O credinţă autentică — Mai este posibilă?

„Credinţa este o încredere vie şi plină de îndrăzneală în harul lui Dumnezeu, atât de sigură şi de certă, încât credinciosul şi-ar risca de o mie de ori viaţa pentru ea.“ — MARTIN LUTHER, 1522.

„Suntem deja o societate aproape în totalitate laică, o societate în care credinţa şi obiceiurile creştine practic au dispărut.“ — LUDOVIC KENNEDY, 1999.

PUNCTELE de vedere cu privire la credinţă sunt foarte diferite. În trecut, credinţa în Dumnezeu era ceva normal. În prezent, într-o lume a scepticismului şi a suferinţei, credinţa autentică în Dumnezeu şi în Biblie se stinge cu rapiditate.

O credinţă autentică

Pentru mulţi oameni, „credinţa“ înseamnă pur şi simplu a avea anumite convingeri religioase sau o anumită formă de închinare. Însă în Biblie termenul „credinţă“ semnifică în esenţă o încredere totală — o încredere completă, de nezdruncinat — în Dumnezeu şi în promisiunile sale. Ea este o calitate ce-i caracterizează pe discipolii lui Isus Cristos.

Cu o anumită ocazie, Isus Cristos a vorbit despre necesitatea de a ne ruga şi de „a nu renunţa“. În acest context, el a pus o întrebare referitoare la credinţa autentică — dacă avea să mai existe în zilele noastre. El a întrebat: „Când va sosi Fiul omului, va găsi el într-adevăr [această] credinţă pe pământ?“ De ce a pus Isus această întrebare? — Luca 18:1, 8.

Pierderea credinţei

Există multe lucruri care îi pot face pe oameni să-şi piardă credinţa, indiferent cât de puternică ar fi aceasta. Printre ele se includ problemele şi încercările vieţii de zi cu zi. De exemplu, în 1958, an în care mulţi dintre jucătorii echipei de fotbal Manchester United şi-au pierdut viaţa în dezastrul aerian de la München (Germania), biblistul Michael Goulder era preotul unei parohii din Manchester (Anglia). Într-o emisiune transmisă pe postul de televiziune BBC, Joan Bakewell, realizatoarea acesteia, a explicat că Goulder, „văzând cât de mare era durerea oamenilor, s-a simţit neputincios“. Prin urmare, el „şi-a pierdut credinţa într-un Dumnezeu care intervine în destinul oamenilor“. Goulder şi-a exprimat convingerea că  „Biblia nu este . . . cuvântul infailibil al lui Dumnezeu“, ci mai degrabă „cuvântul oamenilor, cuvânt supus greşelilor, probabil incluzând pe ici, pe colo pasaje inspirate de Dumnezeu“.

Uneori credinţa pur şi simplu se ofileşte. Exact acest lucru s-a întâmplat în cazul scriitorului şi crainicului Ludovic Kennedy. Încă din copilărie, povesteşte el, „am avut momente de îndoială [în legătură cu Dumnezeu] şi am început să mă afund în necredinţă“. Se părea că nimeni nu-i putea oferi răspunsuri mulţumitoare la întrebările pe care le avea. Moartea neaşteptată, pe mare, a tatălui său a constituit o puternică lovitură pentru credinţa lui şi aşa foarte slabă. Rugăciunile adresate lui Dumnezeu prin care-i cerea „ocroteşte-ne de pericolele de pe mare şi de violenţa inamicului“ au rămas fără răspuns când pachebotul (transformat în navă de război) pe care se afla tatăl lui a fost atacat şi distrus de navele de război germane în timpul celui de-al doilea război mondial. — All in the Mind — A Farewell to God.

Asemenea experienţe nu sunt ceva neobişnuit. „Credinţa“, spune apostolul Pavel, „nu este o posesiune a tuturor“ (2 Tesaloniceni 3:2). Ce părere aveţi? Mai este posibil, în lumea tot mai sceptică în care trăim, să avem o credinţă autentică în Dumnezeu şi în Cuvântul său? Vă invităm să analizaţi ce spune următorul articol despre acest subiect.