Întrebări de la cititori

Este potrivit să ne rugăm lui Dumnezeu fără să spunem „în numele lui Isus“ sau ceva asemănător?

Când doresc să i se adreseze lui Iehova, creştinii trebuie, potrivit Bibliei, să se roage în numele lui Isus. El le-a spus discipolilor săi: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin intermediul meu“. Apoi a adăugat: „Orice lucru veţi cere în numele meu, eu îl voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în legătură cu Fiul. Dacă cereţi vreun lucru în numele meu, eu îl voi face“. — Ioan 14:6, 13, 14.

Despre poziţia unică a lui Isus, Cyclopedia of Biblical, Theological, and Ecclesiastical Literature spune: „Rugăciunile îi sunt aduse numai lui Dumnezeu prin Isus Cristos, care este Mediatorul. De aceea, toate implorările adresate sfinţilor sau îngerilor nu numai că sunt zadarnice, dar sunt şi blasfematoare. Închinarea la creaturi, indiferent cât de înaltă le-ar fi poziţia, constituie idolatrie şi este interzisă cu desăvârşire de legea sacră a lui Dumnezeu“.

Ce se poate spune dacă cineva, simţind o recunoştinţă deosebită faţă de Dumnezeu pentru ajutorul primit într-o anumită împrejurare, spune „Îţi mulţumesc Iehova“, fără să adauge „în numele lui Isus“? Este nepotrivit acest lucru? Nu neapărat. Să presupunem că un creştin se confruntă pe neaşteptate cu un pericol şi strigă: „Iehova, ajută-mă!“ Este greu de crezut că Dumnezeu ar refuza să-i acorde ajutor slujitorului său numai pentru că nu a rostit „în numele lui Isus“.

Trebuie remarcat însă că simplul fapt de a vorbi cu Dumnezeu cu voce tare nu constituie în sine o rugăciune. De exemplu, după ce a fost judecat de Iehova pentru că l-a omorât pe fratele său Abel, Cain a spus: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi. Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu voi trebui să mă ascund de faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi se va întâmpla că oricine mă va găsi, mă va omorî“ (Geneza 4:13, 14). Deşi Cain i s-a adresat lui Iehova exprimându-şi sentimentele, el nu a făcut altceva decât să se plângă de consecinţele amare ale păcatului.

Biblia ne spune: „Dumnezeu li se opune celor orgolioşi, dar le dă bunătate nemeritată celor umili“. Faptul de a ne adresa Celui Preaînalt într-un mod familiar, ca şi cum ar fi un simplu om, ar dovedi, fără îndoială, lipsă de umilinţă (Iacov 4:6; Psalmul 47:2; Revelaţia 14:7). De asemenea, ar fi o lipsă de respect dacă cineva ar cunoaşte ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre rolul lui Isus, şi totuşi, în mod intenţionat, s-ar ruga fără să arate că-l recunoaşte pe Isus Cristos. — Luca 1:32, 33.

Aceasta nu înseamnă că Iehova pretinde să ne rugăm potrivit unui anumit tipar sau să adoptăm un stil anume. Un factor-cheie este starea inimii noastre (1 Samuel 16:7). În secolul I e.n., un ofiţer din armata romană, pe nume Corneliu, „îi adresa încontinuu implorări lui Dumnezeu“. Corneliu, un păgân necircumcis, nu îi era dedicat lui Iehova. Deşi este puţin probabil ca el să se fi rugat în numele lui Isus, rugăciunile lui „au urcat ca amintire înaintea lui Dumnezeu“. De ce? Pentru că „Cel care încearcă inimile“ a văzut că el era „un om devotat şi care se temea de Dumnezeu“ (Faptele 10:2, 4; Proverbele 17:3). După ce a dobândit cunoştinţă despre „Isus, care era din Nazaret“, Corneliu a primit spiritul sfânt şi a devenit un discipol botezat al lui Isus. — Faptele 10:30–48.

În definitiv, nu oamenii stabilesc care rugăciuni sunt ascultate de Dumnezeu. Dacă, uneori, un creştin i se adresează lui Dumnezeu şi uită să folosească o expresie de genul „în numele lui Isus“, nu ar trebui să se simtă copleşit de vină. Iehova ne cunoaşte bine limitele şi doreşte să ne ajute (Psalmul 103:12–14). Putem fi siguri că, dacă exercităm credinţă în ‘Fiul lui Dumnezeu, . . . indiferent ce am cere potrivit voinţei sale, el ne ascultă’ (1 Ioan 5:13, 14). Însă, mai ales în public, atunci când îi reprezintă pe alţii în rugăciune, adevăraţii creştini iau în considerare rolul pe care îl are Isus în cadrul scopului lui Iehova, aşa cum este el scos în evidenţă în Scripturi. În plus, ei se străduiesc, plini de supunere, să-l onoreze pe Isus adresându-i-se lui Dumnezeu în rugăciune prin intermediul său.