Relatare autobiografică

O viaţă bogată în serviciul lui Iehova

RELATARE DE RUSSELL KURZEN

M-am născut la 22 septembrie 1907, cu şapte ani înainte de marcanta epocă ce a început odată cu izbucnirea primului război mondial. Familia noastră deţinea cea mai importantă bogăţie. După ce veţi afla câteva detalii referitoare la trecutul nostru, cred că veţi fi de acord.

ÎNCĂ de mică, bunica din partea tatei căuta adevărul despre Dumnezeu. Până în anii adolescenţei vizitase deja câteva biserici din Spiez (Elveţia), pitorescul ei oraş natal. În 1887, la câţiva ani după ce bunica s-a căsătorit, familia Kurzen s-a alăturat valului de emigranţi care s-au îndreptat spre Statele Unite.

Familia s-a stabilit în Ohio, unde, în jurul anului 1900, bunica a găsit comoara pe care o căutase. Aceasta se afla în paginile cărţii Timpul este aproape (ediţia în limba germană), scrisă de Charles Taze Russell. Ea şi-a dat imediat seama că ceea ce citea conţinea lumina adevărului biblic. Deşi nu ştia să citească bine în limba engleză, bunica s-a abonat la Turnul de veghere în această limbă. Astfel, ea a aflat mai multe adevăruri din Biblie şi, în acelaşi timp, a învăţat limba engleză. Bunicul nu a împărtăşit niciodată interesul bunicii faţă de lucrurile spirituale.

Dintre cei 11 copii ai bunicii, doi fii, John şi Adolph, au preţuit comoara spirituală pe care o găsise ea. John a fost tatăl meu. El s-a botezat în 1904, la congresul ţinut de Studenţii în Biblie (cum erau cunoscuţi pe atunci Martorii lui Iehova) în St. Louis (Missouri). Întrucât majoritatea Studenţilor în Biblie aveau posibilităţi materiale modeste, congresul a fost planificat în acelaşi timp cu Târgul Internaţional de la St. Louis, pentru ca aceştia să poată  beneficia de bilete de tren cu reducere. Unchiul meu Adolph s-a botezat mai târziu, în 1907, la congresul de la Niagara Falls (New York). Tata şi unchiul meu au predicat cu zel ceea ce învăţaseră din Biblie, amândoi devenind, în cele din urmă, miniştri cu timp integral (numiţi în prezent pionieri).

Aşadar, când am venit eu pe lume, în 1907, familia mea era deja bogată pe plan spiritual (Proverbele 10:22). Eram doar un bebeluş când, în 1908, părinţii mei, John şi Ida, m-au luat la congresul „Spre victorie“ din Put-in-Bay (Ohio). Preşedintele congresului a fost fratele Joseph F. Rutherford, pe atunci ministru itinerant. Cu câteva săptămâni mai înainte, el fusese în oraşul nostru, Dalton (Ohio), unde ne-a vizitat acasă şi a ţinut cuvântări pentru Studenţii în Biblie locali.

Bineînţeles că nu-mi amintesc personal aceste evenimente, în schimb îmi amintesc de congresul din 1911 ţinut în Mountain Lake Park (Maryland). Aici, eu şi Esther, sora mea mai mică, am făcut cunoştinţă cu Charles Taze Russell, care se ocupa de supravegherea lucrării de predicare mondiale a Studenţilor în Biblie.

Pe 28 iunie 1914, ziua în care asasinarea la Sarajevo a arhiducelui Ferdinand şi a soţiei sale a dus la declanşarea primului război mondial, eu asistam împreună cu familia la un congres paşnic în Columbus (Ohio). De atunci încoace am avut privilegiul să particip la multe congrese ale poporului lui Iehova. La unele, asistenţa a fost mică, în jur de o sută de persoane; altele au fost congrese de proporţii, ţinute pe unele dintre cele mai mari stadioane ale lumii.

Locuinţa noastră situată într-un loc strategic

Din 1908 până în 1918, locuinţa noastră din Dalton — aflat la jumătatea distanţei dintre Pittsburgh (Pennsylvania) şi Cleveland (Ohio) — a găzduit întrunirile unei mici congregaţii a Studenţilor în Biblie. Casa noastră a devenit un fel de centru al ospitalităţii pentru mulţi vorbitori itineranţi. Ei îşi lăsau trăsuricile în spatele hambarului, îşi legau caii şi le împărtăşeau celor întruniţi experienţe emoţionante şi alte nestemate spirituale. Cât de încurajatoare au fost acele timpuri!

Tata era învăţător, însă inima lui era ataşată de cea mai măreaţă lucrare de instruire dintre toate, ministerul creştin. El a avut grijă să-şi înveţe  familia despre Iehova şi în fiecare seară ne rugam împreună. În primăvara anului 1919, tata a vândut calul şi trăsurica familiei şi a cumpărat, cu 175 de dolari, un automobil Ford, model 1914, pentru a putea ajunge la mai mulţi oameni în lucrarea de predicare. În 1919 şi în 1922 am mers cu această maşină la memorabilele congrese ţinute de Studenţii în Biblie la Cedar Point (Ohio).

Întreaga noastră familie — eu, mama, tata, Esther şi fratele meu mai mic, John — lua parte la activitatea de predicare publică. Îmi amintesc foarte bine prima dată când un locatar mi-a pus o întrebare biblică. Aveam în jur de şapte ani. „Băieţelule, ce este Armaghedonul?“, m-a întrebat bărbatul. Cu puţin ajutor din partea tatălui meu am reuşit să-i dau un răspuns bazat pe Biblie.

Încep serviciul cu timp integral

În 1931, familia noastră a avut bucuria de a asista la congresul din Columbus, Ohio, unde a fost adoptat noul nume, Martorii lui Iehova. John a fost atât de încântat, încât s-a gândit că noi doi ar trebui să intrăm în rândurile pionierilor. * Am început amândoi pionieratul, iar mama, tata şi Esther au făcut la fel. Ce comoară aveam — o familie unită într-o muncă plină de bucurii: predicarea veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu! Nu încetez niciodată să-i mulţumesc lui Iehova pentru această binecuvântare. Eram foarte fericiţi, însă ne aşteptau bucurii şi mai mari.

În februarie 1934 am început să lucrez la sediul mondial al Martorilor lui Iehova (numit Betel), din Brooklyn (New York). John mi s-a alăturat câteva săptămâni mai târziu. Am locuit în aceeaşi cameră până la căsătoria lui cu Jessie, în 1953.

După ce eu şi John am mers la Betel, părinţii noştri au acceptat să lucreze ca pionieri, fiind repartizaţi în diferite părţi ale ţării, iar Esther şi George Read, soţul ei, i-au însoţit. Părinţii noştri au continuat să facă pionierat până ce şi-au încheiat cursa pământească, în 1963. Esther şi soţul ei au crescut o familie minunată, iar eu sunt binecuvântat cu mulţi nepoţi şi nepoate, care-mi sunt foarte dragi.

Munca şi asocierea la Betel

Folosindu-şi din plin cunoştinţele tehnice şi colaborând cu alţi betelişti, John a lucrat în cadrul Betelului la unele proiecte cum ar fi producerea de fonografe portabile. Mii de Martori ai lui Iehova au folosit aceste fonografe în ministerul din casă-n casă. John a ajutat de asemenea la proiectarea şi construirea maşinilor pentru împachetarea şi etichetarea revistelor trimise abonaţilor.

Prima mea repartiţie la Betel a fost la legătoria de cărţi. Unii tineri care lucrau în tipografie în acea perioadă încă mai slujesc cu fidelitate la Betel. Printre ei se numără Carey Barber şi Robert Hatzfeld. Alţii de care îmi amintesc cu drag, dar care au încetat din viaţă, sunt: Nathan Knorr, Karl Klein, Lyman Swingle, Klaus Jensen, Grant Suiter, George Gangas, Orin Hibbard, John Sioras, Robert Payne, Charles Fekel, Benno Burczyk şi John Perry. Ei au perseverat în repartiţiile lor ani la rând fără să se plângă vreodată şi fără să aştepte vreo „promovare“. Totuşi, mulţi dintre aceşti creştini loiali unşi cu spirit au primit odată cu creşterea organizaţiei responsabilităţi mai mari. Unii au servit chiar în Corpul de Guvernare al Martorilor lui Iehova.

Din colaborarea cu aceşti fraţi care au manifestat sacrificiu de sine am învăţat o lecţie importantă. Cei care au un serviciu laic primesc un salariu pentru munca lor. Aceasta este răsplata lor. Recompensa pentru serviciul la Betel constă în bogate binecuvântări spirituale. Numai oamenii spirituali apreciază acest gen de recompensă. — 1 Corinteni 2:6–16.

Nathan Knorr, care în 1923, când a venit la Betel, era adolescent, a fost numit prin anii ’30 supraveghetorul tipografiei. În fiecare zi, el  mergea la tipografie şi-l saluta pe fiecare lucrător în parte. Cei care eram noi la Betel am apreciat acest interes personal. În 1936 am primit o presă de tipărit nouă din Germania, iar unii fraţi tineri au lucrat din greu s-o asambleze. Fratele Knorr şi-a luat şi el o salopetă şi a lucrat cot la cot cu ei mai mult de o lună, până ce presa a fost pusă în funcţiune.

Fratele Knorr era un lucrător atât de harnic, încât cei mai mulţi dintre noi nu puteam ţine pasul cu el. Însă ştia şi să se destindă. Chiar şi după ce i s-a încredinţat supravegherea lucrării de predicare mondiale a Martorilor lui Iehova în ianuarie 1942, el juca uneori base-ball la campusul din apropiere de South Lansing (New York) cu membrii familiei Betel şi cursanţii Şcolii Galaad pentru misionari.

În aprilie 1950, familia Betel s-a mutat într-o nouă clădire, cu 9 etaje, de pe strada Columbia Heights 124, în Brooklyn (New York). Noua sală de mese ne permitea să luăm masa toţi împreună. Timp de aproximativ trei ani, cât a durat construcţia clădirii, nu a fost posibil să se ţină programul închinării de dimineaţă. Ce bucurie a fost când programul a putut fi reluat! Fratele Knorr m-a însărcinat să stau cu el la masa preşedintelui pentru a-l ajuta să-şi amintească numele noilor membri ai familiei noastre. Timp de 50 de ani am stat în acelaşi loc la închinarea de dimineaţă şi la micul dejun. Apoi, la 4 august 2000, această sală de mese a fost închisă şi am fost repartizat într-una din sălile de mese renovate din fostul hotel Towers.

În anii ’50, am lucrat pentru un timp în tipografie la un linotip, la culegerea rândurilor care erau dispuse în pagini în cadrul procesului de pregătire a formelor de tipar. Aceasta nu era munca mea favorită, totuşi, m-am simţit bine aici datorită lui William Peterson, supraveghetorul utilajelor, care a fost foarte amabil cu mine. Apoi, în 1960, a fost nevoie de voluntari care să zugrăvească noile clădiri situate pe Columbia Heights 107. Am fost încântat să-mi ofer serviciile pentru a ajuta la amenajarea acestor noi clădiri destinate familiei Betel, care devenea tot mai numeroasă.

La scurt timp după ce s-a terminat zugrăvirea clădirilor de pe Columbia Heights 107, am fost plăcut surprins când am fost repartizat să mă ocup de întâmpinarea celor care vizitau Betelul. Cei patruzeci de ani care au urmat, ani în care am slujit ca recepţioner, au fost la fel de frumoşi ca toţi ceilalţi ani petrecuţi la Betel. Fie că întâmpinam vizitatori, fie că întâmpinam noi membri ai familiei Betel, am fost foarte fericit să meditez la rezultatele eforturilor noastre conjugate depuse în scopul promovării intereselor Regatului.

Cercetători sârguincioşi ai Bibliei

Familia noastră Betel este prosperă din punct de vedere spiritual datorită faptului că membrii ei îndrăgesc Biblia. Când am venit la Betel am întrebat-o pe Emma Hamilton, care era corectoare, de câte ori a citit Biblia. „De treizeci şi cinci de ori“, mi-a răspuns ea, „şi apoi am pierdut numărătoarea“. Anton Koerber, un alt creştin ferm care slujea la Betel în acea perioadă, obişnuia să spună: „Niciodată să nu ţii Biblia atât de departe încât să n-o poţi ajunge dacă întinzi mâna“.

După moartea fratelui Russel, în 1916, Joseph F. Rutherford a preluat responsabilităţile organizatorice pe care le avusese înainte fratele Russel. Rutherford a fost un vorbitor public capabil şi eficient, care i-a reprezentat pe Martorii lui Iehova, în calitate de avocat, în multe procese în faţa Curţii Supreme a Statelor Unite. În 1942, când fratele Rutherford a murit, fratele Knorr i-a luat locul. El a lucrat din greu la îmbunătăţirea calităţilor lui oratorice. Întrucât locuiam într-o cameră alăturată, îl auzeam cum îşi repeta cuvântările de nenumărate ori. Cu timpul, graţie acestor eforturi sârguincioase, a devenit un orator excelent.

În februarie 1942, fratele Knorr a ajutat la instituirea unui program care să ne ajute pe toţi fraţii de la Betel să ne îmbunătăţim modul  de predare şi de vorbire. Şcoala se concentra asupra cercetării Bibliei şi asupra vorbirii publice. La început, fiecare trebuia să ţină cuvântări scurte despre personaje biblice. Prima mea cuvântare a fost despre Moise. În 1943, în congregaţiile Martorilor lui Iehova au început să se ţină cursurile unei şcoli similare, care continuă şi în ziua de azi. Şi în prezent, la Betel se pune accentul pe asimilarea de cunoştinţe biblice şi pe dezvoltarea unor metode de predare eficiente.

În februarie 1943 s-a ţinut primul curs al Şcolii Galaad pentru misionari. Până în prezent au absolvit cursurile acestei şcoli 111 promoţii! În cei peste 58 de ani de activitate, şcoala a instruit mai mult de 7 000 de misionari, care slujesc în toată lumea. De remarcat este faptul că în 1943, când a fost înfiinţată această şcoală, la nivel mondial existau în jur de 100 000 de Martori ai lui Iehova. Acum, la predicarea veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu iau parte peste 6 000 000 de oameni!

Recunoscător pentru moştenirea mea spirituală

Chiar înainte de înfiinţarea Şcolii Galaad, trei betelişti, printre care şi eu, au fost însărcinaţi să viziteze congregaţiile de pe teritoriul Statelor Unite. Petreceam între o zi şi o săptămână în aceste congregaţii încercând să le întărim pe plan spiritual. Am fost numiţi slujitori ai fraţilor, denumire care mai târziu a fost schimbată cu serv de circumscripţie, iar apoi cu supraveghetor de circumscripţie. Însă, la scurt timp după deschiderea Şcolii Galaad, am fost chemat să predau anumite cursuri. Am slujit ca instructor titular la promoţiile 2–5, iar apoi ca instructor suplinitor la cea de-a 14-a promoţie. Faptul că am avut ocazia de a recapitula în cadrul cursurilor evenimentele de la  începutul istoriei moderne a organizaţiei lui Iehova — multe dintre acestea fiind în măsură să le relatez din proprie experienţă — m-a făcut să fiu şi mai recunoscător pentru bogata mea moştenire spirituală.

Un alt privilegiu de care m-am bucurat de-a lungul anilor a fost asistarea la congrese internaţionale ale poporului lui Iehova. În 1963 am călătorit împreună cu alţi 500 de delegaţi în jurul lumii la congresele „Eterna veste bună“. Alte congrese de importanţă istorică la care am asistat au fost cel de la Varşovia, în 1989, cel de la Berlin, în 1990, şi cel de la Moscova, în 1993. La fiecare congres m-am întâlnit cu fraţi şi surori dragi care au îndurat decenii de persecuţii sub regimul nazist, sub cel comunist sau chiar sub ambele. Cât de mult mi-au întărit credinţa aceste experienţe!

Viaţa mea în serviciul lui Iehova a fost într-adevăr bogată! Şirul binecuvântărilor spirituale este fără sfârşit. Şi, spre deosebire de bogăţiile materiale, cu cât dăruim mai mult din aceste lucruri valoroase, cu atât bogăţia noastră creşte. Uneori îi aud pe unii spunând că şi-ar fi dorit să nu fi fost crescuţi ca Martori ai lui Iehova deoarece, dacă ar fi trăit mai întâi în afara organizaţiei lui Dumnezeu, ar fi preţuit mai mult adevărurile Bibliei.

Mă deranjează întotdeauna când îi aud pe tineri spunând aşa ceva, fiindcă prin aceasta ei afirmă de fapt că e mai bine să creşti fără să cunoşti căile lui Iehova. Totuşi, gândiţi-vă la toate obiceiurile rele şi la mentalitatea coruptă de care trebuie să se debaraseze oamenii care află adevărul biblic mai târziu în viaţă. Întotdeauna am fost profund recunoscător pentru faptul că părinţii mei şi-au crescut cei trei copii pe calea dreptăţii. John a rămas un slujitor fidel al lui Iehova până la moartea lui, în iulie 1980, iar Esther este o Martoră fidelă şi în prezent.

Îmi amintesc cu mare plăcere de numeroasele prietenii extraordinare pe care le-am legat cu creştini fideli. Până în prezent am petrecut peste 67 de ani minunaţi la Betel. Deşi nu m-am căsătorit niciodată, am numeroşi copii spirituali şi chiar nepoţi spirituali. În plus, găsesc bucurie gândindu-mă la toţi membrii noi ai familiei noastre spirituale mondiale pe care-i voi mai cunoaşte, fiecare dintre ei fiind preţios. Cât de adevărate sunt cuvintele: „Binecuvântarea DOMNULUI îmbogăţeşte“! — Proverbele 10:22.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

De la stânga la dreapta: tata cu fratele meu, John, pe genunchi, Esther, eu şi mama

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Predând un curs la Şcoala Galaad în 1945

Dreapta, sus: Instructori la Şcoala Galaad — Eduardo Keller, Fred Franz, eu şi Albert Schroeder

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Meditând la bogata viaţă pe care am petrecut-o în serviciul lui Iehova