiere de Ciudad de Mexico, sunt doi descendenţi tineri ai familiilor cu care Esther a studiat Biblia când slujea în Monterrey.

În 1950, teritoriul în care predicau misionarii din Ciudad de Mexico cuprindea cea mai mare parte a oraşului. Ei îşi parcurgeau teritoriul pe jos sau cu nişte autobuze foarte vechi, supraaglomerate. La sfârşitul anului 1950, când am sosit eu, erau şapte congregaţii. În prezent, numărul lor a crescut la aproape 1 600, cu un total de peste 90 000 de vestitori ai Regatului,  iar anul trecut au asistat aici la Comemorarea morţii lui Cristos peste 250 000 de persoane! De-a lungul timpului, eu şi Esther am avut privilegiul să slujim în multe dintre aceste congregaţii.

Când eu şi Esther începem un studiu biblic, încercăm mereu să stârnim interesul capului familiei, pentru ca întreaga familie să ia parte la studiu. Astfel, am văzut cum multe familii numeroase au început să-i slujească lui Iehova. Cred că unul dintre motivele acestei creşteri rapide în Mexic este acela că familii întregi vin adesea la adevărata închinare.

Iehova binecuvântează lucrarea

Din 1950, lucrarea din Mexic a înregistrat un progres remarcabil atât în ce priveşte creşterea numerică, cât şi în ce priveşte organizarea. Este o adevărată bucurie să ştiu că am contribuit şi eu cu ceva la această creştere, lucrând cu oameni atât de ospitalieri şi de prietenoşi.

Karl Klein, care slujeşte ca membru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova, şi soţia sa, Margaret, ne-au vizitat acum câţiva ani, când au venit în vacanţă. Fratele Klein a vrut să simtă pulsul lucrării din teritoriul nostru mexican, aşa că, împreună cu Margaret, a mers la Congregaţia San Juan Tezontla, din apropiere de Ciudad de Mexico, ai cărei membri eram şi noi pe atunci. Sala noastră era mică, de 4,5 pe 5,5 metri. Când am sosit, în sală erau circa 70 de persoane şi nici un loc nu era liber. Persoanele în vârstă stăteau pe scaune, cele tinere pe bănci, iar copiii pe cărămizi sau pe jos.

Fratele Klein a fost foarte impresionat că toţi copiii aveau Bibliile pregătite, căutând textele biblice împreună cu vorbitorul. După cuvântarea publică, fratele Klein a vorbit pe marginea textului din Matei 13:19–23 şi a spus că în Mexic era mult „sol excelent“ despre care a vorbit Isus. În prezent, şapte dintre copiii care erau în auditoriu în acea zi lucrează la un mare proiect de extindere a filialei noastre situate în apropiere de Ciudad de Mexico. Altul slujeşte la Betel, iar alţi câţiva sunt pionieri!

Când am venit în Ciudad de Mexico, la filiala noastră erau numai 11 persoane. În prezent sunt circa 1 350 de persoane, dintre care aproximativ 250 iau parte la construirea noilor clădiri de filială. Când toată această lucrare va fi terminată, probabil în 2002, în noile clădiri vom putea să cazăm circa 1 200 de persoane în plus. În 1950, în întreaga ţară erau mai puţin de 7 000 de vestitori ai Regatului, dar acum avem mai bine de 500 000! Inima îmi debordează de bucurie când văd modul în care Iehova binecuvântează eforturile umililor noştri fraţi mexicani ce lucrează din greu pentru a-i aduce laude.

Mă confrunt cu o mare încercare

Una dintre cele mai mari încercări cu care mă confrunt în ultimul timp este boala. În general, am avut o sănătate bună. Totuşi în noiembrie 1988 am suferit un accident vascular cerebral care mi-a afectat mult capacităţile fizice. Mulţumită lui Iehova, în urma exerciţiilor fizice şi a altor tratamente m-am restabilit într-o oarecare măsură, totuşi anumite părţi ale corpului nu reacţionează aşa cum aş vrea. Urmez în continuare un tratament şi mă aflu sub supravegherea medicului pentru a evita durerile de cap puternice şi alte sechele.

Deşi în prezent nu mai pot să fac atât de mult cât mi-ar plăcea, gândul că am putut să-i ajut pe mulţi să înveţe despre scopurile lui Iehova şi să devină slujitorii săi dedicaţi îmi conferă satisfacţie. Îmi place să vorbesc cu cât mai mulţi fraţi şi surori creştine care vin să ne viziteze filiala; simt că ne încurajăm reciproc.

Faptul că ştiu că Iehova apreciază serviciul pe care i-l aducem şi că ceea ce am făcut nu este în zadar mă întăreşte foarte mult (1 Corinteni 15:58). În pofida limitelor mele şi a bolii, am luat în serios cuvintele din Coloseni 3:23, 24: „Orice lucru faceţi, lucraţi la el din tot sufletul, ca pentru Iehova, şi nu ca pentru oameni, căci ştiţi că de la Iehova veţi primi recompensa cuvenită a moştenirii“. Dând ascultare acestui îndemn, am învăţat să-i slujesc lui Iehova din toată inima, în pofida încercărilor.

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

În 1942, când eram pionier

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Soţia mea şi-a început serviciul misionar în Mexic în 1947

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Cu Esther, o fotografie recentă

[Legenda fotografiilor de la pagina 26]

Stânga, sus: Eu (în faţă) şi familia Betel din Mexic în 1952

Deasupra: Peste 109 000 de persoane s-au întâlnit pe acest stadion din Ciudad de Mexico cu ocazia unui congres de district ţinut în 1999

Stânga, jos: Noile clădiri ale filialei noastre aflate acum pe punctul de a fi terminate