În căutarea celor merituoşi din Kenya

KENYA este o ţară de o mare frumuseţe naturală. Pădurile luxuriante, vastele câmpii, zonele deşertice toride şi munţii înveşmântaţi în zăpadă împodobesc această ţară încântătoare. Ea este locuinţa a peste un milion de gnu şi a rinocerilor, aflaţi pe cale de dispariţie. Aici mai pot fi văzute şi mari turme de girafe străbătând păşunile în lung şi-n lat.

La fel de numeroase sunt şi creaturile înaripate, de la vulturi puternici avântându-se în zbor la miriade de păsări cântătoare multicolore, care îndulcesc aerul cu trilurile lor vesele. Şi cine nu i-ar remarca pe elefanţi şi pe lei? Priveliştile şi sunetele din Kenya sunt de neuitat.

Cu toate acestea, de la un capăt la altul al acestei minunate ţări se aude şi un alt sunet. Este sunetul a mii de voci care transmit un mesaj de speranţă (Isaia 52:7). Aceste voci ajung la oameni din peste 40 de triburi şi limbi. În acest sens, Kenya este şi o ţară de o mare frumuseţe spirituală.

Majoritatea locuitorilor Kenyei sunt persoane religioase, dispuse să discute despre lucruri spirituale. În pofida acestui fapt, e foarte greu să găseşti oameni cu care să stai de vorbă, deoarece Kenya, asemenea multor alte ţări, trece printr-o perioadă de tranziţie.

Situaţia economică precară i-a constrâns pe mulţi să-şi schimbe stilul de viaţă. Femeile, care în trecut se ocupau de treburile gospodăreşti, acum lucrează în birouri sau vând, de-a lungul drumurilor, fructe, legume, peşte şi coşuri împletite. Bărbaţii muncesc din greu ore în şir pentru a-şi întreţine familia. Chiar şi copiii, cu braţele lor mici pline cu pachete de alune prăjite şi cu ouă fierte, umblă pe străzi vânzându-şi marfa. Prin urmare, puţini oameni sunt acasă în timpul zilei. În faţa acestei situaţii, proclamatorii veştii bune despre Regat s-au văzut nevoiţi să facă anumite schimbări.

Congregaţiile Martorilor lui Iehova au fost îndemnate să se concentreze mai mult asupra oamenilor care sunt plecaţi de acasă, precum şi asupra prietenilor, a rudelor, a oamenilor de afaceri şi a colegilor de muncă. Fraţii au acţionat potrivit acestui îndemn, vorbindu-le oamenilor oriunde puteau fi ei găsiţi (Matei 10:11). Au dat rezultate aceste eforturi de extindere a lucrării? Da! Să analizăm câteva exemple.

Rudele — semenii noştri cei mai apropiaţi

Capitala Kenyei, Nairobi, are circa trei milioane  de locuitori. În partea estică a oraşului locuia un maior ieşit la pensie, care simţea antipatie faţă de Martorii lui Iehova în general, deşi, spre marea lui dezamăgire, fiul său era Martor al lui Iehova. Într-un an, în luna februarie, ofiţerul ieşit la pensie a mers în vizită la fiul său, în oraşul Nakuru, din Rift Valley, parcurgând o distanţă de 160 de kilometri. Cu ocazia acestei vizite, fiul i-a făcut un cadou — cartea Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică*. Tatăl a acceptat-o şi a plecat.

Întors acasă, fostul ofiţer i-a dat cartea soţiei lui, care a început să o citească, neştiind că era editată de Martorii lui Iehova. Încetul cu încetul, adevărul biblic a început să-i mişte inima, doamna respectivă împărtăşindu-i şi soţului ei informaţiile în posesia cărora intrase. Din curiozitate, şi soţul a început să citească publicaţia. Când au descoperit cine erau editorii cărţii, şi-au dat seama că nu li se spusese adevărul despre Martorii lui Iehova. Au luat legătura cu Martorii din zona lor şi au început un studiu biblic. După ce au citit cartea, au înţeles că folosirea sau vinderea tutunului nu sunt acţiuni potrivite pentru un creştin (Matei 22:39; 2 Corinteni 7:1). Fără nici o ezitare, ei au distrus toate ţigările din magazinul lor. După câteva luni s-au calificat ca vestitori nebotezaţi, iar la puţin timp s-au botezat la un congres de district.

O comoară în gunoi

În unele zone din jurul capitalei există sate întinse care adăpostesc sute de mii de oameni. Aici se găsesc numeroase şiruri de case construite din pământ, lemn, fier vechi sau tablă ondulată. Întrucât locurile de muncă în diferite ramuri ale industriei şi în fabrici sunt puţine, oamenii fac improvizaţii. Muncitorii jua kali (echivalentul în swahili pentru „soare arzător“) lucrează în arşiţa soarelui confecţionând sandale din anvelope vechi sau lămpi de petrol din cutii de conserve. Alţii scormonesc prin mormane şi lăzi de gunoi căutând hârtie, cutii de conserve şi sticle pentru a le recicla.

Se poate găsi în gunoi o comoară? Da! Iată ce îşi aminteşte un frate: „Un bărbat robust şi neîngrijit, care căra un sac mare de plastic plin cu ziare şi reviste aruncate, a intrat pe proprietatea sălii noastre de congrese. După ce mi-a spus că se numea William, a întrebat: «Aveţi ultimele numere ale revistei Turnul de veghere?» Eram oarecum suspicios, întrebându-mă ce avea de gând. Când i-am arătat cinci exemplare ale revistei, s-a uitat la fiecare şi a spus: «Le iau pe toate». Surprins, m-am dus în camera mea şi m-am întors cu cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ *. I-am arătat ilustraţia în care era prezentat Paradisul şi i-am explicat că studiem gratuit Biblia cu oamenii. Apoi i-am făcut următoarea propunere: «William, vino mâine să începem să studiem!» Zis şi făcut!

Într-o duminică, William a venit pentru prima oară la o întrunire a Martorilor. În acea zi, chiar eu ţineam cuvântarea publică. Când William a păşit în sală, a aruncat o privire peste cei prezenţi, m-a zărit pe mine pe podium şi a zbughit-o afară. Mai târziu l-am întrebat de ce făcuse asta. «Oamenii erau foarte curaţi», mi-a răspuns el cu sfială. «Mi-a fost jenă.»

Pe măsură ce făcea progrese în studiul său, adevărul biblic îi transforma viaţa. William s-a spălat, s-a tuns, a început să se îmbrace curat şi îngrijit şi, nu după mult timp, participa cu regularitate la întruniri. Când s-a lansat cartea Cunoştinţa  care conduce la viaţă veşnică, am început să studiem această carte. În acea perioadă i s-au dat două teme la Şcoala de Minister Teocratic şi a devenit vestitor nebotezat. Când s-a botezat cu ocazia unui congres special de o zi, l-am întâmpinat cu emoţie ca pe fratele meu spiritual“.

Unde a văzut William pentru prima oară cât de valoroasă este revista Turnul de veghere? „Am găsit câteva numere printre ziarele aruncate la gunoi.“ Într-adevăr, el a găsit o comoară în acest mod incredibil!

Mărturie la locul de muncă

Acordăm noi mereu atenţie ocaziilor de a depune mărturie informală la locul de muncă? James, un bătrân dintr-o congregaţie din Nairobi, a cunoscut adevărul biblic în acest fel. La rândul său, el a devenit iscusit în folosirea acestei metode pentru a le depune mărturie altora. De exemplu, James l-a văzut odată la birou pe un coleg de muncă purtând un ecuson pe care scria „Isus salvează“. Imitându-l pe evanghelizatorul Filip, James l-a întrebat pe colegul său: „Înţelegi într-adevăr sensul acestor cuvinte?“ (Faptele 8:30). Această întrebare a deschis o excelentă discuţie. S-a început un studiu biblic, iar mai târziu bărbatul respectiv s-a botezat. A avut James succes şi cu alte ocazii? Să-l lăsăm pe el să ne relateze:

„Eu şi Tom lucram la aceeaşi firmă şi deseori mergeam împreună cu autobuzul firmei. Într-o dimineaţă s-a întâmplat că am stat unul lângă altul. Eu citeam o carte de-ale noastre şi o ţineam în aşa fel încât să fiu sigur că Tom vedea bine ce scria în ea. Exact aşa cum sperasem, cartea i-a stârnit interesul şi i-am împrumutat-o cu plăcere. A fost foarte impresionat de cele citite şi a acceptat un studiu biblic. În prezent, el şi soţia lui sunt slujitori ai lui Iehova botezaţi“.

James spune în continuare: „De multe ori, în timpul pauzei de prânz au loc discuţii foarte interesante. Cu ocazia unor astfel de discuţii i-am cunoscut, separat, pe Ephraim şi pe Walter. Amândoi ştiau că sunt Martor. Ephraim voia să ştie de ce exista atâta ostilitate faţă de Martorii lui Iehova. Walter avea întrebări referitoare la deosebirile dintre Martori şi alte religii. Amândoi au fost foarte satisfăcuţi de răspunsurile bazate pe Biblie pe care li le-am dat şi au acceptat un studiu biblic. Ephraim a făcut progrese rapide. După un anumit timp, atât el, cât şi soţia sa şi-au dedicat viaţa lui Iehova. În prezent, el slujeşte ca bătrân de congregaţie, iar soţia sa este pionieră regulară. Cât despre Walter, el a întâmpinat o opoziţie atât de crâncenă, încât a fost nevoit să arunce cartea după care studia. Totuşi, ca urmare a perseverenţei mele a reluat studiul. Şi el se bucură în prezent de privilegiul de a sluji ca bătrân de congregaţie“. În total, 11 persoane au devenit creştini adevăraţi pentru că James a profitat de orice ocazie ca să depună mărturie informală la locul de muncă.

Un rezultat extraordinar

Într-un sătuleţ de pe malul lacului Victoria, prietenii şi rudele s-au adunat cu ocazia unei ceremonii funerare. Printre cei îndureraţi era şi un Martor în vârstă. El a abordat-o pe o profesoară pe nume Dolly, i-a explicat care este starea morţilor şi i-a vorbit despre scopul lui Iehova de a înlătura moartea pentru totdeauna. Remarcând reacţia favorabilă a doamnei, el a asigurat-o: „Când vă veţi întoarce în oraşul natal, unul dintre misionarii noştri vă va vizita şi vă va învăţa din Biblie“.

Oraşul natal al lui Dolly este cel de-al treilea oraş din Kenya ca mărime.  Pe atunci, în acel oraş lucrau numai patru misionari Martori. Fratele în vârstă nu a luat legătura cu vreunul dintre misionari care să o viziteze pe Dolly, ci a avut încredere deplină că avea să se întâmple aşa. Şi aşa s-a şi întâmplat! În scurt timp, o soră misionară a întâlnit-o pe Dolly şi a început un studiu biblic cu ea. În prezent, Dolly este botezată, fiica ei cea mică este înscrisă la Şcoala de Minister Teocratic, iar cei doi fii ai ei sunt botezaţi. Ea a avut, de asemenea, bucuria de a frecventa Şcoala pentru Serviciul de Pionier.

Satisfacerea necesităţilor impuse de această creştere

Accentul pus pe mărturia informală a făcut posibil ca mii de persoane din Kenya să audă vestea bună. Peste 15 000 de vestitori sunt în prezent ocupaţi cu această lucrare extrem de importantă, astfel că, anul trecut, la Comemorarea morţii lui Cristos au asistat peste 41 000 de persoane. În Kenya, asistenţa la întruniri este adesea de două ori mai mare decât numărul vestitorilor Regatului. Ca urmare a acestei creşteri, este nevoie de mai multe Săli ale Regatului.

Se construiesc Săli ale Regatului atât în marile oraşe, cât şi în zonele izolate. O astfel de sală se află într-un orăşel samburu izolat, situat la 320 de kilometri nord-est de Nairobi. În 1934, orăşelul a fost numit Maralal (care în limba samburu înseamnă „strălucitor“) pentru că prima clădire de aici cu acoperiş de tablă ondulată strălucea în soare. După şaizeci şi doi de ani, în Maralal s-a construit o altă clădire cu acoperiş de tablă ondulată. Şi ea „străluceşte“, pentru că în acest loc se practică adevărata închinare.

Cei 15 vestitori de aici au făcut un efort extraordinar pentru a construi prima Sală a Regatului în această zonă izolată din Kenya. Posibilităţile materiale erau limitate, motiv pentru care fraţii au trebuit să se bazeze pe materialele locale. Ei au construit pereţii din pământ roşu amestecat cu apă şi îndesat bine între stâlpi verticali. Pereţii au fost neteziţi şi tencuiţi cu un amestec de baligă de vacă şi cenuşă, obţinându-se un finisaj care durează ani de zile.

Pentru a face rost de stâlpii necesari construcţiei, fraţii au obţinut un permis pentru a tăia copaci. Dar cea mai apropiată pădure era la o distanţă de circa 10 kilometri. Fraţii şi surorile au trebuit să meargă în pădure, să doboare copacii, să-i cioplească şi să care stâlpii la şantierul de construcţie. Odată, când se întorceau de la pădure, fraţii au fost opriţi de un poliţist, care susţinea că permisul lor nu era valabil. Poliţistul i-a spus unui pionier special că era arestat pentru că tăiase copaci. O soră din acel loc, bine cunoscută de membrii comunităţii şi de poliţie, a intervenit, spunând: „Dacă îl veţi aresta pe fratele nostru, va trebui să ne arestaţi pe toţi, pentru că toţi am tăiat copaci!“ La auzul acestor cuvinte, poliţistul i-a lăsat să plece.

Cei care mergeau prin pădure erau în pericol din cauza animalelor sălbatice. Într-o zi, o soră a doborât un copac. Când acesta a căzut la pământ, ea a văzut cum un animal a sărit şi a fugit. După reflexele galben-maronii ale blănii s-a gândit că nu era decât o impala, dar mai târziu şi-a dat seama după urme că fusese un leu! În pofida acestor pericole, fraţii au terminat sala, care este o „strălucitoare“ sursă de laude la adresa lui Iehova.

Ziua de 1 februarie 1963 a fost o zi importantă în istoria teocratică a Kenyei. În acea zi s-a deschis primul birou de filială, ce consta dintr-o cameră de 7,4 metri pătraţi. Ziua de 25 octombrie 1997 a marcat un alt eveniment important din istoria teocratică a Kenyei, pentru că atunci a avut loc dedicarea unui complex de filială nou, de 7 800 de metri pătraţi! Terminarea proiectului a fost punctul culminant a trei ani de muncă zeloasă. Voluntari din 25 de ţări au transformat un teren de 3,2 hectare plin de noroi şi de buruieni într-un frumos loc, asemănător unei grădini, pentru filiala nouă, care îi găzduieşte pe cei 80 de membri ai familiei Betel.

Avem toate motivele să fim bucuroşi pentru tot ceea ce a făcut Iehova în folosul poporului său. Mulţumiri să-i fie aduse pentru că a mişcat inima slujitorilor săi de a extinde şi intensifica lucrarea de căutare a celor merituoşi din Kenya, făcând din această ţară un loc de o mare frumuseţe spirituală.

[Notă de subsol]