Secretul unei lumi fericite

„PERSOANA cea mai de seamă — nu doar din ultimele două milenii, ci din toată istoria omenirii — este Isus din Nazaret“, a scris revista Time. Când Isus era pe pământ, mii de oameni sinceri au observat nu numai personalitatea sa deosebită, ci şi interesul pe care îl manifesta faţă de alţii. Aşadar, nu-i de mirare că au vrut să-l facă rege (Ioan 6:10, 14, 15). Totuşi, aşa cum s-a menţionat în articolul precedent, Isus a refuzat să se implice în politică.

ATITUDINEA adoptată de Isus avea la bază cel puţin trei factori: punctul de vedere al Tatălui său cu privire la independenţa omului, manifestată şi prin guvernarea umană; faptul că Isus era conştient de existenţa unor forţe obscure şi puternice care se împotrivesc chiar şi celor mai nobile eforturi umane în ce priveşte guvernarea; şi scopul lui Dumnezeu de a instaura un guvern ceresc care să domnească peste întregul pământ. Examinând mai îndeaproape aceste trei aspecte, vom înţelege de ce au eşuat eforturile omenirii de a făuri o lume mai bună. Vom vedea, de asemenea, cum poate fi atins acest ţel.

Pot oamenii să se guverneze singuri?

Când i-a creat, Dumnezeu le-a dat oamenilor autoritate asupra animalelor (Geneza 1:26). Însă omenirea se afla sub suveranitatea lui Dumnezeu. Primul bărbat şi prima femeie trebuiau să-şi dovedească supunerea faţă de Dumnezeu ascultând de el, ceea ce însemna să se abţină să mănânce din rodul unui anumit pom, „pomul cunoştinţei binelui şi răului“ (Geneza 2:17). Din păcate, Adam şi Eva au abuzat de darul liberului arbitru şi l-au nesocotit pe Dumnezeu. Faptul că au luat din rodul pomului oprit nu a fost un simplu furt. A fost un act de răzvrătire împotriva suveranităţii lui  Dumnezeu. Într-o notă de subsol pe care The New Jerusalem Bible o inserează la textul din Geneza 2:17 se afirmă că Adam şi Eva au pretins „autonomie morală deplină, prin care omul refuză să-şi recunoască statutul de făptură creată . . . Primul păcat a fost un atentat la suveranitatea lui Dumnezeu“.

Deoarece erau implicate chestiuni extrem de importante, Dumnezeu le-a permis lui Adam şi Evei, precum şi descendenţilor acestora să-şi aleagă propriul mod de viaţă, iar ei şi-au stabilit propriile norme în ce priveşte binele şi răul (Psalmul 147:19, 20; Romani 2:14). De atunci oamenii au început să acţioneze în mod independent de Dumnezeu. Au avut ei succes? Privind la ceea ce s-a întâmplat de-a lungul miilor de ani care s-au scurs, putem spune că nu! În Eclesiastul 8:9 se afirmă: „Un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit“. Istoria lamentabilă a guvernării oamenilor prin propriile puteri confirmă adevărul cuvintelor din Ieremia 10:23: „Ştiu, DOAMNE, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii“. Istoria a dovedit că oamenii nu sunt în stare să se guverneze cu succes fără ajutorul Creatorului lor.

Isus a fost întru totul de acord cu acest lucru. Independenţa faţă de Dumnezeu era ceva detestabil pentru el. „Nu fac nimic din proprie iniţiativă“, a spus el. „Oricând fac lucrurile care îi plac [lui Dumnezeu]“ (Ioan 4:34; 8:28, 29). Prin urmare, nefiind autorizat de Dumnezeu să primească din partea oamenilor poziţia de rege, Isus nici măcar nu s-a gândit la posibilitatea acceptării ei. Dar acest lucru nu a însemnat că el nu dorea să-şi ajute semenii. Dimpotrivă, el a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-i ajuta pe oameni să fie cât mai fericiţi atât în acel timp, cât şi în viitor. El şi-a dat chiar viaţa pentru omenire (Matei 5:3–11; 7:24–27; Ioan 3:16). Însă Isus ştia că „toate îşi au vremea lor“. Chiar şi timpul când Dumnezeu îşi va revendica suveranitatea asupra omenirii este stabilit (Eclesiastul 3:1; Matei 24:14, 21, 22, 36–39). Să ne amintim acum că în Eden primii noştri părinţi s-au conformat voinţei unei creaturi spirituale rele, care a vorbit prin intermediul unui şarpe vizibil. De-aici putem înţelege al doilea motiv pentru care Isus nu s-a implicat în politică.

Conducătorul din umbră al lumii

Biblia ne spune că Satan i-a oferit lui Isus „toate regatele lumii şi gloria lor“ în schimbul unui act de închinare (Matei 4:8–10). De fapt, lui Isus i-a fost oferită guvernarea lumii — dar în condiţiile impuse de Diavol. Isus nu a cedat în faţa acestei ispite.  Însă era această ispită reală? Putea Satan într-adevăr să facă o asemenea ofertă impresionantă? Da, deoarece chiar Isus l-a numit pe Diavol „conducătorul lumii“, iar apostolul Pavel l-a descris drept „dumnezeul acestui sistem de lucruri“. — Ioan 14:30; 2 Corinteni 4:4; Efeseni 6:12.

Bineînţeles, Isus ştia că Diavolul nu urmăreşte binele omenirii. El l-a numit pe Satan „un ucigaş“ şi „tatăl minciunii şi al tuturor falsităţilor“ (Ioan 8:44, The Amplified Bible). Evident, o lume care „zace în puterea“ unui asemenea spirit rău nu poate fi niciodată cu adevărat fericită (1 Ioan 5:19). Însă Diavolul nu va deţine la nesfârşit această autoritate. Isus, care în prezent este o creatură spirituală puternică, îl va înlătura în curând pe Satan şi va pune capăt influenţei lui. — Evrei 2:14; Revelaţia 20:1–3.

Satan însuşi ştie că timpul cât mai deţine poziţia de conducător al lumii se apropie cu repeziciune de sfârşit. Iată de ce, folosindu-se de toate mijloacele şi resursele de care dispune, el încearcă cu disperare să-i corupă iremediabil pe oameni, aşa cum a procedat înainte de potopul din zilele lui Noe (Geneza 6:1–5; Iuda 6). „Vai de pământ şi de mare“, se spune în Revelaţia 12:12, „pentru că Diavolul a coborât la voi cuprins de o furie mare, ştiind că nu are decât o perioadă scurtă de timp“. Profeţiile biblice şi evenimentele mondiale arată că încheierea acestei ‘perioade scurte de timp’ este aproape (2 Timotei 3:1–5). Eliberarea bate la uşă.

Un guvern care va aduce fericirea

Isus ştia că în viitor, la un timp fixat, Dumnezeu va aduce în existenţă un guvern ceresc care să stăpânească peste pământ. Acesta a fost cel de-al treilea motiv pentru care el nu s-a implicat în politică. Biblia numeşte acest guvern Regatul lui Dumnezeu, iar el a constituit tema principală a învăţăturii lui Isus (Luca 4:43; Revelaţia 11:15). Isus şi-a învăţat discipolii să se roage pentru venirea acestui Regat, deoarece numai sub domnia lui ‘se va face voinţa lui Dumnezeu şi pe pământ, precum în cer’ (Matei 6:9, 10). Poate că vă întrebaţi: Dacă acest Regat va guverna peste întregul pământ, ce se va întâmpla cu guvernele omeneşti?

Răspunsul se află în textul din Daniel 2:44: „În zilele acestor împăraţi [cei care guvernează în perioada de sfârşit a sistemului actual], Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi distrusă şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii [omeneşti], dar ea însăşi va dăinui pentru totdeauna“, (sublinierea noastră). De ce trebuie ca Regatul lui Dumnezeu să ‘sfărâme’ guvernele pământeşti? Deoarece acestea promovează cu încăpăţânare spiritul de independenţă care îl sfidează pe Dumnezeu şi care a fost promovat în trecut de Satan în grădina Edenului. Pe lângă faptul că acţionează împotriva intereselor omenirii, cei care depun eforturi pentru a promova acest spirit ajung în opoziţie cu Creatorul (Psalmul 2:6–12; Revelaţia 16:14, 16). Aşadar, ar trebui să ne întrebăm: Suntem de partea guvernării lui Dumnezeu sau împotriva ei?

A cui suveranitate o veţi susţine?

Pentru a-i ajuta pe oameni să facă o alegere în cunoştinţă de cauză în privinţa guvernării, Isus le-a poruncit discipolilor lui să predice ‘vestea bună a regatului pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile’ înainte de a veni sfârşitul acestui sistem de lucruri (Matei 24:14). Cine sunt cunoscuţi în prezent la nivel mondial ca predicatori ai Regatului lui Dumnezeu? Martorii lui Iehova. De fapt, această revistă poartă de mult timp pe coperta ei cuvintele: „Anunţă Regatul lui Iehova“. În prezent, circa şase milioane de Martori din peste 230 de ţări îi ajută pe oameni să dobândească o cunoştinţă exactă despre acest Regat. *

Binecuvântări pentru supuşii Regatului

Isus a acţionat întotdeauna în armonie cu voinţa lui Dumnezeu. De aceea, în loc să aleagă un mod de viaţă independent şi să încerce să susţină  sau să îmbunătăţească prin mijloace politice sistemul de lucruri existent, el s-a străduit din răsputeri să promoveze interesele Regatului lui Dumnezeu, singura soluţie la problemele omenirii. Ca recompensă pentru loialitatea sa, el a fost numit chiar rege al acestui Regat, primind un tron glorios în cer. Ce răsplată minunată pentru că i-a fost supus lui Dumnezeu! — Daniel 7:13, 14.

Milioane de oameni din prezent care îl imită pe Isus punând Regatul lui Dumnezeu pe primul plan în viaţă şi supunându-se voinţei lui Dumnezeu se bucură şi ei de un dar minunat — privilegiul de a fi supuşi pământeşti ai Regatului lui Dumnezeu (Matei 6:33). Sub guvernarea lui iubitoare, ei vor fi aduşi la perfecţiune umană, având perspectiva de a trăi veşnic (Revelaţia 21:3, 4). Iată ce se spune în 1 Ioan 2:17: „Lumea trece, şi dorinţa ei la fel, dar cine face voinţa lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna“. Când Satan şi susţinătorii lui vor fi şterşi din existenţă, iar pământul va fi transformat într-un paradis în care nu vor mai exista sisteme comerciale corupte, religie falsă şi naţionalism dezbinator, faptul de a trăi pentru totdeauna va însemna o bucurie extraordinară! — Psalmii 37:29; 72:16.

Da, Regatul lui Dumnezeu constituie secretul unei lumi cu adevărat fericite, iar mesajul care îl anunţă este numit pe bună dreptate vestea bună. Data viitoare când vă vor vizita Martorii lui Iehova, de ce să nu ascultaţi această veste bună, dacă nu aţi făcut-o încă?

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

Istoria dovedeşte că oamenii nu se pot guverna cu succes fără Dumnezeu

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

Întrucât este conducătorul actualului „sistem de lucruri“, Satan a putut să-i ofere lui Isus „toate regatele lumii“

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 7]

Isus şi-a învăţat discipolii că, sub domnia Regatului lui Dumnezeu, vom trăi într-o lume minunată