De ce să cultivăm virtutea?

UN JAPONEZ de vârstă mijlocie pe nume Kunihito * a emigrat de curând în Statele Unite. La câteva săptămâni de la sosire, el s-a confruntat cu o situaţie care i-ar fi putut distruge cariera. Iată ce a spus Kunihito: „Când şeful meu m-a întrebat dacă puteam să mă achit de o anumită responsabilitate, eram foarte sigur că puteam să o accept. Totuşi, fiind de mic învăţat să consider modestia drept o virtute, am răspuns: «Nu sunt sigur că pot să mă achit de această responsabilitate, dar voi face tot ce-mi stă în putinţă». Aceste cuvinte l-au făcut pe şeful meu american să creadă că sunt incompetent şi nesigur pe mine. Când am aflat acest lucru, mi-am dat seama că trebuia să fac anumite schimbări“.

Maria, care locuieşte în New York, era o studentă eminentă, gata oricând să-şi ajute colegii de clasă. Juan era un coleg al Mariei care o ruga din când în când să-i dea o mână de ajutor. În acelaşi timp însă, el o plăcea pe Maria şi încerca să o impresioneze. În pofida dorinţei ei de a rămâne castă, Maria a cedat avansurilor lui Juan şi a căzut pradă imoralităţii sexuale.

În această lume, variată pe plan cultural şi coruptă din punct de vedere moral, manifestarea virtuţii este într-adevăr o provocare. Atunci de ce să cultivăm virtutea? Trebuie să cultivăm această calitate pentru că lui Dumnezeu îi este plăcută conduita virtuoasă, iar majoritatea dintre noi dorim, cu siguranţă, să fim aprobaţi de el.

Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, îi îndeamnă pe cititorii ei să cultive virtutea. De exemplu, apostolul Pavel a scris: „Dacă există vreo virtute şi dacă există vreun lucru demn de laudă, continuaţi să reflectaţi la aceste lucruri“ (Filipeni 4:8). Iar apostolul Petru ne-a îndemnat să depunem ‘orice efort stăruitor pentru a adăuga la credinţa noastră virtutea’ (2 Petru 1:5). Dar ce este virtutea? Poate fi ea predată într-o sală de clasă? Cum putem să o cultivăm?

[Notă de subsol]