Cum poate pacea lui Cristos să stăpânească în inimile noastre?

„Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi într-un singur trup, să stăpânească în inimile voastre.“ — COLOSENI 3:15, Biblia Cornilescu revizuită în 1991.

1, 2. În ce sens stăpâneşte „pacea lui Hristos“ în inima unui creştin?

STĂPÂNIRE este pentru mulţi un cuvânt respingător, deoarece le sugerează ideea de constrângere şi manipulare. Iată de ce îndemnul ‘pacea lui Hristos să stăpânească în inimile voastre’ dat de Pavel creştinilor din Colose le-ar putea părea unora ilogic (Coloseni 3:15). Nu suntem noi dotaţi cu liber arbitru? De ce să stăpânească ceva sau cineva în inimile noastre?

² Însă Pavel nu le-a spus colosenilor să renunţe la liberul arbitru. Cuvântul grecesc tradus în textul din Coloseni 3:15 prin ‘a stăpâni’ este înrudit cu termenul folosit pentru arbitrul care acorda premiul la întrecerile sportive din acea vreme. Concurenţii dispuneau de o anumită măsură de libertate în limitele regulilor jocului, dar, în final, arbitrul era cel care decidea cine respectase regulile, desemnând astfel învingătorul competiţiei. În mod asemănător, noi avem libertatea de a lua multe decizii în viaţă, însă, în aceste momente, pacea lui Cristos trebuie să fie întotdeauna „arbitrul“ — sau, aşa cum redă traducătorul Edgar Goodspeed, „principiul călăuzitor“ în inima noastră.

3. Ce este „pacea lui Hristos“?

³ Ce este „pacea lui Hristos“? Este liniştea sau calmul interior pe care îl dobândim când devenim discipoli ai lui Isus şi aflăm că suntem iubiţi şi aprobaţi de Iehova Dumnezeu şi de Fiul său. Când era pe punctul de a se despărţi de discipolii săi, Isus le-a spus: „Vă dau pacea mea. . . . Să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se strângă de teamă“ (Ioan 14:27). De aproape 2 000 de ani, această pace este asupra membrilor unşi fideli ai corpului lui Cristos; iar, în prezent, însoţitorii lor, „alte oi“, au şi ei parte de această pace (Ioan 10:16). Acest fel de pace ar trebui să fie o forţă care să stăpânească în inimile noastre. Când trecem prin încercări grele, ea ne poate ajuta să nu fim paralizaţi de frică sau să ne îngrijorăm peste măsură. Să vedem cum se dovedeşte adevărat acest lucru când ne confruntăm cu nedreptăţi, când suntem cuprinşi de îngrijorări şi când ne simţim lipsiţi de valoare.

Când ne confruntăm cu nedreptăţi

4. a) Cum a ajuns Isus să cunoască nedreptatea? b) Cum au reacţionat creştinii când au ajuns victima nedreptăţilor?

⁴ Regele Solomon a remarcat următoarele: „Un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit“ (Eclesiastul 8:9). Isus ştia că aceste cuvinte sunt adevărate. Din cer, el a văzut gravele nedreptăţi pe care le comiteau oamenii unii împotriva altora. Pe pământ, Isus însuşi a suferit cea mai mare nedreptate când el, un om fără păcat, a fost acuzat de blasfemie şi omorât ca un criminal (Matei 26:63–66; Marcu 15:27). Şi astăzi, nedreptatea este foarte răspândită, iar adevăraţii creştini au suferit şi suferă extrem de mult, fiind „obiectul urii tuturor naţiunilor“ (Matei 24:9). Totuşi, pacea lui Cristos i-a ajutat să rămână fermi în pofida experienţelor îngrozitoare din lagărele naziste ale morţii şi din gulagul sovietic, a gloatelor dezlănţuite împotriva  lor, a acuzaţiilor false şi a atacurilor mincinoase. Ei l-au imitat pe Isus, despre care citim următoarele: „Când era insultat, nu răspundea cu insulte. Când suferea, nu ameninţa, ci întotdeauna se lăsa în grija celui care judecă drept“. — 1 Petru 2:23.

5. Când auzim despre o aparentă nedreptate din congregaţie, ce ar trebui să ne întrebăm în primul rând?

⁵ Analizând această chestiune la o scară mult mai mică, poate că suntem de părere că cineva a fost tratat în mod nedrept în congregaţia creştină. În acest caz ne-am putea simţi la fel ca Pavel, care a spus: „Cine se poticneşte, şi eu să nu mă aprind?“ (2 Corinteni 11:29). Aşadar, ce putem face? Trebuie să ne întrebăm: Este cu adevărat o nedreptate? Deseori nu cunoaştem toate faptele. După ce ascultăm pe cineva care pretinde că este în cunoştinţă de cauză, reacţia noastră ar putea fi vehementă. Biblia afirmă pe bună dreptate: „Omul simplu crede orice cuvânt“ (Proverbele 14:15). Deci trebuie să fim circumspecţi.

6. Cum ar trebui să reacţionăm când considerăm că în congregaţie s-a comis o nedreptate?

⁶ Dar dacă avem impresia că suntem chiar noi victima unei nedreptăţi? Cum va reacţiona o persoană care are în inimă pacea lui Cristos? Poate că găsim de cuviinţă să discutăm cu persoana care, după părerea noastră, a greşit faţă de noi. După aceea, în loc să discutăm problema cu altcineva, nu ar fi mai bine să-i prezentăm situaţia lui Iehova în rugăciune şi să avem încredere că el va face dreptate (Psalmul 9:10; Proverbele 3:5)? Foarte probabil că, după ce am făcut acest lucru, vom dori să rezolvăm problema în inima noastră şi să ‘tăcem’ (Psalmul 4:4). În majoritatea cazurilor se aplică îndemnul dat de Pavel: „Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi să vă iertaţi cu mărinimie unii pe alţii dacă cineva are motiv de plângere împotriva altuia. Aşa cum Iehova v-a iertat cu mărinimie, aşa să faceţi şi voi“. — Coloseni 3:13.

7. Ce trebuie să ne amintim întotdeauna în relaţiile cu fraţii noştri?

⁷ Însă, indiferent de ceea ce facem, trebuie să ne amintim că, deşi nu putem controla evenimentele, putem să controlăm modul cum reacţionăm la ele. Reacţia noastră lipsită de echilibru la presupusa nedreptate ne-ar putea afecta pacea lăuntrică mai mult decât nedreptatea propriu-zisă (Proverbele 18:14). Ba chiar am putea să ne poticnim şi să nu mai asistăm la întrunirile congregaţiei până când vom considera că s-a făcut dreptate. Psalmistul a scris că pentru cei ce iubesc legea lui Iehova „nu este cădere“ (Psalmul 119:165). Adevărul e că toţi suntem trataţi în mod nedrept din când în când. Să nu permitem niciodată ca aceste momente nefericite să ne împiedice să-i mai slujim lui Iehova. Dimpotrivă, să lăsăm ca pacea lui Cristos să stăpânească în inimile noastre.

Când suntem cuprinşi de îngrijorări

8. Care sunt unele lucruri ce pot cauza îngrijorări, şi la ce anume pot conduce îngrijorările?

⁸ Este cât se poate de adevărat că îngrijorările fac parte din viaţă în aceste ‘ultime zile’ (2 Timotei 3:1). Iată ce ne-a îndemnat Isus: „Încetaţi să vă mai îngrijoraţi pentru sufletele voastre, cu privire la ce veţi mânca, sau pentru corpurile voastre, cu privire la ce veţi îmbrăca“ (Luca  12:22). Însă nu toate îngrijorările provin din preocuparea pentru lucrurile materiale. Lot era „foarte mâhnit“ din cauza depravării ce domnea în Sodoma (2 Petru 2:7). Pavel era apăsat de „îngrijorarea pentru toate congregaţiile“ (2 Corinteni 11:28). În noaptea de dinaintea morţii sale, Isus a suferit atât de mult, încât „sudoarea sa a devenit ca nişte picături de sânge care cădeau pe pământ“ (Luca 22:44). Evident, nu toate îngrijorările sunt semne ale unei credinţe slabe. Totuşi, indiferent de cauza ei, dacă îngrijorarea este puternică şi de lungă durată, ea ne poate răpi pacea. Îngrijorările i-au copleşit atât de mult pe unii, încât ei nu au mai putut să continue să se achite de responsabilităţile lor în serviciul adus lui Iehova. Biblia spune: „Neliniştea [Îngrijorarea plină de teamă, NW] din inima omului îl doboară“ (Proverbele 12:25). Aşadar, ce putem face dacă suntem apăsaţi de îngrijorări?

9. Ce măsuri practice pot fi luate pentru a înlătura îngrijorările, însă ce surse de îngrijorare nu pot fi înlăturate?

⁹ În unele situaţii am putea lua câteva măsuri practice. Dacă la baza stării noastre de nelinişte se află o problemă de sănătate, este înţelept să-i acordăm atenţie, deşi fiecare va decide personal în aceste chestiuni (Matei 9:12). * Dacă suntem copleşiţi de multe responsabilităţi, am putea să le delegăm altora unele dintre acestea (Exodul 18:13–23). Dar ce pot face părinţii sau cei ce, asemenea lor, au responsabilităţi grele pe care nu le pot încredinţa altora? Şi ce putem spune despre creştinii care au parteneri conjugali împotrivitori ori despre familiile care se confruntă cu probleme economice grave sau care locuiesc într-o zonă devastată de război? Desigur, nu putem elimina toate sursele de îngrijorare din acest sistem de lucruri. Totuşi, putem păstra în inimă pacea lui Cristos. În ce fel?

10. Care sunt două modalităţi prin care un creştin poate alunga îngrijorările?

¹⁰ O modalitate este aceea de a căuta mângâiere în Cuvântul lui Dumnezeu. Regele David a scris: „Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi desfătează  sufletul“ (Psalmul 94:19). „Mângâierile“ pe care le oferă Iehova pot fi găsite în paginile Bibliei. Faptul de a consulta cu regularitate această carte scrisă sub inspiraţie divină ne va ajuta să păstrăm pacea lui Cristos în inimile noastre. Biblia spune: „Aruncă-ţi sarcina asupra DOMNULUI şi El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel drept“ (Psalmul 55:22). În aceeaşi ordine de idei, apostolul Pavel a scris: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru, prin rugăciune şi implorare împreună cu exprimări de mulţumire, faceţi-i cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre; şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice gândire, vă va păzi inimile şi facultăţile mintale prin intermediul lui Cristos Isus“ (Filipeni 4:6, 7). Faptul de a ne ruga din inimă şi cu regularitate ne va ajuta să ne păstrăm pacea.

11. a) Ce exemplu excelent ne-a lăsat Isus în privinţa rugăciunii? b) Cum ar trebui să considerăm rugăciunea?

¹¹ Isus ne-a lăsat un excelent exemplu în această privinţă. În anumite situaţii, el i-a vorbit Tatălui său ceresc ore în şir în rugăciune (Matei 14:23; Luca 6:12). Rugăciunea l-a ajutat să suporte cele mai grele încercări. În noaptea de dinaintea morţii sale, suferinţa sa a devenit cumplită. Ce a făcut el? S-a rugat „mai stăruitor“ (Luca 22:44). Da, Fiul perfect al lui Dumnezeu a fost un om al rugăciunii. Aşadar, continuatorii săi imperfecţi ar trebui cu atât mai mult să cultive obiceiul de a se ruga! Isus şi-a învăţat discipolii ‘să se roage oricând şi să nu renunţe’ (Luca 18:1). Rugăciunea este un mijloc real şi esenţial de comunicare cu Cel care ne cunoaşte mai bine decât ne cunoaştem noi înşine (Psalmul 103:14). Dacă dorim să păstrăm pacea lui Cristos în inimile noastre, ne vom ‘ruga neîncetat’. — 1 Tesaloniceni 5:17.

Să ne învingem sentimentele negative

12. Care ar putea fi câteva motive pentru care unii cred că serviciul lor nu este acceptat de Dumnezeu?

¹² Pentru Iehova, fiecare slujitor al său este la fel de preţios ca o comoară (Hagai 2:7). Totuşi, multora le vine greu să creadă acest lucru. Poate că unii sunt descurajaţi din cauza bătrâneţii, a obligaţiilor familiale tot mai mari sau a sănătăţii din ce în ce mai şubrede. Alţii se simt inferiori din cauza unei copilării marcate de mari probleme. Iar alţii ar putea fi copleşiţi de remuşcări din cauza unor greşeli din trecut, considerând că Iehova nu i-ar putea ierta niciodată (Psalmul 51:3). Ce putem face când ne încearcă astfel de sentimente?

13. Ce încurajare găsesc în Biblie cei care se simt lipsiţi de valoare?

¹³ Pacea lui Cristos este o dovadă că Iehova ne iubeşte. Această pace ne poate umple din nou inima dacă medităm asupra următorului adevăr: Isus nu a afirmat niciodată că suntem apreciaţi în funcţie de cât facem în comparaţie cu alţii (Matei 25:14, 15; Marcu 12:41–44). El a accentuat însă importanţa loialităţii. Iată ce le-a spus el discipolilor: „Cel care va fi perseverat până la sfârşit, acela va fi salvat“ (Matei 24:13). Însuşi Isus a fost „dispreţuit“ de oameni, însă el nu s-a îndoit niciodată de iubirea lui Iehova faţă de el (Isaia 53:3; Ioan 10:17). Iar el le-a spus discipolilor că şi ei erau iubiţi (Ioan 14:21). Pentru a evidenţia acest lucru, Isus a spus: „Nu se vând două vrăbii pentru o monedă de mică valoare? Totuşi, nici una dintre ele nu va cădea la pământ fără ştirea Tatălui vostru. Ba chiar şi perii capului vă sunt toţi număraţi. De aceea, nu vă temeţi: Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii“ (Matei 10:29–31). Ce emoţionantă asigurare cu privire la iubirea lui Iehova!

14. De unde ştim cu certitudine că Iehova ne preţuieşte pe fiecare?

¹⁴ Isus a mai spus: „Nimeni nu poate veni la mine dacă nu-l atrage Tatăl, care m-a trimis“ (Ioan 6:44). Întrucât Iehova ne-a atras pentru a-l urma pe Isus, cu certitudine că vrea să fim salvaţi. Isus le-a spus discipolilor: „Nu este un lucru dorit de Tatăl meu care este în cer ca vreunul dintre aceşti micuţi să piară“ (Matei 18:14). Prin urmare, dacă îi slujiţi lui Iehova din toată inima, puteţi exulta datorită lucrărilor voastre excelente (Galateni 6:4). Dacă sunteţi chinuiţi de remuşcări din cauza unor greşeli  din trecut, fiţi siguri că Iehova îi ‘iartă cu largheţe’ pe cei ce se căiesc cu sinceritate (Isaia 43:25; 55:7, NW). Indiferent ce anume v-ar face să vă simţiţi descurajaţi, nu uitaţi că „DOMNUL este aproape de cei cu inima zdrobită şi mântuieşte pe cei cu duhul înfrânt“. — Psalmul 34:18.

15. a) Cum încearcă Satan să ne răpească pacea? b) Ce convingere putem avea cu privire la Iehova?

¹⁵ Satan s-ar bucura foarte mult să ne răpească pacea. Din cauza lui am moştenit păcatul cu care ne luptăm fiecare dintre noi (Romani 7:21–24). Desigur, el ar vrea să credem că, din cauza imperfecţiunii cu care ne luptăm, serviciul nostru nu-i este plăcut lui Dumnezeu. Să nu-i permitem niciodată Diavolului să ne descurajeze! Să fim atenţi la planurile lui, fiind astfel hotărâţi să perseverăm (2 Corinteni 2:11; Efeseni 6:11–13). Să ne amintim că „Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile“ (1 Ioan 3:20). Iehova nu se uită numai la greşelile pe care le facem. El vede şi motivaţiile şi intenţiile noastre. Cât de încurajatoare sunt următoarele cuvinte ale psalmistului: „Căci DOMNUL nu-Şi va lăsa poporul şi nu-Şi va părăsi moştenirea“! — Psalmul 94:14.

Uniţi în pacea lui Cristos

16. Când ne străduim să perseverăm, de ce putem spune că nu suntem singuri?

¹⁶ Pavel a scris că trebuie să lăsăm ca pacea lui Cristos să stăpânească în inimile noastre deoarece am fost ‘chemaţi la ea într-un singur trup’. Creştinii unşi cărora le-a scris Pavel au fost chemaţi să facă parte din corpul lui Cristos. Acest lucru e valabil şi în cazul membrilor rămăşiţei unse de azi. Însoţitorii lor, „alte oi“, sunt uniţi cu ei ca „o singură turmă“ sub „un singur păstor“, Isus Cristos (Ioan 10:16). Toţi aceştia alcătuiesc o „turmă“ mondială ce numără milioane de oameni care lasă ca pacea lui Cristos să stăpânească în inimile lor. Faptul de a şti că nu suntem singuri ne ajută să perseverăm. Iată ce a scris Petru: „Luaţi poziţie împotriva lui [Satan], solizi în credinţă, ştiind că aceleaşi lucruri în ce priveşte suferinţele se petrec în toată comunitatea fraţilor voştri din lume“. — 1 Petru 5:9.

17. De ce avem motive să lăsăm ca pacea lui Cristos să stăpânească în inimile noastre?

¹⁷ Aşadar, să continuăm cu toţii să cultivăm pacea, acest rod esenţial al spiritului sfânt al lui Dumnezeu (Galateni 5:22, 23). Cei care vor fi găsiţi de Iehova imaculaţi, fără defect şi în pace vor fi în final binecuvântaţi cu viaţă eternă pe un pământ paradiziac, unde va locui dreptatea (2 Petru 3:13, 14). Avem toate motivele să lăsăm ca pacea lui Cristos să stăpânească în inimile noastre.

[Notă de subsol]

Vă amintiţi?

• Ce este pacea lui Cristos?

• Cum poate pacea lui Cristos să stăpânească în inimile noastre când ne confruntăm cu nedreptăţi?

• Cum ne poate ajuta pacea lui Cristos să facem faţă îngrijorărilor?

• În ce fel constituie pacea lui Cristos o mângâiere când ne simţim lipsiţi de valoare?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

Când s-a aflat în faţa acuzatorilor săi, Isus s-a lăsat în grija lui Iehova

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Mângâierile lui Iehova, asemenea unei calde îmbrăţişări din partea unui tată iubitor, ne pot risipi îngrijorările

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Perseverenţa este foarte apreciată de Dumnezeu