Tertulian — un personaj plin de contradicţii

‘EXISTĂ vreo legătură între un creştin şi un filozof? Între unul care denaturează adevărul şi unul care-l restabileşte şi-l predă? Ce legătură există între Academie şi Biserică?’ Cel care a pus aceste întrebări îndrăzneţe este Tertulian (sec. II-III e.n.). El este considerat „unul dintre cei mai prolifici autori de referinţă ai istoriei Bisericii şi ai doctrinelor predate pe vremea sa“. Nu i-a scăpat, practic, nici un aspect al vieţii religioase.

Tertulian este foarte cunoscut, după cât se pare, pentru paradoxurile sau afirmaţiile sale aparent contradictorii. Iată câteva exemple: „Dumnezeu este mare îndeosebi când este mic“; „Fiul lui Dumnezeu a murit — şi credem deplin în aceasta pentru că e absurd“ şi ‘Isus a fost îngropat şi a înviat; acest lucru este adevărat pentru că este imposibil’.

Însă, în ce îl priveşte pe Tertulian, nu numai afirmaţiile îi erau contradictorii. Deşi, prin scrierile sale, el urmărea să apere adevărul şi să susţină integritatea bisericii şi a doctrinelor ei, în realitate el a denaturat învăţăturile adevărate. Principala sa contribuţie la creştinătate a fost introducerea unei teorii pe baza căreia scriitorii de mai târziu au dezvoltat doctrina Trinităţii. Pentru a înţelege mai bine cum au stat lucrurile, haideţi, mai întâi, să facem cunoştinţă cu acest personaj.

„Nu era în nici un caz plictisitor“

Se cunosc puţine lucruri despre viaţa lui Tertulian. Cei mai mulţi erudiţi spun că s-a născut în jurul anului 160 e.n. în Cartagina, un oraş din nordul Africii. Există dovezi că a avut parte de o instruire aleasă şi că era bine familiarizat cu principalele şcoli filozofice din vremea sa. Ceea ce l-a atras, probabil, la creştinism a fost faptul că aşa-zişii creştini erau gata să-şi dea viaţa pentru credinţă. Iată ce întrebări a pus el referitor la martirajul creştinilor: „Cine, reflectând la acesta, nu se simte îndemnat să întrebe ce motivaţie au [creştinii]? Cine, după ce îşi pune această întrebare, nu ajunge să ne împărtăşească convingerile?“

După convertirea sa la aşa-zisul creştinism, Tertulian s-a dedicat scrisului, devenind un scriitor ingenios, cu predilecţie spre afirmaţiile scurte şi pline de duh. Cartea The Fathers of the Church (Părinţii Bisericii) spune referitor la Tertulian: „[El] avea o calitate rară printre teologi. Nu era în nici un caz plictisitor“. Un erudit a spus şi el: „Tertulian se pricepea mai bine la cuvinte decât la înlănţuirea lor în propoziţii şi ne este mult mai uşor să-i înţelegem vorbele de duh decât să urmărim firul argumentaţiei sale. Probabil acesta este motivul pentru care e atât de des citat, însă i se reproduc texte lungi atât de rar“.

Apărător al creştinismului

Cea mai cunoscută lucrare a lui Tertulian este Apologia, considerată una dintre cele mai convingătoare pledoarii literare în favoarea creştinismului nominal. Ea a fost scrisă într-o perioadă în care creştinii erau deseori ţinta atacurilor din partea gloatelor superstiţioase. Tertulian le-a luat apărarea creştinilor şi a protestat împotriva tratamentului absurd la care erau supuşi aceştia. Iată ce a spus el: „[Opozanţii] cred că  creştinii sunt cauza oricărui dezastru şi a oricărei nenorociri care se abat asupra oamenilor . . . Dacă Nilul nu se umflă pentru a uda câmpiile, dacă vremea nu se schimbă, dacă are loc un cutremur, dacă este foamete sau dacă sunt epidemii, imediat se aude strigătul de protest: «La lei cu creştinii!»“

Creştinii erau deseori acuzaţi că nu sunt loiali Statului, însă Tertulian a făcut tot posibilul pentru a dovedi că, de fapt, ei erau cei mai cinstiţi cetăţeni. După ce le-a adus în atenţie câteva tentative de răsturnare a guvernului, el le-a amintit opozanţilor că acei conspiratori nu erau creştini, ci păgâni. Apoi el a arătat că uciderea creştinilor era în detrimentul Statului.

În alte lucrări, Tertulian s-a concentrat asupra modului de viaţă creştin. De exemplu, în expunerea Despre spectacole, el a condamnat participarea la anumite distracţii, jocuri păgâne şi spectacole de teatru. Se pare că unii nou-convertiţi la creştinism nu considerau o problemă să asiste şi la întrunirile biblice, şi la jocurile păgâne. În încercarea de a-i face pe aceştia să judece raţional, Tertulian a scris următoarele: „Cât de monstruos este să ieşi din biserica lui Dumnezeu şi să mergi direct în cea a Diavolului, din cer [să intre] într-o cocină!“ El a adăugat: „Ceea ce voi respingeţi în fapte nu ar trebui să acceptaţi nici în cuvinte“.

Denaturează adevărul în încercarea de a-l apăra

În introducerea eseului Împotriva lui Praxeas, Tertulian a scris următoarele: „Diavolul s-a opus în multe feluri adevărului. Uneori ţelul lui a fost să distrugă adevărul apărându-l“. Tertulian nu face o prezentare detaliată a lui Praxeas, personajul principal al eseului, însă îşi exprimă dezacordul faţă de învăţăturile acestuia despre Dumnezeu şi Cristos. El îl prezintă pe Praxeas drept o unealtă a lui Satan care încerca, în mod subtil, să denatureze creştinismul.

O chestiune mult disputată printre aşa-zişii creştini din acea vreme era raportul dintre Dumnezeu şi Cristos. Unii dintre ei, îndeosebi cei de origine greacă, nu puteau împăca credinţa într-un singur Dumnezeu cu rolul lui Isus de Salvator şi Răscumpărător al omenirii. Praxeas a încercat să rezolve această dilemă susţinând că Isus era doar o altă manifestare a Tatălui şi că nu exista nici o deosebire între Tatăl şi Fiul. Conform acestei teorii, cunoscută sub numele de modalism, Dumnezeu s-a dezvăluit „ca Tată în Creaţie şi în furnizarea Legii, ca Fiu în Isus Cristos şi ca Spirit Sfânt după înălţarea lui Cristos“.

Tertulian a arătat că Scripturile fac o distincţie clară între Tatăl şi Fiul. După ce a citat textul din 1 Corinteni 15:27, 28, Tertulian a explicat: „El, Cel care a supus (toate lucrurile) şi Cel căruia îi sunt supuse toate, trebuie să fie, fără îndoială, două Fiinţe distincte“. Apoi el a amintit chiar cuvintele lui Isus: „Tatăl este mai mare  decât mine“ (Ioan 14:28). Folosindu-se de pasaje din Scripturile ebraice, cum ar fi Psalmul 8:5, el a prezentat punctul de vedere al Bibliei cu privire la „poziţia inferioară“ a Fiului. În concluzie, Tertulian a spus următoarele: „Prin urmare, Tatăl se deosebeşte de Fiul, fiind mai mare decât Fiul, după cum Cel care naşte este unul şi Cel care este născut e altul; de asemenea, Cel care trimite este unul şi Cel trimis este altul; şi, iarăşi, Cel care face este unul, iar Cel prin care este făcut lucrul este altul“.

În concepţia lui Tertulian, Fiul era subordonat Tatălui. Cu toate acestea, în încercarea de a combate modalismul, el ‘a trecut peste ceea ce este scris’ (1 Corinteni 4:6). Căutând în mod greşit să dovedească divinitatea lui Isus printr-o altă teorie, el a inventat formula „o substanţă în trei persoane“. Prin acest concept, el a vrut să arate că Dumnezeu, Fiul său şi spiritul sfânt sunt trei persoane distincte, unite într-o substanţă divină. Tertulian a fost primul care a folosit cuvântul latin pentru „trinitate“ cu referire la Tatăl, Fiul şi spiritul sfânt.

Păziţi-vă de filozofiile lumeşti

Cum a ajuns Tertulian să elaboreze teoria referitoare la „o substanţă în trei persoane“? Ca să aflăm răspunsul trebuie să cunoaştem un alt aspect contradictoriu al acestui personaj, şi anume punctul său de vedere cu privire la filozofie. Tertulian a numit filozofia ansamblul „«doctrinelor» oamenilor şi ale «demonilor»“. El a criticat în mod deschis folosirea argumentelor filozofice în sprijinul adevărurilor creştine. Iată ce a spus el: „Să fie îndepărtate toate proiectele despre un creştinism «stoic», «platonic» sau «dialectic»“. Cu toate acestea, Tertulian a folosit şi el din plin argumente filozofice, dacă acestea veneau în sprijinul ideilor lui. — Coloseni 2:8.

O lucrare de referinţă spune următoarele: „Teologia Trinităţii a avut nevoie de conceptele şi categoriile conceptuale elenistice pentru a fi formulată şi dezvoltată“. Iar în cartea The Theology of Tertullian (Teologia lui Tertulian) se afirmă: „Era un amestec straniu de idei şi termeni juridici şi filozofici ce i-a dat lui Tertulian posibilitatea să elaboreze o formă a doctrinei Trinităţii care, în ciuda limitelor şi a lacunelor ei, a constituit baza prezentării ulterioare a doctrinei la Conciliul de la Niceea“. Aşadar, formula lui Tertulian trei persoane într-o substanţă divină a jucat un rol important în răspândirea unei erori religioase în toate religiile creştinătăţii.

Tertulian i-a acuzat pe alţii că denaturează adevărul în încercarea de a-l apăra. În mod paradoxal, chiar el a căzut în aceeaşi capcană, amestecând adevărul Bibliei, scrisă sub inspiraţie divină, cu filozofii umane. Prin urmare, să luăm în serios avertismentul biblic de a nu ‘da atenţie unor declaraţii inspirate care induc în eroare şi unor învăţături ale demonilor’. — 1 Timotei 4:1.

[Legenda ilustraţiilor de la paginile 29, 30]

Tertulian a criticat filozofia, însă a folosit argumente filozofice pentru a-şi promova propriile idei

[Provenienţa ilustraţiilor]

Paginile 29 şi 30: © Cliché Bibliothèque nationale de France, Paris

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Adevăraţii creştini nu amestecă adevărul Bibliei cu filozofii umane