Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să nu lăsăm ca îndoielile să ne distrugă credinţa

Să nu lăsăm ca îndoielile să ne distrugă credinţa

Să nu lăsăm ca îndoielile să ne distrugă credinţa

Până ieri credeai că eşti perfect sănătos. Azi, în schimb, te simţi rău. Dintr-o dată eşti fără vlagă, lipsit total de forţă. Te chinuieşte o migrenă şi simţi dureri în tot trupul. Ce s-a întâmplat? Agenţi patogeni periculoşi ţi-au atacat sistemul imunitar, ajungând la organe vitale. Dacă nu te tratezi, aceste microorganisme ce-ţi invadează corpul pot să-ţi distrugă complet sănătatea — sau te pot chiar ucide.

BINEÎNŢELES, dacă în momentul în care contractezi o boală starea sănătăţii tale nu e bună, eşti şi mai vulnerabil la ea. De exemplu, dacă eşti slăbit din cauza subnutriţiei, rezistenţa organismului tău „scade atât de mult, încât chiar şi cea mai neînsemnată infecţie poate fi fatală“, spune Peter Wingate, autor de lucrări pe teme medicale.

Aşa stând lucrurile, cine ar vrea să se înfometeze? Foarte probabil faci tot ce poţi ca să te hrăneşti corespunzător şi să rămâi sănătos. Şi, probabil, faci tot ce-ţi stă în putinţă ca să eviţi contractarea unei infecţii virale sau bacteriene. Eşti însă la fel de prudent când este vorba de a rămâne ‘sănătos în credinţă’ (Tit 2:2)? De pildă, eşti vigilent la pericolul pe care-l reprezintă îndoielile insidioase? Acestea pot foarte uşor să-ţi invadeze mintea şi inima, distrugându-ţi credinţa şi relaţiile cu Iehova. Se pare că unii nu sunt conştienţi de acest pericol. Ei se lasă pradă îndoielilor înfometându-se din punct de vedere spiritual. Ai putea să ajungi şi tu într-o asemenea situaţie?

Îndoielile — Sunt întotdeauna dăunătoare?

Desigur, nu toate îndoielile sunt dăunătoare. Uneori nu poţi da crezare unui anumit lucru până când nu cunoşti toate datele problemei. Îndemnul de a crede totul şi de a nu pune nimic la îndoială pe care îl dau unele religii este periculos şi înşelător. E adevărat, Biblia spune că iubirea „crede totul“ (1 Corinteni 13:7). Cu siguranţă, un creştin iubitor este dispus să-i creadă pe cei care s-au dovedit demni de încredere în trecut. Totuşi, Cuvântul lui Dumnezeu avertizează asupra tendinţei de a „crede orice cuvânt“ (Proverbele 14:15). Uneori, trecutul unei persoane oferă motive de îndoială justificate. „Când [cel care spune lucruri înşelătoare] îţi vorbeşte cu glas dulce“, avertizează Biblia, „nu-l crede“. — Proverbele 26:24, 25.

Apostolul Ioan îi avertizează şi el pe creştini asupra credinţei oarbe. „Să nu credeţi orice exprimare inspirată“, scrie el, „ci verificaţi exprimările inspirate ca să vedeţi dacă provin de la Dumnezeu“ (1 Ioan 4:1). O „exprimare“, o învăţătură sau o opinie poate părea că provine de la Dumnezeu. Dar aşa să fie oare? A avea unele îndoieli sau a nu da crezare din start oricărui lucru poate fi o adevărată protecţie, deoarece, aşa cum a spus apostolul Ioan, „în lume au ieşit mulţi amăgitori“. — 2 Ioan 7.

Îndoieli nefondate

Într-adevăr, de multe ori este necesar să examinăm cu sinceritate faptele pentru a stabili care este adevărul. Însă aceasta nu e totuna cu a permite îndoielilor nefondate şi dăunătoare să se cuibărească în mintea şi inima noastră, ele putând să ne distrugă convingerile şi relaţiile cu alţii, chiar dacă acestea sunt bine statornicite. Acest gen de îndoieli sunt definite drept „şovăială în convingeri sau opinii care adesea împiedică luarea deciziilor“. Să ne amintim cum a „infectat“ Satan mintea Evei cu îndoieli despre Iehova. „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină»?“, a întrebat el (Geneza 3:1). Nesiguranţa generată de această întrebare, inocentă la prima vedere, a împiedicat-o pe Eva să ia o decizie corectă. Aceasta este una dintre metodele tipice ale lui Satan. La fel ca un autor de anonime calomniatoare, el este abil în a folosi insinuări, semiadevăruri şi minciuni. Satan a distrus nenumărate relaţii sănătoase, bazate pe încredere, prin îndoieli insidioase inoculate în acest fel. — Galateni 5:7–9.

Discipolul Iacov a înţeles foarte bine efectul dăunător al acestui tip de îndoieli. El a scris despre minunatul privilegiu pe care îl avem de a ne apropia fără ezitare de Dumnezeu în timpul încercărilor. Dar, avertizează Iacov, când vă rugaţi lui Dumnezeu, ‘cereţi neîncetat cu credinţă, fără să vă îndoiţi deloc’. Dacă în relaţiile noastre cu Dumnezeu intervin îndoielile, ele ne vor determina să fim „ca valul mării împins de vânt şi purtat încoace şi încolo“. Ajungem ca „un om nehotărât, nestatornic în toate căile lui“ (Iacov 1:6, 8). Credinţa noastră începe să se clatine, ceea ce ne face să fim indecişi. Apoi, asemenea Evei, ajungem vulnerabili la tot felul de învăţături şi filozofii demonice.

Să ne menţinem o bună sănătate spirituală

Cum putem, aşadar, să ne punem la adăpost de îndoielile dăunătoare? Răspunsul este foarte simplu: respingând cu hotărâre propaganda satanică şi profitând la maximum de măsurile luate de Dumnezeu pentru a ne ajuta să devenim „solizi în credinţă“. —1 Petru 5:8–10.

Este absolut necesar să avem bune obiceiuri personale de hrănire spirituală. Peter Wingate, citat mai sus, explică următoarele: „Chiar şi în timpul repaosului, corpul are nevoie în permanenţă de energie în vederea desfăşurării proceselor chimice şi a funcţionării organelor vitale, iar celulele multor ţesuturi trebuie permanent înlocuite“. La fel stau lucrurile şi cu sănătatea noastră spirituală. Dacă nu ne hrănim mereu din punct de vedere spiritual, credinţa noastră, asemenea unui organism privat de hrană, va slăbi treptat şi, în cele din urmă, va muri. Isus Cristos a accentuat această idee prin cuvintele: „Omul trebuie să trăiască nu numai cu pâine, ci cu orice declaraţie care iese din gura lui Iehova“. — Matei 4:4.

Să medităm la următorul aspect. Cum am procedat la început pentru a ne clădi o credinţă puternică? „Credinţa urmează după lucrul auzit“, a scris apostolul Pavel (Romani 10:17). El voia să spună că la început ne-am clădit credinţa şi încrederea în Iehova, în promisiunile sale şi în organizaţia sa hrănindu-ne din Cuvântul lui Dumnezeu. Desigur, nu am crezut orbeşte tot ceea ce am auzit. Am procedat la fel ca unii locuitori ai oraşului Bereea. Am ‘examinat cu grijă Scripturile în fiecare zi ca să vedem dacă acele lucruri erau aşa’ (Faptele 17:11). Am ‘constatat noi înşine care este voinţa cea bună, plăcută şi perfectă a lui Dumnezeu’ şi ne-am asigurat că ceea ce am auzit era adevărat (Romani 12:2; 1 Tesaloniceni 5:21). De atunci ne-am întărit, probabil, credinţa pe măsură ce am ajuns să constatăm din ce în ce mai clar că Biblia şi promisiunile ei sunt infailibile. — Iosua 23:14; Isaia 55:10, 11.

Să evităm înfometarea spirituală

În prezent, provocarea constă în a ne păstra credinţa şi a respinge orice îndoială care ne-ar putea slăbi încrederea în Iehova şi în organizaţia sa. În acest sens, trebuie să continuăm să examinăm Scripturile în fiecare zi. Apostolul Pavel avertizează că „în perioadele de timp de mai târziu unii [care probabil la început păreau a avea o credinţă puternică] vor renunţa la credinţă, dând atenţie unor declaraţii inspirate care induc în eroare şi unor învăţături ale demonilor“ (1 Timotei 4:1). Aceste învăţături şi declaraţii care induc în eroare generează îndoieli în mintea unora şi îi înstrăinează de Dumnezeu. Cum ne putem proteja? Continuând să fim ‘nutriţi cu cuvintele credinţei şi ale învăţăturii excelente pe care am urmat-o îndeaproape’. — 1 Timotei 4:6.

Însă, din nefericire, în prezent unii aleg să nu fie ‘nutriţi cu cuvintele credinţei’ — chiar dacă această hrană este disponibilă gratuit. Aşa cum a arătat unul dintre scriitorii cărţii Proverbele, este posibil să abunde în jurul tău hrană spirituală de calitate — un banchet spiritual, ca să zicem aşa —, şi totuşi să nu mănânci din ea şi să nu o digeri. — Proverbele 19:24; 26:15.

Acest mod de a proceda este periculos. Iată ce spune Wingate: „De îndată ce corpul începe să consume din resursele proprii de proteine, sănătatea sa începe să aibă de suferit“. Dacă nu te hrăneşti, organismul începe să folosească rezervele de grăsime depozitate în tot corpul. Când acestea se epuizează, corpul începe să consume proteine, care sunt esenţiale în procesul de dezvoltare şi de refacere a ţesuturilor. Organele vitale nu mai funcţionează normal. Apoi, sănătatea ţi se distruge rapid.

Tocmai asta li s-a întâmplat, în sens spiritual, unora din congregaţia creştină din secolul I. Ei au încercat să trăiască din propriile lor rezerve spirituale. Probabil, au neglijat studiul personal şi, drept consecinţă, au slăbit spiritualiceşte (Evrei 5:12). Apostolul Pavel a explicat cât de periculos este acest mod de a proceda atunci când le-a scris creştinilor evrei următoarele: „Este necesar să acordăm o atenţie mai mult decât obişnuită lucrurilor pe care le-am auzit, ca nu cumva să mergem în derivă“. El ştia cât de uşor este să mergem în derivă spre obiceiuri rele dacă „am neglijat o salvare atât de mare“. — Evrei 2:1, 3.

Este demn de reţinut că o persoană care suferă de subnutriţie nu arată neapărat bolnavă sau slabă. La fel, poate că nu este evident de la început că cineva suferă de foame spirituală. Poţi lăsa impresia că eşti sănătos pe plan spiritual chiar dacă nu te hrăneşti corespunzător — însă doar pentru puţin timp! În mod inevitabil vei slăbi spiritualiceşte, vei fi vulnerabil la îndoieli nefondate şi vei ajunge incapabil să lupţi din greu pentru credinţă (Iuda 3). Chiar dacă nimeni altcineva nu ştie, tu ştii în ce măsură te hrăneşti pe plan spiritual.

Aşadar, păstrează-ţi obiceiul de a studia personal. Luptă cu vigoare împotriva îndoielilor. A ignora ceea ce pare a fi o infecţie banală, a trata cu indiferenţă îndoielile obsedante, poate avea consecinţe dezastruoase (2 Corinteni 11:3). „Trăim cu adevărat în zilele din urmă? Poţi să crezi tot ceea ce spune Biblia? Este aceasta într-adevăr organizaţia lui Iehova?“ Lui Satan i-ar plăcea foarte mult să semene îndoieli de acest gen în mintea ta. Nu lăsa ca o atitudine neglijentă faţă de hrănirea spirituală să facă din tine o pradă uşoară a ideilor lui amăgitoare (Coloseni 2:4–7). Urmează sfatul dat lui Timotei. Fii un bun cercetător al ‘scrierilor sfinte’, ca să poţi ‘rămâne în lucrurile pe care le-ai învăţat şi pe care ai fost convins să le crezi’. — 2 Timotei 3:13–15.

Poate că ai nevoie de ajutor. Autorul de lucrări pe teme medicale menţionat anterior continuă spunând: „Când cineva ajunge la un stadiu grav de înfometare, organele sale digestive pot fi atât de afectate de lipsa vitaminelor şi a altor substanţe necesare, încât nu mai pot face faţă alimentelor obişnuite dacă acestea sunt ingerate. Cei care se află în această situaţie pot avea nevoie, un timp, de hrană uşor digerabilă“. Pentru ca organismul să se refacă după înfometare este necesar un tratament special. În mod asemănător, cineva care a neglijat o perioadă considerabilă studierea în mod individual a Bibliei poate avea nevoie de mult ajutor şi încurajare pentru a-şi recăpăta apetitul spiritual. Dacă te afli în această situaţie, cere ajutor şi acceptă cu bucurie orice sprijin care ţi se oferă pentru a-ţi reface sănătatea şi forţa spirituală. — Iacov 5:14, 15.

Să nu ‘şovăim din lipsă de credinţă’

Cunoscând situaţia în care se afla patriarhul Avraam, unii ar putea crede că acesta ar fi avut motive întemeiate să se îndoiască. Ar putea părea cu totul rezonabil să tragă concluzia că pentru Avraam era ‘dincolo de speranţă să devină tatăl multor naţiuni’ — chiar dacă avea promisiunea lui Dumnezeu. De ce? Ei bine, din punct de vedere strict uman, perspectiva nu se anunţa promiţătoare. ‘El a reflectat la propriul său corp, acum deja atins de moarte, precum şi la starea de moarte a pântecelui Sarei’, spune relatarea biblică. Însă el a refuzat cu hotărâre să permită ca în mintea şi în inima lui să prindă rădăcini îndoieli cu privire la Dumnezeu şi la promisiunile sale. Apostolul Pavel scrie următoarele: „[El] nu a slăbit în credinţă“ sau „nu a şovăit din lipsă de credinţă“. Avraam a rămas „pe deplin convins că ceea ce promisese [Dumnezeu] era în stare şi să facă“ (Romani 4:18–21). De-a lungul multor ani, el îşi clădise relaţii personale cu Iehova puternice, bazate pe încredere. El a respins orice îndoială care ar fi putut să-i slăbească aceste relaţii.

Şi tu poţi face la fel dacă ‘continui să păstrezi modelul cuvintelor sănătoase’ — dacă te hrăneşti corespunzător pe plan spiritual (2 Timotei 1:13). Ia în serios pericolul pe care îl prezintă îndoielile. Satan poartă ceea ce poate fi numit războiul bacteriologic spiritual. Dacă neglijezi să asimilezi o hrană spirituală sănătoasă prin studierea Bibliei şi prin asistarea la întrunirile creştine, practic te expui atacurilor lui Satan. Profită de hrana spirituală oportună pe care ne-o oferă cu generozitate „sclavul fidel şi prevăzător“ (Matei 24:45). Continuă să ‘fii de acord cu cuvintele sănătoase’ şi să rămâi ‘sănătos în credinţă’ (1 Timotei 6:3; Tit 2:2). Nu permite îndoielilor să-ţi distrugă credinţa.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 21]

Cât de bine te hrăneşti pe plan spiritual?