Salt la conţinut

Salt la cuprins

V-aţi însuşit adevărul?

V-aţi însuşit adevărul?

V-aţi însuşit adevărul?

„Transformaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să puteţi constata voi înşivă care este voinţa cea bună, plăcută şi perfectă a lui Dumnezeu.“ — ROMANI 12:2.

1, 2. De ce nu este uşor în prezent să fii creştin adevărat?

 ÎN ACESTE ultime zile — aceste „timpuri critice, cărora cu greu li se . . . face faţă“ — nu este uşor să fii creştin adevărat (2 Timotei 3:1). De fapt, cine doreşte să urmeze exemplul lăsat de Cristos trebuie să învingă lumea (1 Ioan 5:4). Să ne amintim ce a spus Isus despre calea creştină: „Intraţi pe poarta cea strâmtă; căci larg şi spaţios este drumul care duce la distrugere, şi mulţi sunt cei care intră pe el; în timp ce strâmtă este poarta şi îngust drumul care duce la viaţă, şi puţini sunt cei care îl găsesc“. De asemenea, el a spus: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să se renege pe sine, să-şi ia stâlpul de tortură zi de zi şi să mă urmeze încontinuu“. — Matei 7:13, 14; Luca 9:23.

2 După ce a găsit drumul îngust care duce la viaţă, următoarea încercare a unui creştin este să rămână pe acest drum. De ce se poate spune că aceasta este o încercare? Deoarece, după ce ne dedicăm şi ne botezăm, noi ajungem ţinta vicleniilor, sau maşinaţiilor subtile, ale lui Satan (Efeseni 6:11). El observă slăbiciunile noastre şi caută să profite de ele ca să ne submineze spiritualitatea. La urma urmei, din moment ce a încercat să-i ştirbească integritatea lui Isus, pe noi de ce ne-ar lăsa în pace? — Matei 4:1–11.

Tacticile perfide ale lui Satan

3. Cum a semănat Satan îndoieli în mintea Evei?

3 O stratagemă folosită de Satan este semănarea îndoielilor în mintea noastră. El caută fisuri în armura noastră spirituală. Chiar de la început, el a folosit această tactică în cazul Evei, întrebând: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?»“ (Geneza 3:1). Cu alte cuvinte, Satan spunea: „Chiar este posibil ca Dumnezeu să vă fi interzis acest lucru? V-ar priva el de un lucru atât de bun? Aaa, Dumnezeu ştie că, în ziua în care veţi mânca din fructul acelui pom, cu siguranţă că vi se vor deschide ochii şi cu siguranţă că veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul!“ Satan a semănat o sămânţă de îndoială şi apoi a aşteptat ca aceasta să încolţească. — Geneza 3:5.

4. Ce îndoieli îi pot afecta în prezent pe unii?

4 Cum foloseşte Satan această tactică în prezent? Dacă neglijăm citirea Bibliei, studiul personal, rugăciunea, ministerul şi întrunirile noastre creştine, putem fi vulnerabili la îndoielile exprimate de alţii. De exemplu: „De unde ştim că acesta este adevărul aşa cum l-a predat Isus?“ „Sunt acestea într-adevăr ultimele zile? La urma urmei, am ajuns deja în secolul al XXI-lea.“ „Suntem noi în pragul Armaghedonului sau mai este mult până atunci?“ Dacă în mintea noastră apar astfel de îndoieli, cum le putem înlătura?

5, 6. Ce trebuie să facem dacă în mintea noastră apar îndoieli?

5 Iacov ne-a dat sfaturi practice scriind următoarele: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, să i-o ceară neîncetat lui Dumnezeu, căci el le dă tuturor cu generozitate şi fără să reproşeze; şi ea îi va fi dată. Dar să i-o ceară neîncetat cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, fiindcă cel care se îndoieşte este ca valul mării împins de vânt şi purtat încoace şi încolo. De fapt, omul acela să nu-şi imagineze că va primi ceva de la Iehova; este un om nehotărât, nestatornic în toate căile lui“. — Iacov 1:5–8.

6 Aşadar, ce trebuie să facem? Trebuie să ne rugăm, ‘cerându-i neîncetat lui Dumnezeu’ să ne dea credinţă şi înţelegere, şi să ne intensificăm eforturile pe care le depunem în studiul personal cu privire la orice întrebări sau îndoieli. De asemenea, putem să cerem ajutorul celor care sunt tari în credinţă, fiind întotdeauna convinşi că Iehova ne va da sprijinul de care avem nevoie. Iacov a mai spus: „Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu; dar opuneţi-vă Diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi el se va apropia de voi“. Da, îndoielile noastre se vor risipi pe măsură ce ne apropiem de Dumnezeu prin studiu şi rugăciune. — Iacov 4:7, 8.

7, 8. Care sunt câteva cerinţe fundamentale care ne ajută să stabilim forma de închinare predată de Isus, şi cine sunt cei ce întrunesc aceste cerinţe?

7 Să analizăm, de exemplu, următoarea întrebare: De unde ştim că noi practicăm forma de închinare predată de Isus? Pentru a afla acest lucru, ce criterii trebuie să luăm în considerare? Biblia arată clar că printre adevăraţii creştini trebuie să existe o iubire autentică (Ioan 13:34, 35). Ei trebuie să sfinţească numele lui Dumnezeu, Iehova (Isaia 12:4, 5; Matei 6:9). De asemenea, trebuie să facă cunoscut acest nume. — Exodul 3:15; Ioan 17:26.

8 O altă caracteristică a închinării adevărate este respectul pentru Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Ea este singura carte care dezvăluie personalitatea şi scopurile lui Dumnezeu (Ioan 17:17; 2 Timotei 3:16, 17). În plus, creştinii adevăraţi proclamă Regatul lui Dumnezeu drept singura speranţă a omului de a beneficia de viaţă veşnică pe un pământ transformat în paradis (Marcu 13:10; Revelaţia 21:1–4). Ei nu adoptă modul de viaţă degradant al lumii şi nu se amestecă în politica ei coruptă (Ioan 15:19; Iacov 1:27; 4:4). Cine întruneşte astăzi cu adevărat aceste cerinţe? Faptele arată că există un singur răspuns: Martorii lui Iehova.

Când îndoielile persistă

9, 10. Ce putem face ca să învingem îndoielile persistente?

9 Dar ce ar trebui să facem dacă suntem chinuiţi de îndoieli? Înţeleptul rege Solomon ne dă răspunsul: „Fiul meu, dacă vei primi cuvintele mele şi vei păstra cu tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară ascunsă, atunci vei înţelege frica de DOMNUL şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu“.Proverbele 2:1–5.

10 Nu este aceasta o idee remarcabilă? Dacă suntem dispuşi să acordăm mare atenţie înţelepciunii lui Dumnezeu, vom „găsi cunoştinţa lui Dumnezeu“. Da, putem avea acces la cunoştinţa Suveranului Domn al universului dacă suntem dispuşi să primim şi să preţuim cuvintele sale. Aceasta înseamnă să ne îndreptăm spre Iehova prin rugăciune şi studiu personal. Comorile ascunse ale Cuvântului său pot risipi orice îndoială, ajutându-ne să vedem lumina adevărului.

11. Cum l-au afectat îndoielile pe slujitorul lui Elisei?

11 Un exemplu care arată clar modul în care rugăciunea l-a ajutat pe un închinător al lui Dumnezeu cuprins de teamă şi îndoieli se găseşte în 2 Împăraţi 6:11–18. Slujitorului lui Elisei i-a lipsit percepţia spirituală. El nu a putut observa că oştile cereşti erau prezente pentru a-l sprijini pe profetul lui Dumnezeu, care era înconjurat de armata siriană. Înspăimântat, slujitorul a strigat: „Ah! Domnul meu, cum vom face?“ Care a fost răspunsul lui Elisei? „Nu te teme, căci cei care sunt cu noi sunt mai mulţi decât cei care sunt cu ei.“ Însă cum avea să se convingă slujitorul? El nu putea să vadă oştile cereşti.

12. a) Cum au fost risipite îndoielile slujitorului lui Elisei? b) Cum putem risipi şi noi orice îndoieli pe care le-am putea avea?

12 „Elisei s-a rugat şi a zis: «DOAMNE, Te rog deschide-i ochii să vadă». Şi DOMNUL a deschis ochii slujitorului, care a văzut; şi iată, muntele era plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei.“ În acest caz, Iehova a făcut ca slujitorul să vadă armatele cereşti care îl apărau pe Elisei. Totuşi nu ar trebui să ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne ajute în acelaşi fel şi pe noi în prezent. Să nu uităm că slujitorul profetului Elisei nu avea la dispoziţie Biblia completă ca să o studieze pentru a-şi întări credinţa. Noi însă o avem. Dacă o folosim din plin, şi credinţa noastră poate fi întărită. De exemplu, am putea medita la acele câteva relatări care îl prezintă pe Iehova în curtea sa cerească. Aceste relatări nu lasă nici o umbră de îndoială că Iehova are într-adevăr o organizaţie cerească ce îi susţine pe slujitorii săi în lucrarea mondială de instruire care se desfăşoară în prezent. — Isaia 6:1–4; Ezechiel 1:4–28; Daniel 7:9, 10; Revelaţia 4:1–11; 14:6, 7.

Atenţie la maşinaţiile lui Satan!

13. Prin ce mijloace încearcă Satan să ne slăbească ataşamentul faţă de adevăr?

13 Prin ce alte mijloace încearcă Satan să ne slăbească spiritualitatea şi ataşamentul faţă de adevăr? Unul dintre acestea este imoralitatea, sub toate formele ei. În lumea de astăzi ahtiată după sex, aşa-numita aventură (eufemism pentru infidelitate) sau sexul de o noapte (act de fornicaţie întâmplător) au ajuns ceva obişnuit pentru o societate hedonistă hotărâtă să se distreze cu orice preţ. Filmele, programele TV şi videocasetele promovează acest stil de viaţă. Pornografia infestează mijloacele de informare în masă, îndeosebi Internetul. Ispita îi aşteaptă pe curioşi. — 1 Tesaloniceni 4:3–5; Iacov 1:13–15.

14. De ce au căzut unii creştini pradă maşinaţiilor lui Satan?

14 Unii creştini au cedat în faţa curiozităţii şi şi-au poluat mintea şi inima uitându-se la materiale pornografice mai cu perdea sau chiar explicite. Ei s-au lăsat prinşi în capcana ademenitoare a lui Satan. Acest mod de acţiune a dus deseori la naufragiu spiritual. Ei nu au reuşit să rămână „copii mici cu privire la răutate“, nici nu au devenit „adulţi în ce priveşte facultăţile de înţelegere“ (1 Corinteni 14:20). În fiecare an, mii de astfel de persoane suportă consecinţele nerespectării principiilor şi normelor din Cuvântul lui Dumnezeu. Ele au neglijat să îmbrace şi să-şi păstreze „armura completă care provine de la Dumnezeu“. — Efeseni 6:10–13; Coloseni 3:5–10; 1 Timotei 1:18, 19.

Să preţuim ceea ce avem

15. De ce le-ar putea fi greu unora să-şi aprecieze moştenirea spirituală?

15 „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va elibera“, a spus Isus (Ioan 8:32). Majoritatea Martorilor au trebuit să renunţe la vechiul stil de viaţă şi la asocierea pe care au avut-o cu anumite grupări religioase. Prin urmare, poate că lor le este mai uşor să aprecieze libertatea pe care o aduce adevărul. În schimb, unora dintre tinerii care au fost crescuţi de părinţi Martori poate că le este mai greu să-şi aprecieze moştenirea spirituală. Ei nu au făcut niciodată parte din religia falsă sau din această lume care pune accent pe căutarea plăcerii, pe droguri şi pe imoralitate. Prin urmare, poate că ei nu văd puternicul contrast care există între paradisul nostru spiritual şi lumea coruptă a lui Satan. Unii merg până acolo încât cedează ispitei de a gusta din otrava lumii ca să vadă ce au pierdut! — 1 Ioan 2:15–17; Revelaţia 18:1–5.

16. a) Ce întrebări ne-am putea pune? b) Ce învăţăm şi ce suntem îndemnaţi să facem?

16 Trebuie oare să ne ardem şi noi ca să ştim ce este durerea şi suferinţa? Nu am putea învăţa din experienţele triste ale altora? Trebuie neapărat să intrăm în „mocirla“ acestei lumi ca să vedem dacă am pierdut ceva (2 Petru 2:20–22)? Petru le-a amintit creştinilor din secolul I care, în trecut, făcuseră parte din lumea lui Satan următoarele: „Este de ajuns că aţi îndeplinit voinţa naţiunilor în timpul care a trecut, când aţi umblat în fapte de conduită libertină, în dorinţe pătimaşe, în excese de vin, în chefuri, în partide de băutură şi în idolatrii ilegale“. Desigur, nu este necesar să ajungem în „cloaca de depravare“ a lumii ca să înţelegem cât de destrăbălată poate fi viaţa (1 Petru 4:3, 4). În schimb, la Sălile Regatului, care sunt centre de instruire biblică, noi învăţăm despre înaltele norme morale ale lui Iehova şi suntem îndemnaţi să ne folosim capacitatea de a raţiona ca să putem constata noi înşine că deţinem adevărul şi astfel să ni-l însuşim. — Iosua 1:8; Romani 12:1, 2; 2 Timotei 3:14–17.

Martorii lui Iehova: nu doar un nume

17. Cum putem fi Martori ai lui Iehova eficienţi?

17 Dacă ne însuşim adevărul, ne vom strădui să îl împărtăşim altora cu orice ocazie potrivită. Aceasta nu înseamnă că îi vom obliga să asculte pe cei care nu manifestă nici un interes (Matei 7:6). Însă nici nu ne va fi teamă să ne identificăm ca Martori ai lui Iehova. Dacă o persoană manifestă fie şi numai o fărâmă de interes prin faptul că pune o întrebare sinceră sau acceptă o publicaţie biblică, vom fi prompţi şi pregătiţi să-i vorbim despre speranţa noastră. Desigur, aceasta presupune să avem mereu la îndemână literatură, indiferent unde ne-am afla — acasă, la serviciu, la şcoală, la cumpărături sau în locuri de agrement. — 1 Petru 3:15.

18. În ce fel ne poate fi de folos în viaţă faptul de a ne identifica în mod clar ca creştini?

18 Când ne identificăm în mod clar ca creştini, noi ne întărim sistemul de apărare împotriva atacurilor insidioase ale lui Satan. Când se serbează o zi de naştere sau se organizează o petrecere de Crăciun sau o tombolă la birou, colegii de muncă vor spune deseori: „Nu încerca s-o convingi. Ea e o Martoră a lui Iehova“. Din acelaşi motiv, s-ar putea ca oamenii să se reţină să spună glume obscene în prezenţa noastră. Astfel, faptul de a ne face cunoscută poziţia de creştini aduce multe foloase, după cum a arătat şi apostolul Petru: „Într-adevăr, cine vă va face rău dacă deveniţi zeloşi pentru ceea ce este bine? Însă, chiar dacă trebuie să suferiţi pentru dreptate, sunteţi fericiţi“. — 1 Petru 3:13, 14.

19. De unde ştim că suntem foarte înaintaţi în perioada numită „ultimele zile“?

19 Un alt folos al faptului de a ne însuşi adevărul este acela că vom fi convinşi că acestea sunt ultimele zile ale actualului sistem de lucruri. Vom şti că multe dintre profeţiile consemnate în Biblie îşi ating punctul culminant în timpul nostru. a Avertismentul lui Pavel că „în ultimele zile vor fi timpuri critice, cărora cu greu li se va face faţă“, este confirmat din plin de evenimentele înspăimântătoare ale secolului trecut (2 Timotei 3:1–5; Marcu 13:3–37). Un articol referitor la secolul al XX-lea publicat recent într-un ziar era intitulat „Va fi cunoscut în istorie ca epoca barbarismului“. În articol se menţiona: „Anul 1999 s-a dovedit cel mai sângeros an din a doua jumătate a celui mai sângeros secol“.

20. Cum trebuie să acţionăm în prezent?

20 Nu este momentul să stăm în cumpănă. Este cât se poate de evident că Iehova binecuvântează cea mai mare lucrare de instruire biblică efectuată vreodată în toată lumea ca mărturie pentru toate naţiunile (Matei 24:14). Aşadar, să ne însuşim adevărul şi să-l împărtăşim şi altora. Viitorul nostru veşnic depinde de ceea ce facem acum. Faptul de a încetini ritmul nu ne va aduce binecuvântarea lui Iehova (Luca 9:62). Dimpotrivă, este momentul să ‘devenim statornici, neclintiţi, având întotdeauna multe de făcut în lucrarea Domnului, ştiind că truda noastră în legătură cu Domnul nu este zadarnică’. — 1 Corinteni 15:58.

[Notă de subsol]

a Vezi Turnul de veghere din 15 ianuarie 2000, paginile 12–14. În paragrafele 13–18 sunt prezentate şase dovezi care arată că, din 1914, trăim în ultimele zile.

Vă amintiţi?

• Cum putem risipi îndoielile?

• Ce putem învăţa din exemplul slujitorului lui Elisei?

• Cu privire la ce ispite de natură morală trebuie să fim vigilenţi în permanenţă?

• De ce trebuie să ne identificăm în mod clar ca Martori ai lui Iehova?

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

Rugăciunea şi studierea Bibliei cu regularitate ne pot ajuta să risipim îndoielile

[Legenda ilustraţiei de la pagina 11]

Îndoielile slujitorului lui Elisei au fost înlăturate în urma unei viziuni

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Noi învăţăm despre înaltele norme morale ale lui Iehova la Sălile Regatului; în imagine, o sală din Benin