Empatia — cheia bunătăţii şi a compasiunii

„DUREREA cuiva dac-ai alinat, viaţa nu ţi-ai ratat“, a scris Helen Keller. Cu siguranţă, Helen Keller ştia ce înseamnă suferinţa pe plan afectiv. La numai 19 luni, în urma unei boli, ea a rămas complet oarbă şi surdă. Însă o învăţătoare, arătând multă compasiune, a învăţat-o pe Helen să scrie şi să citească în Braille, iar mai târziu să vorbească.

Ann Sullivan, învăţătoarea lui Helen, ştia foarte bine ce înseamnă frustrarea generată de lupta cu o infirmitate. Ea însăşi era aproape oarbă. Însă, dovedind multă răbdare, s-a gândit la o modalitate de a comunica cu Helen, începând să „scrie“, pe rând, câte o literă în palma fetiţei. Mişcată de empatia învăţătoarei sale, Helen s-a hotărât să-şi pună viaţa în slujba orbilor şi a surzilor. Reuşind, ce-i drept cu mari eforturi, să facă faţă propriei infirmităţi, ea a putut manifesta empatie şi compasiune faţă de cei aflaţi în situaţii asemănătoare şi chiar a fost gata să-i ajute.

Aţi observat, probabil, că în lumea egoistă din prezent este uşor să ‘închidem uşa tandrei noastre compasiuni’ şi să ignorăm necesităţile celorlalţi (1 Ioan 3:17). Însă creştinilor li se porunceşte să-şi iubească aproapele şi să aibă o iubire intensă unii pentru alţii (Matei 22:39; 1 Petru 4:8). Totuşi, poate că v-aţi dat seama de următorul fapt: Deşi vrem din toată inima să ne iubim unii pe alţii, adesea pierdem din vedere ocaziile de a le alina altora durerea. Aceasta se poate întâmpla din cauză că nu le cunoaştem necesităţile. Empatia este cheia care poate deschide uşa bunătăţii şi a compasiunii noastre.

Ce este empatia?

Potrivit Dicţionarului universal al limbii române, de Lazăr Şăineanu, empatia este „facultatea . . . de a simţi ceea ce simte [altcineva]; identificare cu o persoană“. Ea a mai fost definită drept capacitatea cuiva de a se pune în locul altei persoane. Prin urmare, empatia presupune, în primul rând, a înţelege situaţia cuiva şi, în al doilea rând, a încerca aceleaşi sentimente ca persoana respectivă. Da, empatia implică sentimente, înseamnă a simţi durerea cuiva în inima noastră.

Cuvântul „empatie“ nu apare în Biblie, însă Scripturile fac referire în mod indirect la această calitate. Apostolul Petru i-a sfătuit pe creştini să împărtăşească ‘aceleaşi sentimente, să aibă afecţiune frăţească şi să fie plini de o tandră compasiune’ (1 Petru 3:8). Termenul grecesc redat prin „aceleaşi sentimente“ înseamnă literalmente „a suferi alături de cineva“ sau „a avea compasiune“. Apostolul Pavel le-a recomandat şi el colaboratorilor creştini să cultive această atitudine când i-a îndemnat să ‘se bucure cu cei care se bucură, să plângă cu cei care plâng’. Pavel a adăugat: „Să aveţi faţă de alţii aceleaşi gânduri ca faţă de voi înşivă“ (Romani 12:15, 16).  Nu sunteţi de părere că ar fi, practic, imposibil să ne iubim aproapele ca pe noi înşine dacă nu ne-am pune în locul lui?

Majoritatea oamenilor manifestă empatie într-o anumită măsură. Cine nu este mişcat când vede imagini cutremurătoare cu copii malnutriţi sau cu refugiaţi pe feţele cărora se citeşte suferinţa? Ce mamă iubitoare ar putea ignora plânsul în hohote al copilaşului ei? Dar suferinţa nu este întotdeauna uşor de sesizat. Cât de dificil este să înţelegem sentimentele cuiva care suferă din cauza depresiei, a unei boli fizice cu simptome mai puţin evidente sau chiar a unei tulburări a comportamentului alimentar dacă noi nu am avut niciodată astfel de probleme! Cu toate acestea, Scripturile arată că avem capacitatea de a simţi împreună cu cei care se află într-o situaţie diferită de a noastră şi că trebuie să ne folosim de ea.

Exemple biblice de persoane care au manifestat empatie

Iehova este exemplul nostru suprem în manifestarea empatiei. Deşi este perfect, el nu aşteaptă din partea noastră perfecţiune, „căci El ştie din ce suntem întocmiţi: Îşi aduce aminte că suntem ţărână“ (Psalmul 103:14; Romani 5:12). Mai mult decât atât, cunoscându-ne limitele, ‘el nu permite să fim ispitiţi peste ceea ce putem îndura’ (1 Corinteni 10:13). Prin intermediul slujitorilor săi şi al spiritului sfânt, el ne ajută să găsim o cale de ieşire. — Ieremia 25:4, 5; Faptele 5:32.

Iehova simte durerea poporului său. El le-a spus evreilor care s-au întors din Babilon: ‘Cel care se atinge de voi se atinge de lumina ochilor mei’ (Zaharia 2:8). Pe deplin conştient de empatia lui Dumnezeu, scriitorul biblic David i-a adresat lui Iehova următoarele cuvinte: „Pune-mi lacrimile în burduful Tău! Nu sunt ele scrise în cartea Ta?“ (Psalmul 56:8). Cât de mângâietor este să ştim că Iehova îşi aminteşte de lacrimile vărsate de slujitorii săi fideli în timp ce luptă să-şi păstreze integritatea, ca şi cum acestea ar fi înscrise într-o carte!

Asemenea Tatălui său ceresc, Isus Cristos este sensibil la sentimentele altora. Când a vindecat în mod miraculos un om surd, el l-a luat deoparte, probabil pentru ca omul să nu se simtă stânjenit sau să nu se sperie (Marcu 7:32–35). Cu o altă ocazie, Isus a văzut o văduvă care mergea să-şi înmormânteze singurul copil. El a sesizat imediat durerea femeii, s-a apropiat de cortegiul funerar şi i-a înviat fiul. — Luca 7:11–16.

După ce a fost înviat, Isus i s-a arătat lui Saul pe drumul spre Damasc şi I-a făcut să înţeleagă că persecuţiile crunte la care îi supunea pe discipolii săi se răsfrângeau, de fapt, asupra lui. „Sunt Isus, pe care tu îl persecuţi“, i-a zis el lui Saul (Faptele 9:3–5). Asemenea unei mame care simte durerea copilului ei bolnav, Isus a simţit el însuşi durerea discipolilor lui. În mod similar, în calitate de Mare Preot ceresc, Isus ‘are compătimire pentru slăbiciunile noastre’. — Evrei 4:15.

Apostolul Pavel a învăţat să fie sensibil la suferinţa şi la sentimentele altora. „Cine este slab,  şi eu să nu fiu slab? Cine se poticneşte, şi eu să nu mă aprind?“, a întrebat el (2 Corinteni 11:29). Când, aflaţi în lanţuri într-o închisoare din Filipi, Pavel şi Sila au fost eliberaţi în mod miraculos de un înger, prima reacţie a lui Pavel a fost să-l înştiinţeze pe temnicer că nimeni nu fugise. Gândindu-se la sentimentele temnicerului, Pavel şi-a dat seama că acesta ar fi putut încerca să se sinucidă. Pavel ştia că la romani exista obiceiul ca, dacă un deţinut scăpa, temnicerul să fie aspru pedepsit — mai cu seamă dacă i se poruncise să-l păzească cu străşnicie (Faptele 16:24–28). Acest act de bunătate care i-a salvat viaţa l-a impresionat pe temnicer. Atât el, cât şi casa lui au făcut paşii necesari pentru a deveni creştini. — Faptele 16:30–34.

Cum să cultivăm empatie

Scripturile ne îndeamnă în repetate rânduri să-i imităm pe Tatăl nostru ceresc şi pe Fiul său, Isus Cristos; aşadar, empatia este o calitate pe care trebuie să o cultivăm. Cum anume? Există trei modalităţi principale prin care putem deveni mai receptivi la necesităţile şi la sentimentele altora: ascultând, fiind buni observatori şi transpunându-ne în situaţia lor.

Ascultaţi. Ascultând cu atenţie, putem afla cu ce probleme se confruntă alţii. Cu cât îi ascultăm mai atent, cu atât este mai probabil că ei îşi vor deschide inima şi îşi vor dezvălui sentimentele. „Dacă ştiu că mă va asculta, mă simt liberă să vorbesc cu un bătrân de congregaţie“, explică Miriam. „Vreau să fiu sigură că el îmi înţelege cu adevărat problema. Când îmi pune întrebări pentru a afla mai multe, ceea ce-mi arată că m-a ascultat cu atenţie, încrederea mea în el creşte.“

Fiţi buni observatori. Nu toţi ne vor spune deschis ce simt sau prin ce trec. Însă un fin observator îşi va da seama când un colaborator în credinţă este deprimat, când un tânăr devine necomunicativ sau când un ministru zelos îşi pierde entuziasmul. Această capacitate de a sesiza o problemă încă din faza incipientă este esenţială pentru părinţi. „Nu ştiu cum reuşeşte, dar mama ştie ce simt înainte de a-i spune eu, remarcă Marie, aşa că îmi este uşor să-i vorbesc deschis despre problemele mele.“

Transpuneţi-vă în situaţia altora. Cea mai bună modalitate care ne ajută să manifestăm empatie este să ne punem următoarele întrebări: „Dacă aş fi eu în această situaţie, cum m-aş simţi? Cum aş reacţiona? De ce anume aş avea nevoie?“ Cei trei falşi consolatori ai lui Iov nu au fost în stare să se pună în situaţia lui. De aceea, ei l-au condamnat pentru păcate închipuite.

Oamenilor imperfecţi le este, adesea, mai uşor să critice greşelile decât să înţeleagă sentimentele. Însă, dacă ne străduim să ne imaginăm suferinţa prin care trece cineva, vom putea arăta compasiune faţă de el şi nu-l vom mai condamna. „Pot să dau sfaturi mult mai bune dacă, înainte de toate, ascult cu atenţie şi mă străduiesc să înţeleg situaţia în ansamblul ei“, spune Juan, un bătrân de congregaţie cu experienţă.

Publicaţiile pe care le oferă Martorii lui Iehova i-au ajutat pe mulţi oameni în această privinţă. Revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă! abordează probleme complexe, cum ar fi depresia şi abuzul asupra copiilor. Informaţiile oportune prezentate îi ajută pe cititori să fie mai receptivi la sentimentele celor care suferă din aceste cauze. De asemenea, cartea Tinerii se întreabă — Răspunsuri practice i-a  ajutat pe mulţi părinţi să înţeleagă problemele cu care se confruntă copiii lor.

Empatia ne ajută în activităţile creştine

Puţini oameni ar rămâne indiferenţi la suferinţa unui copil înfometat, mai ales dacă ar avea suficientă hrană pentru a-i oferi şi lui. Empatia ne ajută să sesizăm starea spirituală a unei persoane şi să acţionăm în consecinţă. Biblia ne spune despre Isus: „Văzând mulţimile, i-a fost milă de ele, deoarece erau jupuite şi aruncate încoace şi încolo ca nişte oi fără păstor“ (Matei 9:36). În prezent, milioane de oameni sunt într-o stare spirituală asemănătoare şi au nevoie de ajutor.

La fel ca în zilele lui Isus, pentru a ajunge la inima oamenilor trebuie, probabil, să înfruntăm prejudecăţi sau obiceiuri adânc înrădăcinate. Pentru a face ca mesajul lui să fie mai atrăgător, un ministru creştin care manifestă empatie se străduieşte să găsească o bază comună sau să vorbească despre subiecte care îi preocupă pe oameni (Faptele 17:22, 23; 1 Corinteni 9:20–23). Actele de bunătate motivate de empatie pot şi ele să-i facă pe cei ce ne ascultă mai receptivi la mesajul despre Regat, aşa cum s-a întâmplat în cazul temnicerului din Filipi.

Empatia este un ajutor foarte preţios pentru a trece cu vederea greşelile minore ale celorlalţi membri ai congregaţiei. Dacă ne străduim să înţelegem sentimentele unui colaborator în credinţă care ne-a jignit, vom putea, fără îndoială, să-l iertăm mult mai uşor. Dacă am fi provenit din acelaşi mediu şi ne-am fi aflat în aceeaşi situaţie, probabil că am fi reacţionat la fel. Datorită empatiei, Iehova îşi „aduce aminte că suntem ţărână“. Nu ar trebui atunci ca şi noi, dând dovadă de empatie, să ne gândim că cei care ne-au greşit sunt imperfecţi şi, prin urmare, să-i ‘iertăm cu mărinimie’? — Psalmul 103:14; Coloseni 3:13.

Când trebuie să-i dăm sfaturi unei persoane care a greşit, probabil că o vom face într-un mod mai amabil dacă îi înţelegem sentimentele şi sensibilităţile. Un bătrân de congregaţie care manifestă empatie recunoaşte: „Şi eu aş fi putut face aceeaşi greşeală. Puteam fi eu în situaţia lui“. De aceea, Pavel recomandă: „Căutaţi să-l redresaţi pe un astfel de om în spiritul blândeţii, menţinându-ţi privirea asupra ta însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu“. — Galateni 6:1.

De asemenea, empatia ne poate îmboldi să oferim ajutor practic când ne stă în putere s-o facem, chiar dacă un colaborator creştin se reţine să-l solicite. Apostolul Ioan a scris următoarele: „Cine are mijloacele de existenţă ale acestei lumi şi îl vede pe fratele său în nevoie, şi totuşi îi închide uşa tandrei sale compasiuni, cum mai rămâne în el iubirea de Dumnezeu? . . . Să iubim nu cu vorba, nici cu limba, ci în faptă şi în adevăr“. — 1 Ioan 3:17, 18.

Pentru a putea iubi „în faptă şi în adevăr“, trebuie mai întâi să observăm ce necesităţi concrete au fraţii noştri. Suntem noi atenţi la nevoile altora pentru a-i ajuta? Aceasta înseamnă empatie.

Să cultivăm aceleaşi sentimente

Poate că nu suntem din fire înclinaţi să manifestăm empatie, însă o putem cultiva. Dacă vom fi buni ascultători şi fini observatori şi dacă ne vom transpune mai des în situaţia altora, empatia noastră va creşte. Drept urmare, ne vom simţi îndemnaţi să arătăm mai multă iubire, bunătate şi compasiune faţă de copiii noştri, faţă de ceilalţi creştini şi faţă de semenii noştri.

Să nu permitem niciodată egoismului să ne înăbuşe empatia. „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora“, a scris Pavel (Filipeni 2:4, Biblia Cornilescu revizuită în 1991). Viitorul nostru etern depinde de empatia manifestată de Iehova şi de Marele său Preot, Isus Cristos. Aşadar, avem obligaţia morală de a cultiva această calitate. Empatia ne va ajuta să devenim miniştri mai eficienţi şi părinţi mai buni. Mai presus de toate, empatia ne va ajuta să descoperim că „este mai multă fericire în a da decât în a primi“. — Faptele 20:35.

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

A manifesta empatie înseamnă a fi atenţi la nevoile altora pentru a-i ajuta

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Să învăţăm şi noi să arătăm aceeaşi empatie pe care o mamă iubitoare o simte în mod natural faţă de copilul ei