Integritatea îi călăuzeşte pe cei drepţi

„OMUL născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri“, spune Biblia (Iov 14:1). Istoria omenirii este marcată de durere şi suferinţă. De fapt, viaţa noastră de zi cu zi este plină de temeri şi zbucium sufletesc. Ce anume ne poate îndruma cu succes pentru a face faţă situaţiilor dificile? Şi ce ne poate ajuta să ne păstrăm o stare aprobată în faţa lui Dumnezeu?

Să ne gândim la exemplul lui Iov, un bărbat bogat care a trăit cu circa 3 500 de ani în urmă într-o regiune aparţinând Arabiei de astăzi. Satan a adus multe nenorociri asupra acestui bărbat temător de Dumnezeu. Iov şi-a pierdut toate turmele, ba chiar mai rău, şi-a pierdut în moarte toţi copiii. La scurt timp după aceea, Satan l-a lovit pe Iov cu furuncule maligne din cap până-n picioare (Iov, capitolele 1 şi 2). Acesta nu ştia de ce i se întâmplau atâtea nenorociri. Totuşi, „Iov n-a păcătuit cu buzele lui“ (Iov 2:10). Iată ce a spus el: „Până la moarte nu voi renunţa la integritatea mea!“ (Iov 27:5, NW). Într-adevăr, integritatea l-a călăuzit pe Iov în timpul încercărilor sale.

Integritatea poate fi definită drept corectitudine sau plenitudine morală şi presupune ca cineva să fie ireproşabil în faţa lui Dumnezeu. Totuşi, întrucât oamenii sunt imperfecţi şi, prin urmare, nu se pot conforma întru totul normelor lui Dumnezeu, în cazul lor integritatea nu înseamnă perfecţiune în vorbire şi fapte. Integritatea omului indică mai degrabă deplinătate în ce priveşte devoţiunea sinceră faţă de Iehova, voinţa sa şi scopul său. Această devoţiune sfântă îi îndrumă, sau îi călăuzeşte, pe oamenii drepţi tot timpul, indiferent de situaţia în care se află. Prima parte a capitolului 11 din cartea Proverbele ne arată cum ne călăuzeşte integritatea în diferite domenii ale vieţii şi ne dă asigurarea că aceasta ne va aduce binecuvântări. Să analizăm cu profund interes cele consemnate în aceste versete.

Integritatea ne îndeamnă să fim cinstiţi în afaceri

Folosind mai degrabă cuvinte poetice decât termeni juridici, regele Solomon al Israelului antic subliniază importanţa faptului de a fi cinstit. El spune următoarele: „Cumpăna înşelătoare este o urâciune înaintea DOMNULUI, dar greutatea dreaptă Îi este plăcută“ (Proverbele 11:1). Acesta este primul dintre cele patru cazuri în care în cartea Proverbele termenii „cumpănă“ şi „greutate“ sunt folosiţi pentru a scoate în evidenţă dorinţa lui Iehova ca închinătorii săi să fie cinstiţi în afaceri. — Proverbele 16:11; 20:10, 23.

 Prosperitatea celor care recurg la o ‘cumpănă înşelătoare’, adică la necinste, poate părea atrăgătoare. Însă dorim noi realmente să încălcăm normele divine referitoare la ce este bine şi ce este rău angajându-ne în practici comerciale contrare oricărei etici? Dacă ne lăsăm îndrumaţi de integritate nu vom dori acest lucru. Noi nu recurgem la practici necinstite deoarece „greutatea dreaptă“, care simbolizează cinstea, îi este plăcută lui Iehova.

„Înţelepciunea este cu cei modeşti“

Iată ce spune regele Solomon în continuare: „A venit înfumurarea? Atunci va veni dezonoarea; dar înţelepciunea este cu cei modeşti“ (Proverbele 11:2, NW). Înfumurarea — indiferent că ia forma mândriei, a neascultării sau a invidiei — aduce cu sine dezonoare. Însă faptul de a ne recunoaşte cu umilinţă limitele este o dovadă de înţelepciune. Analizând câteva exemple biblice, vom observa cât de adevărate sunt cuvintele acestui proverb.

Core, un levit stăpânit de invidie, s-a aflat în fruntea unei gloate de rebeli care a contestat autoritatea lui Moise şi a lui Aaron, slujitorii numiţi de Iehova. Care a fost deznodământul? „Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit“ pe unii rebeli, iar ceilalţi, inclusiv Core, au fost mistuiţi de foc (Numeri 16:1–3, 16–35; 26:10; Deuteronomul 11:6). Ce dezonoare! Să ne gândim şi la Uza. Din înfumurare, el a întins mâna să ţină chivotul legământului care era cât pe ce să cadă. A fost pedepsit pe loc cu moartea (2 Samuel 6:3–8)! Cât de important este, aşadar, să nu fim înfumuraţi!

Persoanele umile şi modeste nu ajung la dezonoare nici atunci când comit greşeli. Iov, deşi era exemplar în multe privinţe, era imperfect. Încercările prin care a trecut au scos la iveală un defect grav în modul său de a gândi. În strădania de a se apăra în faţa acuzatorilor lui, Iov a ajuns să dea dovadă de lipsă de echilibru. El chiar a lăsat să se înţeleagă că era mai drept decât Dumnezeu (Iov 35:2, 3). Cum i-a corectat Iehova modul de gândire?

Atrăgând atenţia asupra pământului, a mării, a cerului înstelat, a unor animale sau a altor minunăţii ale creaţiei, Iehova i-a dat lui Iov o lecţie în ce priveşte nimicnicia omului în comparaţie cu măreţia lui Dumnezeu (Iov, capitolele 38–41). Iehova nu a pomenit nimic despre cauza suferinţei lui Iov. Şi nici nu era nevoie. Iov a recunoscut cu umilinţă marea diferenţă dintre el şi Dumnezeu şi dintre imperfecţiunea şi neputinţa lui şi dreptatea şi puterea lui Iehova. El a spus următoarele: „Mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi în cenuşă“ (Iov 42:6). Fiind un om integru, Iov a acceptat cu promptitudine mustrarea. Ce putem spune despre noi? Ne lăsăm călăuziţi de integritate, acceptând, dacă e cazul, cu promptitudine mustrarea sau corectarea?

Moise a fost şi el modest şi umil. Când a ajuns la extenuare tot preocupându-se de problemele altora, socrul său, Ietro, i-a oferit o soluţie practică: să împartă unele responsabilităţi cu alţi bărbaţi calificaţi. Fiind conştient de limitele sale, Moise a acceptat cu înţelepciune sfatul (Exodul 18:17–26; Numeri 12:3). Un om modest nu ezită să le delege altora autoritate, nici nu se teme că şi-o va pierde dacă împarte unele responsabilităţi cu alţi bărbaţi calificaţi (Numeri 11:16, 17, 26–29). Dimpotrivă, el este dornic să-i ajute pe  ceilalţi să progreseze pe plan spiritual (1 Timotei 4:15). Nu ar trebui să procedăm şi noi la fel?

‘Calea omului ireproşabil este netedă’

Conştient că integritatea nu îi fereşte pe cei drepţi de pericole şi de necazuri în toate situaţiile, Solomon spune următoarele: „Neprihănirea [integritatea, NW] oamenilor drepţi îi călăuzeşte, dar vicleniile celor stricaţi le aduc distrugerea“ (Proverbele 11:3). Integritatea îi îndeamnă pe cei drepţi să facă ceea ce este bine în ochii lui Dumnezeu chiar şi în situaţii potrivnice, aducându-le, în cele din urmă, foloase. Iov nu a renunţat la integritatea lui şi „a primit de la DOMNUL mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi“ ani ai vieţii sale (Iov 42:12). Cei care acţionează în mod perfid ar putea crede că e posibil să prospere pe seama altora, iar un timp chiar le-ar putea merge bine. Însă, mai devreme sau mai târziu, conduita perfidă îi va duce la pierzare.

Iată ce mai spune înţeleptul rege Solomon: „În ziua mâniei, bogăţia nu foloseşte la nimic; dar dreptatea salvează de la moarte“ (Proverbele 11:4). Cât de neînţelept ar fi să trudim pentru a obţine câştiguri materiale şi să neglijăm studiul personal, rugăciunea, asistarea la întruniri şi ministerul de teren, tocmai activităţile care ne ajută să creştem în iubire faţă de Dumnezeu şi să ne întărim devoţiunea sfântă! Averile nu ne vor asigura salvarea în marele necaz care se apropie (Matei 24:21). Nevinovăţia oamenilor drepţi îi scapă pe aceştia (Revelaţia 7:9, 14). Prin urmare, ar fi o dovadă de înţelepciune din partea noastră să dăm ascultare îndemnului stăruitor al lui Ţefania: „Până nu vine peste voi ziua mâniei DOMNULUI! Căutaţi pe DOMNUL, toţi cei smeriţi din ţară, care faceţi ce este drept înaintea Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia!“ (Ţefania 2:2, 3). Până atunci, să ne fixăm obiectivul de ‘a-l onora pe Iehova cu lucrurile noastre de valoare’. — Proverbele 3:9, NW.

În continuare, pentru a accentua importanţa faptului de a căuta dreptatea, Solomon pune în contrast beneficiile pe care le au oamenii ireproşabili şi consecinţele pe care le suportă cei răi: „Nevinovăţia omului cinstit [ireproşabil, NW] îi netezeşte calea, dar cel rău cade prin însăşi răutatea lui. Nevinovăţia oamenilor drepţi îi scapă, dar cei răi sunt prinşi în pofta lor. Când moare cel rău, îi piere speranţa şi aşteptarea oamenilor nelegiuiţi [bazată pe putere, NW] duce la nimic. Cel drept este scăpat din strâmtorare şi cel rău îi ia locul“ (Proverbele 11:5–8). Căile celui ireproşabil nu-l vor duce la cădere; el nu va fi prins în propriile lui acţiuni, deoarece calea lui este netedă. În cele din urmă, cei drepţi sunt scăpaţi din strâmtorare. Cei răi pot părea puternici, însă nu vor avea parte de o astfel de scăpare.

„Cetatea se bucură“

Integritatea celor drepţi şi răutatea răufăcătorilor îi influenţează şi pe alţii. Regele Israelului afirmă următoarele: „Cu gura lui omul nelegiuit îl distruge pe aproapele său, dar cei drepţi sunt scăpaţi prin cunoştinţă“ (Proverbele 11:9). Cine poate spune că bârfele, calomniile, vorbirea obscenă şi discuţiile fără rost nu îi prejudiciază pe alţii? În schimb, cel drept are o vorbire curată, se gândeşte bine înainte de a zice ceva şi este plin de consideraţie. El este ‘scăpat prin cunoştinţă’, deoarece integritatea sa îi procură dovezile necesare pentru a demonstra că acuzatorii lui nu spun adevărul.

Iată ce ne mai aduce în atenţie regele Solomon: „Când le merge bine celor drepţi, cetatea se bucură; şi când pier cei răi, toţi strigă de veselie“ (Proverbele 11:10). Cei drepţi sunt, în general, persoane iubite şi le aduc multă bucurie semenilor lor. În schimb, „cei răi“ nu sunt iubiţi de nimeni. Când mor, de obicei ei nu sunt jeliţi. Cu siguranţă, nimeni nu va fi trist când Iehova ‘îi  va nimici din ţară pe cei răi şi îi va smulge din ea pe cei necredincioşi’ (Proverbele 2:21, 22). Dimpotrivă, va fi mare bucurie când vor fi pierit. Însă cum stau lucrurile în cazul nostru? Ar trebui să ne autoanalizăm şi să vedem dacă felul nostru de a ne comporta le procură bucurie altora.

„Cetatea se înalţă“

Solomon prezintă şi alte efecte pe care le-ar putea avea conduita celor drepţi asupra comunităţii în contrast cu modul în care se răsfrânge comportamentul oamenilor răi asupra celor din jur. El spune: „Cetatea se înalţă prin binecuvântarea celor drepţi, dar este surpată prin gura celor răi“. — Proverbele 11:11.

Oamenii cu o conduită dreaptă promovează pacea şi fericirea în comunitatea în care trăiesc şi sunt ziditori. Prin urmare, „cetatea se înalţă“, adică prosperă. Cei care vorbesc în mod jignitor şi calomniator şi spun lucruri nesăbuite — mai ales dacă sunt persoane în poziţii de răspundere — cauzează nelinişte, nefericire, dezbinare şi multe alte probleme. Astfel, „cetatea“ are de suferit din cauza tulburărilor, a corupţiei, a decăderii morale şi, probabil, a pierderilor pe plan economic.

Principiul consemnat în Proverbele 11:11 este valabil în egală măsură şi în cazul poporului lui Iehova, deoarece membrii acestuia se întrunesc în cadrul congregaţiilor, care sunt asemenea unor cetăţi. Membrii congregaţiilor în care persoanele spirituale — persoanele drepte care se lasă călăuzite de integritate — au o mare influenţă asupra celorlalţi sunt fericiţi, activi şi încurajatori şi îi aduc onoare lui Dumnezeu. Iehova binecuvântează o astfel de congregaţie şi, prin urmare, aceasta prosperă pe plan spiritual. Câteodată se întâmplă să fie unii care sunt, probabil, nemulţumiţi, vânează greşelile şi au un spirit critic. Ei sunt ca o „rădăcină veninoasă“ care se poate întinde şi îi poate otrăvi şi pe cei ce nu s-au lăsat influenţaţi la început (Evrei 12:15). Deseori, aceste persoane doresc să aibă mai multă autoritate şi prestigiu. Ele răspândesc zvonuri cu privire la congregaţie sau la bătrâni, spunând că există nedreptate, prejudecăţi etnice etc. „Gura“ lor poate cu adevărat să cauzeze dezbinări în congregaţie. Nu ar fi mai bine să refuzăm să le dăm ascultare şi să ne străduim să fim persoane spirituale, care contribuie la pacea şi unitatea congregaţiei?

În continuare, Solomon spune următoarele: „Cine dispreţuieşte pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere [cu discernământ vast, NW] îşi păstrează pacea. Cine umblă cu defăimări dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios [cel care este fidel în spirit, NW] ţine ce i s-a încredinţat“. — Proverbele 11:12, 13.

Câte probleme poate cauza cineva fără discernământ, sau „fără minte“! El merge până acolo încât vorbeşte în mod jignitor şi defăimător. Bătrânii numiţi trebuie să intervină pentru a pune capăt unei asemenea influenţe nesănătoase. Spre deosebire de cel „fără minte“, omul cu discernământ ştie când trebuie să păstreze tăcerea. În loc să dezvăluie un secret, el „ţine ce i s-a încredinţat“. Conştientă că o vorbire necontrolată poate fi foarte dăunătoare, o persoană cu discernământ este ‘fidelă în spirit’. Ea este loială colaboratorilor ei în credinţă şi nu divulgă chestiuni confidenţiale care i-ar putea pune pe aceştia în pericol. Ce binecuvântare se dovedesc a fi pentru congregaţie astfel de persoane integre!

Iehova ne ajută să umblăm pe calea celor ireproşabili furnizându-ne o abundenţă de hrană spirituală pregătită sub îndrumarea ‘sclavului  fidel şi prevăzător’ (Matei 24:45). În plus, bătrânii creştini din congregaţiile noastre, asemănătoare unor cetăţi, ne acordă mult ajutor fiecăruia în parte (Efeseni 4:11–13). Suntem foarte recunoscători că beneficiem de aceste ajutoare, deoarece, „când nu este îndrumare, poporul cade; dar scăparea vine prin marele număr de sfătuitori“ (Proverbele 11:14). Să fim ferm hotărâţi să ‘umblăm în integritatea noastră’, indiferent ce s-ar întâmpla! — Psalmul 26:1.

[Text generic pe pagina 26]

Cât de neînţelept ar fi să trudim pentru a obţine câştiguri materiale şi să neglijăm activităţile teocratice!

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 24]

Iov s-a lăsat călăuzit de integritate, iar Iehova l-a binecuvântat

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Uza a murit din cauza înfumurării