Suferinţa cauzată de moartea partenerului conjugal
Suferinţa cauzată de moartea partenerului conjugal
SANDRA este o văduvă care locuieşte în Australia. Cu câţiva ani în urmă, când soţul ei a decedat, Sandra a suferit un şoc. „Când mi-am dat seama că brusc îmi pierdusem partenerul şi cel mai bun prieten, m-am simţit distrusă. Pur şi simplu nu-mi amintesc cum m-am întors acasă de la spital sau ce am făcut în ziua aceea. În următoarele săptămâni, zbuciumul meu sufletesc s-a transformat într-o permanentă durere fizică.“
Elaine, o prietenă mai în vârstă a Sandrei, este văduvă de circa şase ani. Înaintea decesului soţului ei, David, care suferea de cancer, ea îl îngrijise şase luni. Durerea ei a fost atât de intensă, încât, la scurt timp după decesul soţului său, Elaine şi-a pierdut temporar vederea. După doi ani, a leşinat în public. Medicul nu a descoperit nici un simptom al vreunei boli fizice, totuşi a constatat că Elaine ţinea în ea durerea, motiv pentru care a sfătuit-o să meargă acasă şi să se forţeze să plângă. „A trecut ceva timp până când am reuşit să-mi înving suferinţa“, a spus Elaine, după care a adăugat: „Obişnuiam chiar să merg în dormitor şi să-mi cufund capul în hainele lui David“, lucru care se întâmpla când era singură.
Într-adevăr, moartea partenerului drag poate cauza diverse reacţii, pentru că a rămâne văduvă înseamnă mai mult decât a trăi fără soţ. Pentru un timp, Sandra, de exemplu, a simţit că îşi pierduse identitatea. De asemenea, ca multe alte persoane rămase de puţin timp văduve, s-a simţit vulnerabilă şi lipsită de siguranţă. Iată ce îşi aminteşte Sandra: „Întrucât, înainte, soţul meu era cel care lua deciziile finale, când am rămas văduvă, am realizat cu groază că eu trebuia să iau acele decizii. Nu puteam să dorm. Eram epuizată. Efectiv nu ştiam ce să fac“.
Situaţii asemănătoare celei prin care au trecut Sandra şi Elaine se repetă zilnic în întreaga lume. Bolile, accidentele, războaiele, epurările etnice şi violenţa, în general, contribuie la creşterea numărului văduvelor. * Multe dintre aceste femei suferă în tăcere, fără să ştie ce să facă. Ce pot face prietenii şi rudele pentru a le ajuta pe văduve să se adapteze noii lor situaţii? Articolul următor oferă câteva sugestii utile.
[Notă de subsol]
^ par. 5 Alte femei se află într-o situaţie asemănătoare celei a văduvelor deoarece soţii lor le-au părăsit. Deşi separarea şi divorţul creează probleme specifice, unele principii discutate în articolul următor le pot ajuta şi pe femeile care se confruntă cu astfel de situaţii.