Folosiţi puterea obişnuinţei în favoarea voastră

UN OM locuise 12 ani într-o suburbie a Atenei. În fiecare zi pleca de la locul de muncă spre casă pe acelaşi drum. Apoi s-a mutat într-o altă suburbie, situată în celălalt capăt al oraşului. Într-o zi, după încheierea programului de lucru, a pornit spre casă. Abia când a ajuns în fostul lui cartier şi-a dat seama că mersese într-o direcţie greşită. Din obişnuinţă, pornise spre vechea lui locuinţă!

Nu este surprinzător că obişnuinţa e numită uneori a doua natură, o forţă care ne influenţează în mod profund viaţa. În această privinţă, obiceiurile pot fi asemănate cu focul. Focul poate servi ca o binevenită sursă de lumină în întuneric. Cu el ne putem încălzi şi ne putem pregăti mâncarea. Însă tot focul poate fi şi un duşman feroce, care distruge vieţi şi bunuri. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul obiceiurilor. Când cultivăm obiceiuri bune, acestea ne sunt de mare ajutor. Însă obiceiurile pot fi şi distructive.

 În cazul bărbatului menţionat la început, obişnuinţa l-a făcut doar să piardă timp prin aglomeraţia oraşului. Însă, când este vorba de lucruri mai importante, obiceiurile ne pot aduce succes sau ne pot duce la dezastru. Să analizăm câteva exemple biblice care arată cum ne pot ajuta sau cum ne pot împiedica obiceiurile în serviciul pe care-l aducem lui Dumnezeu şi în relaţiile cu el.

Exemple biblice de obiceiuri bune şi rele

Noe, Iov  şi Daniel s-au bucurat de privilegiul de a fi în relaţii strânse cu Dumnezeu. Biblia îi elogiază pentru „dreptatea lor“ (Ezechiel 14:14). Este semnificativ faptul că modul de viaţă al celor trei bărbaţi a arătat că ei au cultivat obiceiuri bune.

Lui Noe i s-a spus să construiască o arcă, un vas mai lung decât un teren de fotbal şi mai înalt decât o clădire cu patru etaje. Un asemenea proiect uriaş depăşea capacităţile oricărui constructor de corăbii din timpurile antice. Noe şi cei şapte membri ai familiei sale au construit arca fără ajutorul utilajelor moderne. În plus, Noe a continuat să le predice contemporanilor săi. Putem fi siguri că el s-a îngrijit şi de necesităţile spirituale şi fizice ale familiei lui (2 Petru 2:5). Pentru a realiza toate acestea, Noe trebuie să fi avut bune obiceiuri de muncă. Mai mult decât atât, Noe este cunoscut în istoria biblică drept o persoană care ‘a umblat cu Dumnezeu. . . . Noe a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu’ (Geneza 6:9, 22; 7:5). Întrucât Biblia spune despre el că a fost „integru“, înseamnă că el a continuat să umble cu Dumnezeu după potop şi chiar după ce a izbucnit rebeliunea împotriva lui Iehova la Babel. Într-adevăr, până la moartea sa, survenită la vârsta de 950 de ani, Noe a continuat să umble cu Dumnezeu. — Geneza 9:29.

Obiceiurile bune ale lui Iov  l-au ajutat să devină un om „desăvârşit şi drept“ (Iov 1:1, 8; 2:3). Acţionând ca un preot al familiei, de fiecare dată când copiii săi dădeau un ospăţ, Iov  obişnuia să ofere jertfe în favoarea lor, gândindu-se că poate „«au păcătuit şi au blestemat pe Dumnezeu în inima lor». Aşa făcea Iov mereu“ (Iov 1:5, sublinierea noastră). În familia lui Iov, obiceiurile ce gravitau în jurul închinării la Iehova aveau, fără îndoială, un rol important.

Daniel i-a slujit lui Iehova „necurmat“ în tot timpul lungii sale vieţi (Daniel 6:16, 20). Ce obiceiuri spirituale bune avea Daniel? În primul rând, el se ruga lui Iehova cu regularitate. Chiar şi atunci când regele a dat un decret care interzicea acest lucru, „de trei ori pe zi [Daniel] îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte“ (Daniel 6:10, sublinierea noastră). El nu a renunţat la obiceiul său de a se ruga lui Dumnezeu nici chiar atunci când acest lucru i-a pus viaţa în pericol. Fără îndoială, acest obicei i-a dat putere lui Daniel să ducă o viaţă caracterizată printr-o excepţională integritate faţă de Dumnezeu. Se pare că Daniel a avut şi bunul obicei de a studia şi de a reflecta profund la minunatele promisiuni ale lui Dumnezeu (Ieremia 25:11, 12; Daniel 9:2). Cu siguranţă că aceste obiceiuri bune l-au ajutat să persevereze până la sfârşit, să alerge cu fidelitate cursa pentru viaţă chiar până la capăt.

În schimb, Dina a trecut printr-o experienţă tragică din cauza unui obicei rău. Ea „obişnuia să iasă ca să le vadă pe fiicele ţării“, care nu erau închinătoare ale lui Iehova (Geneza 34:1, NW). Acest obicei aparent inofensiv a dus la dezastru. Ea a fost violată de Sihem, un tânăr care era „mai respectat decât toţi cei din casa tatălui său“. Apoi, doi dintre fraţii ei au acţionat în mod răzbunător, ucigându-i pe toţi bărbaţii din cetate. Ce urmări tragice! — Geneza 34:19, 25–29.

În ce ne priveşte, cum putem fi siguri că obiceiurile pe care le avem ne vor fi de folos şi că nu vor fi în detrimentul nostru?

 Să ne folosim de obiceiuri

„Obiceiurile sunt predestinate“, a scris un filozof. Însă nu e chiar aşa. Biblia arată foarte clar că putem decide să ne schimbăm obiceiurile rele şi să cultivăm obiceiuri bune.

Dacă avem obiceiuri bune, modul de viaţă creştin ne va aduce mai multe foloase şi va fi mai uşor de urmat. Iată ce spune Alex, un creştin din Grecia: „Obiceiul de a respecta o programare făcută pentru îndeplinirea diferitelor însărcinări m-a ajutat să economisesc timp preţios“. Theophilus, un bătrân creştin, arată că obiceiul de a-şi face o planificare îl ajută să fie eficient. El spune: „Sunt pe deplin convins că nu aş reuşi să-mi îndeplinesc cu succes îndatoririle de creştin fără obiceiul de a-mi face o bună planificare“.

Fiind creştini, suntem îndemnaţi „să continuăm să umblăm ordonat potrivit aceleiaşi rutine“ (Filipeni 3:16). O rutină presupune desfăşurarea anumitor activităţi într-o ordine prestabilită. Obiceiurile bune sunt în avantajul nostru deoarece nu mai trebuie să stăm şi să ne gândim ce activitate să desfăşurăm — avem stabilit deja un model pe care îl urmăm în virtutea obişnuinţei. Obiceiurile adânc înrădăcinate devin aproape acţiuni automate. Aşa cum obiceiul de a conduce preventiv îl poate ajuta pe un şofer care se află în faţa unui pericol pe şosea să ia instantaneu decizii salvatoare de vieţi, obiceiurile bune ne pot ajuta să luăm cu rapiditate decizii corecte în timp ce umblăm pe calea creştină.

Scriitorul englez Jeremy Taylor s-a exprimat în felul următor: „Obiceiurile sunt fiicele acţiunii“. Dacă obiceiurile noastre sunt bune, putem întreprinde acţiuni bune fără prea mari dificultăţi. De exemplu, dacă, în calitate de miniştri creştini, avem obiceiul de a participa cu regularitate la lucrarea de predicare, ne este mai uşor şi avem mai multă bucurie când ieşim în ministerul de teren. Despre apostoli citim că, „în fiecare zi, în templu şi din casă în casă, continuau fără încetare să predea şi să anunţe vestea bună despre Cristosul, Isus“ (Faptele 5:42; 17:2). Însă, dacă participăm la minister doar ocazional, ne putem simţi neliniştiţi, având nevoie de mai mult timp pentru a ne intra în ritm şi a ne simţi în largul nostru în această activitate creştină vitală.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în ce priveşte alte aspecte ale rutinei noastre creştine. Obiceiurile bune ne pot ajuta să ‘citim zi şi noapte din Cuvântul lui Dumnezeu’ (Iosua 1:8, NW; Psalmul 1:2). Un creştin are obiceiul să citească 20–30 de minute înainte de a merge la culcare. Chiar şi atunci când este foarte obosit, el constată că, dacă se culcă fără să citească din Biblie, nu poate să adoarmă: trebuie să se scoale din pat şi să-şi satisfacă această necesitate spirituală. Acest obicei bun l-a ajutat, totodată, ca mai mulţi ani la rând să citească întreaga Biblie pe parcursul fiecărui an.

Modelul nostru, Isus Cristos, avea obiceiul de a participa la întruniri la care se purtau discuţii biblice. „Potrivit obiceiului său din ziua sabatului, a intrat în sinagogă şi s-a ridicat să citească“ (Luca 4:16). În cazul unui bătrân de congregaţie pe nume Joe, care are o familie mare şi lucrează multe ore, obiceiul format l-a ajutat să dezvolte sentimentul necesităţii şi dorinţa de a asista cu regularitate la întruniri. El ne spune: „Acest obicei mă ajută să merg înainte, furnizându-mi puterea spirituală de care am mare nevoie ca să fac faţă cu succes sarcinilor dificile şi problemelor“. — Evrei 10:24, 25.

Asemenea obiceiuri sunt indispensabile în cursa creştină pentru viaţă. Iată ce se poate citi  într-un raport dintr-o ţară în care Martorii lui Iehova au fost persecutaţi: „Celor care au bune obiceiuri spirituale şi apreciază din inimă adevărul nu le este greu să rămână fermi în faţa încercărilor. Însă cei care într-o «perioadă favorabilă» lipsesc de la întruniri, sunt iregulari în serviciul de teren şi fac mici compromisuri adesea cedează când se află sub «focul» încercării“. — 2 Timotei 4:2.

Să evităm obiceiurile rele şi să ne folosim de cele bune

S-a spus că ‘un om trebuie să cultive doar acele obiceiuri cărora este dispus să le slujească’. Într-adevăr, obiceiurile rele sunt un stăpân tiranic. Totuşi, ele pot fi înlăturate.

Stella a fost pentru un timp dependentă de televizor. Ea recunoaşte: „La baza fiecărui obicei rău care m-a stăpânit a stat în general un motiv «inocent»“. Aşa au stat lucrurile şi în cazul obiceiului ei de a viziona în exces programe TV. Ea îşi spunea că se va uita doar pentru „a se relaxa puţin“ sau pentru „o schimbare de ritm“. Însă obiceiul pe care şi l-a format i-a scăpat de sub control, ţinând-o în faţa televizorului ore în şir. „În orice caz, acest obicei rău mi-a încetinit progresul spiritual“, spune ea. Depunând eforturi hotărâte, ea a reuşit, în cele din urmă, să reducă timpul petrecut în faţa televizorului şi a devenit mai selectivă. „Întotdeauna încerc să-mi amintesc motivele pentru care am vrut să renunţ la acest obicei“, spune Stella, „şi mă încred în Iehova pentru a-mi păstra hotărârea“.

Un creştin pe nume Charalambos vorbeşte despre un obicei rău care l-a împiedicat să facă progrese spirituale — amânarea. „Când mi-am dat seama că obiceiul de a amâna lucrurile era dăunător, am început să fac eforturi pentru a-mi schimba stilul de viaţă. Când îmi fixam obiective, plănuiam în mod concret când şi cum să încep să lucrez la realizarea lor. Aplicarea cu regularitate a deciziilor şi a planurilor a fost antidotul, iar acesta a rămas un obicei bun până acum.“ Într-adevăr, obiceiurile bune sunt cei mai buni substituenţi pe care îi putem găsi pentru obiceiurile rele.

Şi prietenii ne pot influenţa să cultivăm anumite obiceiuri, fie bune, fie rele. Obiceiurile bune sunt molipsitoare, la fel ca obiceiurile rele. Aşa cum „asocierile rele strică obiceiurile folositoare“, prietenii buni ne pot furniza exemple de obiceiuri sănătoase demne de imitat (1 Corinteni 15:33). Lucrul cel mai important, obiceiurile ne pot întări sau slăbi relaţiile noastre cu Dumnezeu. Stella spune: „Dacă obiceiurile noastre sunt bune, ele ne fac mai uşoară lupta pentru a-i sluji lui Iehova. Dacă ele sunt dăunătoare, ne zădărnicesc eforturile“.

Faceţi-vă obiceiuri bune, iar apoi permiteţi-le să vă îndrume. Ele vor fi o forţă puternică şi benefică în viaţa voastră.

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Asemenea focului, obiceiurile pot fi benefice sau distructive

[Legenda ilustraţiei de la pagina 21]

Isus avea obiceiul de a merge în ziua de sabat la sinagogă pentru a citi din Cuvântul lui Dumnezeu

[Legenda fotografiilor de la pagina 22]

Obiceiurile spirituale bune ne întăresc relaţiile cu Dumnezeu