Principiile divine vă pot fi de folos
Principiile divine vă pot fi de folos
ŞTIŢI, fără îndoială, că animalele se ghidează după instinct. Multe maşini sunt proiectate să execute anumite comenzi. Însă oamenii au fost creaţi să se conducă după principii. De unde ştim acest lucru? Iată ce a spus Iehova, Sursa tuturor principiilor drepte, când i-a creat pe primii oameni: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră“. Creatorul este spirit; el nu are un corp fizic, cum avem noi; prin urmare, suntem făcuţi după „chipul“ lui în sensul că putem reflecta personalitatea sa, manifestând într-o anumită măsură calităţile sale excelente. Oamenii au capacitatea de a se ghida în viaţă după principii, adică după norme de acţiune drepte. Iehova a dispus ca multe dintre aceste principii să fie consemnate în Cuvântul său. — Geneza 1:26; Ioan 4:24; 17:17.
„Însă Biblia conţine sute de principii“, ar putea spune cineva. „Ar fi imposibil să le ştii pe Matei 22:37–39, unde Isus a arătat că printre poruncile Legii mozaice şi principiile ce stăteau la baza acestora existau unele cu o importanţă mai mare.
toate.“ Este adevărat. Însă gândiţi-vă: deşi toate principiile divine sunt utile, unele sunt mai importante decât altele. Puteţi observa acest lucru citindCare principii sunt mai importante? Principiile biblice esenţiale sunt cele care au o legătură directă cu relaţiile noastre cu Iehova. Dacă le respectăm, busola noastră morală va fi influenţată în primul rând de Creator. În plus, există principii care vizează relaţiile noastre cu semenii. Aplicarea acestora ne va ajuta să nu ne lăsăm influenţaţi de atitudinea „mai întâi eu“.
Să examinăm mai întâi unul dintre cele mai importante adevăruri biblice. Despre ce adevăr este vorba şi cum ne influenţează acesta?
„Cel-Prea-Înalt peste tot pământul“
Sfintele Scripturi arată cu claritate că Iehova este Marele nostru Creator, Dumnezeul Atotputernic. Nimeni nu-l poate egala sau suplini vreodată. Acesta este un adevăr esenţial consemnat în Biblie. — Geneza 17:1; Eclesiastul 12:1.
Unul dintre scriitorii cărţii Psalmilor a spus despre Iehova: „Tu eşti Cel-Prea-Înalt peste tot pământul“. Regele David din antichitate a spus: „A Ta, DOAMNE, este împărăţia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai presus de orice“. Iar bine cunoscutul profet Ieremia s-a simţit îndemnat să consemneze: „Nici unul nu este ca Tine, DOAMNE! Mare eşti Tu şi măreţ în putere este Numele tău“. — Psalmul 83:18; 1 Cronici 29:11; Ieremia 10:6.
Cum ar trebui să ne influenţeze aceste adevăruri despre Dumnezeu viaţa de zi cu zi?
Este cât se poate de clar că Iehova, Creatorul nostru şi Dătătorul vieţii, trebuie să joace cel mai important rol în viaţa noastră. Oare nu ar fi bine, având în vedere acest lucru, să ne împotrivim oricărei tendinţe de a atrage atenţia asupra propriei persoane — o tendinţă care la unii se manifestă mai puternic decât la alţii? Un principiu înţelept este următorul: „Faceţi toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 10:31). Profetul Daniel a lăsat un excelent exemplu în acest sens.
Relatarea istorică ne spune că regele Nebucadneţar al Babilonului a avut odată un vis care l-a tulburat foarte mult şi de aceea a dorit să-i cunoască semnificaţia. Deşi toţi ceilalţi au fost puşi în încurcătură, Daniel i-a spus regelui cu exactitate tot ceea ce voia acesta să ştie. Şi-a atribuit Daniel meritul pentru aceasta? Nu, el i-a dat glorie ‘Dumnezeului din ceruri care descoperă tainele’. Apoi Daniel a spus: ‘Nu mi s-a descoperit taina aceasta pentru că ar fi în mine o înţelepciune mai mare decât a tuturor celor vii’. Daniel a fost un om cu principii. Nu este de mirare că în cartea lui Daniel se spune de trei ori despre el că a fost „preaiubit“ de Dumnezeu. — Daniel 2:28, 30; 9:23; 10:11, 19.
Dacă-l veţi imita pe Daniel, veţi trage foloase. Un factor decisiv care vă va ajuta să-i urmaţi exemplul este motivaţia. Cine ar trebui să primească onoare pentru ceea ce realizaţi? Indiferent de situaţie, e bine să acţionaţi în armonie cu acest principiu biblic de importanţă vitală — Iehova este Domnul Suveran. Dacă veţi face acest lucru, el vă va considera ‘preaiubiţi’.
Să examinăm acum două principii fundamentale care ne pot ajuta în relaţiile cu semenii. Având în vedere accentul tot mai mare ce se pune pe propria persoană, la capitolul relaţii interumane apar probleme deosebit de dificile.
„Cu umilinţă a minţii“
Cei care îşi pun propriile interese pe primul plan sunt rareori mulţumiţi. Majoritatea îşi doresc o viaţă mai bună şi vor acest lucru imediat. Pentru ei, modestia este o dovadă de slăbiciune, iar răbdarea trebuie manifestată numai de ceilalţi. Ei consideră că, pentru a avea succes în viaţă, totul este permis, cu alte cuvinte, scopul scuză mijloacele. Nu credeţi că viaţa poate fi abordată şi în alt mod?
Deşi se confruntă zilnic cu această atitudine, slujitorii lui Dumnezeu nu trebuie să se lase influenţaţi. Creştinii maturi urmează principiul potrivit căruia „nu cel care se recomandă el însuşi este aprobat, ci omul pe care îl recomandă Iehova“. — 2 Corinteni 10:18.
Principiul din Filipeni 2:3, 4 se dovedeşte a fi şi el de mare folos. Acesta ne îndeamnă să ‘nu facem nimic din dorinţă de ceartă sau din egotism, ci să considerăm cu umilinţă a minţii că ceilalţi ne sunt superiori’. Astfel vom putea să ‘privim cu interes personal nu doar propriile noastre treburi, ci şi treburile celorlalţi’.
O persoană care a avut un punct de vedere echilibrat despre sine şi care s-a evaluat în mod corect a fost Ghedeon, un judecător evreu din antichitate. El nu a căutat să ajungă conducător al Israelului, iar când a fost numit în această poziţie a subliniat că se simţea nedemn Judecătorii 6:12–16.
de ea. „Familia mea este cea mai săracă din Manase şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu“, a explicat el. —Mai târziu, după ce Iehova l-a ajutat pe Ghedeon să obţină o victorie, bărbaţii lui Efraim au căutat să se certe cu el. Cum a reacţionat Ghedeon? L-a făcut victoria obţinută să se considere o persoană mai importantă? Nu. El a evitat un posibil conflict dând un răspuns blând. „Ce am făcut eu în comparaţie cu voi?“ Ghedeon a fost umil. — Judecătorii 8:1–3.
Deşi Ghedeon a trăit cu mult timp în urmă, avem multe de învăţat din relatarea despre el. Ghedeon a avut o atitudine foarte diferită de cea întâlnită de regulă în zilele noastre şi nu a avut decât de câştigat.
Dacă ne concentrăm prea mult asupra propriei persoane, o atitudine foarte răspândită azi, putem ajunge să avem un punct de vedere deformat despre noi înşine. Principiile biblice corectează această deformare, arătând adevărata noastră valoare în raport cu Creatorul şi cu ceilalţi oameni.
Urmând principiile Bibliei, nu vom ajunge să cultivăm atitudinea egoistă „mai întâi eu“ şi nici nu vom mai fi guvernaţi de sentimente sau mentalităţi greşite. Cu cât înţelegem mai bine principiile drepte, cu atât ajungem să cunoaştem mai bine Sursa lor. Într-adevăr, merită să citim Biblia şi să acordăm toată atenţia principiilor divine consemnate în ea. — Vezi chenarul.
Iehova i-a creat pe oameni superiori animalelor, care sunt guvernate de instinct. A îndeplini voinţa lui Dumnezeu înseamnă a respecta principiile sale. Astfel ne putem păstra busola morală într-o stare bună, iar ea ne va putea îndruma spre noul sistem al lui Dumnezeu. Biblia ne oferă motive să sperăm că foarte curând va fi instaurat pe tot pământul un sistem de lucruri nou, în care „va locui dreptatea“. — 2 Petru 3:13.
[Chenarul/Fotografia de la pagina 6]
Câteva principii biblice utile
În familie:
„Fiecare să continue să caute nu propriul său avantaj, ci pe al altuia“. — 1 Corinteni 10:24.
„Iubirea . . . nu îşi caută propriile interese.“ — 1 Corinteni 13:4, 5.
„Fiecare dintre voi, în parte, să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi.“ — Efeseni 5:33.
„Soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri.“ — Coloseni 3:18.
„Ascultă pe tatăl tău, din care te-ai născut, şi nu nesocoti pe mama ta, când a îmbătrânit.“ — Proverbele 23:22.
La şcoală, la locul de muncă sau în afaceri:
„Cumpăna înşelătoare este o urâciune . . . Cel rău dobândeşte un câştig înşelător“. — Proverbele 11:1, 18.
„Hoţul să nu mai fure, ci mai degrabă să muncească din greu.“ — Efeseni 4:28.
„Dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce.“ — 2 Tesaloniceni 3:10.
„Orice lucru faceţi, lucraţi la el din tot sufletul, ca pentru Iehova.“ — Coloseni 3:23.
„Dorim să ne comportăm cinstit în toate lucrurile.“ — Evrei 13:18.
Atitudinea faţă de bogăţie:
„Cel ce vrea să se îmbogăţească repede nu rămâne nepedepsit“. — Proverbele 28:20.
„Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint.“ — Eclesiastul 5:10.
Părerea despre noi înşine:
„Nu este o cinste să alergi după slava ta însuţi“. — Proverbele 25:27.
„Să te laude altul, nu gura ta.“ — Proverbele 27:2.
„Îi spun fiecăruia dintre voi să nu gândească despre sine mai mult decât trebuie să gândească.“ — Romani 12:3.
„Căci, dacă cineva crede că este ceva când nu este nimic, îşi amăgeşte propria minte.“ — Galateni 6:3.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]
Daniel i-a atribuit toate meritele lui Dumnezeu
[Legenda fotografiei de la pagina 7]
Respectând principiile divine cu privire la relaţiile interumane, vom fi în relaţii mai bune cu semenii şi vom fi mai fericiţi
[Provenienţa fotografiei de la pagina 7]
U.S. Fish & Wildlife Service, Washington, D.C./Robert Bridges