Adevăratul Isus

DUPĂ ce a aflat de la apostolii săi ce credeau oamenii despre el, Isus i-a întrebat: „Dar voi, cine spuneţi că sunt?“ În Evanghelia lui Matei găsim răspunsul apostolului Petru: „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“ (Matei 16:15, 16). Ceilalţi erau de aceeaşi părere. Natanael, care mai târziu a devenit unul dintre apostoli, i-a spus lui Isus: „Rabi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti Rege al lui Israel“ (Ioan 1:49). Isus însuşi a vorbit despre importanţa rolului său: „Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin intermediul meu“ (Ioan 14:6). Cu diferite ocazii, el s-a referit la sine ca fiind „Fiul lui Dumnezeu“ (Ioan 5:24, 25; 11:4). Isus a oferit dovezi în sprijinul acestei afirmaţii înfăptuind lucrări miraculoase şi chiar înviind morţi.

Îndoieli justificate?

Însă putem avea într-adevăr încredere în ceea ce spun evangheliile despre Isus? Îl prezintă ele pe adevăratul Isus? Frederick F. Bruce, fost profesor de critică şi exegeză biblică la Universitatea din Manchester (Anglia), a afirmat: „De regulă, nu se poate demonstra cu argumente istorice veridicitatea fiecărui detaliu menţionat într-un document antic, fie biblic, fie extrabiblic. Este suficient ca scriitorul să fie considerat în general demn de încredere. Dacă lucrul acesta este confirmat, se poate crede a priori că detaliile menţionate de el sunt exacte. . . . Noul Testament nu este neapărat mai puţin demn de încredere din punct de vedere istoric numai pentru simplul fapt că e considerat de către creştini un text «sacru»“.

După ce a analizat unele îndoieli privitoare la Isus, aşa cum este el prezentat în evanghelii, James R. Edwards, profesor de religie la Colegiul Jamestown (Dakota de Nord, SUA), a scris: „Putem spune cu încredere că evangheliile conţin o mulţime de dovezi importante referitoare la adevărul despre Isus. . . . Cel mai logic răspuns la întrebarea de ce îl prezintă evangheliile pe Isus în modul în care o fac este: Deoarece în esenţă aşa a fost el. Evangheliile păstrează cu fidelitate imaginea pe care şi-au format-o continuatorii săi despre el, şi anume: un trimis al lui Dumnezeu, cu autoritatea divină de Fiu şi Slujitor al Său“. *

În căutarea lui Isus

Însă ce se poate spune despre referinţele extrabiblice privitoare la Isus Cristos? Cum sunt considerate acestea? În lucrările lui Tacit, Suetoniu, Iosefus, Pliniu cel Tânăr şi ale altor câţiva scriitori clasici apar multe referiri la Isus. Iată ce se spune despre ele în The New Encyclopædia Britannica (1995): „Aceste relatări independente dovedesc că, în timpurile antice, chiar şi cei ce  se opuneau creştinismului nu s-au îndoit niciodată de istoricitatea lui Isus, care a început să fie pusă la îndoială, din motive neîntemeiate, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, pe parcursul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea“.

Din păcate, se pare că erudiţii moderni, căutându-l pe „adevăratul“ sau „personajul istoric“ Isus, au ascuns adevărata sa identitate în spatele speculaţiilor, al îndoielilor nejustificate şi al teoriilor lipsite de fundament. Într-un anumit sens, ei se fac vinovaţi tocmai de ceea ce îi acuză în mod nedrept pe scriitorii evangheliilor: crearea de mituri. Unii sunt atât de dornici să-şi clădească o reputaţie şi să-şi lege numele de o nouă teorie senzaţională, încât nu examinează cu onestitate dovezile privitoare la Isus. Cu timpul, ei creează un „Isus“ care nu este nimic altceva decât rodul imaginaţiei erudiţilor.

Cei ce-l caută cu sinceritate îl pot găsi pe adevăratul Isus în paginile Bibliei. Potrivit opiniei profesorului Luke Johnson, care predă Noul Testament şi originile religiei creştine la Facultatea de Teologie Candler din cadrul Universităţii Emory, cele mai multe cercetări asupra personajului istoric Isus scapă din vedere obiectivul Bibliei. El spune că analiza contextului social, politic, antropologic şi cultural în care a trăit Isus poate fi interesantă, însă „obiectivul Scripturii nu este nici pe departe“ să dezvăluie ceea ce erudiţii numesc personajul istoric Isus. Ea se concentrează „mai degrabă asupra personalităţii lui Isus“, a mesajului său şi a rolului său de Răscumpărător. Aşadar, care a fost adevărata personalitate a lui Isus şi care a fost, de fapt, mesajul său?

Adevăratul Isus

Evangheliile — cele patru relatări biblice despre viaţa lui Isus — descriu un om care manifesta  multă empatie. Mila şi compasiunea l-au mişcat pe Isus să-i ajute pe oamenii bolnavi, orbi sau care sufereau de alte infirmităţi (Matei 9:36; 14:14; 20:34). Moartea prietenului său Lazăr şi durerea surorilor îndoliate ale acestuia l-au afectat atât de mult pe Isus, încât ‘a gemut şi a izbucnit în lacrimi’ (Ioan 11:32–36). De fapt, evangheliile arată că Isus a manifestat o diversitate de sentimente: compasiune când a întâlnit un om care avea lepră, bucurie când a auzit de succesul discipolilor săi, indignare când a văzut insensibilitatea inimii celor ce susţineau legea şi tristeţe când Ierusalimul l-a respins pe Mesia.

Când făcea un miracol, Isus se concentra adesea asupra meritului celui vindecat: „Credinţa ta te-a făcut bine“ (Matei 9:22). El l-a lăudat pe Natanael numindu-l „un Israelit cu adevărat, în care nu este prefăcătorie“ (Ioan 1:47, Noul Testament tradus de Emil Pascal). Când unii au considerat că darul făcut de o femeie pentru a-şi exprima recunoştinţa fusese prea scump, Isus i-a luat apărarea şi a spus că generozitatea ei urma să fie amintită mult timp de-atunci încolo (Matei 26:6–13). El s-a dovedit un prieten adevărat şi un tovarăş plin de afecţiune pentru discipolii săi, ‘iubindu-i până la sfârşit’. — Ioan 13:1; 15:11–15.

Evangheliile arată, de asemenea, că Isus le-a putut înţelege imediat nevoile şi sentimentele celor mai mulţi oameni pe care i-a întâlnit. Indiferent că a stat de vorbă cu o femeie la o fântână, cu un învăţător al Legii într-o grădină sau cu un pescar lângă un lac, el a ajuns imediat la inima lor. Câteva cuvinte ale lui Isus erau suficiente ca să-i facă pe mulţi dintre aceşti oameni să-şi deschidă inima şi să-i spună cele mai intime gânduri. Pur şi simplu le atingea coarda sensibilă. Deşi pe atunci oamenii se ţineau probabil departe de cei cu autoritate, ei se adunau în număr mare în jurul lui Isus. Lor le făcea plăcere să stea cu el şi se simţeau bine în compania lui. Chiar şi copiii se simţeau în largul lor în prezenţa lui Isus. Iar, când a luat un copil pentru a da un exemplu, Isus nu numai că l-a aşezat în faţa discipolilor, dar „şi-a pus braţele în jurul lui“ (Marcu 9:36; 10:13–16). Într-adevăr, evangheliile îl descriu pe Isus ca fiind un om faţă de care oamenii se simţeau atât de atraşi, încât au stat cu el trei zile doar pentru a asculta cuvintele sale fascinante. — Matei 15:32.

Deşi era un om perfect, Isus nu a fost prea critic sau prea arogant şi autoritar în relaţiile cu oamenii imperfecţi şi păcătoşi în mijlocul cărora trăia şi cărora le predica (Matei 9:10–13; 21:31,  32; Luca 7:36–48; 15:1–32; 18:9–14). El nu a fost niciodată pretenţios cu alţii. El nu a adăugat la poverile oamenilor, ci a spus: „Veniţi la mine, voi toţi care trudiţi . . ., şi eu vă voi înviora“. Discipolii săi au constatat că avea „un temperament blând şi o inimă umilă“; jugul său era bun, iar sarcina lui era uşoară. — Matei 11:28–30.

Personalitatea lui Isus, aşa cum transpare ea din relatările evanghelice, este fără îndoială reală. Ar fi fost greu ca patru persoane să născocească un personaj ieşit din comun şi apoi să-l descrie în patru relatări, şi aceasta fără să existe contradicţii. Ar fi fost aproape imposibil ca patru scriitori să prezinte aceeaşi persoană şi să o descrie în acelaşi fel dacă persoana respectivă nu ar fi existat în realitate.

Istoricul Michael Grant pune o întrebare care îndeamnă la reflecţie: „Cum se face că toate evangheliile, fără excepţie, prezintă portretul remarcabil, bine conturat, al unui bărbat tânăr şi atrăgător, care se comporta degajat printre femei de tot felul, chiar şi printre cele ce aveau, indiscutabil, o proastă reputaţie, fără să lase nici cea mai mică impresie de sentimentalism, artificialitate sau falsă pudoare şi, în acelaşi timp, păstrându-şi în orice împrejurare integritatea morală?“ Răspunsul logic este următorul: Acest bărbat a existat cu adevărat şi s-a comportat aşa cum relatează Biblia.

Adevăratul Isus şi viitorul nostru

Pe lângă faptul că oferă o imagine verosimilă a lui Isus când a fost pe pământ, Biblia arată că el a avut o existenţă preumană ca Fiu unic-născut al lui Dumnezeu, „întâiul născut din toată creaţia“ (Coloseni 1:15). Cu aproximativ două mii de ani în urmă, Dumnezeu a transferat viaţa fiului său ceresc în uterul unei fecioare evreice pentru a se naşte ca om (Matei 1:18). În timpul ministerului său pământesc, Isus a proclamat Regatul lui Dumnezeu ca singura speranţă a omenirii muribunde şi i-a instruit pe discipolii săi să continue această lucrare de predicare. — Matei 4:17; 10:5–7; 28:19, 20.

În anul 33 e.n., la 14 Nisan (în jurul datei de 1 aprilie), Isus a fost arestat, judecat, condamnat şi executat pe baza unei false acuzaţii de sediţiune (Matei 26:18–20, 26:48—27:50). Moartea lui Isus are valoare de răscumpărare, eliberând omenirea credincioasă din starea ei păcătoasă şi deschizându-le astfel calea vieţii eterne tuturor celor care exercită credinţă în el (Romani 3:23, 24; 1 Ioan 2:2). La 16 Nisan, Isus a fost înviat, iar la scurt timp s-a înălţat înapoi la cer (Marcu 16:1–8; Luca 24:50–53; Faptele 1:6–9). În calitate de Rege numit de Iehova, înviatul Isus are autoritatea deplină de a duce la îndeplinire scopul originar al lui Dumnezeu privitor la oameni (Isaia 9:6, 7; Luca 1:32, 33). Într-adevăr, Biblia îl prezintă pe Isus drept personajul principal în îndeplinirea scopurilor lui Dumnezeu.

În secolul I, mulţi l-au acceptat pe Isus pentru ceea ce era: promisul Mesia, sau Cristosul, trimis pe pământ ca să justifice suveranitatea lui Iehova şi ca să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru omenire (Matei 20:28; Luca 2:25–32; Ioan 17:25, 26; 18:37). Cu siguranţă că, în faţa unor persecuţii aprige, oamenii nu s-ar fi simţit îndemnaţi să devină discipoli ai lui Isus dacă n-ar fi fost siguri de identitatea sa. Plini de zel şi de curaj, ei au acceptat misiunea pe care le-a dat-o el, de a ‘face discipoli din oameni ai tuturor naţiunilor’. — Matei 28:19.

În prezent, milioane de creştini sinceri şi bine documentaţi sunt convinşi că Isus nu este un personaj legendar. Ei îl acceptă în calitate de Rege întronat al Regatului lui Dumnezeu deja instaurat în ceruri, care va prelua în curând controlul absolut asupra pământului. Vestea despre acest guvern divin este îmbucurătoare deoarece ea ne promite eliberarea de problemele cu care se confruntă omenirea. Creştinii adevăraţi dovedesc că îl sprijină cu loialitate pe Regele ales de Iehova declarând altora „această veste bună a regatului“. — Matei 24:14.

Cei ce susţin acest Regat şi măsurile luate prin intermediul lui Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu, se vor bucura de binecuvântări eterne. Şi voi vă puteţi bucura de aceste binecuvântări! Editorii revistei de faţă vor fi bucuroşi să vă ajute să-l cunoaşteţi pe adevăratul Isus.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 6]

Ce au spus alţii

„Consider că Isus din Nazaret este unul dintre cei mai mari învăţători pe care i-a avut lumea. . . . Vreau să le spun hinduşilor că nu au trăit cu adevărat dacă nu au studiat cu cel mai mare respect învăţăturile lui Isus.“ Mohandas K. Gandhi, The Message of Jesus Christ.

„O personalitate atât de originală, de desăvârşită, de coerentă, de perfectă şi de umană şi totuşi cu mult superioară măreţiei omului nu poate fi nici o înşelătorie şi nici rodul imaginaţiei. . . . Ar fi nevoie de cineva superior lui Isus ca să-l inventeze pe Isus.“ Philip Schaff, History of the Christian Church.

„Faptul ca doar câţiva oameni simpli să fi inventat într-o singură generaţie o personalitate atât de puternică şi de fascinantă, cu o etică atât de înaltă şi cu o viziune atât de însufleţitoare asupra fraternităţii umane ar constitui un miracol mult mai puţin credibil decât oricare dintre miracolele consemnate în Evanghelii.“ Will Durant, Caesar and Christ.

„Pare de necrezut că o mişcare religioasă de dimensiuni mondiale ar putea avea la bază o persoană ireală — un fel de echivalent antic al instrumentelor promoţionale de azi —, dacă ţinem cont de miile de oameni, a căror existenţă nu poate fi contestată, ce au încercat fără succes să găsească o religie.“ Gregg Easterbrook, Beside Still Waters.

‘Ca istoric literar, am deplina convingere că Evangheliile sunt orice altceva, numai legende nu. Ele nu sunt suficient de artistice pentru a fi legende. . . . Cea mai mare parte a vieţii lui Isus rămâne necunoscută, ceea ce nici un popor care ar inventa o legendă nu ar permite să se întâmple.’ C. S. Lewis, God in the Dock.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 7]

Evangheliile arată că Isus a manifestat o diversitate de sentimente