Puterea şi salariul păcatului

„SALARIUL pe care îl plăteşte păcatul este moartea“ (Romani 6:23), iar oamenii, fiind descendenţi ai lui Adam, se află toţi sub „legea păcatului şi a morţii“ (Romani 8:2; 1 Corinteni 15:21, 22). Păcatul şi moartea au ‘domnit ca regi’ asupra oamenilor, ţinându-i în sclavie; oamenii au fost vânduţi în această sclavie de Adam (Romani 5:17, 21; 6:6, 17; 7:14; Ioan 8:34). Aceste declaraţii arată că păcatul nu este doar comiterea sau omiterea anumitor lucruri, ci şi o lege, un principiu director sau o forţă care acţionează în oameni, şi anume înclinaţia înnăscută de a face rău, înclinaţie moştenită de la Adam. Astfel, moştenirea adamică a produs ‘slăbiciunea cărnii’, imperfecţiunea (Romani 6:19). „Legea“ păcatului acţionează încontinuu în mădularele corpului, încercând, de fapt, să le controleze oamenilor modul de viaţă, să-i supună, determinându-i să nu mai fie în relaţii bune cu Dumnezeu. — Romani 7:15, 17, 18, 20–23; Efeseni 2:1–3.

Asemenea unui „rege“, păcatul dă ‘ordine’ în moduri diferite, unor persoane diferite şi în momente diferite. De exemplu, remarcând ura pe care Cain, primul fiu al lui Adam, o nutrea faţă de fratele său Abel, Dumnezeu l-a avertizat pe Cain că trebuia să facă binele deoarece, i-a spus El: „Păcatul stă culcat la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu trebuie să-l stăpâneşti“. Însă Cain a lăsat ca păcatul — invidia şi ura — să pună stăpânire pe el, ajungând astfel să comită crimă. — Geneza 4:3–8; compară cu 1 Samuel 15:23.