Cum putem să cultivăm virtutea?

DICŢIONARELE moderne definesc „virtutea“ drept „desăvârşire morală, bunătate“. Ea înseamnă „acţiune şi gândire corectă, bunătate de caracter“. Lexicograful Marvin R. Vincent a spus că, în greaca clasică, sensul original al cuvântului redat prin „virtute“ denota „desăvârşire de orice fel“. Aşadar, nu este surprinzător că unele calităţi ca prudenţa, curajul, autodisciplina, corectitudinea, compasiunea, perseverenţa, cinstea, umilinţa şi loialitatea erau considerate cândva virtuţi. Virtutea a mai fost definită drept „conformare la o normă a dreptăţii“.

Căror norme de desăvârşire, bunătate şi dreptate trebuie să ne conformăm? „Potrivit celei mai importante şcoli de etică“, se afirma în revista Newsweek, „scepticismul generat de iluminism a redus întregul concept de bine şi rău la chestiuni de gust personal, preferinţe sentimentale sau alegere culturală“. Dar este oare gustul sau preferinţa modul optim de a stabili ceea ce este bine sau rău? Nu. Pentru a cultiva virtutea, avem nevoie de o normă demnă de încredere privind binele şi răul — o normă pe baza căreia o anumită acţiune, atitudine sau însuşire pot fi considerate bune sau rele.

Singura sursă de norme morale autentică

În privinţa normelor morale există o singură Sursă adevărată — Creatorul omenirii, Iehova Dumnezeu. La puţin timp de la crearea primului om, Adam, Iehova Dumnezeu i-a dat acestuia următoarea poruncă: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit“ (Geneza 2:16, 17). Iehova Dumnezeu a dat pomului acel nume unic pentru a arăta că numai El are dreptul de a decide  ce este bine şi ce este rău pentru creaturile sale. Normele lui Dumnezeu referitoare la bine şi la rău constituie astfel criteriul de evaluare şi judecare a faptelor, a punctelor de vedere şi a trăsăturilor de personalitate ale unei persoane. Fără aceste norme nu am putea deosebi în mod corect binele de rău.

Porunca privind pomul cunoştinţei binelui şi răului le-a pus înainte lui Adam şi Evei o alegere — de a asculta sau de a nu asculta. Pentru ei, virtutea însemna ascultarea de această poruncă. Cu timpul, Iehova a dezvăluit într-o măsură mai mare ce anume îi place şi ce anume îi displace şi a făcut posibil ca aceste lucruri să fie consemnate în Biblie pentru noi. Aşadar, cultivând virtutea, ne vom conforma normelor drepte ale lui Iehova expuse în Scripturi.

Să ne familiarizăm bine cu normele lui Dumnezeu

Întrucât Iehova Dumnezeu a stabilit norme cu privire la ceea ce este bine şi ceea ce este rău şi le-a făcut cunoscute în Biblie, nu ar trebui să ne familiarizăm bine cu ele? Apostolul Pavel a scris: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă ca să înveţe, să mustre, să îndrepte lucrurile, să disciplineze în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pe deplin competent, complet echipat pentru orice lucrare bună“. — 2 Timotei 3:16, 17.

De exemplu, să ne gândim la situaţia cu care s-a confruntat Kunihito, menţionat în articolul precedent, când a fost greşit înţeles deoarece manifestase modestie în maniera în care aceasta era privită de cultura lui. O analiză aprofundată a normelor biblice l-a ajutat ulterior să adopte o atitudine mai echilibrată. Biblia îndeamnă, cu siguranţă, la modestie şi sfătuieşte să nu avem o încredere exagerată în noi înşine şi să nu fim mândri (Proverbele 11:2; Mica 6:8). Totuşi, când a enumerat condiţiile pe care trebuie să le întrunească cineva pentru a obţine ‘sarcina de supraveghetor’, apostolul Pavel a vorbit despre ‘aspirarea’ la acest privilegiu (1 Timotei 3:1). O persoană trebuie să ‘aspire’ la un privilegiu nu numai fără lăudăroşenie sau mândrie, ci şi fără a discredita pe cineva în mod inutil.

Ce spune Biblia despre desăvârşirea morală în domeniul afacerilor? Azi, în lumea afacerilor, folosirea unor metode dubioase sau ignorarea obligaţiilor legale ori a legilor fiscale sunt practici larg răspândite. Totuşi, indiferent ce fac unii, norma biblică este „să ne comportăm cinstit în toate lucrurile“ (Evrei 13:18). Astfel, noi cultivăm virtutea fiind cinstiţi şi corecţi cu patronii, cu angajaţii, cu clienţii şi cu statul (Deuteronomul 25:13–16; Romani 13:1; Tit 2:9, 10). Cinstea promovează, bineînţeles, încrederea şi înţelegerea. În plus, aşternerea în scris a acordurilor previne deseori apariţia neînţelegerilor şi a complicaţiilor care se pot ivi din cauza „evenimentelor neprevăzute“. — Eclesiastul 9:11, NW; Iacov 4:13, 14.

Îmbrăcămintea şi pieptănătura sunt un alt domeniu în care trebuie să cultivăm virtutea. Stilurile de îmbrăcăminte variază în funcţie de cultură, iar presiunile de a fi la modă pot fi mari. Dar de ce să fim în pas cu moda? Biblia ne îndeamnă să ‘nu ne conformăm acestui sistem de lucruri’ (Romani 12:2). În loc să formuleze reguli, apostolul Pavel a scris sub inspiraţie următoarele: „Doresc ca femeile să se împodobească cu o vestimentaţie bine aranjată, cu modestie şi judecată sănătoasă, nu cu stiluri de împletire a părului şi cu aur sau perle sau haine foarte scumpe, ci aşa cum se cuvine unor femei care declară că îl venerează pe Dumnezeu“ (1 Timotei 2:9, 10). Acest principiu fundamental li se aplică femeilor şi bărbaţilor deopotrivă. Bineînţeles că preferinţele culturale sau gustul personal lasă loc unei varietăţi încântătoare de stiluri.

Biblia vorbeşte, de asemenea, despre practicile imorale pe care Dumnezeu le condamnă în mod clar. În 1 Corinteni 6:9, 10 găsim următorul avertisment: „Cum! Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni regatul lui Dumnezeu? Să nu fiţi induşi în eroare. Nici fornicatorii, nici idolatrii, nici adulterii, nici bărbaţii ţinuţi pentru  scopuri nenaturale, nici bărbaţii care se culcă cu bărbaţi, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici cei care insultă, nici extorcatorii nu vor moşteni regatul lui Dumnezeu“. Acest text a ajutat-o pe Maria, menţionată în articolul precedent, să înţeleagă că, conform perfectelor norme morale stabilite de Creator, relaţia ei cu Juan era nepotrivită şi că trebuia să-i pună capăt dacă voia să se bucure de aprobarea lui Dumnezeu. Evident, pentru a cultiva virtutea, trebuie să cunoaştem în profunzime normele lui Iehova.

Să învăţăm cu inima

Virtutea nu este o evitare pasivă a ceea ce este rău. Ea presupune tărie morală. O persoană virtuoasă este bună. „Virtutea trebuie învăţată atât cu inima, cât şi cu mintea“, a spus un profesor. Aşadar, cultivarea virtuţii presupune mai mult decât o cunoaştere profundă a Cuvântului lui Dumnezeu. Ea presupune meditare la ceea ce este scris în el, astfel încât inima să ni se umple de recunoştinţă faţă de Iehova şi să ne simţim îndemnaţi să aplicăm în viaţă principiile biblice.

„Cât de mult iubesc eu legea Ta!“, a exclamat psalmistul. „Toată ziua mă gândesc la ea“ (Psalmul 119:97). Iată ce a scris regele David: „Mi-aduc aminte de zilele de odinioară, mă gândesc la toate lucrările Tale [ale lui Dumnezeu], cuget la lucrarea mâinilor Tale“ (Psalmul 143:5). Şi noi trebuie să acordăm o deosebită importanţă meditării sub rugăciune când studiem Biblia şi publicaţiile bazate pe Biblie.

Este adevărat că nu e uşor să ne facem timp să studiem cu sârguinţă şi să medităm la cele studiate. Totuşi, virtutea presupune să cumpărăm orice moment alocat altor activităţi (Efeseni 5:15, 16). Aaron, în vârstă de 24 de ani, cumpără zilnic orice moment sculându-se cu 30 de minute mai devreme decât de obicei. Iată ce a spus el: „La început citeam din Biblie întreaga jumătate de oră. Numai de curând mi-am dat seama cât de importantă este meditarea, astfel că acum folosesc cam jumătate din acest timp meditând asupra celor citite. Acest lucru s-a dovedit a fi cu adevărat benefic“. Dar putem medita în orice alt moment. Într-o melodie pentru Iehova, David a cântat: „În timpul vegherilor nopţii mă gândesc la Tine“ (Psalmul 63:6). În plus, Biblia spune: „Într-o seară, . . . Isaac ieşise pe câmp să mediteze“. — Geneza 24:63.

Meditarea este esenţială în cultivarea virtuţii pentru că ne ajută să simţim aşa cum simte Iehova şi să ne însuşim punctul său de vedere. Maria, de exemplu, ştia că Dumnezeu interzice fornicaţia. Dar, ‘ca să aibă aversiune faţă de ceea ce este rău şi să se ataşeze de ceea ce este bine’, ea trebuia să mediteze la anumite versete-cheie (Romani 12:9). Coloseni 3:5, care ne îndeamnă să ‘facem să moară mădularele corpului nostru în ceea ce priveşte fornicaţia, necurăţia, pofta sexuală, dorinţele nocive şi aviditatea’, a ajutat-o să înţeleagă că era necesar să facă schimbări. Maria trebuia să se întrebe: Ce fel de poftă sexuală trebuie să fac să moară? Ce lucru care ar putea da naştere la dorinţe necurate ar trebui să evit? Trebuie să-mi schimb atitudinea faţă de sexul opus?

 Meditarea presupune analizarea consecinţelor unei acţiuni. Pavel i-a îndemnat pe creştini să se abţină de la fornicaţie şi să dea dovadă de stăpânire de sine pentru ca „nimeni să nu ajungă până acolo încât să lezeze şi să uzurpe drepturile fratelui său“ (1 Tesaloniceni 4:3–7). Iată câteva întrebări pertinente la care ar trebui să medităm: Ce consecinţe ar putea avea această acţiune asupra mea, a familiei mele sau a altora? Cum aş fi afectat din punct de vedere spiritual, afectiv şi fizic? Care au fost consecinţele în cazul acelor persoane din trecut care au încălcat legea lui Dumnezeu? Meditarea la aceste întrebări i-a întărit inima Mariei, şi la acelaşi rezultat putem ajunge şi noi.

Să învăţăm din exemple

Poate fi virtutea predată într-o sală de clasă? Această întrebare îi frământă pe gânditori de milenii. Filozoful grec Platon a fost înclinat să creadă că da. Totuşi, Aristotel susţinea că virtutea se câştigă prin exerciţiu. Un ziarist a rezumat acest subiect controversat în felul următor: „Pe scurt, etica virtuţii nu poate fi învăţată singur şi nici nu poate fi predată pe baza unor manuale. O persoană îşi formează un caracter bun când trăieşte în mijlocul unei comunităţi . . . în care virtutea este încurajată şi apreciată“. Dar unde am putea găsi persoane cu adevărat virtuoase? Deşi majoritatea culturilor oferă câteva exemple de virtute, cel puţin în persoana eroilor lor mitologici şi a celor din legendele lor, Biblia conţine numeroase exemple de persoane reale.

Exemplul cel mai remarcabil de virtute este Iehova. El acţionează întotdeauna într-un mod virtuos şi face ceea ce este drept şi bun. Putem cultiva virtutea devenind „imitatori ai lui Dumnezeu“ (Efeseni 5:1). Şi fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, ‘ne-a lăsat un model, ca să urmăm îndeaproape paşii lui’ (1 Petru 2:21). Mai mult decât atât, Biblia conţine relatări despre numeroase persoane fidele, cum ar fi Avraam, Sara, Iosif, Rut, Iov, precum şi Daniel şi cei trei tovarăşi evrei ai săi. Nici exemplele de virtute ale slujitorilor moderni ai lui Iehova nu trebuie trecute cu vederea.

Putem reuşi

Putem realmente să reuşim să facem ceea ce este virtuos în ochii lui Dumnezeu? Pentru că am moştenit imperfecţiunea, uneori în noi se poate da o luptă crâncenă între minte şi carne — între a vrea să facem ceea ce este virtuos şi a ne urma tendinţele păcătoase (Romani 5:12; 7:13–23). Totuşi această luptă poate fi câştigată cu ajutorul lui Dumnezeu (Romani 7:24, 25). Iehova ne-a pus la dispoziţie Cuvântul său şi publicaţii bazate pe Biblie. Studiind cu sârguinţă Scripturile şi meditând sub rugăciune la ele, putem dobândi o inimă curată. Dintr-o astfel de inimă curată pot ieşi gânduri, cuvinte şi acţiuni virtuoase (Luca 6:45). Urmând exemplul lui Iehova Dumnezeu şi al lui Isus Cristos, putem să ne clădim o personalitate conform principiilor divine. În plus, putem, cu siguranţă, să învăţăm multe lucruri de la persoanele care îi slujesc cu fidelitate lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel şi-a îndemnat cititorii să ‘continue să reflecteze’ la virtute şi la alte lucruri demne de laudă. Făcând aşa, putem fi siguri că vom avea binecuvântarea lui Dumnezeu (Filipeni 4:8, 9). Cu ajutorul lui Iehova putem avea succes în ce priveşte cultivarea virtuţii.

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Includeţi meditarea în programul vostru de studiere a Bibliei

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Clădiţi-vă o personalitate conform principiilor divine imitându-l pe Cristos Isus