Căinţa — să prindem sensul cu inima
Căinţa — să prindem sensul cu inima
CĂINŢA presupune ca, mai întâi, cel care a greşit să audă, să vadă şi să înţeleagă, iar asta graţie unei inimi receptive (compară cu Isaia 6:9, 10; Matei 13:13–15; Faptele 28:26, 27). Cei ce se căiesc nu numai că sesizează şi înţeleg la nivel mintal ceea ce aud urechile şi văd ochii, dar, şi mai important, ‘prind sensul [‘gândului’, Ioan 12:40] cu inima lor’ (Matei 13:15; Faptele 28:27). Prin urmare, este vorba nu doar de o conştientizare la nivelul minţii a ceea ce e greşit în căile lor, ci şi de recunoaşterea din inimă a acestui fapt. În cazul celor care au deja cunoştinţă despre Dumnezeu, s-ar putea ca ei ‘să-şi reamintească în inima lor’ tot ceea ce au învăţat despre el şi poruncile sale (Deuteronomul 4:39, NW; compară cu Proverbele 24:32; Isaia 44:18–20) şi să-şi ‘vină în fire’ (1 Împăraţi 8:47, NW). Cu o motivaţie corectă a inimii ei pot ‘să-şi înnoiască mintea, constatând ei înşişi care este voinţa cea bună, plăcută şi perfectă a lui Dumnezeu’. — Romani 12:2.
Dacă în inima cuiva există credinţă în Dumnezeu şi iubire pentru el, acea persoană va încerca un regret sincer, va fi mâhnită în urma conduitei sale greşite. Aprecierea pentru bunătatea şi mărinimia lui Dumnezeu îi va face pe cei ce au păcătuit să aibă mari remuşcări că au adus oprobriu asupra numelui său (compară cu Iov 42:1–6). Iubirea pentru aproapele îi va face şi să regrete prejudiciile pe care le-au cauzat altora şi exemplul rău pe care l-au dat şi, probabil, să-şi dea seama de modul în care au pătat reputaţia poporului lui Dumnezeu în faţa celor din afară. Ei caută iertarea deoarece doresc să onoreze numele lui Dumnezeu şi să acţioneze spre binele aproapelui lor (1 Împăraţi 8:33, 34; Psalmii 25:7–11; 51:11–15; Daniel 9:18, 19). Plini de căinţă, ei îşi simt „inima zdrobită“, se simt ‘zdrobiţi şi smeriţi’ (Psalmii 34:18; 51:17; Isaia 57:15); ei au ‘duhul mâhnit şi tremură la cuvântul [lui Dumnezeu]’, care îi îndeamnă la căinţă (Isaia 66:2), şi, efectiv, ‘se întorc cu teamă la DOMNUL şi la bunătăţile Lui’ (Osea 3:5). Când David a acţionat în mod nechibzuit făcând numărătoarea poporului, el „a simţit cum îi bătea inima“. — 2 Samuel 24:10.
Prin urmare, persoana care se căieşte va respinge cu hotărâre conduita rea, o va urî cu toată forţa, o va privi cu repulsie (Psalmii 97:10; 101:3; 119:104; Romani 12:9; compară cu Evrei 1:9; Iuda 23), pentru că „frica de DOMNUL te face să urăşti răul“, care include îngâmfarea, mândria, calea rea şi gura mincinoasă (Proverbele 8:13; 4:24). În plus, ea va iubi dreptatea şi va fi hotărâtă să adopte o conduită dreaptă pe viitor. Fără ură faţă de rău împletită cu iubire pentru dreptate, căinţa va fi lipsită de forţă reală; ea nu va fi urmată de o schimbare autentică. De exemplu, regele Roboam s-a umilit când Iehova şi-a exprimat mânia, dar apoi „a făcut lucruri rele, pentru că nu şi-a pus inima să caute pe DOMNUL“. — 2 Cronici 12:12–14; compară cu Osea 6:4–6.