Timpul în care Dumnezeu a permis suferinţa se apropie de sfârşit

PRETUTINDENI există suferinţă. Unii oameni şi-o pricinuiesc singuri. Ei contractează boli transmisibile sexual sau suportă consecinţele consumului de droguri, ale abuzului de alcool sau ale fumatului. Sau poate că se confruntă cu probleme de sănătate provocate de obiceiuri alimentare nesănătoase. Există însă şi multă suferinţă cauzată de factori sau împrejurări pe care majoritatea oamenilor nu le pot controla: războiul, violenţa etnică, criminalitatea, sărăcia, foametea, boala. Oamenii nu pot controla nici suferinţa pe care o aduc cu sine bătrâneţea şi moartea.

Biblia ne asigură că „Dumnezeu este iubire“ (1 Ioan 4:8). Atunci de ce a permis un Dumnezeu iubitor ca toată această suferinţă să continue atât de multe secole? Când va remedia el situaţia? Pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie să examinăm scopul lui Dumnezeu referitor la oameni. Astfel vom putea înţelege de ce a permis el suferinţa şi ce va întreprinde în această privinţă.

Darul liberului arbitru

Când l-a creat pe primul om, Dumnezeu a făurit mai mult decât un corp dotat cu creier. De fapt, Dumnezeu nu i-a creat pe  Adam şi Eva ca pe nişte roboţi lipsiţi de inteligenţă. El i-a înzestrat cu liber arbitru. Acesta era un dar excelent, întrucât „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune“ (Geneza 1:31). Da, „lucrarea Lui este perfectă“ (Deuteronomul 32:4). Toţi preţuim darul liberului arbitru, deoarece nu vrem ca gândurile şi acţiunile să ne fie impuse fără a putea lua vreodată decizii.

Era însă menit darul minunat al liberului arbitru să fie folosit fără limite? Răspunsul îl găsim în îndrumările pe care Cuvântul lui Dumnezeu le oferă creştinilor: „Comportaţi-vă ca oameni liberi, deţinând totuşi libertatea nu ca paravan pentru răutate, ci ca sclavi ai lui Dumnezeu“ (1 Petru 2:16). Pentru binele tuturor, trebuie să existe limite. În consecinţă, aveau să fie date legi prin care urma să fie reglementată folosirea liberului arbitru. În caz contrar, rezultatul ar fi fost o anarhie.

A cui lege?

A cui lege trebuia să stabilească limitele corespunzătoare ale libertăţii? Răspunsul la această întrebare este strâns legat de motivul fundamental pentru care a permis Dumnezeu suferinţa. Întrucât Dumnezeu i-a creat pe oameni, el ştie cel mai bine căror legi trebuie să se supună aceştia pentru a trage foloase atât ei înşişi, cât şi ceilalţi. Iată cum exprimă Biblia această idee: „Eu, DOMNUL Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te conduc pe calea pe care trebuie să mergi“. — Isaia 48:17.

Este vital deci să înţelegem următorul lucru: Oamenii nu au fost creaţi pentru a fi independenţi de Dumnezeu. El i-a făcut în aşa fel încât succesul şi fericirea lor să depindă de ascultarea de legile sale drepte. Ieremia, un profet al lui Dumnezeu, a spus: „Ştiu, DOAMNE, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii“. — Ieremia 10:23.

Dumnezeu i-a creat pe oameni în aşa fel încât ei nu puteau trăi dacă nu respectau legile sale fizice, cum ar fi legea gravitaţiei. În mod asemănător, era necesar ca oamenii să se supună legilor sale morale, a căror respectare ar fi dus la o societate unită. Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte, aşadar, pe bună dreptate: „Încrede-te în DOMNUL din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta“. — Proverbele 3:5.

Prin urmare, familia umană nu ar fi putut nicidecum să aibă succes singură, fără guvernarea divină. Încercând să fie independenţi de Dumnezeu, oamenii urmau să creeze sisteme sociale, economice, politice şi religioase care aveau să intre în conflict unele cu altele, ‘un om stăpânind peste alt om, ca să-l facă nenorocit’. — Eclesiastul 8:9.

Unde s-a greşit?

Dumnezeu le-a dat primilor noştri părinţi, Adam şi Eva, un început perfect. Mintea şi corpul lor erau perfecte, iar drept locuinţă aveau o grădină paradiziacă. Dacă s-ar fi supus guvernării lui Dumnezeu, ei ar fi rămas perfecţi  şi fericiţi. Cu timpul, ei ar fi devenit părinţii unei întregi familii umane perfecte şi fericite, care avea să locuiască pe un pământ paradiziac. Acesta era scopul lui Dumnezeu pentru omenire. — Geneza 1:27–29; 2:15.

Însă primii noştri părinţi şi-au folosit în mod greşit liberul arbitru. Ei au presupus în mod eronat că ar putea avea succes dacă ar fi independenţi de Dumnezeu. Din proprie voinţă, ei au păşit în afara graniţelor impuse de legile sale (Geneza, capitolul trei). Deoarece au respins guvernarea sa, Dumnezeu nu mai era obligat să-i menţină în starea de perfecţiune. ‘Ei au acţionat într-un mod dezastruos, nu au rămas copiii lui, iar defectul a fost al lor înşişi.’ — Deuteronomul 32:5, NW.

Din momentul în care au încălcat legea lui Dumnezeu, corpul şi mintea primilor doi oameni au început să se degradeze. La Iehova este sursa vieţii (Psalmul 36:9). Îndepărtându-se de el, primul cuplu uman a căzut în imperfecţiune şi, în cele din urmă, a murit (Geneza 3:19). În conformitate cu legile eredităţii, urmaşii nu puteau moşteni decât ceea ce posedau părinţii lor. Şi ce anume posedau? Imperfecţiunea şi moartea. Iată de ce, apostolul Pavel a scris: „Printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, deoarece toţi păcătuiseră“. — Romani 5:12.

Miezul problemei — suveranitatea

Când s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, Adam şi Eva au contestat suveranitatea sa, adică dreptul său de a domni. Iehova i-ar fi putut nimici şi ar fi putut lua totul de la capăt cu un alt cuplu, însă această acţiune nu ar fi rezolvat controversa iscată: a cui guvernare este legitimă şi, în acelaşi timp, cea mai bună pentru oameni. În timpul care le-a fost acordat pentru a încerca să organizeze societatea după propriile lor idei, oamenii aveau să demonstreze în afara oricărei îndoieli dacă guvernarea independentă de Dumnezeu ar putea sau nu să aibă vreodată succes.

Ce demonstrează miile de ani de istorie umană? În tot acest timp, oamenii au încercat multe tipuri de sisteme sociale, economice, politice şi religioase. Însă răutatea şi suferinţa s-au perpetuat. De fapt, ‘oamenii ticăloşi au înaintat din rău în mai rău’, în special în zilele noastre. — 2 Timotei 3:13.

Secolul al XX-lea a fost martorul unor realizări ştiinţifice şi tehnice fără precedent, dar şi al celei mai cumplite suferinţe din întreaga istorie umană. Şi, în ciuda progreselor medicale care s-au făcut, legea lui Dumnezeu este încă valabilă: oamenii independenţi de Dumnezeu — sursa vieţii — se îmbolnăvesc, îmbătrânesc şi mor. Cu câtă claritate a fost dovedit că oamenii nu pot „să-şi îndrepte [singuri] paşii“!

Suveranitatea lui Dumnezeu justificată

O dată pentru totdeauna, acest tragic experiment al independenţei faţă de Dumnezeu a demonstrat că guvernarea oamenilor nu poate avea niciodată succes. Numai guvernarea lui Dumnezeu poate aduce fericire, unitate, sănătate şi viaţă. Mai mult decât atât, Sfânta Biblie, Cuvântul infailibil al lui Iehova Dumnezeu, arată că trăim în „ultimele zile“ ale guvernării umane independente de Dumnezeu (2 Timotei 3:1–5). Timpul în care Dumnezeu a tolerat această guvernare, precum şi răutatea şi suferinţa, se apropie de sfârşit.

În curând, Dumnezeu va interveni în treburile oamenilor. Scripturile ne spun: „În zilele acestor împăraţi [guvernele umane din prezent], Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie [în cer] care nu va fi distrusă şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor [oamenii nu vor mai guverna niciodată pământul]. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii [guvernele actuale], dar ea însăşi va dăinui pentru totdeauna“. — Daniel 2:44.

Justificarea suveranităţii lui Iehova Dumnezeu prin intermediul Regatului ceresc este  tema Bibliei. Aceasta a fost şi cea mai importantă învăţătură predată de Isus. El a spus: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile; şi atunci va veni sfârşitul“. — Matei 24:14.

Cine va supravieţui şi cine va fi nimicit când guvernarea lui Dumnezeu va lua locul guvernării umane? În Proverbele 2:21, 22 primim următoarea asigurare: „Oamenii drepţi [care susţin guvernarea lui Dumnezeu] vor locui ţara şi oamenii integri vor rămâne în ea; dar cei răi [care nu susţin guvernarea lui Dumnezeu] vor fi nimiciţi din ţară“. În plus, psalmistul inspirat de Dumnezeu a cântat: „Încă puţin timp şi cel rău nu va mai fi . . . Cei blânzi moştenesc pământul şi se vor desfăta în belşug de pace. Cei drepţi vor stăpâni pământul şi îl vor locui pe vecie“. — Psalmul 37:10, 11, 29.

O splendidă lume nouă

Sub domnia Regatului lui Dumnezeu, cei care vor supravieţui sfârşitului acestui sistem de lucruri vor inaugura un pământ curăţat de răutate şi suferinţă. Omenirea va primi instrucţiuni din partea lui Dumnezeu şi, cu timpul, „pământul va fi plin de cunoştinţa DOMNULUI, ca fundul mării de apele care-l acoperă“ (Isaia 11:9). Această învăţătură încurajatoare, benefică va crea o societate umană unită, în care va domni adevărata pace. Astfel, nu vor mai exista războaie, crime, acte de violenţă, violuri, furturi sau alte delicte.

Asupra oamenilor ascultători care vor trăi în lumea nouă a lui Dumnezeu vor fi revărsate minunate binecuvântări de natură fizică. Toate consecinţele nefaste ale răzvrătirii împotriva conducerii lui Dumnezeu vor fi îndepărtate. Imperfecţiunea, boala, bătrâneţea şi moartea vor aparţine trecutului. Biblia ne dă următoarea asigurare: „Nici un locuitor nu [va] zice: «Sunt bolnav!»“. Mai mult decât atât, Scripturile promit: „Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba mutului va cânta“ (Isaia 33:24; 35:5, 6). Ce încântare va fi să te bucuri de o sănătate excelentă în fiecare zi — pentru totdeauna!

Sub îndrumarea iubitoare a lui Dumnezeu, locuitorii acelei lumi noi îşi vor folosi energia şi aptitudinile pentru a amenaja un paradis la scară mondială. Sărăcia, foametea şi lipsa de locuinţe vor dispărea pentru totdeauna, întrucât profeţia lui Isaia declară: „Vor construi case şi le vor locui; vor sădi vii şi le vor mânca rodul. Nu vor construi case, ca altul să locuiască în ele; nu vor sădi vii, ca altul să le mănânce rodul“ (Isaia 65:21, 22). Într-adevăr, „fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura“. — Mica 4:4.

Pământul va reacţiona la îngrijirea plină de iubire a lui Dumnezeu şi a oamenilor ascultători. Avem următoarea asigurare biblică: „Deşertul şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va înveseli  şi va înflori ca trandafirul; . . . în pustie vor ţâşni ape şi în deşert torenţi“ (Isaia 35:1, 6). „Va fi belşug de grâne în ţară până pe vârful munţilor.“ — Psalmul 72:16.

Dar ce se va întâmpla cu miliardele de oameni care au murit? Cei care se află în memoria lui Dumnezeu vor fi readuşi la viaţă, deoarece „va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi“ (Faptele 24:15). Da, morţii vor fi readuşi la viaţă. Ei vor fi învăţaţi adevărurile minunate privitoare la guvernarea lui Dumnezeu şi li se va oferi posibilitatea de a trăi pentru totdeauna în paradis. — Ioan 5:28, 29.

Prin astfel de măsuri, Iehova Dumnezeu va schimba cu desăvârşire starea îngrozitoare de suferinţă, boală şi moarte în care omenirea a fost ţinută captivă timp de mii de ani. Nu va mai exista boală! Nu vor mai exista infirmităţi! Nu va mai fi moarte! Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile anterioare au trecut“. — Revelaţia 21:3, 4.

Iată deci cum va pune Dumnezeu capăt suferinţei. El va distruge această lume coruptă şi va instaura un sistem de lucruri cu totul nou, în care „va locui dreptatea“ (2 Petru 3:13). Ce veste bună este aceasta! Avem nevoie cu disperare de această lume nouă. Şi nu mai avem mult de aşteptat pentru a o vedea. Împlinirea profeţiilor biblice ne convinge că lumea nouă bate la uşă, iar timpul în care Dumnezeu a permis suferinţa se apropie de sfârşit. — Matei 24:3–14.

[Chenarul de la pagina 8]

Eşecul guvernării umane

Referitor la guvernarea umană, fostul cancelar german Helmut Schmidt a afirmat: „Noi, oamenii, . . . am guvernat întotdeauna lumea doar parţial şi, în cea mai mare parte, lamentabil. . . . Nu am guvernat niciodată într-o pace absolută“. În Human Development Report 1999 se menţionau următoarele: „În toate ţările are loc o degradare a structurii de bază a societăţii, care se manifestă prin tulburări sociale, creşterea ratei criminalităţii, înmulţirea actelor de violenţă în familie. . . . Problemele mondiale cresc continuu, depăşind capacitatea naţiunilor de a găsi soluţii şi devansând reacţiile pe plan internaţional“.

[Legenda fotografiilor de la pagina 8]

„Se vor desfăta în belşug de pace.“ — Psalmul 37:11

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 5]

A treia de sus — mamă cu copil: FAO photo/B. Imevbore; jos — explozie: U.S. National Archives photo