Diavolul — nu doar o superstiţie

„Peste tot în Noul Testament se observă o luptă înverşunată între forţele binelui conduse de Dumnezeu şi forţele răului conduse de Satan. Nu este vorba doar de părerea câtorva scriitori, ci de o opinie unanimă. . . . Mărturia depusă în această privinţă de Noul Testament este clară. Satan e o realitate malefică, întotdeauna ostilă lui Dumnezeu şi poporului său.“ — „The New Bible Dictionary“.

AŞA stând lucrurile, de ce mulţi oameni care se declară creştini — şi care, după cum afirmă ei, cred în Biblie — resping ideea existenţei Diavolului? Deoarece, în realitate, ei nu acceptă Biblia ca pe Cuvântul lui Dumnezeu (Ieremia 8:9). Scriitorii Bibliei, spun aceştia, au reflectat în scrierile lor filozofiile naţiunilor din jur şi nu au transmis cu exactitate adevărul din partea lui Dumnezeu. De exemplu, teologul catolic Hans Küng afirmă: „Ideile mitologice despre Satan şi despre legiunile de demoni . . . au pătruns din mitologia babiloniană în iudaismul timpuriu, iar de aici în Noul Testament“. — On Being a Christian.

 Însă Biblia nu este opera oamenilor; ea e cu adevărat Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Prin urmare, e înţelept să luăm în serios ceea ce spune ea despre Diavol. — 2 Timotei 3:14–17; 2 Petru 1:20, 21.

Care a fost părerea lui Isus?

Isus Cristos a crezut în existenţa Diavolului. Isus nu a fost ispitit de ceva rău din interiorul său. El a fost atacat de o persoană reală, pe care mai târziu a numit-o „conducătorul lumii“ (Ioan 14:30; Matei 4:1–11). De asemenea, Isus era convins că Satan e sprijinit în stratagemele sale maliţioase de alte creaturi spirituale. El a vindecat oameni ‘posedaţi de demoni’ (Matei 12:22–28). Chiar şi o publicaţie ateistă, A Rationalist Encyclopædia, remarcă semnificaţia acestui lucru: „Faptul că Isus prezentat în evanghelii a crezut în existenţa demonilor a fost întotdeauna o piatră de poticnire pentru teologi“. Când a vorbit despre Diavol şi demonii lui, Isus nu a repetat pur şi simplu superstiţii preluate din mitologia babiloniană. El era convins că aceştia există cu adevărat.

Putem afla multe lucruri despre Diavol dacă analizăm cuvintele pe care le-a adresat Isus învăţătorilor religioşi din zilele sale: „Voi sunteţi de la tatăl vostru Diavolul şi vreţi să împliniţi dorinţele tatălui vostru. El a fost un ucigaş când a început şi nu a stat neclintit în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Când spune minciuna, vorbeşte potrivit propriei înclinaţii, pentru că este un mincinos şi tatăl minciunii“. — Ioan 8:44.

Conform spuselor lui Isus, Diavolul — nume ce înseamnă „calomniator“ — a fost „un mincinos şi tatăl minciunii“. El a fost prima creatură care a minţit cu referire la Dumnezeu. Acest lucru s-a întâmplat în grădina Edenului. Iehova spusese că primii noştri părinţi urmau să ‘moară negreşit’ dacă aveau să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Prin gura unui şarpe, Satan a afirmat că aceste cuvinte nu erau adevărate (Geneza 2:17; 3:4). În mod potrivit, el a fost numit „şarpele originar, cel numit Diavol şi Satan“. — Revelaţia 12:9.

Diavolul a minţit în legătură cu pomul cunoştinţei binelui şi răului. El a pretins că restricţia de a mânca din pom era nejustificată, că era un abuz de putere. Adam şi Eva, a spus el, puteau „fi ca Dumnezeu“ în sensul că puteau stabili ei înşişi ce e bine şi ce e rău. Satan a insinuat că, în calitate de persoane dotate cu liber arbitru, ei trebuiau să aibă libertate absolută în luarea deciziilor (Geneza 3:1–5). Acest atac la adresa modului drept de a guverna al lui Dumnezeu a ridicat controverse importante. Prin urmare, Iehova a acordat timp pentru soluţionarea lor, ceea ce înseamnă că lui Satan i s-a permis  să continue să trăiască pentru o vreme. Această perioadă limitată ce i s-a acordat lui Satan se apropie cu repeziciune de sfârşit (Revelaţia 12:12). Totuşi, el continuă să-i îndepărteze pe oameni de Dumnezeu prin minciuni şi înşelătorii, folosindu-se de persoane precum scribii şi fariseii din zilele lui Isus pentru a-şi promova învăţăturile. — Matei 23:13, 15.

Isus a mai spus despre Diavol că a fost „un ucigaş când a început“ şi că „nu a stat neclintit în adevăr“. Aceasta nu înseamnă că Iehova l-a creat pe Diavol „ucigaş“. El nu a fost creat ca un fel de monstru însărcinat să păzească vreun tărâm de foc unde să fie chinuiţi cei ce se opun lui Dumnezeu. „Iadul“ prezentat de Biblie nu este sălaşul Diavolului, ci e pur şi simplu mormântul comun al omenirii. — Faptele 2:25–27; Revelaţia 20:13, 14.

La început, Diavolul a fost „în adevăr“. Cândva, el a făcut parte din familia cerească a lui Iehova ca fiu spiritual perfect al său. Însă el nu a „stat neclintit în adevăr“. El a preferat propriile sale căi şi propriile sale principii mincinoase. El nu „a început“ când a fost creat ca fiu îngeresc al lui Dumnezeu, ci când s-a răzvrătit în mod deliberat împotriva lui Iehova şi i-a minţit pe Adam şi pe Eva. Diavolul este asemenea celor care s-au răzvrătit împotriva lui Iehova pe timpul lui Moise. Despre ei citim următoarele: „În ceea ce îi priveşte, ei au acţionat într-un mod dezastruos; ei nu sunt copiii lui, defectul este al lor înşişi“ (Deuteronomul 32:5, NW). Acelaşi lucru se poate spune şi despre Satan. El a devenit „un ucigaş“ când s-a răzvrătit şi s-a făcut vinovat de moartea lui Adam şi a Evei şi, de fapt, a întregii familii umane. — Romani 5:12.

Îngeri neascultători

Şi alţi îngeri i s-au alăturat lui Satan în răzvrătire (Luca 11:14, 15). În zilele lui Noe, aceştia „şi-au părăsit locuinţa naturală“ şi s-au materializat, luându-şi corpuri umane pentru a putea întreţine relaţii sexuale cu „fiicele oamenilor“ (Iuda 6; Geneza 6:1–4; 1 Petru 3:19, 20). „O treime din stelele cerului“, adică o minoritate dintre creaturile spirituale, au adoptat această conduită. — Revelaţia 12:4.

Revelaţia, o carte bogată în simboluri, îl prezintă pe Diavol ca fiind „un balaur mare de culoarea focului“ (Revelaţia 12:3). De ce? Nu fiindcă Satan ar avea literalmente un corp înspăimântător, hidos. De fapt, noi nu ştim ce fel de corp au creaturile spirituale, dar probabil că Satan nu este diferit în această privinţă de celelalte creaturi spirituale. Însă „un balaur mare de culoarea focului“ este o descriere potrivită pentru personalitatea rapace, odioasă, dominatoare şi distructivă a lui Satan.

În prezent, Satan şi demonii se află sub mari restricţii. Ei nu mai au posibilitatea să se materializeze, lucru pe care înainte se pare că puteau să-l facă. La scurt timp după instaurarea Regatului în 1914 sub conducerea lui Cristos, ei au fost azvârliţi în vecinătatea pământului. — Revelaţia 12:7–9.

Diavolul este un adversar de temut

Cu toate acestea, Diavolul rămâne un adversar de temut. El „dă târcoale ca un leu care răcneşte, căutând să devoreze pe cineva“ (1 Petru 5:8). El nu este doar un principiu obscur al răului care există în carnea noastră imperfectă. Este adevărat, trebuie să ducem zilnic o luptă împotriva propriilor înclinaţii păcătoase (Romani 7:18–20). Însă avem de purtat o luptă şi mai mare „împotriva conducătorilor mondiali ai acestui întuneric, împotriva forţelor spirituale rele din locurile cereşti“. — Efeseni 6:12.

 Cât de mare este influenţa Diavolului? „Întreaga lume zace în puterea celui rău“, spune apostolul Ioan (1 Ioan 5:19). Bineînţeles, nu vrem ca Diavolul să devină o obsesie pentru noi sau să permitem fricii superstiţioase de el să ne paralizeze. Însă este înţelept să fim atenţi la eforturile lui de a ne orbi spiritualiceşte şi de a ne ştirbi integritatea. — Iov 2:3–5; 2 Corinteni 4:3, 4.

Diavolul nu se foloseşte întotdeauna de metode violente pentru a-i ataca pe cei ce doresc să înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu. Uneori, el se preface „într-un înger de lumină“. Apostolul Pavel i-a avertizat pe creştini asupra acestui pericol scriindu-le: „Mă tem ca nu cumva, după cum şarpele a sedus-o pe Eva prin viclenia lui, minţile voastre să se corupă îndepărtându-se de la sinceritatea şi castitatea care i se cuvin Cristosului“. — 2 Corinteni 11:3, 14.

Din acest motiv, trebuie să ne ‘menţinem lucizi, să fim vigilenţi şi să luăm poziţie împotriva lui, solizi în credinţă’ (1 Petru 5:8, 9; 2 Corinteni 2:11). Să nu-i dăm ocazia lui Satan să ne înşele, având grijă să nu ne implicăm în nimic ce ar avea legătură cu ocultismul (Deuteronomul 18:10–12). Să fim cercetători sârguincioşi ai Cuvântului lui Dumnezeu, amintindu-ne că Isus Cristos a citat adesea din el când a fost ispitit de Diavol (Matei 4:4, 7, 10). Să ne rugăm pentru a primi spiritul lui Dumnezeu. Roadele spiritului ne pot ajuta să evităm lucrările cărnii, pe care Satan le promovează cu atâta eficienţă (Galateni 5:16–24). De asemenea, dacă simţim că Diavolul şi demonii săi exercită presiuni asupra noastră, să ne rugăm fierbinte lui Iehova. — Filipeni 4:6, 7.

Nu trebuie să ne lăsăm stăpâniţi de o frică morbidă de Diavol. Iehova a promis că ne va ocroti cu adevărat de orice ar putea întreprinde Satan împotriva noastră (Psalmul 91:1–4; Proverbele 18:10; Iacov 4:7, 8). „Continuaţi să căpătaţi putere în Domnul şi în tăria forţei sale“, spune apostolul Pavel. Astfel veţi putea „sta ferm împotriva maşinaţiilor Diavolului“. — Efeseni 6:10, 11.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

Isus ştia că Diavolul este o persoană reală

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

„Întreaga lume zace în puterea celui rău“

[Provenienţa fotografiei]

Foto NASA

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

Luaţi poziţie împotriva Diavolului studiind Cuvântul lui Dumnezeu şi rugându-vă cu regularitate