Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Învăţaţi de la mine“

„Învăţaţi de la mine“

„Învăţaţi de la mine“

„Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci eu am un temperament blând şi o inimă umilă, şi veţi găsi înviorare pentru sufletele voastre.“ — MATEI 11:29.

1. De ce faptul de a învăţa de la Isus poate fi plăcut şi ne poate face viaţa mai plină de sens?

ISUS CRISTOS a gândit, a predat şi a acţionat întotdeauna într-un mod potrivit. Deşi a trăit puţin timp pe pământ, el s-a bucurat de o carieră plină de satisfacţii şi recompense şi a fost fericit. Isus a făcut discipoli şi i-a învăţat cum să i se închine lui Dumnezeu, cum să-i iubească pe oameni şi cum să învingă lumea (Ioan 16:33). El a sădit în inima lor speranţă şi „a revărsat lumină asupra vieţii şi a nedescompunerii prin intermediul veştii bune“ (2 Timotei 1:10). Dacă vă număraţi printre discipolii săi, ce înseamnă în opinia voastră a fi discipol? Analizând ceea ce a spus Isus despre discipoli, putem afla cum să avem o viaţă mai plină de sens. Aceasta presupune să ne însuşim punctul său de vedere şi să aplicăm unele principii fundamentale. — Matei 10:24, 25; Luca 14:26, 27; Ioan 8:31, 32; 13:35; 15:8.

2, 3. a) Ce este un discipol al lui Isus? b) De ce este important să ne întrebăm ai cui discipoli suntem noi?

2 În Scripturile greceşti creştine, cuvântul tradus prin „discipol“ se referă, în esenţă, la o persoană care învaţă sau care îşi concentrează mintea asupra unui anumit lucru. Un cuvânt înrudit apare în textul-cheie al articolului de faţă, Matei 11:29: „Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci eu am un temperament blând şi o inimă umilă, şi veţi găsi înviorare pentru sufletele voastre“. Da, un discipol este o persoană care învaţă. În evanghelii, cuvântul „discipol“ este folosit de obicei cu privire la continuatorii apropiaţi ai lui Isus, care l-au însoţit în călătoriile de predicare şi care au fost instruiţi de el. Au fost şi unele persoane care au acceptat învăţăturile lui Isus, însă în secret (Luca 6:17; Ioan 19:38). Scriitorii evangheliilor au folosit, de asemenea, expresii de genul „discipolii lui Ioan [Botezătorul] şi discipolii fariseilor“ (Marcu 2:18). Întrucât Isus i-a avertizat pe continuatorii săi „să se păzească . . . de învăţătura fariseilor“, ne-am putea întreba: „Ai cui discipoli suntem noi?“ — Matei 16:12.

3 Dacă suntem discipoli ai lui Isus şi dacă am învăţat de la el, atunci ceilalţi ar trebui să se simtă învioraţi spiritualiceşte în prezenţa noastră. Ei ar trebui să sesizeze că avem un temperament mai blând şi o inimă mai umilă. Dacă deţinem o funcţie de conducere la serviciu, dacă suntem părinţi sau dacă suntem păstori în congregaţia creştină, simt cei aflaţi în grija noastră că îi tratăm aşa cum i-a tratat Isus pe cei aflaţi în grija sa?

Cum i-a tratat Isus pe oameni

4, 5. a) De ce nu este greu să cunoaştem cum i-a tratat Isus pe oamenii care se confruntau cu probleme? b) Ce s-a întâmplat când Isus a fost în casa unui fariseu pentru a lua prânzul?

4 Este necesar să cunoaştem cum i-a tratat Isus pe oameni, îndeosebi pe cei ce se confruntau cu probleme mari. Şi nu este greu să aflăm acest lucru, deoarece Biblia conţine multe relatări despre felul cum îi trata Isus pe oamenii pe care îi întâlnea, unii dintre aceştia fiind foarte necăjiţi. Să remarcăm, de asemenea, modul în care i-au tratat conducătorii religioşi, mai ales fariseii, pe oamenii ce se aflau în aceeaşi situaţie. Observând contrastul dintre ei, vom putea înţelege multe lucruri.

5 În anul 31 e.n., în timp ce Isus era într-un tur de predicare în Galileea, ‘unul dintre farisei i-a cerut [lui Isus] să ia prânzul cu el’. Isus nu a ezitat să accepte invitaţia. „Prin urmare, el a intrat în casa fariseului şi s-a întins la masă. Şi iată, o femeie care era cunoscută în oraş ca păcătoasă a aflat că el era întins la masă în casa fariseului şi a adus un vas de alabastru cu ulei parfumat şi, aşezându-se în spate, la picioarele lui, plângea şi a început să-i ude picioarele cu lacrimile ei şi i le ştergea cu părul capului ei. De asemenea, îi săruta cu tandreţe picioarele şi i le ungea cu ulei parfumat.“ — Luca 7:36–38.

6. Cum a fost posibil ca o femeie „păcătoasă“ să ajungă în casa fariseului?

6 Vă puteţi imagina scena? Iată ce se afirmă într-o lucrare de referinţă: „Femeia (v.37) a profitat de obiceiurile societăţii iudaice de atunci potrivit cărora cei nevoiaşi puteau să vină la un astfel de banchet ca să primească ce mai rămânea de la mese“. Aşa se explică cum putea să intre la un ospăţ o persoană neinvitată. Cu acea ocazie, probabil că mai erau şi alţii care aşteptau să se termine prânzul şi să strângă mâncarea rămasă. Însă această femeie s-a comportat într-un mod neobişnuit. Ea nu a stat pe margine, aşteptând terminarea prânzului. Femeia avea o reputaţie foarte proastă, fiind cunoscută de toţi ca „o păcătoasă“. Astfel Isus a spus că ştia ‘păcatele ei, deşi erau multe’. — Luca 7:47.

7, 8. a) În ce fel am fi putut reacţiona într-o situaţie de genul celei descrise în Luca 7:36–38? b) Cum a reacţionat Simon?

7 Imaginaţi-vă că trăiţi pe vremea aceea şi că sunteţi în locul lui Isus. Cum aţi reacţiona? V-aţi simţi stânjeniţi văzând-o pe această femeie că se apropie de voi? Ce efect ar avea asupra voastră această situaţie (Luca 7:45)? Aţi fi şocaţi?

8 Dacă aţi fi printre ceilalţi musafiri, aţi gândi şi voi cel puţin într-o anumită măsură aşa cum a gândit Simon fariseul? „La vederea acestui lucru, fariseul care îl invitase [pe Isus] a zis în sinea lui: «Omul acesta, dacă ar fi profet, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care îl atinge, că este o păcătoas㻓 (Luca 7:39). Spre deosebire de gazda sa, Isus era un om plin de compasiune. El a înţeles starea în care se afla femeia şi a sesizat durerea ei sufletească. Relatarea biblică nu arată cum ajunsese ea să ducă o viaţă păcătoasă. Însă, dacă era într-adevăr o prostituată, se pare că bărbaţii din oraş, care erau evrei dedicaţi, nu făcuseră nimic ca s-o ajute.

9. Cum a reacţionat Isus, şi care a fost, probabil, rezultatul?

9 Dar Isus voia s-o ajute. El i-a spus: „Păcatele îţi sunt iertate“. Apoi a adăugat: „Credinţa ta te-a salvat; du-te în pace“ (Luca 7:48–50). Relatarea se termină aici. Unii ar putea obiecta că Isus nu a ajutat-o prea mult. De fapt, el a binecuvântat-o şi i-a dat drumul să plece. Sau poate cineva s-ar gândi că s-a întors la modul ei de viaţă deplorabil. Deşi nu putem şti cu certitudine, remarcaţi ce spune Luca în continuare. El relatează că Isus a mers „din oraş în oraş şi din sat în sat, predicând şi anunţând vestea bună a regatului“. Luca mai menţionează că alături de Isus şi de discipolii săi erau ‘unele femei care le slujeau cu bunurile lor’. Nu este exclus ca printre ele să fi fost şi această femeie penitentă şi recunoscătoare, care începuse acum să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu, având o conştiinţă curată, un nou sens în viaţă şi o iubire mai profundă faţă de Dumnezeu. — Luca 8:1–3.

Isus în contrast cu fariseii

10. De ce este util să analizăm relatarea despre Isus şi femeia păcătoasă în casa lui Simon?

10 Ce putem învăţa din această relatare impresionantă? Gândiţi-vă că sunteţi în casa lui Simon. Ce aţi simţi? Aţi reacţiona la fel ca Isus sau aţi avea oarecum aceleaşi sentimente ca ale gazdei lui? Întrucât Isus a fost Fiul lui Dumnezeu, noi nu putem să simţim şi să acţionăm exact ca el. Însă poate că nici nu am fi prea încântaţi la gândul că ne-am putea asemăna cu Simon, fariseul. De fapt, nimeni nu s-ar mândri să se asemene cu fariseii.

11. De ce nu am dori să ne asemănăm cu fariseii?

11 Pe baza dovezilor biblice şi extrabiblice putem trage concluzia că fariseii se erijau în apărători ai intereselor oamenilor şi ai bunăstării naţiunii. Ei nu erau prea încântaţi că Legea lui Dumnezeu era în esenţă clară şi uşor de înţeles. Acolo unde Legea li se părea că nu e suficient de explicită, ei căutau să acopere presupusele lacune formulând dispoziţii concrete pentru ca oamenii să nu-şi mai poată folosi conştiinţa. Aceşti conducători religioşi au încercat să facă reguli de conduită pentru fiecare aspect al vieţii, chiar şi pentru cele neînsemnate. *

12. Cum se considerau fariseii?

12 Iosefus, istoric evreu din secolul I, arată cât se poate de clar că fariseii se considerau buni, amabili, imparţiali şi pe deplin calificaţi pentru misiunea lor. Fără îndoială că unii dintre ei corespundeau într-o mare măsură acestei descrieri, dacă ne gândim, de exemplu, la Nicodim (Ioan 3:1, 2; 7:50, 51). Cu timpul, unii farisei chiar au îmbrăţişat modul de viaţă creştin (Faptele 15:5). De asemenea, apostolul creştin Pavel a scris despre anumiţi evrei, cum erau fariseii: „Au zel pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cunoştinţei exacte“ (Romani 10:2). Totuşi, evangheliile îi prezintă pe farisei aşa cum erau văzuţi de oamenii de rând, şi anume mândri, aroganţi, exagerat de drepţi, vânători de greşeli, critici şi dispreţuitori.

Punctul de vedere al lui Isus

13. Ce a spus Isus despre farisei?

13 Isus i-a mustrat aspru pe scribi şi pe farisei numindu-i ipocriţi. „Ei leagă sarcini grele şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei înşişi nu vor să le clintească nici măcar cu degetul.“ Da, sarcina era grea, iar jugul pus asupra oamenilor era aspru. Isus i-a mai numit pe scribi şi pe farisei „nebuni“, iar un nebun este periculos într-o comunitate. De asemenea, Isus i-a numit „călăuze oarbe“, afirmând că ei au „neglijat lucrurile mai importante ale Legii, adică justiţia, îndurarea şi fidelitatea“. Cine ar dori ca Isus să-l considere fariseu? — Matei 23:1–4, 16, 17, 23.

14, 15. a) Ce anume înţelegem despre farisei din relatarea referitoare la Isus şi la Matei Levi? b) Ce lecţie importantă putem învăţa din această relatare?

14 Aproape oricine citeşte relatările evanghelice poate remarca spiritul critic al majorităţii fariseilor. După ce Isus l-a invitat pe un încasator de impozite pe nume Matei Levi să devină discipol, acesta a dat un mare banchet pentru Isus. Iată ce citim: „Atunci fariseii şi scribii lor au început să murmure împotriva discipolilor săi, zicând: «De ce mâncaţi şi beţi cu încasatorii de impozite şi cu păcătoşii?» Răspunzând, Isus le-a zis: «Eu am venit să-i chem la căinţă nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi»“. — Luca 5:27–32.

15 Levi însuşi a înţeles un alt lucru spus de Isus cu acea ocazie: „Duceţi-vă deci şi învăţaţi ce înseamnă: «Vreau îndurare, şi nu jertf㻓 (Matei 9:13). Deşi susţineau că au credinţă în scrierile profeţilor evrei, fariseii nu şi-au însuşit aceste cuvinte, consemnate în Osea 6:6. Când păcătuiau de dragul respectării tradiţiei, fariseii demonstrau că, pentru ei, respectarea cu stricteţe a unor reguli era mai importantă decât faptul de a fi îndurători. Fiecare dintre noi ne-am putea întreba: Am eu reputaţia de persoană care ţine cu încăpăţânare la anumite reguli, cum ar fi cele care reflectă opinii personale sau ceea ce consider eu a fi de bun-simţ? Sau mai degrabă sunt cunoscut ca fiind o persoană bună şi îndurătoare?

16. Ce anume obişnuiau să facă fariseii, şi cum putem evita să ne asemănăm cu ei?

16 Fariseii căutau mereu nod în papură. Ei vânau orice greşeală — reală sau imaginară —, făcându-i pe oameni să stea mereu în defensivă şi amintindu-le de toate abaterile lor. Fariseii se lăudau că dădeau zeciuială din cele mai mici ierburi, ca menta, mărarul şi chimenul. Ei încercau să conducă naţiunea şi îşi afişau pietatea prin felul în care se îmbrăcau. Evident, dacă vrem să imităm exemplul lui Isus, trebuie să evităm tendinţa de a vâna mereu greşelile altora sau de a le scoate în evidenţă.

Cum a abordat Isus problemele

17–19. a) Cum a acţionat Isus într-o situaţie care ar fi putut avea consecinţe foarte grave? b) Din ce motiv era situaţia stresantă şi neplăcută? c) Cum aţi fi reacţionat dacă aţi fi fost de faţă când femeia respectivă a venit la Isus?

17 Isus a abordat problemele într-un mod foarte diferit de cel al fariseilor. Să vedem cum a acţionat Isus într-o situaţie care s-ar fi putut dovedi foarte gravă. Puteţi să citiţi în acest sens relatarea din Luca 8:42–48, despre o femeie care de 12 ani avea o scurgere de sânge.

18 În relatarea lui Marcu se arată că femeia era ‘înfricoşată şi tremura’ (Marcu 5:33). De ce? Fără îndoială deoarece ştia că încălcase Legea lui Dumnezeu. Potrivit celor consemnate în Leviticul 15:25–28, o femeie care avea o scurgere de sânge nefirească era necurată toată perioada cât dura aceasta şi încă o săptămână după aceea. Orice lucru pe care îl atingea şi orice persoană cu care venea în contact deveneau necurate. Ca să ajungă la Isus, această femeie a trebuit să-şi facă loc prin mulţime. Chiar şi acum, după 2000 de ani, când citim relatarea, simţim compasiune pentru această femeie.

19 Cum aţi fi privit lucrurile dacă aţi fi fost atunci de faţă? Ce aţi fi spus? Să observăm că Isus a manifestat bunătate, iubire şi consideraţie faţă de femeie, nefăcând nici măcar aluzie la faptul că ea ar fi greşit în vreun fel. — Marcu 5:34.

20. În ce ar consta dificultatea presupunând că cerinţa consemnată în Leviticul 15:25–28 ar fi valabilă şi în prezent?

20 Ce putem învăţa din acest episod? Să presupunem că eşti bătrân într-o congregaţie creştină şi că Leviticul 15:25–28 este o cerinţă pentru creştini. Cum ai reacţiona dacă o soră de credinţă ar încălca această lege, simţindu-se acum deznădăjduită şi neajutorată? A-i umili-o în public dându-i un sfat prin care, de fapt, să-i reproşezi cele întâmplate? „O, nu, vei spune, n-aş face niciodată aşa ceva! M-aş strădui să imit exemplul lui Isus şi să fiu amabil, iubitor, atent şi plin de consideraţie.“ Foarte bine! Însă tocmai în asta constă dificultatea: să acţionăm în acest mod, imitând exemplul lui Isus.

21. Ce i-a învăţat Isus pe oameni despre Lege?

21 În esenţă, se poate spune că oamenii se simţeau învioraţi în prezenţa lui Isus, da, zidiţi şi încurajaţi. Când impunea un anumit mod de acţiune, Legea lui Dumnezeu era explicită. Însă, când Legea părea să aibă un enunţ mai general, oamenii trebuiau să-şi folosească într-o mai mare măsură conştiinţa, putând să-şi demonstreze prin deciziile pe care le luau iubirea pentru Dumnezeu. Deci Legea era flexibilă (Marcu 2:27, 28). Dumnezeu şi-a iubit slujitorii, a acţionat întotdeauna spre binele lor şi a fost gata să arate îndurare când aceştia au greşit. Isus a făcut la fel. — Ioan 14:9.

Efectele învăţăturii lui Isus

22. Ce atitudine au învăţat discipolii lui Isus să aibă observând exemplul său?

22 Cei care au ascultat de Isus devenind discipolii săi au înţeles cât de adevărate erau cuvintele rostite de el: „Jugul meu este bun şi sarcina mea este uşoară“ (Matei 11:30). Isus nu i-a făcut niciodată pe oameni să se simtă împovăraţi ori agasaţi sau să simtă că li s-ar face permanent morală. Ei erau mai liberi, mai fericiţi şi mai încrezători în relaţiile lor cu Dumnezeu şi cu semenii (Matei 7:1–5; Luca 9:49, 50). Ei au învăţat de la el că un conducător spiritual trebuie să-i învioreze pe alţii, manifestând umilinţă a minţii şi a inimii. — 1 Corinteni 16:17, 18; Filipeni 2:3.

23. Ce lecţie importantă au învăţat discipolii cât au fost cu Isus şi la ce concluzii au putut ei ajunge?

23 În plus, mulţi au înţeles cât de important este faptul de a rămâne în unitate cu Cristos şi de a adopta spiritul manifestat de el. Iată ce le-a spus el discipolilor: „Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine şi eu v-am iubit pe voi, rămâneţi în iubirea mea. Dacă respectaţi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea, aşa cum eu am respectat poruncile Tatălui şi rămân în iubirea lui“ (Ioan 15:9, 10). Dacă doreau să aibă succes ca miniştri şi slujitori ai lui Dumnezeu, ei trebuiau să aplice cu sârguinţă ceea ce învăţaseră de la Isus, atât în lucrarea de predicare şi de predare a minunatei veşti bune a lui Dumnezeu, cât şi în modul de a se purta cu membrii familiei şi cu prietenii. Pe măsură ce numărul de creştini avea să crească şi aveau să se formeze congregaţii, ei trebuiau să-şi amintească mereu că modul corect de a acţiona era cel stabilit de Isus prin exemplul său. Isus a predat adevărul, iar modul de viaţă pe care l-au observat la el era într-adevăr modul de viaţă pe care trebuiau să-l adopte. — Ioan 14:6; Efeseni 4:20, 21.

24. La ce ar trebui să medităm cu atenţie având în vedere exemplul lui Isus?

24 Acum, dacă meditaţi la unele idei pe care le-am analizat, sesizaţi unele domenii în care aţi putea face îmbunătăţiri? Sunteţi de acord că Isus a gândit, a predat şi a acţionat întotdeauna într-un mod potrivit? Dacă da, prindeţi curaj! Iată ce cuvinte încurajatoare ne adresează el: „Dacă ştiţi aceste lucruri, fericiţi sunteţi dacă le faceţi“! — Ioan 13:17.

[Notă de subsol]

^ par. 11 „Deosebirea fundamentală [dintre Isus şi farisei] se poate observa cu claritate în lumina celor două concepţii opuse despre Dumnezeu. Pentru farisei, Dumnezeu este în primul rând o persoană care pretinde; pentru Isus, Dumnezeu este o persoană îndurătoare şi plină de compasiune. Bineînţeles, fariseul nu neagă bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu, însă el consideră că aceste calităţi s-au concretizat în darul numit Tora [Legea] şi în posibilitatea de a îndeplini cerinţele ei. . . . Respectarea tradiţiei orale, cu regulile ei de interpretare a Legii, era considerată de fariseu modalitatea de a împlini Tora. . . . Faptul că Isus a ridicat dubla poruncă referitoare la iubire (Matei 22:34–40) la rangul de normă de interpretare şi că a respins caracterul restrictiv al tradiţiei orale . . . l-a pus în opoziţie cu cazuistica fariseică.“ — The New International Dictionary of New Testament Theology.

Cum aţi răspunde?

• Ce înseamnă în opinia voastră a fi un discipol al lui Isus?

• Cum i-a tratat Isus pe oameni?

• Ce putem învăţa din modul în care a predat Isus?

• În ce privinţe se deosebea Isus de farisei?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiilor de la paginile 18, 19]

Cât de mare era deosebirea dintre atitudinea lui Isus faţă de oameni şi cea a fariseilor!