Origene — Cum au influenţat învăţăturile sale Biserica?

„Cel mai mare conducător al Bisericii de după Apostoli.“ Ieronim, traducătorul versiunii Vulgata latină a Bibliei, a rostit aceste cuvinte de laudă la adresa lui Origene, teolog din secolul al III-lea. Dar nu toţi au avut pentru Origene atât de multă stimă. Unii l-au considerat un izvor al ereziilor. Potrivit cuvintelor unui scriitor din secolul al VII-lea, criticii lui Origene spuneau: „În cea mai mare parte, doctrina sa este absurdă şi nocivă, ca veninul ucigător al şarpelui, pe care l-a scuipat în lume“. De fapt, la aproximativ trei secole de la moartea sa, Origene a fost declarat oficial eretic.

DE CE a stârnit Origene atât admiraţie, cât şi animozitate? Ce influenţă a avut el asupra dezvoltării doctrinei bisericeşti?

Zelos pentru Biserică

Origene s-a născut, după cât se pare, în anul 185 e.n., în oraşul egiptean Alexandria. Deşi a primit o vastă instruire în domeniul literaturii elene, tatăl său, Leonides, i-a impus să se ocupe în egală măsură şi de studierea Scripturilor. Când Origene avea 17 ani, împăratul roman a emis un decret potrivit căruia schimbarea religiei unei persoane era o infracţiune. Tatăl lui Origene a fost aruncat în închisoare pentru că devenise creştin. Animat de un puternic zel tineresc, Origene a hotărât să i se alăture în închisoare şi în martiriu. Văzând aceasta, mama lui Origene i-a ascuns hainele ca să-l împiedice să plece de acasă. Prin intermediul unei scrisori, Origene l-a implorat pe tatăl său spunându-i: „Te rog să nu te răzgândeşti doar pentru noi“. Leonides a rămas ferm şi a fost executat, lăsându-şi familia săracă. Dar Origene avansase deja destul de mult în studiile sale pentru a se putea îngriji de mama şi de cei şase fraţi mai mici ai lui predând literatura elenă.

Împăratul intenţiona să împiedice răspândirea creştinismului. Întrucât decretul său îi viza nu numai pe studenţi, ci şi pe profesori, toţi instructorii religioşi creştini au fugit din Alexandria. Când necreştinii care căutau îndrumare biblică au apelat la tânărul Origene pentru ajutor, el a văzut în aceasta o însărcinare din partea lui Dumnezeu. Mulţi dintre studenţii săi au fost martirizaţi, unii dintre ei chiar înainte de terminarea studiilor. Deşi se afla în mare pericol, Origene îi încuraja deschis pe elevii săi, indiferent că erau în faţa unui judecător, în închisoare sau pe punctul de a fi executaţi. Eusebiu, istoric din secolul al IV-lea, a spus că, atunci când ei erau duşi să fie omorâţi, Origene „îi saluta foarte curajos cu un sărut“.

 Origene şi-a atras mânia multor necreştini, care îl considerau vinovat de convertirea şi moartea prietenilor lor. De multe ori a scăpat ca prin urechile acului de agresivitatea gloatelor şi de o moarte violentă. Deşi a fost silit să se mute dintr-un loc în altul ca să scape de urmăritori, Origene nu şi-a întrerupt activitatea de predare. Neînfricarea şi dedicarea lui l-au impresionat pe Demetrius, episcop de Alexandria. Astfel, când Origene avea doar 18 ani, Demetrius l-a numit conducătorul şcolii catehetice din Alexandria.

În cele din urmă, Origene a ajuns un renumit erudit şi un scriitor prolific. Unii au susţinut că el ar fi scris 6 000 de cărţi, totuşi aceasta este, după cât se pare, o exagerare. El a ajuns renumit pentru vasta sa lucrare Hexapla, o ediţie în 50 de volume a Scripturilor ebraice. Origene a aranjat textul lucrării Hexapla în şase coloane paralele: 1) textul în ebraică şi arameică, 2) transliterarea în limba greacă a acestui text, 3) versiunea greacă a lui Aquila, 4) versiunea greacă a lui Symmachus, 5) Septuaginta greacă, pe care Origene a revizuit-o pentru a corespunde mai bine textului ebraic şi 6) versiunea greacă a lui Theodotion. „Prin această compilare“, a scris biblistul John Hort, „Origene spera să reverse lumină asupra semnificaţiei multor pasaje cu privire la care un cititor grec ar fi fost fie derutat, fie indus în eroare dacă ar fi avut numai Septuaginta“.

‘Trecând peste ceea ce este scris’

Cu toate acestea, climatul religios confuz din secolul al III-lea a influenţat profund modul în care Origene a predat Scripturile. Deşi creştinătatea se afla la începuturi, ea fusese deja contaminată de credinţe nebiblice, iar bisericile ei risipite predau o varietate de doctrine.

Origene a acceptat câteva dintre aceste doctrine nebiblice, spunând că sunt învăţătura apostolilor şi, în acelaşi timp, s-a simţit liber să facă speculaţii pe marginea altor chestiuni. Mulţi dintre discipolii săi se luptau pe atunci cu controversele filozofice ale vremii. În strădania de a-i ajuta, Origene a efectuat un studiu atent al învăţăturilor diverselor şcoli filozofice care modelau gândirea tinerilor săi discipoli. El şi-a propus să le furnizeze elevilor săi răspunsuri satisfăcătoare la întrebările lor filozofice.

În încercarea de a împăca Biblia cu filozofia, Origene s-a bizuit pe metoda alegorică de interpretare a Scripturilor. El a susţinut întotdeauna că Scripturile au o semnificaţie spirituală, dar nu neapărat şi una literală. Aşa cum a remarcat un erudit, aceasta i-a dat lui Origene „posibilitatea de a deduce din Biblie toate ideile nebiblice care se asemănau cu propriul lui sistem teologic, deşi pretindea (şi, fără îndoială, îşi imagina cu sinceritate) că era un interpret deosebit de entuziast şi fidel al mesajului transmis de Biblie“.

O scrisoare pe care Origene i-a adresat-o unui elev al său ne furnizează informaţii privitoare la mentalitatea sa. Origene a arătat că israeliţii şi-au făcut ustensilele pentru templul lui Iehova din aurul obţinut de la egipteni. Prin aceasta, el a găsit un suport alegoric pentru folosirea filozofiei greceşti în predarea creştinismului. Iată ce a scris el: „Cât de utile le-au fost copiilor lui Israel lucrurile aduse din Egipt, cărora egiptenii nu le dăduseră o întrebuinţare cuvenită, dar pe care evreii, îndrumaţi de înţelepciunea lui Dumnezeu, le-au folosit în serviciul Lui!“ Astfel, Origene i-a îndemnat pe discipolii săi să „extragă din filozofia grecilor orice le putea sluji drept obiect de studiu sau mijloc de pregătire pentru creştinism“.

Această interpretare liberă a Bibliei a estompat linia de demarcaţie dintre doctrina creştină şi filozofia greacă. De exemplu, în cartea sa intitulată Despre principii, Origene l-a descris pe Isus drept ‘Fiul unic-născut, care a fost născut, dar care nu are început’. El a adăugat: ‘Naşterea lui este eternă şi veşnică. El nu a devenit Fiu în urma primirii suflării de viaţă, nici în urma unei acţiuni întreprinse din exterior, ci a fost născut din propria natură a lui Dumnezeu’.

Origene nu a luat această idee din Biblie, pentru că Scripturile învaţă că Fiul unic-născut al lui Iehova este „întâiul născut din toată creaţia“, „începutul creaţiei lui Dumnezeu“ (Coloseni 1:15; Revelaţia 3:14). Potrivit opiniei lui Augustus Neander, specialist în domeniul istoriei  religiilor, Origene a ajuns la conceptul de „naştere eternă“ în urma „instruirii sale filozofice la şcoala lui Platon“. Astfel, Origene a încălcat următorul principiu biblic de bază: „Nu treceţi peste ceea ce este scris“. — 1 Corinteni 4:6.

Condamnat ca eretic

La începutul carierei de profesor a lui Origene, un sinod din Alexandria i-a luat acestuia dreptul de a mai fi preot. Aceasta s-a întâmplat probabil pentru că episcopul Demetrius a fost invidios din cauza faimei tot mai mari de care se bucura Origene. Origene s-a mutat în Palestina, unde a fost foarte admirat pentru că era un renumit apărător al doctrinei creştine şi unde a continuat să fie preot. De fapt, când în Orient au apărut „erezii“, serviciile sale au fost căutate pentru a-i convinge pe episcopii care greşeau să se întoarcă la ortodoxie. După moartea lui Origene, survenită în 254 e.n., reputaţia sa a fost pătată. Din ce cauză?

După ce pseudocreştinismul a devenit o religie proeminentă, ceea ce biserica accepta ca învăţătură ortodoxă a ajuns să capete un contur mai clar. Prin urmare, generaţiile ulterioare de teologi nu au acceptat multe dintre concepţiile filozofice speculative şi uneori imprecise ale lui Origene. Aşadar, învăţăturile sale au stârnit controverse aprinse în sânul bisericii. În efortul de a rezolva aceste neînţelegeri şi de a păstra unitatea, biserica l-a declarat oficial pe Origene vinovat de erezie.

Origene nu a fost singurul care a comis greşeli. De fapt, Biblia prezisese o deviere generală de la învăţăturile pure ale lui Cristos. Această apostazie a început să înflorească spre sfârşitul secolului I, după moartea apostolilor lui Isus (2 Tesaloniceni 2:6, 7). În cele din urmă, anumiţi pretinşi creştini s-au declarat „ortodocşi“, numindu-i pe toţi ceilalţi „eretici“. Dar, în realitate, creştinătatea a deviat foarte mult de la adevăratul creştinism.

„Ceea ce se numeşte în mod fals «cunoştinţ㻓

Deşi lucrările lui Origene conţin numeroase speculaţii, ele au şi elemente utile. De exemplu, Hexapla conţinea numele lui Dumnezeu în forma sa ebraică originară, alcătuită din patru litere, numită Tetragrama. Aceasta constituie o dovadă incontestabilă că creştinii din secolul I cunoşteau şi foloseau numele personal al lui Dumnezeu — Iehova. Cu toate acestea, un patriarh din secolul al V-lea al Bisericii, pe nume Teofil, a avertizat cu o anumită ocazie: „Lucrările lui Origene sunt ca o pajişte cu tot felul de flori. Dacă găsesc pe ea o floare frumoasă, o culeg; dar, dacă mi se pare că vreuna are spini, o evit ca să nu mă-nţep“.

Amestecând învăţăturile Bibliei cu filozofia greacă, doctrinele teologice ale lui Origene au ajuns să conţină greşeli, iar pentru creştinătate consecinţele au fost dezastruoase. De exemplu, deşi majoritatea speculaţiilor fanteziste ale lui Origene au fost ulterior respinse, concepţiile sale cu privire la „naşterea eternă“ a lui Cristos au contribuit la punerea bazelor doctrinei nebiblice a Trinităţii. Cartea The Church of the First Three Centuries (Biserica din primele trei secole) face următoarea remarcă: „Gustul pentru filozofie [introdus de Origene] avea să dăinuie mult timp“. Cu ce rezultat? „Simplitatea credinţei creştine a fost alterată, iar în sânul Bisericii au pătruns o infinitate de erori.“

Origene ar fi putut să acorde atenţie îndemnului dat de apostolul Pavel şi să nu ia parte la această apostazie „evitând vorbirile deşarte, care violează ce este sfânt, precum şi contradicţiile a ceea ce se numeşte în mod fals «cunoştinţ㻓. În loc să procedeze astfel, Origene ‘a deviat de la credinţă’ bazându-şi o mare parte din învăţătura sa pe această „cunoştinţă“. — 1 Timotei 6:20, 21; Coloseni 2:8.

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

„Hexapla“ lui Origene arată că numele lui Dumnezeu era folosit în Scripturile greceşti creştine

[Provenienţa fotografiei]

Cu permisiunea Syndics of Cambridge University Library, T-S 12 182

[Provenienţa fotografiei de la pagina 29]

Culver Pictures